Ultima actualizare: 29-11-2022

 

 

    

Ioana Em. Petrescu

(1941-1990)

 

BIOGRAFIE

 

Ioana Emanuela Petrescu s-a născut la 28.12.1941, Sibiu şi s-a stins din viaţă la 1.10.1990, Cluj-Napoca. A fost critic, istoric şi teoretician literar, fiica Elvirei Popovici (n. Chiffa), profesoară, şi a istoricului literar Dimitrie Popovici, profesor la Universitatea din Cluj-Napoca. Urmează şcoala primară şi liceul la Cluj-Napoca (bacalaureatul în 1959, absolventă a liceului "George Coşbuc"), iar apoi, Facultatea de Filologie a Universităţii "Babeş-Bolyai" între 1959-1964, luându-şi licenţa cu o teză despre Aron Pumnul.

 

După absolvire, devine cadru didactic la Catedra de literatură română a Universităţii clujene, parcurgând întreaga ierarhie universitară, de la preparator (în 1964) la profesor (în 1990). Îşi susţine doctoratul în 1974, cu o lucrare tipărită în acelaşi an: Ion Budai-Deleanu şi eposul comic - pentru care primeşte Premiul "Bogdan Petriceicu Haşdeu" al Academiei Române. În perioada 1981-1983, beneficiind de o bursă Fullbright, predă în SUA, la lectoratul român de la University of California, Los Angeles - experienţă consemnată în epistolarul american, publicat postum, cu titlul Molestarea fluturilor interzisă (1998).

 

Debutează în Cercetări de lingvistică în 1966 cu studiul "Concepţia lingvistică a lui Aron Pumnul". Colaborează la revistele Tribuna, Echinox, Steaua, Vatra, Familia, Revista de istorie şi teorie literară, Studia Universitatis Babeş-Bolyai, Limbă şi literatură, Cronica, Amfiteatru, Tomis, ş.a. Dacă în domeniul cercetării Ioana Em. Petrescu a deschis un drum în investigarea operei lui Mihai Eminescu, ca profesor a creat, la Cluj, o şcoală de tineri şi meritorii exegeţi ai poetului.

 

Pentru aceasta a trebuit să pună de acord şi să mobilizeze sincronic vocaţii eclectice - eminescolog prestigios (deşi se considera poetician, nu eminescolog, înscriindu-se, astfel, într-o arie mai largă de cercetare), poetician cu fler analitic şi imaginaţie speculativă, istoric literar rutinat, având o perspectivă "de sus" asupra vârstelor interioare ale literaturii române. În 1989 "Uniunea Scriitorilor" îi acordă Premiul "Mihai Eminescu" pentru întreaga activitate.

 

În 1972 Ioana Em, Petrescu inaugurează ediţia critică Studii literare de Dimitrie Popovici la Editura Dacia (volumele I-VI, 1972-1989). Paralel cu realizarea acestui proiect recuperator, şi-a conceput propriile scrieri drept replici virtuale la studiile tatălui său, cu precădere la cele eminesciene, într-o manieră "dialogică"- după cum mărturiseşte într-un interviu în Tribuna. Debut editorial cu un studiu de poetică istorică, Ion Budai-Deleanu şi eposul comic (1974). A mai publicat un profund studiu de semantică ontologică despre Eminescu. Modele cosmologice şi viziune poetică (1978), altul despre Eminescu şi mutaţiile poeziei româneşti (1989), plus o culegere de studii şi eseuri, Configuraţii (1981).

 

Studiile Ioanei Em. Petrescu, sobre şi bine documentate, se concentrează, de regulă, asupra unei categorii de fapte literare considerate relevante dintr-o anumită perspectivă teoretică, din analiza lor adesea strălucitoare rezultând o serie sau o structură semnificativă atât pentru autorul discutat, cât şi pentru epoca sau categoria căreia acesta îi aparţine. Adevărata statură critică a personalităţii sale se revelă abia în timp, în cultul devotat pe care i-l dedică foştii săi studenţi, încât astăzi Ioana Em. Petrescu apare ca una dintre cele mai strălucite personalităţi ale generaţiei sale.

