https://www.bjc.ro/w/api.php?action=feedcontributions&feedformat=atom&user=Admin 2026-04-25T03:05:59Z Contribuțiile utilizatorului MediaWiki 1.40.1 https://www.bjc.ro/w/index.php?title=Sb%C3%A2rcea,_George&diff=32456 2024-07-12T11:23:55Z

<p>Admin: 9 versiuni importate</p> <hr /> <div>__TOC__<br /> ==Date biografice==<br /> <br /> S-a născut la 23 martie 1914, în localitatea Toplița, județul Harghita.<br /> <br /> Studiile elementare le-a făcut la Toplița, iar pe cele gimnaziale și liceale la Reghin și la Liceul „G. Barițiu” din Cluj. A urmat cursurile Facultății de Drept (1936) și ale Conservatorului de Muzică din Cluj (1937).<br /> <br /> A fost dirijor, corepetitor și compozitor la Teatrul „Thalia” din Cluj (1934-1936) și la Teatrul „Alhambra” din București (1936-1938). În 1937, a devenit cunoscut în Bucureștiul interbelic odată cu lansarea melodiei ''Ionel, Ionelule''. A compus tangouri de mare succes, precum: ''Anișoara'' (1934), ''Studentina'' (1931), ''Nenita'' (declarat la Paris „cel mai frumos tango al anului 1933”), ''Un tango de adio'', ''S-a rupt o coardă la vioară'' ș.a. A folosit și pseudonimul Claude Romano în perioada sa de compozitor și de lider de orchestră itinerantă.<br /> <br /> A desfășurat o remarcabilă activitate diplomatică în Italia, Suedia și Finlanda (1938-1946). Ulterior, a fost dirijor la Teatrul Maghiar (1953-1955), profesor la Școala de Coregrafie din Cluj (1956-1957), cercetător științific la Institutul de Etnografie și Folclor al Academiei Române, filiala Cluj (1957-1966), redactor-șef la Televiziunea Română (1969).<br /> <br /> Între anii 1940-1944, a publicat articole cu caracter literar, dar si articole politice antisovietice în ziare, precum: „Rampa”, „Porunca vremii”, „Viața”, „Neamul românesc” sau „Curentul”, fapt care a dus la anchetarea și condamnarea sa la 15 ani de temniță grea (1947), fiind însă achitat și eliberat în același an.<br /> <br /> A primit titlul de Comandor al Ordinului Leul Finlandei (1942) și a fost decorat cu Legiunea de Onoare, cea mai înaltă distincție a statului francez (1968). A fost distins cu Premiul „Ciprian Porumbescu” al Academiei Române.<br /> <br /> A decedat la 28 iulie 2005, în București.<br /> <br /> ==Opera==<br /> • ''Darclée''. – București: Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din Republica Socialistă România, 1961.<br /> <br /> • ''Muza veselă : culegere de anectode musicale''. – București: Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din Republica Socialistă România, 1963.<br /> <br /> • ''Dimitrie Popovici – Bayreuth: „Cântărețul pribeag”, 1860-1927''. – București: Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din Republica Socialistă România, 1965.<br /> <br /> • ''Jean Sibelius : viaţa şi opera''. - Bucureşti: Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din Republica Socialistă România, 1965.<br /> <br /> • ''Scurta cronică a Anei Magdalena Bach''. - Bucureşti: Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din Republica Socialistă România, 1965.<br /> <br /> • ''Giacomo Puccini : viaţa şi opera''. - Bucureşti: Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din Republica Socialistă România, 1966.<br /> <br /> • ''Mihail Jora : Biografia unui compozitor roman din secolul XX''. – București: Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din Republica Socialistă România, 1969.<br /> <br /> • ''Muza veselă''. – București: Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din Republica Socialistă România, 1969.<br /> <br /> • ''Jazzul, o poveste cu negri''. – București: Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din Republica Socialistă România, 1974.<br /> <br /> • ''Primii pași spre glorie - „povestea vieții sau, mai curând, a copilăriei câtorva mari muzicieni de pretutindeni”''. – București: Editura „Ion Creangă”, 1975.<br /> <br /> • ''Muza cu și fără haz''. – București: Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din Republica Socialistă România, 1975.<br /> <br /> • ''Orașele muzicii''. – București: Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din Republica Socialistă România, 1976.<br /> <br /> • ''Când Dunărea era albastră''. – București: Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din Republica Socialistă România, 1977.<br /> <br /> • ''Fabuloasa aventură a Cavaleriei Rusticane''. – București: Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din Republica Socialistă România, 1978.<br /> <br /> • ''Ciocârlia fără moarte. Grigoraș Dinicu și Bucureștiul lăutarilor de altădată''. – București: Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din Republica Socialistă România, 1978.<br /> <br /> • ''O stradă cu cântec sau povestea musicalului''. – București: Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din Republica Socialistă România, 1979.<br /> <br /> • ''Povestiri din lumea operei''. – București: Editura „Ion Creangă”, 1979.<br /> <br /> • ''Veșnic tânărul George Enescu''. – București: Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din Republica Socialistă România, 1981.<br /> <br /> • ''Povestea vieții lui George Enescu''. – București: Editura „Ion Creangă”, 1982.<br /> <br /> • ''Ciprian Porumbescu''. – București: Editura „Ion Creangă”, 1984.<br /> <br /> • ''Muza cu har''. – București: Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din Republica Socialistă România, 1984.<br /> <br /> • ''Intâlniri cu muzicieni ai secolului XX''. – București: Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din Republica Socialistă România, 1984.<br /> <br /> • ''Opereta și lunga ei poveste''. – București: Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din Republica Socialistă România, 1985.<br /> <br /> • ''Cafeneaua cu poeți și amintiri''. - Cluj-Napoca: Editura Dacia, 1989.<br /> <br /> • ''Viaţa romanţată a Mariei Tănase''. - Bucureşti: Editura Romhelion, 1991.<br /> <br /> • ''Viața și cântecele lui Gică Petrescu''. – București: Editura Viitorul Românesc, 1993.<br /> <br /> ==Bibliografie==<br /> • ''Clujeni ai secolului 20 : dicţionar esenţial''. - Cluj-Napoca: Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2000, p. 291, ISBN 973-686-102-3 <br /> <br /> • Cosma, Viorel. ''Compozitori şi muzicologi români : mic lexicon''. – București: Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din Republica Socialistă România, 1965, p.321.<br /> <br /> • Fornade, Dan. ''Personalități clujene. Dicționar ilustrat (1800-2007)''. – Cluj-Napoca: Editura Casa Cărții de Știință, 2007, p. 548. ISBN 978-973-133-101-0 <br /> <br /> • ''George Sbârcea sau armonia pe note'', editor Viorica-Macrina Lazăr. – Sf. Gheorghe: Editura Eurocarpatica, 2016.<br /> <br /> &lt;br&gt;<br /> [[Categorie:Cluj]]<br /> [[Categorie: Personalităţi locale]]</div>

Admin https://www.bjc.ro/w/index.php?title=Sandu_Florica&diff=32446 2024-07-12T11:23:55Z

<p>Admin: 2 versiuni importate</p> <hr /> <div>__TOC__<br /> ==Date biografice==<br /> <br /> n. 11 oct. 1903 Năsăud – d. ? 1986, Brașov <br /> <br /> Defectolog<br /> <br /> A fost timp de 35 de ani profesoară la cele două școli speciale din Cluj, de surdo-muți și nevăzători. S-a remarcat prin demutizarea unui elev, Vasile Adamescu, triplu handicapat, în care scop a „inventat” un sistem original, propriu de comunicare. Acesta a urmat chiar facultatea la Cluj (defectologie) și a ajuns profesor la aceeași școală și sculptor.<br /> <br /> În anul 1971, Florica Sandu a primit ''Ordinul Muncii'' clasa a III-a.<br /> <br /> ==Bibliografie== <br /> #Clujeni ai secolului 20 : dicționar esențial .- Cluj-Napoca : Casa Cărții de Știință, 2000, p.287. ISBN 973-686-102-3<br /> &lt;br&gt;<br /> [[Categorie:Cluj]]<br /> [[Categorie: Personalităţi locale]]</div>

Admin https://www.bjc.ro/w/index.php?title=Strada_Napoca&diff=32443 2024-07-12T11:23:55Z

<p>Admin: 7 versiuni importate</p> <hr /> <div>__TOC__<br /> ==Istoric==<br /> În perioada medievală a orașului Cluj-Napoca, artera care lega colțul sud-vestic al [[Piaţa_Unirii|Piaței Mari]] (actuala Piața Unirii) de marginea cetății Cluj, spre vest, purta numele de Ulița Fânului, ulterior de Ulița Cărbunelui dinăuntru. <br /> <br /> Numele vechi al străzii era cel de Belsö Széna (Fânului Interioară), probabil după una din activitățile de aprovizionare ale cetății. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, strada a primit numele scriitorului maghiar Jókai, iar în perioada interbelică pe cel al istoricului Nicolae Iorga, pentru a reveni la numele de Jókai între 1940 și 1964. După această dată, strada a primit numele actual, cel al vechiului oraș din perioada romană, Napoca.<br /> <br /> ==Clădiri monument==<br /> De-a lungul străzii Napoca se înșiră câteva clădiri mai importante, cu valoare arhitectonică și monumentală recunoscută. Pe colțul cu strada Universității se află clădirea [[Hotelul_Continental_%28strada_Napoca%29|Hotelului Continental]], cunoscut în prima jumătate a secolului trecut ca Hotelul și Cafeneaua New York, loc de întâlnire a boemei clujene, încă de la construcția lui. Pe aceeași parte se află clădirea Institutului de Istorie „George Barițiu”, cu un etaj și curte interioară. Pe partea dreaptă, colț cu Piața Unirii, poate fi admirat [[Palatul_Rhédey_%28Piaţa_Unirii%29|Palatul Rhédey]], o construcție în stil baroc, cu două etaje, a cărui existență este legată și de funcționarea primului teatru maghiar din Transilvania, în 1792.<br /> <br /> ==Bibliografie==<br /> #Cluj-Napoca, Ghid turistic, istoric, cultural / György Gaal.- Cluj-Napoca: Editura Tortoma-Asociaţia Kolozsvar Társaság, 2014, p.145-147. ISBN 978-973-8995-17-8.<br /> #Cartea Comoară Cluj / Al. Diaconescu, Gergely Balasz, Hunyadi Attila, kovacs Zsolt, Lupescu Radu, Mihaly Melinda, Sarkadi Nagy Emese, Vlad Țoca, Zagoni Balasz. - Cluj-Napoca: Editura Projectograph, 2010, Harta Clujului Medieval.<br /> &lt;br&gt;<br /> [[Categorie:Cluj]]<br /> [[Categorie:Străzi]]</div>

