De la Memorie şi cunoaştere locală

Salt la: Navigare, căutare

Cuprins

[modifică] Festivitățile de inaugurare, la Cluj, a Colegiului Academic, în prezența regelui Carol al II-lea (13.06.1937)

La 13 iunie 1937 au avut loc festivitățile inaugurării Colegiului Academic din Cluj, în prezența familiei regale a României.

Clădirea se află la intersecția străzilor Emmanuel de Martonne și Mihail Kogălniceanu, pe locul unui vechi teatru din secolul al XIX-lea, unde și-au lansat carierele mai mulți actori iluștri maghiari. La inaugurarea noului teatru din Cluj în 1906, această clădire a fost cumpărată de către stat pentru Universitatea din Cluj, iar după 1918 a revenit universității „Daciei Superioare” pentru a servi ca depozit al muzeului botanic, ceea ce a contribuit la avansarea stării ei de degradare fizică, obligând Rectoratul Universității „Regele Ferdinand” să ia în discuție demolarea și ridicarea unei nou clădiri cu funcționalități variate.

Construit pe vechile fundații de piatră, după planurile arhitectului George Cristinel și numit inițial Colegiul „Regele Carol al II-lea”, noul edificiu, cu linii drepte și suprafețe plane, fără ornamente, mai specifice stilului funcțional al secolului al XX-lea, contrastează cu restul construcțiilor din jur.

Istoria a fost schimbătoare și în privința denumirii acestei clădiri universitare, care s-a numit, între 1940-1944 Casa Studențească „Regele Matia”, apoi Casa Universitarilor din 1950, iar în zilele noastre Colegiul Academic. În ciuda acestei destinații universitare contemporane, spațiul clădirii Colegiului Academic a fost, mai degrabă, impregnat de atmosfera artistică, fie că vorbim de cea teatrală, până la începutul secolului al XX-lea, fie de cea muzical-simfonică, datorită găzduirii, din 1955, a Filarmonicii de Stat „Transilvania”. Astăzi, după revenirea clădirii în patrimoniul Universității „Babeș-Bolyai”, aici se află Facultatea de Studii Europene și Casa Universitarilor, Filarmonica „Transilvania” susținând concertele în regim de închiriere.

Ca element de arhitectură, destul de inedit ca amplasament, este turnul prismatic de pe colțul clădirii dinspre intersecția amintită, construit, oarecum, în lateralul edificiului și prevăzut cu un geam vertical și îngust.

[modifică] Bibliografie

  1. Alicu, Dorin (coord.), Cluj-Napoca. Inima Transilvaniei, Cluj-Napoca, Editura Studia, 1997
  2. Gaal, Gyorgy, Cluj-Napoca. Ghid turistic, istoric, cultural, Cluj-Napoca, Editura Tortoma, 2014;
  3. https://cluj.com/locatii/colegiul-academic-casa-universitarilor/, link consultat în 03.10.2016;