 

OPERA

 

1.      Ioana Em. Petrescu, Ion Budai-Deleanu şi eposul comic, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1974.

 

small_ion_budai_deleanu_m.jpg Lucrarea  este o cercetare tipologică şi comparatistică din perspectiva istoriei genului: o erudită incursiune în materia europeană a eposului eroic şi a proiecţiei sale parodice, din Antichitate până în secolul al XVIII-lea, prilejuieşte extragerea unor principii operaţionale cu ajutorul cărora, se va demonstra, în ultimul capitol, teza conform căreia Ţiganiada nu este o simplă imitaţie a unor modele apropiate, ci rezultatul firesc al descendenţei literare europene asimilate istoric de primul mare poet român cu o sigură vocaţie epică, dar şi cu pasaje lirice anticipatoare. Aici, apare, de fapt, pentru prima dată şi încercarea de a găsi în "universul ficţional" al operei o viziune ontologică proprie în funcţie de care materia literară preexistentă se organizează, iar limbajul poetic se restructurează semnificativ. Utilizând comparatismul pe scară largă şi morfologia genurilor, lucrarea vizează recontextualizarea Ţiganiadei în plan european, scoţând în relief originalitatea scriitorului român.

 

2.      Ioana Em. Petrescu, Eminescu, poet tragic, [Eminescu. Modele cosmologice şi viziune poetică], Editura Minerva, Bucureşti, 1978.

 

small_eminescu_poet_m.jpg Cel mai cunoscut dintre studiile eminesciene ale Ioanei Em. Petrescu, Eminescu. Modele cosmologice şi viziune poetică a avut parte şi de cel mai complicat parcurs editorial. Titlul original - Eminescu, poet tragic - este modificat chiar de către autoare, la sugestia primului editor, pentru a a evita "furcile" cenzurii comuniste, unde tragic nu ar fi fost un termen agreat pentru un titlu de carte. Volumul s-a numit aşadar Eminescu. Modele cosmologice şi viziune poetică, în ediţia din 1978, de la Editura Minerva (Bucureşti), intrând cu acest titlu în circuitul bibliografiei de specialitate şi fiind, de la începutul anilor ´90, consacrat inclusiv ca bibliografie şcolară.

 

Cu titlul original al manuscrisului, Eminescu, poet tragic şi folosind ca text de bază exemplarul al doilea al dactilogramei autoarei, volumul a fost restituit în 1994, în colecţia ,,Eminesciana" a Editurii Junimea (Iaşi), în îngrijirea Ioanei Bot (dar cu foarte multe greşeli la culegerea tipografică finală, rămase - atunci - necorectate). Între timp, prin nerespectarea drepturilor de autor, au continuat să apară cópii ale ediţiei din 1978 (la Editura Paralela 45, între 2000 şi 2005, cu prefaţă de Irina Petraş). Editura Junimea a mai scos la rândul ei o ediţie - copie a celei din 1994 - fără acordul îngrijitorului şi excluzând orice informaţie cu privire la caracterul restitutiv al ediţiei. Întrucât numele autoarei este ortografiat greşit pe copertă - Ioana M. [sic!] Petrescu- volumul nu este uşor de identificat în fişierele electronice ale bibliotecilor.