Admin https://www.bjc.ro/w/index.php?title=27_april._-_Atestarea_documentar%C4%83_a_primului_spital_din_Cluj,_spitalul_Sf%C3%A2nta_Elisabeta&diff=32435 2024-07-12T11:23:55Z

<p>Admin: 5 versiuni importate</p> <hr /> <div>__TOC__<br /> ==Atestarea documentară a primului spital din Cluj, spitalul ''Sfânta Elisabeta'' (27.04.1377)==<br /> <br /> Primele spitale – de fapt niște azile-lazarete- au fost așezate pe lângă mănăstiri și biserici. În secolele XIV-XVIII, aceste spitale au devenit o necesitate, ca urmare a marilor epidemii din epocă (ciumă, lepră și mai târziu sifilis), care răspândeau spaimă peste tot. Primul spital atestat în Cluj, cunoscut pe baza unui document redactat la Turda, în 27 aprilie 1377, se numea ''Sfânta Elisabeta''. Tradiția spune că a fost fondat de fiica regelui Andrei al II-lea, Elisabeta, devenită sfântă în 1235, însă acest lucru este puțin probabil. <br /> <br /> Se pare că instituția a funcționat inițial în zona Cetățuii, în capătul din jos al străzii Racoviță de azi. În anul 1577, Regina Izabella a oferit donații spitalului numit după Sfânta Elisabeta. Conform unor presupuneri, așezământul s-a și mutat la Capătul străzii Ungurilor, dar nu este exclus nici ca acesta să fi funcționat până în 1671 pe strada Racoviță de azi. La 1671, spitalul a fost mutat în [[Piaţa_Unirii|Piața Centrală]] a orașului, pe atunci fiind sub patronatul unitarienilor, redevenind o instituție catolică doar din 1718, dar până la 1768 era administrat de oraș. El era condus de un magistru al spitalului, ca funcționar al orașului, și adăpostea bătrâni și bolnavi cronici. Numărul spitalizaților nu trecea de 20, proveniți din cele trei religii: catolici reformați și unitarieni, dar au existat și perioade în care erau primiți doar exclusiv catolici.<br /> <br /> În 1768, episcopul Batyai Antal a ordonat mutarea spitalului, considerat un focar de infecție, în afara centrului. Spitalul a primit, în schimb, fosta mănăstire a minoriților de la Sf. Petru, acolo unde a avut posibilitatea de a-și continua activitatea. În casa de bătrâni de la Sf. Petru din 1718 până în 1783 erau primiți doar catolici. În 1818, coordonarea spirituală a eparhiei și a azilului de bătrâni de la Sf. Petru a fost unificată, fiind preluată de aceeași frați minoriți. Spitalul și casa de bătrâni se întreținea în primul rând din donații. În acea vreme numele i-a fost schimbat în Casa bătrânilor nevoiași Sf. Francisc și Sf. Elisabeta, deoarece jumătate din veniturile fraților erau alocate susținerii Spitalului Carolina, deschis în 1820, în Cetatea Veche, astfel că aici au rămas doar bătrânii.<br /> <br /> În 1855 s-a decis, pe fondul deteriorării vechii clădiri, ridicarea actualului complex. Clădirea prezintă elemente gotice și romanice, combinate în stilul gotic. Proiectant a fost Hottner Ferdinand sau Böhm János. În nișa din turnul din curte se găsește statuia Sfintei Elisabeta. Partea alipită ulterior la aripa vestică era locuința și biroul preoțesc. Clădirea a fost finalizată la 1874. <br /> <br /> Din 1912 îngrijirea bătrânilor a fost asigurată de maicile milostive din Satu-Mare. În anul 1948 a devenit instituție de stat. Azi așezământul are un spațiu pentru 110 persoane fiind patronat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului.<br /> <br /> ==Bibliografie==<br /> #''Cluj-Napoca : Ghid turistic, istoric, cultural''/ Gaal György. – Baraolt - Cluj-Napoca: Editura Tortoma, 2014, p.272-273 ISBN 978-973-8995-17-8<br /> #''Facultatea de Medicină, Școala medicală Clujeană și Spitalele din Cluj (1500-1990) : scurt istoric''/Florea Marin. – Cluj-Napoca: Casa Cărții de Știință, 2004, p.37. ISBN 973-686-622-X<br /> #''Szent Erzsébet-aggmenház'' la https://hu.wikipedia.org/wiki/Szent_Erzs%C3%A9bet-aggmenh%C3%A1z, accesat la 12 iulie 2016.<br /> &lt;br&gt;<br /> [[Categorie:Cluj]]<br /> [[Categorie:Istoricul oraşului]]</div>

Admin https://www.bjc.ro/w/index.php?title=22_mart._%E2%80%93_%C3%8Enfiin%C8%9Barea_Casinei_Rom%C3%A2ne_din_Cluj&diff=32429 2024-07-12T11:23:55Z

<p>Admin: 9 versiuni importate</p> <hr /> <div>__TOC__<br /> ==Începuturile casinelor în Ungaria și Transilvania==<br /> Casinele din Ungaria, înființate pe parcursul secolului al XIX-lea, au avut ca model cluburile din Marea Britanie, care au început să se constituie încă din secolul al XVI-lea, ca locuri de întâlnire pentru afaceri și distracție. Acestea au stat la baza renumitei vieți de club englezești, care a înflorit în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Cel care a adus și a împământenit în Ungaria ideea de casină, a fost contele Széchenyi István de Sárvár-Felsővidék (1791-1860), care a intrat în contact cu lumea cluburilor englezești în timpul călătoriei sale în Marea Britanie. Ca urmare, el a dorit să experimenteze și în țara sa ceva asemănător, sub forma unor societăți de promovare a educației, al schimbului de idei în folos public, a conversațiilor plăcute. La înființarea, în 1827, a Casinei din Pesta (ulterior Nemzeti Casino), el afirma că dorea ca după numeroasele modele de la Londra, Paris, Graz, Praga să existe și în Ungaria un loc de întâlnire deosebit unde, mai ales bărbații de seamă, mai educați și mai inteligenți, din toate straturile societății, să se întâlnească pentru conversație, pentru lectura ziarelor, a publicațiilor lunare de economie, științe, artă, un loc unde se putea servi masa la restaurant și unde, în timpul liber, puteau să se și distreze. <br /> <br /> Apoi, exemplul Nemzeti Casino a fost încetățenit în numeroase locuri din Ungaria, cercurile înființate, spre deosebire de cluburile engleze, purtând denumirea de casino-uri. Casinele, deschise pe rând în provincie, au preluat statutul de organizare al Nemzeti Casino. Potrivit datelor statistice, dacă la 1833 existau 33 de casine, în 1848, în Ungaria, erau funcționale 180, iar în Transilvania, 30. <br /> <br /> Casinele erau deschise de dimineața până seara, aveau o bibliotecă, aici se puteau citi toate ziarele importante, dețineau uneori restaurant, salon, sală de cărți și biliard. Acestea au contribuit la dezvoltarea culturii, a producției de carte, prima sarcină la înființarea lor fiind dotarea cu o bibliotecă proprie care să fie extinsă continuu și cu principalele periodice, stimulând astfel și dezvoltarea editării publicațiilor, carte sau periodice. Aici erau organizate evenimente culturale pentru membri. Erau locuri de întâlnire în care se puteau desfășura conversații informale și de afaceri diverse. Au fost locuri de pornire a numeroase inițiative caritabile, economice, de construcție urbană etc., chiar dacă contrar modului în care le-a gândit Széchenyi, au devenit și locuri de dezbateri politice. Tot contrar viziunii sale se putea observa că, în diverse așezări, elitele locale se adunau în casine separate, în timp ce clasa de mijloc înființa casine burgheze sau societăți de lectură, iar în alte locuri s-au înființat casine evreiești, separate.<br /> <br /> Și în Transilvania, casinele au avut o importanță deosebită atât în viața publică maghiară, cât și în cea românească. Pentru populația românească din Transilvania, înființarea casinelor române a fost determinată de nevoia de reunire sub raport social, asigurarea progresului cultural prin cultivarea limbii române și a tradițiilor, nevoia de loisir de calitate prin lectură, conversație, jocuri etc. Prima casină română înființată a fost cea de la Brașov, în 1835, după care, alte casine române au luat ființă în aproape toate centrele mai importante din Transilvania.<br /> <br /> ==Înființarea Casinei Române din Cluj==<br /> În secolul al XIX-lea, și în Cluj, marcant centru politic și cultural al Transilvaniei, intelectualitatea românească a depus eforturi pentru susținerea unei mișcări culturale românești. Astfel, în 1860, mai mulți intelectuali români au pus problema înființării unei societăți culturale, care să asigure un loc de întrunire și un cadru organizat pentru activitățile culturale românești.<br /> <br /> Statutele au fost înaintate autorităților și, la 22 martie 1861, s-a primit aprobarea pentru întemeierea reuniunii culturale clujene. La 1 octombrie 1861, în prezența unui public numeros, a avut loc festivitatea de inaugurare a „Societății române de lectură din Cluj” sau cum i se spunea mai simplu, a Casinei Române, salutată cu entuziasm de presa românească.<br /> <br /> Conform statutului, scopul acesteia era: „înaintarea în cultura mai înaltă și estetică prin lectura de opuri și ziare românești”, iar pentru aceasta era preconizată „adunarea unei biblioteci mai cu seamă de producte literare române”.<br /> <br /> Membru al casinei, conform acelorași Statute, putea fi „tot insul cu cultura și purtarea morală”. Casina era condusă de un comitet compus din președinte, 8 membri ordinari și 4 supleanți aleși de adunarea generală. Mai târziu, în locul președintelui a fost ales un director, un vice-director, un casier, un controlor, un secretar și un bibliotecar. Casina avea un sigiliu cu inscripția „Sigiliul Societății române de lectură din Clusiu”. Sediu acesteia s-a stabilit într-o încăpere din casele parohiale, unde aceasta a funcționat ani de zile, protopopii români oferind spațiul necesar. Ulterior, locația s-a tot schimbat în căutarea de spații mai adecvate, o vreme Casina funcționând în clădirea băncii Economul, apoi în casele Petran, dar și în alte locații.<br /> <br /> Din primul comitet al casinei au făcut parte: președinte – protopopul greco-catolic Ioan – Fekete Negruțiu, vicepreședinte – protopopul ortodox Vasile Roșescu, casier – Dimitrie Crainic, controlor – Ioan Moldovan, notari – Petru Nemeș și Dimitrie Poruțiu, membri – Dimitrie Moga, Adulian și Dunca. După doi ani de activitate, Casina Română avea 32 de membri clujeni și 40 din afară, un capital de 1.400 de florini și o bibliotecă de 100 de volume. S-au depus continuu eforturi pentru îmbogățirea bibliotecii și diversificarea activităților cu prelegeri publice, începând din 1871, sau reprezentații teatrale susținute de tinerimea română.<br /> <br /> Înființarea despărțământului Cluj al ASTREI în 1870 și a Societății culturale a studenților „Iulia”, în 1872, a dus la amplificarea activităților din cadrul Casinei. După un deceniu de activitate, numărul membrilor ei a ajuns la 80. <br /> <br /> În istoria sa, Casina Română a cunoscut perioade de criză financiară, dar și reveniri prin susținerea sa solidară, care a permis dezvoltarea activității sale, creșterea bibliotecii, a numărului de abonamente la ziare. Astfel, în 1879, biblioteca deținea peste 200 de volume, fiind abonate 12 ziare. Raportul comitetului din 1903, consemna existența unei biblioteci de 268 de volume și o activitate susținută desfășurată în cadrul Casinei. Doi ani mai târziu, prin apelul adresat Academiei Române, biblioteca a mai crescut cu 96 de volume. <br /> <br /> Dacă, inițial, prin Casina Română din Cluj se înțelegea o societate de lectură, în timp, ea a devenit locul de întrunire al intelectualității românești, unde se desfășurau toate acțiunile cultural-naționale și politice ale românilor din Cluj. Deși, conform statutelor, era interzisă activitatea politică, multe întruniri ale clubului electoral al Partidului Național Român se desfășurau aici. Casina Română din Cluj a constituit un cadru al vieții culturale românești, desfășurată alături și împreună cu celelalte societăți culturale, contribuind la emanciparea culturală și susținerea sentimentului național al românilor din oraș și împrejurimi.<br /> <br /> ==Bibliografie==<br /> #Eugenia Glodariu, ''Casina Română din Cluj'', în „Acta Musei Napocensis”, Istorie 32, II, 1996, p. 297-304.<br /> #Novák Béla, ''Fővárosi kaszinók a 19. században'', în „Budapesti Negyed”, Anul XII, nr. 4(46), 2004.<br /> #Berki Imre, ''A kaszinók voltak a hazai demokrácia csírái'', în „Mult-kor”, la https://mult-kor.hu/cikk.php?id=20372.<br /> &lt;br&gt;<br /> [[Categorie:Cluj]]<br /> [[Categorie:Istoricul oraşului]]</div>

