Ultima actualizare: 30-06-2022

 

 

    

Noutăți decembrie 2016

Zilele Bibliotecilor de Cartier, ediţia XX

small_Afis_zilele_bib_cartier.jpg.jpg Pe parcursul săptămânii 19 - 23 decembrie 2016 au avut loc cea de a XX-a ediţie a Zilelelor Bibliotecilor de Cartier.

 

Evenimentul central al Zilelelor Bibliotecilor de Cartier l-a constituit  redeschiderea Filialei Zorilor, acum un spaţiu extins, modern şi complet renovat. Activitatea a avut loc marți 20 decembrie 2016, ora 13.00, în spaţiul filialei pe str. Observatorului nr. 1. Evenimentul a cuprins festivitatea de premiere a celor mai bune publicaţii tipărite în judeţul Cluj în anul 2015, în cadrul Anului Editorial Clujean, ediţia a X-a, urmată de premierea cititorilor fideli ai filialei şi de un concert de colinde susținut de către artiști ai Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj.

Programul Zilelelor Bibliotecilor de Cartier

Comunicat de presă Anul editorial clujean

 

Civili maghiari şi germani din Transilvania în lagărele sovietice: 1949-1953

small_Civili maghiari si germani_20_12_2016.JPG Marţi, 20 decembrie 2016, de la ora 14:00 a avut loc prezentarea Civili maghiari şi germani din Transilvania în lagărele sovietice: 1949-1953. Invitat: dr. Murádin János Kristóf, lector universitar la Universitatea „Sapientia". Limba de desfăşurare a activităţii a fost limba maghiară.

Mai multe detalii în afişul evenimentului.

 

 

 

Evenimente aniversare "American Corner Cluj-Napoca - 10 ani"

small_Afis web 10 ani AC.jpg Biblioteca Judeţeană "Octavian Goga" Cluj a organizat la sediul central în perioada 12-16 decembrie 2016, evenimente cu ocazia aniversării a 10 ani de la deschiderea American Corner Cluj-Napoca.

 

Rezultat al unui parteneriat între Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti şi Biblioteca Judeţeană "Octavian Goga", American Corner Cluj-Napoca reprezintă o importantă sursă de informare pentru publicul de toate vârstele interesat de cultura şi civilizaţia americană, precum şi o platformă pentru programe comune.

 

Evenimentele aniversare au cuprins: concerte de muzică pop, rock, muzică populară, recital de jazz, spectacole de teatru, expoziţii, seminarii pe teme diverse, prezentări, ateliere de lucru.

Programul complet al evenimentelor aniversare

Comunicat de presă

 

Cercul de origami

small_afis origami 2.JPG Cercul de origami s-a întâlnit la Secţia pentru copii din sediul central al Bibliotecii Judeţene „Octavian Goga" Cluj în data de 15 decembrie 2016, de la ora 16.00

 

Cenaclul literar "Traian Brad"

small_afis cenaclu literar.png Cenaclul literar "Traian Brad" s-a întâlnit la Secţia pentru copii din sediul central al Bibliotecii Judeţene „Octavian Goga" Cluj în data de 21 decembrie 2016, de la ora 17.00. 

 

„Vreau să-mi citeşti !" - ateliere de lectură inter-generaţională

small_vreau sa-mi citesti.png Secţia pentru copii a Filialei "Traian Brad" anunţă începerea unei noi ediţii a programului „Vreau să-mi citeşti !".

Programul are ca scop creşterea atractivităţii lecturii prin dezvoltarea capacităţii de inter-relaţionare între părinţi, bunici şi copii şi constă în organizarea unor ateliere la care participă 4 familii formate din toate cele 3 generaţii.

Atelierele se vor desfăşura în perioada 5 - 16 decembrie 2016 la Secţia pentru copii a Filialei Traian Brad, str. Izlazului nr. 18.

Campania ShoeBox

small_visual_ShoeBox2016.jpg Biblioteca Județeană „Octavian Goga" a susținut și în acest an campania umanitară ShoeBox ajunsă la a 10-a ediție.


În perioada 5-15 decembrie 2016, toți cei care doresc să facă o bucurie copiilor săraci în preajma sărbătorilor de Crăciun, au putut împacheta frumos o cutie goală de pantofi în care să pună diverse cadouri.


S-au putut ambala dulciuri neperisabile, rechizite, jucării, articole de îmbrăcăminte noi, produse de igienă personală, o felicitare de Crăciun și altele, pentru fete și băieți cu vârsta între 2 și 18 ani.

Pentru mai multe detalii, vizitați: http://www.shoebox.ro/


Centrul de colectare al bibliotecii a fost pe Calea Dorobanților nr. 104, etajul 4, la Secția pentru Adolescenți (între orele 12 și 20).