 

În acest volum, Ioana Em. Petrescu propune o viziune critică integratoare asupra operei poetice a lui Eminescu şi a biografiei sale intelectuale, construite în jurul a trei noduri conceptuale, care leagă împreună elemente aparent disparate ale unei creaţii poetice şi uriaşe, deschizând totodată reflecţia către câteva probleme generice ale poeticităţii. Urmărind evoluţia internă a operei, de la primele încercări poetice ale tinereţii la căutarea limbajelor alternative şi intrarea în tăcere din perioada bolii, istoria pe care Ioana Em. Petrescu o restituie aici 1. se centrează pe identificarea unui sentiment de a fi în lume a eului creator (în funcţie de care acesta se figurează retoric, respectiv îşi modelează cosmosul), 2. conduce spre fundamentarea unui sentiment tragic al existenţei (care permite sinteze ideatice comparabile cu cele ale lui Nietzsche, în filosofia epocii, şi, constituie, totodată, cauza primă a ,,despărţirii de romantism" la nivel estetic, a operei) şi 3. redefineşte, în termeni extremi de originali şi totodată de compatibili cu Zeitgeist-ul sfârşitului de secol XIX, raportul artistului cu limbajul, într-un scenariu al imaginarului lingvistic care se desface din utopiile mitologiei romantice pentru a tenta noile teritorii ale destrucţiei, des-facerii şi rostirii singulare moderne.

 

3.      Ioana Em. Petrescu, Configuraţii, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1981 (ediţia a II-a, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2002).

 

small_configuratii_m.jpg Prin acest volum, Ioana Em. Petrescu propune o teorie de remarcabilă valoare în spaţiul poeticii: cea a nivelelor configurative în construirea imaginii. Demonstraţia acestei teorii are ca premisă teza lui Oscar Walzel asupra structurii triadice a operei literare: conţinut-materie-formă. Autoarea, plecând de la un model configuraţionist, construieşte un model "generativ" nu numai original, dar şi deosebit de eficient. Ea postulează existenţa a şase nivele configurative: 1. Primul nivel, cu valoare de nucleu generativ al imaginii, este cel al "intuiţiei pure a formei" şi "nu ţine nici de conştiinţă, nici de subconştient, ci ţine de ritumurile naturii din noi, ale naturii care suntem". Biologic (prelogic), aşadar, acest nivel dă tiparele formale, ritmice şi grafice, ale imaginii, care sunt, deja, "purtătoare latente de sens"; 2. Al doilea nivel este cel al elaborării subconştiente, într-un înţeles, însă, blagian, cosmotic. Putere formativă au aici următorii factori: orizontul spaţial şi temporal, tiparele imaginaţiei materiale, modelul cosmologic adoptiv precum şi arhetipurile mitice care stabilesc activ relaţia fiinţei cu lumea; 3. Nivelul de modelare a imaginii "prin presiunea timpului istoric şi a grupului social căruia autorul îi aparţine", cu precizarea, foarte importantă, că nu avem de-a face încă cu o ideologie conştient asumată, ci cu "puterea modelatoare a statutului său de fiinţă socială şi istorică"; 4. Nivelul psihismului individual al creatorului; 5. Nivelul asumării conştiente a opţiunilor ideologice şi estetice şi care, dealtfel, face adesea obiectul mărturisirilor teoretice ale scriitorului; 6. Ultimul nivel se constituie printr-o presiune supraindividuală "prin presiunile modelatoare impuse de diverse coduri literare". Pe această grilă interpretantă, autoarea realizează incursiuni în creaţia cronicarilor (Gr. Ureche, Miron Costin, Ion Neculce), a lui D. Cantemir, pentru ca I. Budai-Deleanu să fie obiectul revenirilor după cartea din 1974. Urmează N. Bălcescu, I. Heliade-Rădulescu, ş.a. La finele studiului, Ioana Em. Petrescu plasează sub titlul Tehnica citatului două mici eseuri reunite prin ideea funcţiei şi a valorii intertextuale a citatului şi a falsului citat.

 

4.      Ioana Em. Petrescu, Eminescu şi mutaţiile poeziei româneşti, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1989.