Admin https://www.bjc.ro/w/index.php?title=Manta,_Ion&diff=32419 2024-07-12T11:23:55Z

<p>Admin: 2 versiuni importate</p> <hr /> <div>__TOC__<br /> ==Date biografice==<br /> Ion Manta s-a născut la 29.12.1900, în comuna Găiceana, județul Bacău și a decedat la 19.12.1979, la Cluj-Napoca. A studiat la Liceul Internat din Iași (1919), apoi la Facultatea de Chimie și Chimie tehnologică din cadrul Universității din Iași, absolvite în 1922. A obținut o bursă de studii la Nancy, Franța, unde ș-ai susținut și teza de doctorat în Chimie.<br /> ==Activitate didactică și științifică==<br /> Reîntors în România, Ion Manta și-a început activitatea profesională la Liceul Militar și Școala Normală din Târgu Mureș, fiind în același timp și preparator onorific și director tehnic al unei fabrici de produse cosmetice din Franța. În 1929, a fost chemat la Cluj ca șef de lucrări la Institutul Farmaceutic și profesor de fizică și chimie la Seminarul Pedagogic Universitar (1934-1936). În 1933, Ion Manta a obținut o licență la Facultatea de Farmacie din Cluj. În anii următori, profesorul Ion Manta a urcat în ierarhia universitară, fiind numit profesor și șef al Catedrei de Chimie biologică (1937), dar și șef de secție al Filialei Cluj a Institutului de Cercetări Chimico-Farmaceutice. <br /> <br /> În timpul războiului, Ion Manta a fost delegat să cumpere din Germania aparatură de laborator și echipamente spitalicești, fiind unul din motivele pentru care a fost arestat în 1949, dar reprimit la catedră în 1953, ca profesor consultant. Tot el este considerat a fi fost primul profesor român de biochimie la Facultatea de Medicină și Farmacie din Cluj, precum și întemeietorul biochimiei medicale didactice din România. În 1968, profesorul clujean a primit dreptul de a conduce doctorate, ca o încununare a întregii sale activități didactice și științifice.<br /> <br /> A primit mai multe disticții și funcții în organisme științifice de prestigiu: Membru al Academiei de Medicină, vicepreședinte al Comisiei de biochimie a Academiei Române, Membru al Academiei de Științe din New York și al Societății franceze de biochimie.<br /> <br /> ==Opera==<br /> ''Ghid pentru analiza medicamentelor anorganice și organice'', ''Metodele laboratorului clinic'', ''Metode biochimice în laboratorul clinic'', ''Biochimie medicală''.<br /> La acestea se adaugă peste 200 de articole și studii, primele cursuri de biochimie medicală în limba română (1938, 1941), primul manual tipărit, la Sibiu (1945) și primele două manuale unice de specialitate (1965, 1968). <br /> ==Bibliografie==<br /> #Fornade, Dan / Personalități clujene. Dicționar ilustrat (1800-2007). -Cluj-Napoca: Casa Cărții de Știință, 2007, p. 335.<br /> #Marin, Florea / Școala de farmacie clujeană. - Cluj-Napoca: Editura Medicală Universitară „Iuliu Hațieganu”, 2004, p. 123-125.<br /> &lt;br&gt;<br /> [[Categorie:Cluj]]<br /> [[Categorie:Personalităţi locale]]</div>

Admin https://www.bjc.ro/w/index.php?title=Casele_Statusului_Romano-catolic_(Pia%C5%A3a_Unirii)&diff=32416 2024-07-12T11:23:55Z

<p>Admin: 26 de versiuni importate</p> <hr /> <div>__TOC__<br /> == Istoricul clădirii ==<br /> [[Imagine:Casele_Statusului_Romano-Catolic.jpg|thumb|100px|left|]]<br /> Cele două clădiri care marchează începutul, dinspre [[Piaţa_Unirii|'''Piaţa Unirii''']], a [[Strada_Iuliu_Maniu|'''străzii Iuliu Maniu''']] sînt cunoscute drept ''Casele Statusului Romano-Catolic''. La cererea locuitorilor oraşului, casele şi prăvăliile din jurul [[Biserica_Sfântul_Mihail|'''bisericii Sfântul Mihail''']] din Cluj, existente pînă spre sfîrşitul veacului al XIX-lea, au fost demolate, autorităţile despăgubind Biserica Catolică cu teren în partea dinspre est a Pieţii Unirii, unde existau patru case mai vechi. La propunerea profesorului universitar şi curatorului Gusztáv Groisz fiul, Biserica Romano-Catolică a construit două edificii noi, opere ale arhitectului budapestan Alpár Ignác şi ale constructorului Hauszmann es Társa. Inaugurate în 1899, aceste edificii erau considerate cele mai moderne clădiri de locuinţe, la acea vreme, din Cluj. La parterul acestor clădiri a fost ridicat cel mai strălucitor şir de magazine ale oraşului. Uliţa dintre cele două imobile devine, odată cu noul ansamblu arhitectural, strada ''Sfintei Biserici'' sau, cum a fost deseori numită popular, ''strada în oglindă'', datorită caracterului identic al arhitecturii celor două construcţii de pe colţ.<br /> Astăzi, aceste două clădiri apar frecvent în ghidurile de călătorii despre Cluj. În cadrul şirului de case dinspre dreapta funcţionează restaurantul şi '''Hotelul „Agapé”''', gestionat de catolici. Înainte de demolarea vechilor clădiri, această latură estică purta numele de ''Şirul Casei Mici cu Picioare''.<br /> <br /> ==Detalii de arhitectură ==<br /> [[Imagine:casele.jpg|thumb|100px|right|]]<br /> Frumoasele construcţii în oglindă, realizate în stil eclectic, de factură neobarocă, au faţadele principale simetrice, se compun din două blocuri de clădiri imense de plan dreptunghiular, plasate cu fronturile lungi paralelele cu aliniamentul străzii Iuliu Maniu, având trei porţi de intrare. Cele două blocuri sunt aproape în întregime simetrice, cu excepţia faţadelor de est şi de vest, blocul de sud fiind mult mai lat, având curţi interioare cu foişoare elegante, cu arcade susţinute de stâlpi şi coloane zvelte. Colţurile imobilelor de la intersecţia străzii Iuliu Maniu cu piaţa centrală sunt rotunjite şi sunt accentuate ce câte o turlă acoperită cu coifuri bogat decorate. Faţadele clădirilor de factură neobarocă, sunt decorate cu măşti groteşti, ghirlande de flori şi de frunze.<br /> <br /> == Bibliografie ==<br /> <br /> # ''Povestea „oraşului-comoară” : Scurtă istorie a Clujului şi monumentelor sale''/Lukács József .- Cluj-Napoca : Biblioteca Apostrof, 2005, p.85-86. ISBN 973-9279-74-0<br /> # ''Cluj-Napoca, Ghid turistic, istoric, cultural ''/ György Gaal.- Cluj-Napoca: Editura Tortoma-Asociaţia Kolozsvar Társaság, 2014, p.60-61. ISBN 978-973-8995-17-8.<br /> # ''Clujul de altădată'' / Chiş, Ancuţa-Lăcrămioara, Ucu, Bodiceanu.-Cluj-Napoca: Editura Dokia, 2014, planşa 142. ISBN 978-606-8492-35-3<br /> # ''Clujul. Scurtă istorie'' / Mureşanu, Camil.- Cluj-Napoca: Casa Cărţii de Ştiinţă, 2009, p.35. ISBN 978-973-133-637-4<br /> # http://visitcluj.ro/atractii-turistice/monumente-arhitectonice/251-palatele-statusului-romano-catolic.html<br /> # ''Aşezăminte Istorice de Patrimoniu din Cluj-Napoca'' / Ciorca, Ioan (editor).-Cluj-Napoca: Editura Napoca Star, 2011, p.73-79. ISBN 978-973-647-789-8<br /> # ''Cluj-Napoca. Imaginile unei capitale europene'' / Pop Diana.- Cluj-Napoca: Casa Cărţii de Ştiinţă, 2015, p.28. ISBN 978-606-17-0698-3.<br /> &lt;br&gt;<br /> [[Categorie:Cluj]]<br /> [[Categorie:Clădiri]]</div>