Repovestind lumea - Poveștile minorităților

Maraton de povești la Bibliotecă

Vineri, 9 decembrie 2016, de la ora 10.00, la Secția pentru copii a Bibliotecii Județene "Octavian Goga" Cluj a avut loc un maraton al poveștilor intitulat Repovestind lumea - Poveștile minorităților.

Acesta face parte dintr-un proiect mai amplu ce se bazează pe colaborarea mai multor comunități din Cluj: maghiară, romă, evreiască, armeană, ucraineană, turcă, poloneză, basarabeană.

În cadrul maratonului, 75 de elevi ai Liceului Teoretic "Gheorghe Șincai" și ai Școlii "Nicolae Titulescu" s-au familiarizat cu bogăția și diversitatea etnoculturală a Clujului și a patrimoniului format din literatura câtorva dintre minoritățile care, de fapt, oglindesc peisajul multicultural al întregii regiuni. La final, au avut loc ateliere creative animate de reprezentanții comunităților participante.

Partenerii proiectului: Comunitatea evreilor din Cluj, Uniunea armenilor din România, filiala Cluj, Asociația tinerilor ucraineni din România, Grupul de inițiativă basarabeană, Institutul de turcologie și studii central-asiatice, Centrul de limbă și cultură poloneză al Universității Babeș-Bolyai și Biblioteca Județeană "Octavian Goga" Cluj

Concert caritabil de Crăciun

Biblioteca Judeţeană "Octavian Goga" Cluj a găzduit vineri, 9 decembrie 2016, ora 17.00 Concertul caritabil de Crăciun susţinut de Ansamblul Coral Voci Transilvane, dirijor Adrian Corojan.

 

În program lucrări din creaţia compozitorilor:A. Adam, C. Arvinte, A. Bena, T. Brediceanu, I. Brie, G. Budiş, I. D. Chirescu, F. Couperin, G. Cucu, M. Cuteanu, M. Emandi, G. Enescu,  Fr. Gruber, F. Hubic, D. G. Kiriac A. Paşcanu, D. Pop, J.L.Pierpont, T.Popovici, Fr. Schubert, A. Stoia, etc.

Lansare de carte

small_afis lansare carte_7_12.jpg.jpg Miercuri, 7 decembrie 2016, de la ora 12.00, la sediul central al bibliotecii, Secţia pentru adolescenţi, a avut loc lansarea cărţii „Copilul și povestea", de Fabian Ionuţ Martin, Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2016.


Invitaţi: Nadia Fărcaş, director Editura Ecou Transilvan, prof. Felicia Schlezak, scriitor Longin Popescu.


Au participat elevi de la Şcoala Gimnazială „ELF", însoţiţi de doamna profesoară Iulia Stângă.

 


Atelier de quilling

small_afis quilling lunar.jpg Copiii îndemânatici, creativi şi pasionaţi de tehnica spiralării hârtiei au fost invitaţi marţi, 6 decembrie 2016, de la ora 16.00, la Secţia pentru copii din sediul central al Bibliotecii Judeţene „Octavian Goga" Cluj, la o nouă întâlnire în cadrul Atelierului de quilling.

 


Ghiduşel cel isteţel - program de învăţare prin joc

small_afis Ghidusel .jpg Toţi copiii din ciclul primar de învăţământ, curioşi şi jucăuşi au fost aşteptaţi miercuri, 7 decembrie 2016, ora 17.00, la Secţia pentru copii din sediul central al Bibliotecii Judeţene „Octavian Goga" Cluj, la o nouă întâlnire cu Ghiduşel cel isteţel!

 

 

Concurs de desene Toate pânzele sus!

small_toate panzele 2016.jpg Secţia de Artă a lansat a doua ediţie a concursului de desene, cu premii, Toate pânzele sus!, destinat adolescenţilor cu vârsta între 14 şi 18 ani. Tema lucrărilor a fost inspirată dintr-o piesă muzicală preferată, folosind o tehnică la alegere. Formatul lucrărilor au fost A2, A3 sau A4, la alegere.

 

Desenele au fost depuse la Sediul central, Calea Dorobanţilor nr. 104, Secţia de Artă, etaj V est, până cel târziu în 5 decembrie 2016. Festivitatea de premiere a fost in 15 decembrie 2016, la ora 14.00.

Regulamentul concursului

 

Zilele filmului la Filiala Kogălniceanu

small_Zilele filmului dec 2016 Filiala kogalniceanu.jpg În primele două zile de joi ale lunii decembrie vă invităm la vizionări de filme artistice, conform programului alăturat.

Adresa noastră este: str. M. Kogălniceanu nr. 7.