 

small_eminescu_si_mutatiile_m.jpg Pentru înţelegerea motivaţiilor care au stat la baza scrierii cărţii, este interesant de menţionat că autoarea a decis structura volumului într-un soi de "autocenzură", manifestată încă din stadiul de proiect al studiului. Intenţia sa era de a scrie o carte despre poetica lui Nichita Stănescu, dar redactorii editurii Dacia, cu care lucra, o avertizau că este prea puţin probabil ca un asemenea titlu să fie aprobat de Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, în planul editorial. În schimb, 1989 era "anul centenarului morţii lui Eminescu", pentru comemorarea căruia existau planuri, disponibilităţi, chiar - toleranţe. Eminescu şi mutaţiile poeziei româneşti este scris, aşadar, ca o "carte indirectă sau despre cum se poate travesti un Nichita Stănescu" (expresia aparţine unei dedicaţii a autoarei).

 

Nucleul despre Nichita Stănescu devine un capitol într-o carte ce pare a fi despre Eminescu, dar care retrasează - pe axa vedere/viziune poetică - istoria despărţirii dialogice de Eminescu a poeziei moderniste româneşti. Ioana Em. Petrescu alege, din nou, soluţia balansului între o perspectivă de poetică istorică, "de serie mare" (de fapt, avem de-a face cu o istorie a poeziei româneşti, urmărită pe traseele câtorva nuclee generative), respectiv o lectură apropiată a unor secvenţe recurente, decupate cu lama fină a unei "coupe sémiotique" exemplare.

 

Secvenţele privesc, în opera fiecărui poet adus în discuţie, temele cunoaşterii prin vedere şi/sau prin viziune pentru care "ochiul" ar putea constitui termenul proxim al tuturor construcţiilor alegorice. Puţine pagini ale exegezei eminesciene mai reuşesc să transmită intensitatea experienţei interpretante aşa cum o face, aici, capitolul dedicat Orbirii lui Orfeu - fără îndoială, o capodoperă critică, în care nivelul tematic, al imaginarului, este adus în matca lecturii retorice pentru a da concreteţe semanticii ontologice. Ioana Em. Petrescu arată cum modificarea paradigmei ştiinţifice a ultimului modernism este precedată de constituirea unui nou concept de poeticitate, "prin mutaţiile pe care le aduc operele lui Ion Barbu şi Nichita Stănescu în raport cu universul eminescian, considerat ca etalon al poeticităţii".

 

Dar Eminescu şi mutaţiile poeziei româneşti nu este numai cartea despărţirii mereu dialogice de Eminescu a poeziei veacului XX, ci şi istoria unui traseu personal al exegetei, care îşi încheie excursul cel mai pasional, respective secvenţa dedicată lui Nichita Stănescu, revenind la Eminescu prin intermediul intertextului (citatul, parafraza, dar şi ceea ce va analiza, ulterior, în teoriile deconstructiviste, drept "grefă textuală").

 

5.      Ioana Bot, Diana Adamek (coord.), Portret de grup cu Ioana Em. Petrescu, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1991.

 

small_potret_de_grup_m.jpg Volumul oferă punctele de reper necesare spre a situa personalitatea criticului literar şi profesorului universitar Ioana Em. Petrescu în spaţiul culturii româneşti. Cartea reuneşte contribuţiile unor nume de prestigiu ale culturii contemporane, alături de cele ale discipolilor, nu puţini la număr, unii deja consacraţi în critica şi istoria literară. Evocările, comentariile critice, studiile de eminescologie prezente în acest volum compun astfel un portret de grup. S-a considerat de asemenea necesar ca în cuprinsul acestei cărţi să figureze un capitol care să grupeze o parte din studiile publicate de Ioana Em. Petrescu în diverse periodice. Este vorba despre cele consacrate criticii postmoderniste, domeniu de actualitate, în care Ioanei Em. Petrescu îi revine meritul de a fi fost una dintre vocile cele mai autorizate. Ele reprezintă fragmentele unui volum rămas, din păcate, neterminat.

 

6.      Ioana Em. Petrescu, Cursul Eminescu, text restituit după stenograme de Ioana Bot, litografiat, Cluj-Napoca, Universitatea Babeş-Bolyai, 1991(ediţia a II-a, 1993).