Admin https://www.bjc.ro/w/index.php?title=Biserica_unitarian%C4%83&diff=32389 2024-07-12T11:23:54Z

<p>Admin: 20 de versiuni importate</p> <hr /> <div>__TOC__<br /> == Construirea bisericii ==<br /> '''Biserica unitariană''', situată pe [[Bulevardul 21 Decembrie 1989|Bulevardul 21 Decembrie]], a fost construită între '''1792-1796''' şi a fost sfinţită de episcopul Lázár István la 14 decembrie 1796.<br /> [[Image:1910-Biserica luterana.jpg|thumb|150px|left|Biserica unitariană 1910]]<br /> Construcţia a fost ridicată după planurile lui '''Türk Antal'''. Cu acest scaun episcopal, Türk a creat o biserică tip, care a servit ca model pentru alte biserici. Meşterul a proiectat planuri mult prea îndrăzneţe, şi bolta biserici a început în scurt timp să crape. În 1831, bolta, gata să se prăbuşească, a fost salvată de constructorul Alföldi Antal, care a trecut la consolidarea ei. Finalizarea turnului, din lipsă de bani, a fost amânată până în 1796. Vechiul acoperiş în formă de cort, a fost înlocuit cu unul baroc, cu cupolă în formă de bulb, după planurile pregătite de Pákei Lajos. <br /> <br /> De atunci aceasta a mai fost renovată. În anii anteriori a fost consolidat acoperişul, au fost izolaţi şi legaţi cu bare de fier pereţii. Din 2000 a fost renovată faţada şi interiorul.<br /> <br /> == Descriere ==<br /> [[Imagine:1859 Biserica unitariana.jpg|thumb|left|150px|Biserica unitariană 1859]]<br /> <br /> Biserica este orientată sud-nord, faţada principală, sudică, deschizându-se spre [[Bulevardul 21 Decembrie 1989|Bulevardul 21 Decembrie]]. Are o lungime de 43 m, o lăţime de 21 m, înălţimea navei de 15 m şi a turnului de 48 m. Aceasta combină elemente baroc, clasiciste şi rococo. În opoziţie cu faţada de impresie mai ales clasicistă, interiorul este mai ales baroc. <br /> <br /> Prima orgă a bisericii a fost realizată în 1806, în timp ce orga de azi datează de la 1930, producţie a firmei orădeanului Szeidl Ferenc.<br /> <br /> [[Imagine:Biserica unitariana_2.jpg|thumb|left|150px|Biserica unitariană ]]<br /> În interiorul bisericii, în apropierea intrării, se poate vedea vestita piatră rotundă – '''David Ferenc''', de pe care, conform tradiţiei, teologul predicând, în martie 1568, a convertit la unitarianism întreg oraşul. Tot acolo se află pietrele de mormânt, cea cu inscripţie latină a predicatorului polonez Lachovius András şi cea cu slove maghiare a lui Molnos Dávid (1691, 1836). Acestea au fost aşezate aici la 1920. Pe perete se poate vedea o plăcuţă comemorativă de marmură instalată la aniversarea a 400 de ani de la fondarea bisericii, în 1968, marcând data construcţiei bisericii şi a renovării de atunci.<br /> <br /> == Bibliografie ==<br /> <br /> #''[[Képes Kolozsvár. A belváros irásban és képben]]''/[[Gaal György]] .- Kolozsvár : Polis Könyvkiadó, 2007, p.94-95. ISBN 978-973-8341-85-2<br /> #''[[Povestea „Oraşului –comoară” : Scurtă istorie a Clujului şi Monumentelor sale|Povestea „oraşului-comoară” : Scurtă istorie a Clujului şi monumentelor sale]]''/Lukács József .- Cluj-Napoca : Biblioteca Apostrof, 2005p.107-109. ISBN 973-9279-74-0<br /> #''[[Clujul baroc]]''/[[Mircea Ţoca]] .- Cluj-Napoca : Dacia, 1983, p.40-52.<br /> #''Kalauz a régi és az új Kolozsvárhoz : Kolozsvári séták''/ Gaal György .- Kolozsvár : Korunk, 1992, p.95-96.<br /> &lt;br&gt;<br /> [[Categorie:Cluj]]<br /> [[Categorie:Biserici]]</div>

Admin https://www.bjc.ro/w/index.php?title=Amintiri/Alexandru_Lapedatu;_pref.,_ed._%C3%AEngrijit%C4%83,_note_%C5%9Fi_comentarii_Ioan_Opri%C5%9F._%E2%80%93_Cluj-Napoca_:_Editura_Albastr%C4%83,_1998,_299_p.&diff=32368 2024-07-12T11:23:54Z

<p>Admin: 4 versiuni importate</p> <hr /> <div>[[Imagine:Alexandru Lapedatu_Amintiri.jpg|thumb|100px|left|]]<br /> '''Amintiri'''/Alexandru Lapedatu; pref., ed. îngrijită, note şi comentarii Ioan Opriş. – Cluj-Napoca : Editura Albastră, 1998, 299 p. ISBN 973-9215-75-0<br /> <br /> În ''Prefaţa'' la acest volum memorialistic, Ioan Opriş conturează biografia lui Alexandru Lapedatu, începând cu perioada copilăriei şi a studiilor. Este menţionată activitatea didactică a lui Alexandru Lapedatu la Universitatea Daciei Superioare de la Cluj, activitatea sa în calitate de deţinător al unor demnităţi şi funcţii, în fruntea Arhivelor Statului, ca senator, ministru al Cultelor şi Artelor, membru şi preşedinte al Academiei Române. Nu în ultimul rând, este prezentată activitatea sa în domeniul ocrotirii monumentelor din Transilvania.<br /> <br /> Aşa cum se subliniază şi în prefaţă, lucrarea este compusă din însemnări, reflecţii şi amintiri scrise de Al. Lapedatu, în diferite etape, majoritatea în ultima parte a vieţii, fiind vorba de fapt de ultima lucrare a istoricului Lapedatu. La puţin timp după definitivarea lucrării, acesta s-a stins la închisoarea din Sighet, la 30 august 1950.<br /> <br /> În ''Nota asupra ediţiei'', se arată că ''Amintirile'' reprezintă o revizuire a lucrării ''Scrieri alese'', publicată în anul 1985, cuprinzând articole, discursuri şi cuvântări elaborate de Al. Lapedatu între anii 1902-1943, cărora li s-au adăugat ''Amintirile'' sale scrise spre sfârşitul vieţii şi ''Jurnalul de la Moscova''. În această ediţie nu au mai fost cuprinse articolele şi discursurile, dar s-au extins amintirile, cu părţi care nu au putut fi publicate în ediţia precedentă.<br /> <br /> ''Amintirile'' sunt structurate în următoarele capitole: ''Întoarcerea mea la Iaşi'', ''Anii mei de liceu'', ''Iaşul anilor mei de studii'', ''Doi ani de încercări zadarnice'', ''Pe drumul dispoziţiilor şi aptitudinilor fireşti'', ''Anii studiilor mele istorice'', ''Activitatea ştiinţifică în timpul studiilor'', ''Momente mai importante pentru viaţa şi cariera mea între 1908-1916'', ''Anii de refugiu la Iaşi'', ''Jurnalul de la Moscova'', ''Întoarcerea în ţară'', ''Pe drumul larg al vieţii'', ''Amintiri despre problemele politice de guvernare'', ''La Academie''.<br /> <br /> Volumul este însoţit de o parte consistentă de note şi comentarii, iar la final, de fotografii şi documente relevante de arhivă personală, însoţite de comentarii explicative.<br /> &lt;br&gt;<br /> [[Categorie:Cluj]]<br /> [[Categorie:Bibliografii]]</div>

