|
|
Lectura şi biblioteca publică la Cluj |
Câteva precizări
preliminare
Lucrarea de faţă, scrisă după ani de documentare şi
consultarea unor varii surse informaţionale, printre care arhiva
bibliotecii noastre, se încadrează suitei încercărilor monografice
ale unor biblioteci, rămase, însă, la faza de schiţe ori intrate
în sfera beletristicii.
Demersul
nostru a fost îngreunat de faptul că lecturii şi bibliotecii publice
clujene şi din Transilvania nu le-au fost dedicate studii, nici măcar
parţiale, de la care să pornim. Singura sursă la îndemână a
fost schiţa monografică (nepublicată) despre Biblioteca Judeţeană
Cluj alcătuită de Irina Petraş, care, în cei cinci ani lucraţi
în bibliotecă, a încercat să culeagă date şi informaţii
de interpretat într-o viitoare monografie. Pentru perioada 1921-1948 am găsit,
totuşi, referiri în lucrările monografice şi în rapoartele
anuale ale directorilor Bibliotecii Universităţii clujene, instituţie
care realiza şi lectura publică în perioada respectivă.
De
un real folos ne-au fost studiile cercetătorilor de la Muzeul Naţional
de Istorie a Transilvaniei, îndeosebi cele ale doamnei Eugenia Glodariu, studii
care privesc asociaţiile culturale ale românilor şi bibliotecile
generate de acestea (în perioada 1700-1918), care aveau şi rolul de
biblioteci publice. Pentru perioada începuturilor lecturii şi constituirii
de biblioteci (pe lângă instituţiile de cult, familiale, şcolare
sau societare), am folosit ampla şi documentata lucrare a eruditului
maghiar Jakó Zsigmond, deşi, programatic, nu abordează fenomenul
lecturii publice, iar acolo unde o face, referirile la lectura în limba română
lipsesc sau sunt „topite” în cele despre lectura în maghiară şi
germană.
Încercarea
noastră de a decela fenomenul lecturii publice şi al constituirii de
biblioteci publice româneşti la Cluj şi în Transilvania din
statisticile oficiale ale administraţiilor austriece şi
austro-ungare, altfel pedante şi cuprinzătoare, nu a reuşit din
cauza inexistenţei unor indicatori referitori la lectura românilor
(ortodocşi sau greco-catolici) din Marele Principat; aceasta era reflectată
global şi reperabilă, deductibilă doar din punctul de vedere al
apartenenţei religioase a cititorilor (ortodocşii români erau, însă,
luaţi împreună cu cei sârbi şi ruteni, iar cei aparţinând
cultului greco-catolic erau incluşi în masa catolicilor maghiari din
Imperiu); abia la sfârşitul secolului al XIX-lea apar în statistici circa
10 (!!!) biblioteci româneşti ale asociaţiilor culturale sau şcolilor
confesionale, deşi numărul lor, atestat, era de ordinul sutelor.
Motivul – nu îndeplineau baremul, mereu crescut, al numărului de publicaţii
per bibliotecă!
Realitatea
era însă alta. Secolul al XIX-lea este recunoscut şi ca unul al
bibliotecilor, îndeosebi al celor publice, mai ales în Transilvania, unde
influenţele Revoluţiei franceze, ale Iluminismului iosefinian şi
ale Şcolii Ardelene îşi fac din plin efectul, atât în ce priveşte
închegarea şi consolidarea conştiinţei de neam şi limbă,
cât şi nevoia de organizare culturală şi spirituală, impuse
de tendinţe tot mai agresive de deznaţionalizare a românilor din
partea imperiului bicefal.
Lectura
şi biblioteca publică din capitala Transilvaniei au fost văduvite,
în ultimii 50 de ani, şi prin inconsistenţa profesională a celor
care au lucrat în această instituţie, dar mai ales prin dezinteresul şi
blocajul practicate de autorităţile comuniste care nu doreau o
reflectare reală a fenomenului lecturii, desfăşurat mereu în
paralel şi, în majoritatea cazurilor, în defavoarea populaţiei româneşti.
Singura perioadă în care dezvoltarea fondului (nu şi numărul
cititorilor) a fost reflectată corect în statistici este cea cuprinsă
între anii 1964 şi 1989 (cu tot blamul adus acestei perioade). În rest,
între 1945 şi 1964, precum şi între 1990 şi 2000, a existat o
discriminare privind publicul şi fondul de carte românească,
paralelisme şi un separatism voit, cu rădăcini în istoria
sutelor de ani când Clujul era un oraş închis, inaccesibil românilor.
Demersul
nostru a urmărit nu numai acumularea unor informaţii (regăsite
sau nu în bibliografia de la sfârşitul volumului), ci şi analiza unor
fenomene faptice, de istorie culturală, de mentalităţi ce ţin
de evoluţia istorică a municipiului şi a oamenilor săi, cu
referiri la istoria Transilvaniei şi a Ţării.
Am
încercat să reflectăm obiectiv nu numai existenţa şi evoluţia
lecturii publice clujene, cât mai ales o realitate locală, încadrată
unei realităţi româneşti generale, de ieri şi de astăzi,
abordând fenomene culturale şi sociale revolute ce trebuie să ne dea
de gândit dacă nu dorim să evaluăm tendinţele lecturii după
criterii etnice, păguboase unei unităţi în diversitate.
Analizele, uneori pitoreşti, ale fenomenului lecturii şi animaţiei
culturale specifice bibliotecii publice clujene sunt dublate de trimiteri la
indicatorii specifici realizaţi în bibliotecile publice româneşti şi
europene, la o lume în care biblioteca clujeană s-a integrat cu succes în
ultimul deceniu.Dificultatea identificării, clasificării şi
valorificării informaţiilor, în absenţa unei munci de echipă,
ne-a impus o abordare uneori restrictivă, mai ales privitoare la sursele
(în original) în limbile maghiară şi germană, neaccesibile nouă.
Reuşita
cercetării noastre (avertizăm cititorul că întreaga documentaţie
şi analiza privesc perioada cuprinsă între începuturi şi anul
2000) a stat, însă, în sprijinul pe care l-am primit în principal din
partea colegilor din biblioteca clujeană, de la cei din Biblioteca Centrală
Universitară „Lucian Blaga” şi din Biblioteca Filialei Cluj-Napoca a
Academiei, cărora doresc să le mulţumesc în mod deosebit. Aceleaşi
gânduri de gratitudine pentru Editura Casa Cărţii de Ştiinţă
şi, nu în ultimul rând, pentru Ioana Săbăduş şi Romana
Todoran, care, cu răbdare şi entuziasm, au „aşternut” în pagina
calculatorului rândurile noastre.
.Pentru
apariţia acestui volum, aducem mulţumiri Consiliului Judeţean
Cluj şi sponsorilor (citaţi în finalul lucrării) pentru
generozitatea cu care au înţeles să sprijine demersul nostru ca parte
a culturii clujene contemporane.
Autorul