 

small_cursul_eminescu_m.jpg Cursul Eminescu reprezintă pentru generaţiile de studenţi ai anilor ´80, de la facultatea clujeană de filologie (cum se numea pe atunci) unul din "textele" de căpătâi ale formării lor intelectuale. A fost conceput iniţial ca seminarii la cursul ţinut - în anii ´70 - de profesorul Gavril Scridon, căruia Ioana Em. Petrescu i-a fost asistentă (pentru seriile din care fac parte nume astăzi celebre ale criticii noastre literare, precum Al. Cistelecan, Ştefan Borbély sau Ion Simuţ). Dar, foarte repede, profesorul Scridon (universitar de şcoală veche şi de admirabilă probitate profesională) şi-a dat seama că tânăra lui asistentă îl întrecea şi a făcut un gest unic în istoria Universităţii clujene: şi-a cedat cursul, marele curs despre poetul naţional, unei tinere specialiste, în al cărei har credea mai presus de orice. Ioana Em. Petrescu devine titulara cursului din 1981 şi până în momentul morţii sale. Cursul Eminescu este mai mult decât un "text", el a construit contextul unei formări spirituale şi care a fost pentru mulţi "şcoala" decisivă în a-şi găsi propria vocaţie.

 

Mulţi îl invocă pentru a vorbi despre "şcoala clujeană de eminescologie a Ioanei Em. Petrescu", fără ca el să existe, cuprins între coperţile unei cărţi de către autoarea lui, oferindu-se astfel ca obiect unei analize critice. Deşi restituirile fragmentelor redactate de autoare, pe care le putem face în prezenţa ediţiei, sunt, uneori, spectaculoase prin intensitatea ideilor şi viziunea de ansamblu, prea puţin din acest curs a rămas în manuscris. Fără îndoială că mult din substanţa sa ideatică a fost reluat în cărţile şi studiile antume: totuşi, strâns în spaţiul unui eseu ori topit în structura unei cărţi, "textul" acesta îşi pierdea - pentru cei ce avuseseră norocul de a-l "trăi" - tocmai inefabilul trăirii.

 

Aşadar, "pierdut" în forma sa originară (căci autoarea refuza să-l scrie pentru a-l putea modifica mereu, folosindu-se de spaţiul lui ca de un "poligon de încercare" a ideilor pentru viitoarele studii), sortit unor reconstituiri aproximative (pornind de la fragmentele rămase şi de la notiţele studenţilor), acesta este, totuşi, "textul" în care se află una din explicaţiile esenţiale ale şcolii universitare create de Ioana Em. Petrescu.

 

7.      Ioana Em. Petrescu, Molestarea fluturilor interzisă, ediţie alcătuită, postfaţă şi note de Ioana Bot, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1998.

 

small_molestarea_fluturilor_m.jpg Volumul de faţă conţine scrisori adresate de Ioana Em. Petrescu mamei sale, Elvira Vintilă ("Muţi") şi prietenelor sale, Lena (Elena Neagoe, fostă colegă de facultate) şi Geta (Georgeta Antonescu, colegă de catedră la Facultatea de Litere a Universităţii "Babeş-Bolyai"), de-a lungul a doi ani universitari (1981-1982 şi 1982-1983), în care ea s-a aflat, ca lector român, la Universitatea Californiană din Los Angeles (U.C.L.A.), beneficiind de o bursă Fullbright. Ioana Em. Petrescu nu intenţiona să le publice, în schimb plănuia să reconstituie, pornind de la ele, un jurnal american, la îndemnul familiei şi al prietenilor.