Admin https://www.bjc.ro/w/index.php?title=Antonin_Ciolan:_inegalabilul_maestru_al_baghetei_/_Gheorghe_Mu%C8%99at._-_Cluj-Napoca,_Editura_Ecou_Transilvan,_2012,_435_p.&diff=32363 2024-07-12T11:23:54Z

<p>Admin: 2 versiuni importate</p> <hr /> <div>[[Imagine:img282.jpg|thumb|100px|left|]]'''Antonin Ciolan: inegalabilul maestru al baghetei''' / ''Gheorghe Mușa''t. - Cluj-Napoca, Editura Ecou Transilvan, 2012, 435 p. ISBN 978-606-8438-42-9<br /> <br /> Prezentul volum face parte din categoria celor omagiale, dedicate unor mari personalități ale culturii române contemporane. Născut la Iași, în 1883, Antonin Ciolan era deja un cunoscut dirijor român când s-a hotărât să vină la Cluj, în 1949, și să contribuie la întemeierea Filarmonicii de Stat de aici. Studiile de muzicologie le face în Germania, unde era chiar dorit pentru un post de dirijor la Dresda, însă alege să se întoarcă la Iași, unde va conduce mulți ani Conservatorul local și va contribui la dezvoltarea învățământului muzical românesc. <br /> <br /> Lucrarea monografică de față începe cu o ''Prefață'', semnată de Adrian Pop, ce elogiază numele marelui dirijor și profesor. Ea este urmată de un ''Cuvânt de autor'', în care Gheorghe Mușat, unul dintre discipolii marelui profesor, cu care mai împărțea și obârșia ieșeană, motivează realizarea acestei cărți omagiale. <br /> <br /> Structural, cartea de față este împărțită în 3 mari părți: ''Partea I'', ''Partea a II-a'' și ''Partea a III-a'', la care se adaugă o secțiune destul de mare de ''Anexe'' și o ''Bibliografie''. Prima parte tratează, ca de obicei, prima etapă a vieții celui omagiat, cu anii copilăriei și ai studiilor, anii tinereții, ai întemeierii familiei alături de o altă muziciană, moldoveancă și ea, precum și primii ani ai activității sale muzicologice de la Iași. De aici aflăm că maestrul Ciolan era deja o personalitate muzicală recunoscută în România, fiind omagiat la Teatrul Național din Iași, la 27 mai 1934, pentru întreaga activitate de până atunci. Anii războiului, însă, i-au adus și neplăceri, cum ar fi, spre exemplu, refugiul din Banat, după ce trupele sovietice au intrat în țară, pe la Iași.<br /> <br /> ''Partea a II-a'' expune perioada clujeană a activității lui Antonin Ciolan, poate cea mai prodigioasă sub aspectul realizărilor și a importanței ei, perioadă care începe în 1949 și se încheie odată cu moartea maestrului, în 1970. Pe lângă calitățile profesorale, Antonin Ciolan va demonstra la Cluj și calități de fondator de instituții muzicale, precum și de conducător al acestora, așa cum a fost cea de director al Filarmonicii clujene. Etapa aceasta din viața lui este, cum era și de așteptat, plină de succese și de împliniri profesionale, ilustrate prin numeroase premii și distincții din partea unor instituții culturale și a autorităților statului român.<br /> <br /> Ultima parte este dedicată moștenirii sale și ecourilor personalității sale în lumea muzicală românească. În ultimii ani, tot mai mult reapare în atenția publicului și a cercetătorilor români această personalitate remarcabilă a muzicii clasice românești contemporane, semn că opera sa rămâne de referință pentru studiul clasicilor universali, ca un model de urmat și de atins.<br /> <br /> ''Anexele'' de la sfârșitul volumului cuprind documente și fotografii de epocă, în care maestrul Ciolan apare în diverse ipostaze dirijorale, la pupitrul unor instituții muzicale de prestigiu din România și străinătate.<br /> &lt;br&gt;<br /> [[Categorie:Cluj]]<br /> [[Categorie:Bibliografii]]</div>

Admin https://www.bjc.ro/w/index.php?title=Cuv%C3%A2nt_de_deschidere_rostit_la_al_doilea_Congres_al_Asocia%C8%9Biei_Profesorilor_universitari_la_Cluj_/_Sextil_Pu%C8%99cariu:_Cluj,_Cartea_Rom%C3%A2neasc%C4%83,_1921,_28_p.&diff=32360 2024-07-12T11:23:54Z

<p>Admin: 6 versiuni importate</p> <hr /> <div>[[Imagine:img460.jpg|thumb|100px|left|]]<br /> '''Cuvânt de deschidere rostit la al doilea Congres al Asociației Profesorilor universitari la Cluj''' / Sextil Pușcariu: Cluj, Cartea Românească, 1921, 28 p.<br /> <br /> Așa cum arată și titlul, lucrarea de față reprezintă o cuvântare a primului rector al Universității din Cluj, după preluarea acesteia de către statul român, cuvântare rostită în 3 iunie 1921, cu prilejul întrunirii Asociației Profesorilor Universitari din România. Sub aspect tematic, cuvântarea este mai degrabă un manifest pentru dezvoltarea învățământului superior românesc din toate marile centre ale țării, dar mai ales a celui de la Cluj, aflat încă la începuturile sale. Sextil Pușcariu arată necesitatea ca Asociația profesorilor universitari să militeze pentru îmbunătățirea calității educaționale superioare prin adoptarea unor metode moderne și folosirea unor mijloace logistice cât mai potrivite.<br /> <br /> Între ideile marelui filolog clujean, expuse în această cuvântare, regăsim și pe unele care priveau atunci direct studențimea și chiar pe elevii din ciclul secundar, acolo de unde proveneau acești studenți. Referitoare la aceștia, Sextil Pușcariu amintea colegilor săi din țară că e foarte important să se asigure manuale școlare și cursuri dactilografiate și multiplicate, dar mai ales cărți necesare, de specialitate, în bibliotecile mari universitare, considerate a fi obligatorii pentru susținerea educației de nivel superior.<br /> &lt;br&gt;<br /> [[Categorie:Cluj]]<br /> [[Categorie:Bibliografii]]</div>

Admin https://www.bjc.ro/w/index.php?title=Cluj_700:_Scurt_istoric_(secolele_XII-XVI)_/_Vladimir-Alexandru_Bogosavievici._-_Cluj-Napoca:_Editura_Mega,_2016,_128_p.&diff=32353 2024-07-12T11:23:54Z

<p>Admin: 3 versiuni importate</p> <hr /> <div>[[Imagine:img476.jpg|thumb|100px|left|]]<br /> '''Cluj 700: Scurt istoric (secolele XII-XVI)''' / Vladimir-Alexandru Bogosavievici. - Cluj-Napoca: Editura Mega, 2016, 128 p. ISBN 978-606-543-715-9<br /> <br /> Vladimir-Alexandru Bogosavievici este un cunoscut profesor clujean, pasionat de istoria locală, autor al mai multor ghiduri turistice și cărți despre istoria Clujului. De altfel, Tudor Sălăgean, el însuși istoric clujean și director de muzeu, îl prezintă pe autorul volumului de față ca pe „profesorul care își face adesea orele în mijlocul orașului și al monumentelor sale”, deci ca pe un cunoscător și îndreptățit să vorbească și să scrie despre orașul în care trăiește și a cărui istorie milenară îl pasionează atât de mult.<br /> <br /> Structural, cartea aceasta nu e mult diferită de celelalte cărți ale lui Vladimir-Alexandru Bogosavlievici, referitoare la Cluj; ea prezintă, într-o manieră atractivă, de mici povestioare, principalele etape ale istoriei medievale și moderne a Clujului, de la primele atestări, de acum cca 700 de ani, trecând prin dobândirea statutului de oraș, de oraș liber și de oraș liber regesc, până la cetatea Clujului din evul mediu târziu și din zorii epocii moderne. <br /> <br /> Atât sub aspectul conținutului, cât și al formei, cartea de față se adresează localnicului care încă nu știe prea multe despre interesanta evoluție a urbei, dar și celor din afara orașului sau străinilor. Pentru o lectură cât mai atractivă, istoricul clujean a recurs la aceeași metodologie simplă, dar eficientă a redactării materialelor destinate promovării facile, folosind generos imagini ale unor clădiri vechi din Cluj. Pentru eventualul public străin, profesorul clujean a ales să realizeze cartea în conținut bilingv român-englez, ceea ce un fapt meritoriu și lăudabil.<br /> &lt;br&gt;<br /> [[Categorie:Cluj]]<br /> [[Categorie:Bibliografii]]</div>

Admin https://www.bjc.ro/w/index.php?title=Memorii_/_Zaharia_Boil%C4%83._-_Cluj-Napoca,_Biblioteca_Apostrof,_2003,_253_p.&diff=32349 2024-07-12T11:23:54Z

