Ultima actualizare: 30-06-2022

 

 

    

Noutăți februarie 2018

Concurs on-line de poezie

small_afis_poezie_2018.jpgSecţia pentru copii a Bibliotecii Judeţene „Octavian Goga" Cluj vă invită să participaţi la cea de-a IX-a ediţie a Concursului on-line de poezie, organizat anual, cu ocazia Zilei Internaţionale a Poeziei, sărbătorită în 21 martie.
Perioada de înscriere este 16 februarie - 16 martie 2018.
Regulamentul concursului este disponibil aici .

Vă aşteptăm cu drag.


 

 

Cursuri gratuite de programare pentru copii

small_afis_a4_cursuri_programare_2018.jpg Asociaţiile Etic şi Kids Go Tech, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga", organizează în perioada februarie-decembrie 2018 cursuri gratuite de programare pentru copii cu vârsta cuprinsă între 8-14 ani.

Primul atelier va avea loc miercuri, 28 februarie 2018, de la ora 16.30, la sediul central al bibliotecii, Calea Dorobanţilor nr. 104.

 

 

Cenaclul literar "Traian Brad"

small_afis_cenaclu_2018.jpg Cenaclul literar "Traian Brad" s-a întâlnit la Secţia pentru copii din sediul central al Bibliotecii Judeţene „Octavian Goga" Cluj, în data de 27 februarie, de la ora 17.00

 

Cerc de origami

 

small_afis_origami_2.jpg.JPG Cercul de origami s-a întâlnit la Secţia pentru copii din sediul central al Bibliotecii Judeţene „Octavian Goga" Cluj, în data de 22 februarie , de la ora 16.00.  

 

 

 

Club de filosofie pentru copii

small_afis_club_filosofie_2018.jpg Marți, 20 februarie 2018, ora 17.45, la Secţia pentru copii a avut loc o nouă întâlnire a Clubului de filosofie pentru copii, susținut de doamna conf. dr. Mihaela Frunză, Facultatea de Istorie și Filosofie, Universitatea „Babeș-Bolyai" Cluj-Napoca. Sunt aşteptaţi copii cu vârste cuprinse între 8-12 ani. Tema modulului este: „Cum facem alegeri înţelepte?".

 

Participarea a fost gratuită, iar înscrierea se poate face la telefon: 0264.595620, prin e-mail: copii@bjc.ro sau la Secţia pentru copii, Calea Dorobanţilor nr. 104, parter est.

Ziua Brâncuși la bibliotecă

small_afis_brancusi_022018.jpg Biblioteca Județeană „Octavian Goga" a organizat în data de 19 februarie începând cu ora 15.00, o conferință și expoziție de carte cu ocazia sărbătorii naționale „Ziua Brâncuși".

Activitatea, organizată în parteneriat cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca sub egida "Cluj 100", a fost prezidată de scriitorul Constantin Cubleșan și istoricul de artă Negoiță Lăptoiu.

Disciplină fără țipete

small_diciplina_fara_tipete_19_02_2018.jpgDacă vă e greu să puneţi limite ferme şi blânde copiilor, dacă sunteţi tentaţi să recurgeţi la pedepse, recompense şi ameninţări, sau vă treziţi punând limitele ţipând, v-am asteptat în 19 februarie, de la ora 18:00 la 20:00 la Biblioteca Judeţeană "Octavian Goga" Cluj, la prezentarea Disciplină fără ţipete, pentru a descoperi o altă alternativă. Vă invităm să discutăm cum setăm limite cu copiii mici, limite care să ne aducă mai aproape de copiii noştri şi să ne întărească relaţia, nu să ne îndepărteze unii de ceilalţi.

Prezentarea a fost susţinută de Brîndusa Milăşan, instructor Hand in Hand Parenting, instructor Aware Parenting, trainer acreditat de catre Autoritatea Națională pentru Calificări şi are la bază abordarea Hand in Hand Parenting, o abordare blândă, bazată pe teoria ataşamentului, care te ajută să întărești relația cu copilul tău.

Program de vacanță

Biblioteca județeană a organizat pe perioada vacanței intersemestriale diverse activități pentru copii: ateliere de creativitate, cluburi de limbi străine, jocuri, vizionări etc. Participarea a fost gratuită pe baza Permisului de intrare la bibliotecă.


Programul detaliat:
Secția pentru copii, sediul central, Calea Dorobanților nr. 104, parter, est
Filiala Zorilor, Strada Observatorului nr. 1
Filiala "Traian Brad", Strada Izlazului nr. 18

Filiala Kogălniceanu , Strada Mihail Kogalniceanu nr.7 

 

Seniorii şi calculatorul

small_Afis varstnici.jpg Biblioteca organizează o nouă serie de cursuri de iniţiere în utilizarea calculatorului şi internetului pentru vârstnici, la cerere. Participanţii vor primi noţiuni fundamentale de procesare text, de navigare pe internet şi de folosire a poştei electronice.

Activităţile se vor desfăşura ]n perioada 5-9 februarie 2018 la

Filiala Zorilor, Str. Observatorului nr. 1. de la ora 13:00 - 15:00.

Filiala "Traian Brad", Str. Izlazului nr. 18 de la ora 10:00 - 12:00.

 

Cursul este gratuit, iar întâlnirile sunt de două ore zilnic timp de o săptămână.

Atelier de creativitate - Arta la îndemâna copiilor

small_afis_atelier_de_creativitate_022018.jpg Filiala Zorilor îi așteaptă pe toți copiii cu vârsta cuprinsă între 9 și 14 ani, îndemânatici, creativi și dornici de a realiza mici obiecte din diferite materiale la atelierul de creativitate ce se va desfășura luni,5 februarie 2018, ora 16.00.

 

Redeschiderea Filialei "Traian Brad"

small_afis_an_editorial_2018.jpg Joi, 1 februarie 2018 a avut loc redeschiderea Filialei "Traian Brad" în urma lucrărilor de reabilitare termică. Filiala ce deservește cel mare cartier al municipiului vă așteaptă cu un spațiu nou destinat studiului și cu spații modernizate destinate adolescenților.

Programul zilei a fost:

Comunicat de presa

 

Ziua Internaţională a Cititului Împreună: 1 februarie 2018

small_afis_zici_2018.jpg Organizată de către Lit World (www.litworld.org), Ziua Internațională a Cititului Împreună este un eveniment global la care participă milioane de oameni din peste 100 de țări.

Cea de-a doua ediţie a evenimentului coordonat la nivel național de grupul Citim Împreună România reuneşte de peste 6 ori mai mulţi parteneri decât ediţia de anul trecut. Printre aceştia se numără şi Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga".

 

Programul activităţilor este disponibil aici.

 

 

Ziua Siguranţei pe Internet 2018

small_afis_ziua_sigurantei_pe_internet_2018.jpg Cu ocazia Zilei Siguranţei pe Internet, Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga" organizează mai multe activități sub sloganul „Creează, conectează-te și respectă: Un internet mai bun începe cu tine". Safer Internet Day (SID) a pornit ca o inițiativă a proiectului EU Safeborders în 2004 și în prezent este organizată în aproximativ 130 de țări din întreaga lume.

 

Programul activităților poate fi consultat aici, partener în organizarea acestora este Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj, Departamentul Analiza şi Prevenirea Criminalităţii.