 

Oricine ştie cât de greu se întâmplau asemenea ieşiri ale intelectualilor români în străinătate, oricine a trăit în anii ´80 aici va înţelege uşor de ce Ioana Em. Petrescu trăieşte cei doi ani acolo cu sentimentul unei experienţe fundamentale, unice, poate. Scrisorile către cei de acasă sunt spaţiul de joc al unei duble strategii: pe de o parte, bănuindu-se existenţa unor cititori nedoriţi, anumite toposuri sunt evitate ori trecute într-un limbaj esopic; pe de altă parte, din grijă pentru cei dragi, ale căror îngrijorări se cuveneau liniştite, Ioana Petrescu încearcă să se detaşeze, zâmbind, de experienţele dureroase ale sejurului său american. Simplificând, scrisorile nu povestesc o descoperire a Americii, în care autoarea lor ar repeta scenariul mitic Columbian, ci o "înţelegere a Americii", o cartografiere a sensurilor ei arhetipale- o lume posibilă şi - mai ales - o lume în care Ioana Petrescu a înţeles să fie pentru a-i căuta sensul.

 

8.      Ioana Em. Petrescu, Modernism. Postmodernism. O ipoteză, ediţie îngrijită, studiu introductiv şi postfaţă în limba franceză de Ioana Bot, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2003.

 

small_iemp_modernism_postmodernism_m.jpg Ediţia de faţă reproduce studii despre postmodernism şi deconstrucţie, publicate de Ioana Em. Petrescu în periodice; ele ar fi urmat să alcătuiască un proiectat volum despre deconstrucţie- pe care autoarea nu a mai apucat să îl scrie, dar la care a lucrat, în paralel, în anii redactării altor două cărţi, Eminescu şi mutaţiile poeziei româneşti (Cluj-Napoca, Dacia, 1989), respectiv Ion Barbu şi poetica postmodernismului (Bucureşti, Cartea Românească, 1993; manuscrisul fusese predate în 1987!).

 

Osatura teoretică a celor două cărţi de poetică se resimte de pe urma acestor preocupări; ele se completează reciproc. S-a dorit să se pună în circulaţie cât se poate de repede după moartea autoarei, de aceea ele au fost introduse într-o secţiune aparte a volumului Portret de grup cu Ioana Em. Petrescu (Cluj-Napoca, Dacia, 1991), editat de Ioana Bot şi Diana Adamek. Dificil de găsit, în respectiva formulă, de către cititorul roman interesat de postmodernism al ultimului deceniu, ele se impuneau editate separate şi restituite dezbaterilor actuale asupra postmodernismului. Interesul Ioanei Em. Petrescu pentru postmodernism îşi are sursa, nu în moda conceptului (destul de mare în critica românească), ci într-un proiect critic de foarte mare amploare, unde este de notat definirea absolut postmodernă a poziţiei poeticianului însuşi.

 

9. Ioana Em. Petrescu, Ion Barbu şi poetica postmodernismului, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1993 (ediţia a II-a îngrijită, addenda şi notă asupra ediţiei de Ioana Bot şi Ligia Tudurachi, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2006).

 

small_ion_barbu_m.jpg Studiul Ioanei Em. Petrescu investighează universul barbian ca expresie a unei creaţii singulare ce îşi găseşte fundamentarea în resemantizarea limbajului poetic: ,,rod al unei mutaţii fundamentale a modelului general al gândirii."

 

Mutaţia pe care noua epistemă o presupune constă - în accepţia Ioanei Em. Petrescu - ,,în abandonarea modelului cultural antropocentric şi individualist constituit în Renaştere, precum şi a conceptului clasic de ştiinţificitate". Noul concept de ştiinţificitate - ilustrat prin geometriile neuclidiene (resping valoarea datului empiric), prin teoria relativităţii (desfiinţează categoriile de timp şi spaţiu absolut cât şi conceptul de simultaneitate, regândeşte noţiunea de masă) şi, în special, prin fizica cuantică (redefineşte relaţia materie-energie) - anunţă o nouă ,,realitate ştiinţifică" care se instituie şi care face trecerea de la poncifele teoriilor mimetice la ,,conceperea operei de artă ca model şi a artei ca sistem modelator."