<p>Admin: 3 versiuni importate</p> <hr /> <div>[[Imagine:z.boila.jpg|thumb|100px|left|]]'''Memorii'''/''Zaharia Boilă''. - Cluj-Napoca, Biblioteca Apostrof, 2003, 253 p. ISBN 973-9279-63-5<br /> <br /> Rudă prin alianță cu Iuliu Maniu, Zaharia Boilă (1892-1976) a fost o figură ilustră a Clujului interbelic și postbelic, fiind gazetar și director al ziarelor clujene ''Patria'' și ''România Nouă''. A participat direct la unele acțiuni ale elitei politice românești din Transilvania din preajma proclamării Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, de la Alba Iulia. După război, a fost arestat de trei ori pentru acuzațiile de a fi făcut parte din anturajul conducerii Partidului Național Țărănesc, fiind asociat cu elita burghezo-moșierească din România. Zaharia Boilă și-a scris memoriile în anii 1973-1974, axându-se pe câteva evenimente mari din istoria României contemporane, iar în privința personajului principal, nu pe el, ci pe Iuliu Maniu, lucru aproape deloc sesizabil din cauza perioadei în care au fost scrise.<br /> <br /> Structura cărții este foarte largă și clară, probabil din dorința autorului de a ''elucida'' anumite aspecte istorice, valoarea memorialistică păstrându-se totuși prin folosirea pronumelui întâi. Avem la început o ''Notă asupra ediției'', cu amănunte despre momentul și caracteristicile acestor amintiri ale autorului. <br /> <br /> Primul capitol se referă la perioada postrevoluționară din Austro-Ungaria și la modul cum elita românească a știut să fructifice anumite conjuncturi, ducând la formarea Consiliului Național Român. Capitolul al doilea discută rolul avut de împăratul Wilhelm II pentru problema românilor ardeleni, cu accent pe negocieri între emisari imperiali germani și reprezentanți ai C.N.R. Un alt capitol privește tratativele dintre maghiari și români din anii 1913-1914, la care a participat și Iuliu Maniu, capitol ce conține și un epilog cu hotărârea liderului român de a nu fi de acord cu propunerile maghiare. Următoarele capitole privesc evenimentele de dinaintea convocării Marii Adunări de la Alba Iulia, rolul principalilor fruntași naționali și a lui Iuliu Maniu, în special. Între alte aspecte analizate se număra și cele legate de înființarea administrației românești din Transilvania, a instituțiilor provizorii, dar și acțiunile de rezistență din partea maghiarilor sau conflictul mocnit dintre cei doi noi lideri, Ionel Brătianu și Iuliu Maniu.<br /> <br /> O parte însemnată a lucrării este destinată unor fapte din perioada interbelică la care Iuliu Maniu a fost parte, precum tratativele dintre contele Ștefan Bethlen și liderul țărănist pentru rezolvarea unei așa-zise probleme româno-maghiare, în 1935. <br /> <br /> Arbitrajul de la Viena, titlul celui din urmă capitol completează cu multe informații inedite tabloul faptelor zugrăvite de Zaharia Boilă, al celor legate de anul 1940, de pierderile teritoriale. Punctând fiecare eveniment din acest an, autorul scoate în evidență complexitatea conjuncturii în care se afla România, atacată din toate părțile de către dușmanii mai vechi și, în același timp, figura respectabilă a lui Iuliu Maniu.<br /> &lt;br&gt;<br /> [[Categorie:Cluj]]<br /> [[Categorie:Bibliografii]]</div>

Admin https://www.bjc.ro/w/index.php?title=Amintirile_unui_pedagog_militant/Onisifor_Ghibu;_Edi%C8%9Bie_%C3%AEngrijit%C4%83,_cuv%C3%A2nt_%C3%AEnainte,_note_%C8%99i_comentarii,_indici_de_Mihai_O._Ghibu._%E2%80%93_Bucure%C8%99ti_:_Editura_Institutului_Cultural_Rom%C3%A2n,_2004,_397_p.&diff=32345 2024-07-12T11:23:54Z

<p>Admin: 2 versiuni importate</p> <hr /> <div>[[Imagine:img283.jpg|thumb|100px|left|]]'''Amintirile unui pedagog militant'''/''Onisifor Ghibu''; Ediție îngrijită, cuvânt înainte, note și comentarii, indici de Mihai O. Ghibu. – București : Editura Institutului Cultural Român, 2004, 397 p. ISBN 973-577-389-9<br /> <br /> Născut la Săliște, lângă Sibiu, în 1883 și decedat la Cluj, în 1972, Onisifor Ghibu este unul dintre participanții la Marea Unire de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918. După reîntregire, a fost unul dintre fondatorii primei universități românești de la Cluj, unde a fost printre întemeietorii pedagogiei românești moderne și profesor până la ieșirea la pensie, după instaurarea regimului comunist.<br /> <br /> Volumul de față este îngrijit de către fiul său, Mihai Ghibu, care amintește în ''Cuvântul înainte'' că tatăl său și-a scris târziu memoriile, în ultimii ani de viață, dictându-le pe bandă magnetică, în cea mai mare parte. Titlul volumului prezent este sugestiv pentru dorința marelui pedagog de a transmite posterității esența activității sale militante, atât teoretice, cât și practice, din domeniul dezvoltării științei pedagogiei. În capitolele numeroase ale cărții (nu mai puțin de XVII), găsim detaliate principalele etape din evoluția intelectuală și profesională a marelui pedagog transilvănean, de la obținerea doctoratului și până la organizarea învățământului superior românesc din Transilvania sau chiar acelui din Basarabia unită cu România. <br /> <br /> Pe lângă textul propriu-zis al acestor memorii, volumul mai cuprinde o parte foarte consistentă de ''Note și comentarii'', în care sunt descrise și analizate anumite informații din text sau trimiteri la diferite personalități ale timpului sau la numeroase situații amintite de către autor. Ele aparțin lui Mihai O. Ghibu, care s-a documentat intens pentru îngrijirea acestei ediții, pe care însuși o consideră un ''privilegiu''. Tot din sfera sprijinului pentru cititorul sau cercetătorul avid de memorialistică, intră și ''Indicele de nume'', între care putem identifica mari oameni de stat ai României interbelice, dar și savanți și oameni de cultură cunoscuți, prieteni și colegi de-ai lui Onisifor Ghibu.<br /> <br /> O ultimă parte, la fel de voluminoasă, este și cea cu ''Anexe'', 7 la număr, care reprezintă documente, memorii sau scrieri, prin care cunoscutul profesor clujean și-a însoțit multe din acțiunile sale pentru drepturile românilor din Transilvania sau contribuțiile la dezvoltarea pedagogiei școlare românești din perioada interbelică. Printre altele, Onisifor Ghibu a militat, pe lîngă Vatican, pentru reunificarea Bisericilor creștine din România, idee reluată de el și într-un memoriu din 30 aprilie 1948, dar cu referire doar la cele două Biserici românești, ortodoxă și greco-catolică.<br /> &lt;br&gt;<br /> [[Categorie:Cluj]]<br /> [[Categorie:Bibliografii]]</div>

Admin https://www.bjc.ro/w/index.php?title=Amintirile/Ion_Ag%C3%A2rbiceanu._-_Bucure%C8%99ti_:Tiparul_%E2%80%9ECartea_Rom%C3%A2neasc%C4%83%E2%80%9D,_1940,_333_p.&diff=32342 2024-07-12T11:23:54Z

<p>Admin: 3 versiuni importate</p> <hr /> <div>[[Imagine:Agarbiceanu.jpg|thumb|100px|left|]]'''Amintirile'''/''Ion Agârbiceanu''. - București :Tiparul „Cartea Românească”, 1940, 333 p.<br /> <br /> Ion Agârbiceanu (1882, Cenade, Alba— d. 1963, Cluj) a fost scriitor, ziarist și prozator român, adept al semănătorismului, parlamentar, academician, canonic și protopop unit al Clujului. <br /> <br /> Fiind publicată de către el însuși, cartea reprezintă mai mult decît o simplă carte de memorii, ea trece și în latura literară, cu dialoguri, narațiuni și descrieri specifice genului epic. Doar personajele, reale și realiste, sub aspectul zugrăvelii lor, din viața și intimitatea scriitorului, semnalează că avem de-a face cu o lucrare memorialistică, chiar dacă nu pentru întreaga viață a sa. <br /> <br /> În mare parte, Agârbiceanu rememorează momente importante din tinerețea sa, și mai ales, portrete ale membrilor familiei sale, doar uneori pe cele ale altor personaje din vecinătatea sa, chiar și profesională. <br /> <br /> Cartea nu are prefață, nici alte părți care să completeze volumul.<br /> &lt;br&gt;<br /> [[Categorie:Cluj]]<br /> [[Categorie:Bibliografii]]</div>

Admin https://www.bjc.ro/w/index.php?title=12_iun._-_%C3%8Enfiin%C8%9Barea_Societ%C4%83%C8%9Bii_Cicli%C8%99tilor_Clujeni_(Kolozsv%C3%A1ri_Ker%C3%A9kp%C3%A1ros_Egylet)&diff=32338 2024-07-12T11:23:54Z