 

Pentru Ioana Em. Petrescu, Ion Barbu este un reprezentant al unei astfel de poetici ,,transindividuale şi nonantropomorfe" specifică noii ,,realităţi ştiinţifice": umanismul matematic. Spre deosebire de exegezele consacrate care îl aşează, cu predilecţie, pe Ion Barbu între poeţii modernişti majori şi a cărui poetică e catalogată - într-o manieră clişeizată - drept ermetică, obscură şi încifrată, autoarea îl citeşte într-o grilă nouă de lectură, atribuindu-i un nou cod poetic şi situându-l mai aproape de postmodernism; poetul depăşeşte, astfel, sfera modelului cultural modernist, vestind, în fond, o nouă paradigmă.

 

Aşa cum teoretizează Ioana Em. Petrescu modernismul şi postmodernismul în Modernism. Postmodernism. O ipoteză (Cluj-Napoca, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2003), cele două modele culturale coexistă, postmodernismul nu apare ca o reacţie împotriva modernismului, ci îl continuă; tot astfel, şi opera lui Ion Barbu, exegetei i se dezvăluie ca o evoluţie dinspre modernism spre postmodernism prin introducerea lirismului absolut - adică o artă nonmimetică, nonfigurativă şi ,,o poezie înţeleasă ca o mare senzualitate [...] nouă veşnic şi multiplă ca feţele felurite ale creaţiei" . O dată cu această plasare a operei barbiene de către exegetă la sfârşit de modernism - început de postmodernism, într-un punct terminus de criză, realitatea poetică - în scrierile lui Ion Barbu - se construieşte ca o sinteză între nou şi vetust, prefigurând modificările limbajului poetic şi a figurilor semantice asupra cărora noua paradigmă se interogase.

 

9.      Ioana Em. Petrescu, Jurnal, ediţie îngrijită de Rozalia Borcilă şi Elena Neagoe, cuvânt înainte de Elena Neagoe, postfaţă de Carmen Muşat, Editura Paralela 45, Piteşti, 2005.

 

small_jurnal.jpg Ioana Em. Petrescu şi-a consemnat jurnalul în caiete şcolăreşti pe care le-a numerotat ulterior - în 1975 - cu cifre romane de la I la XI. Primele două caiete nu au fost găsite, ele datează probabil din ultimul an de liceu, de vreme ce întâia însemnare din caietul II - cu care începe volumul de faţă - se referă la serbarea de încheiere a ultimului an de liceu (iunie 1959). Textul aici publicat reproduce însemnările autoarei. Singurele intervenţii se rezumă la publicarea într-o addenda a poeziilor copiate, fără alt comentariu decât sublinierea unor versuri, precum şi a conspectelor romanului Greaţa de Sartre şi a unei lucrări a lui Kierkegaard.

 

Întinzându-se de-a lungul a treizeci şi unu de ani - prima însemnare datează din 13 iunie 1959, când, la nici 18 ani, termina liceul, iar ultima din 17 iunie 1990, cu doar câteva luni îaninte de prematura ei dispariţie -, Jurnalul este una dintre cele mai sincere şi mai tulburătoare mărturii ale unei existenţe pe cât de scurte, pe atât de intense. Trebuie spus, de la bun început, că paginile de faţă n-au fost nicio clipă redactate în vederea publicării. Formă de exorcizare a ,,demonilor interiori" şi a nemulţumirilor de tot felul, recursul la jurnal (considerat ,,un fel de pavăză a decenţei- o garanţie că nu-i împovărez pe alţii cu nemulţumirile mele") este, pentru Ioana Em. Petrescu, şi un exerciţiu predilect de hermeneutică a propriei existenţe, destinat exclusiv sieşi. Un text emoţionant, ce poartă cu sine drama unei fiinţe atât de greu de mulţumit, dar atât de hotărâtă să-şi transforme înfrângerile personale în împliniri de ordin. Este o mărturisire a suferinţei şi dezamăgirilor, dar şi, totodată, o mărturisire indirectă a unei extraordinare forţe lăuntrice.

 

10.  Ioana Em. Petrescu, Studii de literatură română şi comparată, cuvânt înainte de Ioana Bot, ediţie îngrijită, note şi bibliografie de Ioana Bot şi Adrian Tudurachi, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2005.

 

small_iemp__studii_de_lit_rom_si_comparata_m.jpg Intenţia acestei culegeri de articole şi studii a fost aceea de a restitui dezbaterii ştiinţifice actuale publicistica tot mai greu accesibilă a Ioanei Em. Petrescu, adunând laolaltă toate textele nepublicate anterior în volum. Studiile sunt restituite într-o ordine cronologică absolută, pentru a diminua pe cât posibil implicarea interpretantă a editorului şi ele pot fi clasificate - şi, de fapt, citite - în patru categorii, potrivit cu intenţionalitatea care le fusese atribuită de autoare. Există, aşadar, texte extrase de Ioana Em. Petrescu pentru publicare în periodice, din ansamblul unor lucrări mai ample, redactate pe parcursul ,,obligat" al cariei sale academice. Din această categorie fac parte, în primul rând, Concepţia lingvistică a lui Aron Pumnul şi Un discipol paşoptist al lui W. T. Krug.

 

La fel, studii şi articole, recenzii chiar, pe tema epopeilor moderne, româneşti şi europene, din anii când lucra la teza de doctorat, despre Ţiganiada lui Ion Budai-Deleanu. Multe din articolele despre lirica paşoptiştilor, a lui Eminescu, a lui Blaga sau a poeţilor ultimului modernism românesc au fost redactate în anii când proiectele majore ale Ioanei Em. Petrescu se numeau Eminescu, poet tragic, sau Eminescu şi mutaţiile poeziei româneşti, sau Ion Barbu şi poetica postmodernismului, dar nu au mai fost incluse în textul definitiv al cărţilor. În al treilea rând, e categoria scrierilor care anticipă proiecte neterminate. Între ele se detaşează cele consacrate prozei eminesciene, pentru care autoarea schiţa un comentariu ce ar fi urmărit nu doar configurarea nivelului tematic, romantic, al prozei, ci şi (mai ales) pe acela al devenirii unor forme literare (nuvela, romanul, textul dialogic modern etc.) ca simptome ale unei mutaţii epistemologice. A patra categorie, oarecum insolită (faţă de obişnuinţele criticii noastre literare) o reprezintă analizele de text, care răspundeau într-un prim timp unui imperativ ocazional (un simpozion, o lecţie de deschidere, o cronică literară la un volum recent de poezie etc.), dar care, de fapt, recurg la ,,alegoria propriei lecturi" pentru a susţine poziţii teoretice esenţiale ale construcţiei hermeneutice pe care, în mod coerent, Ioana Em. Petrescu nu a încetat să o edifice.

 

11.  Ioana Em. Petrescu, Studii eminesciene, cuvânt înainte de Ioana Bot, ediţie îngrijită, note şi bibliografie de Ioana Bot şi Adrian Tudurachi, Cluj-Napoca, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2009.

 

small_studii_eminesciene_m.jpg Volumul de faţă reuneşte studiile cu subiect eminescian ale Ioanei Em. Petrescu (Eminescu, poet tragic şi Eminescu şi mutaţiile poeziei româneşti), precum şi cursul universitar dedicat lui Eminescu: este vorba despre partea cea mai cunoscută a scrierilor sale, care i-a asigurat - în ochii cititorilor mai mult sau mai puţin avizaţi - consacrarea, în ultimele două decenii, dar a şi ,,închis-o" între marginile unui domeniu prea strâmt pentru impactul real pe care ideile sale îl pot avea. Totodată, volumul reproduce scrieri inedite pe teme eminesciene existente în Fondul Ioana Em. Petrescu şi care nu a fost publicate niciodată, fie nu au apărut decât în periodice.

 

 

 BIO-BIBLIOGRAFIE