<p>Admin: 4 versiuni importate</p> <hr /> <div>__TOC__<br /> ==Bicicleta. Istoricul invenției noului vehicul==<br /> În anul 1816, baronul german, inventatorul Karl Friedrich Drais, a prezentat strămoșul bicicletei de azi, vehicul pe două roți, confecționat din lemn și numit „laufmachine”, adică mașină de alergat, în condițiile în care, fără sistem de propulsie, vehiculul trebuia împins cu picioarele pe sol pentru a putea fi pus în mișcare. În 1839, Kirkpatrick MacMillan l-a dotat și cu pedale, nemaifiind nevoie ca picioarele să atingă solul pentru deplasarea vehiculului. Francezul Ernest Michaux a mărit mai apoi, în 1860, dimensiunea primei roți și a instalat pe ea pedalele. Scheletul din lemn l-a înlocuit cu unul metalic. Noul vehicul s-a răspândit sub numele de velociped. Însă, întăriturile metalice de pe exteriorul axului făceau atât de mult zgomot pe drumurile și aleile pietruite ale orașelor din secolul al XIX-lea, iar șocul pentru utilizatorul acestui nou mijloc de locomoție era atât de mare, încât vehiculul a primit numele de „zdruncinătorul de oase”. Apoi, roata din față, mult mai mare decât cea din spate și scaunul poziționat la înălțimea de 1,5 m făceau ca o căzătură să fie de multe ori fatală. Abia în 1879 John Stanley a creat un model cu roțile egale, iar la scurt timp, John Dunlop a inventat anvelopa pneumatică.<br /> ==Începuturile ciclismului la Cluj. Cercul de Ciclism din cadrul Clubului Atletic Clujean==<br /> Prima bicicletă a apărut pe străzile Clujului în jurul anului 1881, dar autoritățile și comunitatea au privit-o cu oarecare reticență. Cu toate acestea, a crescut treptat și numărul fanilor care au conștientizat faptul că trebuiau să se grupeze pentru a face posibilă popularizarea ciclismului și pentru a aduna laolaltă iubitorii acestui sport. <br /> <br /> Ca urmare, în cadrul Clubului Atletic Clujean, primul club atletic al orașului, fondat în 1884, s-a constituit, în 1887, cercul de ciclism. O prevedere importantă a regulamentului era aceea care stipula că după învățarea mersului pe bicicletă, înainte de ieșirea în spațiul public, să se dea un examen. Apoi, în cadrul clubului se organizau și cursuri de inițiere în ciclism. Primul loc de antrenamente pentru membrii clubului a fost Parcul Central, între orele 5.30 și 6.30 dimineața, cei care participau la antrenament fiind obligați să poarte echipament și șapcă, ca semn distinctiv.<br /> <br /> Între membrii societății se numărau cetățeni renumiți ai Clujului, profesori, profesori universitari, comercianți, funcționari, precum: profesorul universitar Istvánffy Gyula, aflat în legătură cu societăți de ciclism din întreaga Europă, Stampa Keresztély, a cărui cofetărie devenise loc de întâlnire a membrilor cercului de ciclism și care procura doritorilor biciclete de la Budapesta, fiind și primul deținător al unei biciclete „în tandem” cu care ieșea în jurul Clujului împreună cu soția lui. Alături de aceștia poate fi amintit și Bartha Gergely, Kuszko István sau Dunky Ferenc, renumitul fotograf clujean, mare iubitor al sportului și promotor al fotografiei sportive la Cluj. Primul președinte al grupului a fost Istvánffy Gyula, iar vicepreședinte Stampa Keresztély. <br /> <br /> Prima prezentare publică a cicliștilor în fața cetățenilor Clujului a avut loc în 1889, cu o defilare, ulterior evenimentul fiind imortalizat în curtea clădirii Tornavivoda. După constituirea grupului, au început să se planifice și competițiile sportive. O primă astfel de competiție a fost organizată pentru cicliștii din cadrul Clubului Atletic Clujean, la 5 octombrie 1889. Concurenții au pornit de la Casa Învățătorilor spre Feleac, parcurgând o distanță de 7 km. Era interzisă oprirea, coborârea de pe bicicletă sau împingerea acesteia. Învingător a fost Philipovich Emil, care a ajuns la linia de sosire în 39 de minute și 9 sec. De asemenea, au început și concursurile turistice cu bicicleta, în care erau însumate drumurile parcurse pe timp de un an, sau concursuri pe trasee între localități, pe o distanță de peste 10 km. În 1899, a fost desemnat învingător Borbély György, care a făcut drumul Cluj-Paris și Paris-Cluj, cu un parcurs de 5.549 de km.<br /> ==Fondarea și activitatea Societății Cicliștilor Clujeni==<br /> În 1890, în contextul apariției unor dispute între conducerea Clubului Atletic Clujean și cicliștii lideri ai grupului din cadrul acestuia s-a decis ieșirea din Club. Cei raliați în jurul lui Bartha Gergely au pregătit un nou regulament de funcționare a unei noi societăți și după aprobarea de către minister, la 21 iunie 1890, a avut loc ședința de constituire a Societății Cicliștilor Clujeni. Aceasta l-a avut ca prim președinte pe Istvánffy Gyula, din conducere mai făcând parte Bartha Gergely și Stampa Keresztély. <br /> <br /> Obiectivul societății a fost asigurarea pregătirii cicliștilor prin inițiere, apoi exercitarea ciclismului și propaganda în favoarea acestuia, organizarea de concursuri, defilări, de alte evenimente și, nu în ultimul rînd, apărarea membrilor săi. Obiectivele majore au fost însă organizarea de competiții și realizarea unei piste de bicicliști pentru antrenamente. <br /> <br /> Cum pista de atletism a Clubului Atletic Clujean era nefolosită, ea a fost solicitată și preluată de societatea de ciclism, în 1894. Renovarea ei s-a realizat cu contribuțoa financiară a membrilor societății. Lungimea pistei era de 333,3 m. A fost o pistă modernă, de nivel european, un rol important în realizarea ei revenindu-i lui Haller Károly. Pe lângă pistă mai funcționau un teren de tenis și un teren de exerciții fizice. A fost dotată ulterior și cu o tribună permanentă. Inaugurarea s-a realizat printr-o competiție, la 23 septembrie 1894, cu participarea unor celebrități ale ciclismului maghiar. Până în 1899, această pistă de ciclism a fost locul de desfășurare a unor competiții de prim rang, naționale și chiar internaționale.<br /> <br /> Perioada de aur a activității Societății Cicliștilor Clujeni a fost cea de sub președinția lui Haller Károly. Astfel, în 1895, societatea a organizat patru competiții importante. Între 29-30 iunie s-a desfășurat un concurs național de ciclism. O altă întrecere s-a organizat cu prilejul sărbătorii societății ospătarilor, alta cu prilejul congresului pompierilor. Ultima competiție de rang a anului 1895 a avut loc la 8 septembrie. Apoi, în 1896, s-a organizat și la Cluj un concurs de ciclism, în contextul evenimentelor derulate de „sărbătorile mileniului”. Acesta din urmă a însemnat un mare succes pentru Societatea de Ciclism Clujeană, din cele 6 probe, 3 fiind câștigate de membrii săi.<br /> <br /> În 1897, societatea s-a bucurat de cea mai mare popularitate, având în componența sa 127 de membri. În acest an, a venit cu o propunere curajoasă: organizarea primei competiții internaționale, cu premii în bani, care a stârnit un interes deosebit. Anul următor, societatea a organizat două competiții, una pe pistă, alta pe șosea, pe o distanță de 100 de km. În iulie 1898, Clubul de Ciclism din Arad a organizat o competiție cu participare clujeană pe distanța dintre Arad și Cluj, de 310 kilometri, la care au participat 21 de concurenți. Câștigătorul a parcurs distanța în 20 de ore și 33 minute, aproape de recordul de 20 de ore și 5 minute. În septembrie același an, s-a derulat altă competiție pe distanța de 150 de km între Cluj – Oradea.<br /> <br /> La începutul secolului XX, mai mulți factori au influențat negativ funcționarea Societății de Ciclism din Cluj: impozitele mari, costul mare al bicicletelor. Apoi, agenții de poliție vânau cicliștii, iar opinia publică considera necorespunzătoare și periculoase bicicletele. O mare problemă pentru societate a fost și planificarea demolării pistei, tot mai mulți cetățeni vociferând că aceasta nu se potrivea în ambientul parcului, în 1903, trecându-se la demolarea acesteia. <br /> <br /> În aceste condiții, după 10 ani de activitate, Societatea Cicliștilor Clujeni si-a încetat activitatea.<br /> <br /> ==Bibliografie==<br /> #Killyéni András, ''Vasparipák Kolozsvárott'', Kolozsvár, [s.n.], 2010.<br /> #Killyéni András, ''Az első kerékpárosok Kolzsváron'', în ''Kincses Kolozsvár Kalendáriuma, 2023-2204'', Kolozsvár, Kriterion, 2023, p. 204-205.<br /> #Ancuța-Lăcrimioara Chiș, ''Bicicleta, fostul „zdruncinător de oase”'', la https://clujwebstory.ro/bicicleta-fostul-zdruncinator-de-oase/, accesat la 15 apr. 2024.<br /> &lt;br&gt;<br /> [[Categorie:Cluj]]<br /> [[Categorie:Istoricul oraşului]]</div>

Admin https://www.bjc.ro/w/index.php?title=7_feb._-_Ultimul_act_al_primului_proces_documentat_de_vr%C4%83jitoare,_%C3%AEncheiat_cu_arderea_pe_rug_a_lui_K%C5%91m%C3%ADves_Prisca&diff=32333 2024-07-12T11:23:54Z

<p>Admin: 3 versiuni importate</p> <hr /> <div>__TOC__<br /> ==Procesele vrăjitoarelor în Europa==<br /> În secolele XVI și XVII, ca o epidemie groaznică, în întreaga Europă a bântuit mania vânătorii de vrăjitoare, care erau obligate să-și mărturisească vina prin cele mai diverse metode, inclusiv prin tortură. Credința în vrăjitorie se baza pe convingerea privind capacitatea acestor persoane de a produce nenorociri, pagube și era alimentată de teama de rău. Vrăjitoarele nu erau considerate infractori de rând, ci periculoase pentru întreaga omenire. Indiciile oferite de declarațiile martorilor, cărora li se acorda o mare credibilitate, erau asociate cu mărturisirea învinuitului, obținută prin interogatoriu. Dar esența întregii proceduri era tortura, aplicată în cazul celor mai mici indicii și realizată cu neîndurare înfricoșătoare. Pedepsele erau de asemenea nemiloase. <br /> <br /> Spre deosebire de vestul Europei, fenomenul a îmbrăcat aspecte particulare în estul continentului, cu mai puține victime și un decalaj temporal, fiind declanșat mai târziu, dar prelungindu-se până spre sfârșitul secolului al XVIII-lea. <br /> <br /> ==Procesele vrăjitoarelor la Cluj==<br /> La Cluj, au fost documentate în jur de 88 de procese ale vrăjitoarelor, 55 au fost adevărate procese de vrăjitorie, restul fiind procese de defăimare, în care persoanele au fost acuzate și de vrăjitorie. Din 56 de procese de vrăjitorie ajunse în fața justiției, 20 s-au finalizat cu sentințe de condamnare la moarte: 18 ardere pe rug, două cu înecare în Someș, probabil ca urmare a supunerii acuzatelor probei apei. Aceasta consta în legarea persoanei la mâini și picioare și aruncarea ei în apă. Dacă nu se scufunda, era evident vrăjitoare. Mai era și obiceiul de a arunca suspectele în vârtejul apelor și, dacă reușeau să ajungă la mal, erau considerate nevinovate, altfel erau lăsate să se înece. În cazul celor pentru care acuza nu a putut fi dovedită fără putință de tăgadă, s-au aplicat alte pedepse ca: biciuirea, însemnarea pe frunte cu fier înroșit, gonirea din comunitate. 9 persoane au fost achitate. <br /> <br /> Majoritatea persoanelor învinuite au fost femei, cetățene ale orașului, măritate sau văduve, mai rar, tinere servitoare. Mai ales în secolul al XVI-lea și prima jumătate a secolului al XVII-lea, au fost un număr mare de procese intentate unor moașe sau „vindecătoare”. Erau apoi cerșetoare și femei venite la Cluj din alte părți, în cazul lor, existând supoziția că și-au părăsit localitățile de baștină din cauza unor bănuieli de vrăjitorie. Între persoanele învinuite de vrăjitorie, au fost doar doi bărbați.<br /> <br /> Majoritatea învinuirilor de vrăjitorie aveau în fundal conflicte sociale, concurența dintre moașe sau dintre „vindecători”, neînțelegeri între vecini sau în familie, ura față de cerșetori sau străinii stabiliți în oraș. Acuze de vrăjitorie se nășteau legate, în principal, de îmbolnăvirea oamenilor sau animalelor, care era pusă pe seama supranaturalului, rezultat al unor răzbunări ale dușmanilor. Urticarii, tumori, probleme gastro-intestinale, secarea laptelui vacilor, toate puteau fi interpretate ca rezultat al unor fapte de vrăjitorie.<br /> <br /> În perioada de început, procesele se deschideau în baza reclamațiilor formulate de persoane particulare, apoi, din 1580, inițiativa a fost preluată de autorități pe baza plângerilor primite, a mărturisirilor smulse prin tortură. Dar, tortura nu a fost folosită pe scară largă ca în alte părți și nu s-au folosit nici tehnici la fel de sofisticate. Tortura se practica în timpul interogatoriului sau după pronunțarea sentinței, pentru a o face mai aspră. Dintre tehnici, cel mai des s-a folosit picurarea de smoală fierbinte pe spatele dezgolit al celui torturat.<br /> <br /> Ca și în Ungaria în general, și în Transilvania, potrivit procedurii judiciare, învinuirea de vrăjitorie era judecată de tribunale laice, nu au existat tribunale specializate doar pe judecarea proceselor de vrăjitorie, iar biserica se ocupa cel mult de divorțuri mai puțin însemnate în care, se putea exprima la un moment dat, de-o parte sau alta, stricarea căsniciei prin magie. Însă, cazurile mai serioase au ajuns întotdeauna în fața forurilor judecătorești laice.<br /> <br /> Pe tot parcursul derulării fenomenului, vânătoarea de vrăjitoare a cunoscut, la Cluj, câteva perioade mai intense, cum ar fi a doua jumătate a secolului al XVI-lea, în care s-au afirmat nume ca cel al lui Igyártó György, Péter Gruz sau cea a anilor 1660-1670, când, din nou, a crescut numărul proceselor pe fondul unor evenimente politice și sociale particulare de după căderea Oradiei în mâinile turcilor și intensificarea migrației spre Cluj, alături de pierderea statutului de oraș liber regal, care au dus la creșterea încordărilor atât la nivel instituțional, cât și social.<br /> <br /> ==Procesul lui Kőmíves Prisca==<br /> Primul proces de la Cluj, documentat până în prezent, a fost cel al lui Kőmíves Prisca, prima vrăjitoare despre care se știe că a fost arsă pe rug aici, în 1565. Nu se cunoaște starea sa civilă dar, în ce privește etnia, este foarte posibil să fi fost de etnie maghiară. Se mai știe despre ea că era moașă. Acuzatoarea lui Kőmíves Prisca a fost Benedek Dorotya. O parte a mărturiilor adunate o prezentau pe Kőmíves Prisca ca pe o femeie care își făcea treaba bine și era respectată, altele formulau acuze de vrăjitorie legate de practica meseriei și, probabil, unele insuccese. A fost de asemenea interogată și torturată. La interogatoriu, ea a denunțat alte vrăjitoare. Cel care a interogat-o a fost Péter Gruz, înverșunatul procuror particular al primelor procese clujene, un maestru croitor de pe strada Ungurilor (azi 21 decembrie 1989), unul din activiștii care lucrau cu tenacitate pentru a găsi și condamna vrăjitoare. Numele său a apărut frecvent în documentele de epocă și, deși de condiție modestă, probabil pentru a compensa frustrări personale, apare implicat în diverse probleme religioase, administrative ale orașului și căutarea de țapi ispășitori. El a fost cel care a forțat-o pe Prisca să dea numele altor vrăjitoare din oraș, apoi a inițiat un proces împotriva a două dintre vrăjitoarele menționate de Prisca, deși nu avea nicio plângere personală împotriva lor. Prisca a fost condamnată la moarte în februarie, iar în următorul proces al vrăjitoarelor, care a avut loc în martie, martorii se referă la ea ca fiind femeia arsă (Prisca proxime combusta). <br /> <br /> Documentele nu dovedesc neapărat că Prisca a fost învinuită în primul proces de vrăjitorie de la Cluj, pentru că hotărârea din acest dosar prevede și că femeia condamnată pentru vrăjitorie trebuie luată și arsă „ad locum solitum”, în „locul obișnuit”. Acesta putea fi locul unde se ardeau pe rug și alte persoane, pentru alte învinuiri, conform practicii dreptului penal al vremii, dar este posibil și să fi fost „locul obișnuit” folosit în principal pentru arderile vrăjitoarelor, ceea ce însemna că procesele vrăjitoarelor au început la Cluj înainte de procesul lui Kőmíves Prisca. Așa numitul „loc obișnuit” pentru arderea vrăjitoarelor, se pare că era situat la nord de Cetatea veche, în hostat-ul zonei cunoscută odinioară ca Hídelve (în fața porții Podului și la baza Cetățuii, cu strada Horea de azi), lângă pârâul Nadăș.<br /> <br /> Privit în perspectiva sa ulterioară, prin mărturia smulsă lui Prișca, alte femei au fost inculpate în procese de vrăjitorie în perioada imediat următoare, conturând un grup al moașelor și vindecătoarelor vânate ca și vrăjitoare, la Cluj.<br /> <br /> ==Bibliografie== <br /> #Komáromi Andor, ''A kolozsvári boszorkányperekről'', „Erdélyi Múzeum”, vol. XVIII, (IV), 1901, p.185-201.<br /> #Kiss András, Pakó László, Tóth G. Péter, ''Kolozsvári boszorkányperek 1564-1743'', Budapest, Ballassi kiadó, 2014, p. 50-55.<br /> #Pakó László, Tóth G. Péter, Gál László (red.), ''Boszorkányüldözés Kolozsváron: 18 személy biztosan máglyán végezte'', 5 mar. 2015 la https://eletmod.transindex.ro/?cikk=24986, accesat la 23 ian. 2024 <br /> #Kiss András, ''Kőmíves Prisca boszorkánypere 1565-ből'', în „Korunk”, mai 2005, la https://epa.oszk.hu/00400/00458/00101/2005honap5cikk974.htm, 26 ian. 2024.<br /> <br /> <br /> &lt;br&gt;<br /> [[Categorie:Cluj]]<br /> [[Categorie:Istoricul oraşului]]</div>

Admin https://www.bjc.ro/w/index.php?title=11_febr._-_Consiliului_celor_o_sut%C4%83_al_ora%C8%99ului_Cluj_a_decis_construc%C8%9Bia_unor_pr%C4%83v%C4%83lii_%C3%AEn_jurul_Bisericii_Sf._Mihail&diff=32329 2024-07-12T11:23:54Z

<p>Admin: 20 de versiuni importate</p> <hr /> <div>__TOC__<br /> == Decizia de construcție a unor prăvălii în jurul Bisericii Sf. Mihail==<br /> [[Imagine:pravalii 1.jpg|thumb|100px|left|]]În trecut, în jurul bisericii Sfântul Mihail s-a aflat cimitirul orașului, locul de înhumare al clujenilor până la 1585, când a fost deschis Cimitirul Hajongard (Cimitirul Central). La 1550, vechiul cimitir din jurul bisericii a fost înconjurat cu un zid înalt de piatră, pentru a fi protejat de tumultul vieții din piață. Ca urmare a acestui demers, a apărut posibilitatea de amplasare de spații comerciale lângă acest zid, spații care au rezistat aici mai bine de 300 de ani. <br /> <br /> Cu ocazia ședinței Consiliului celor o sută al orașului Cluj, din 11 februarie 1561, s-a decis construirea de prăvălii în jurul Bisericii Sf. Mihail. Se consfințea, prin hotărârea acestui for de conducere al orașului, un proces de construcție, care începuse de pe la 1557. Despre construcția, mentenanța, rolul și valoarea acestor prăvălii s-au făcut consemnări anuale în registrele de socoteli ale curatorilor bisericii. În fiecare an, administratorii au consemnat veniturile bisericii provenite din închirierea magazinelor din jurul bisericii Sfântul Mihail, folosite de multe ori la repararea construcțiilor existente și ridicarea de noi magazine.<br /> <br /> ==Spațiile comerciale==<br /> [[Imagine:pravalii 2.jpg|thumb|100px|right|]]Aceste spații comerciale erau diferite din punct de vedere calitativ. Până la sfârșitul secolului al XVI-lea, s-au conturat trei categorii de construcții în funcție de materialul din care erau ridicate: piatră, piatră și lemn, lemn, după fiecare, în funcție de materialul de construcție, plătindu-se o chirie diferențiată. Toate au fost acoperite cu șindrilă, iar unele aveau și sobe de încălzit. <br /> <br /> În anul 1581, erau închiriate aici 15 magazine din piatră, trei locații fiind nefolosite. Pe lângă acestea, au fost alte 44 de dughene din lemn. În anul 1585, au fost închiriate 18 magazine din piatră și 44 din lemn. În 1597, erau deja 20 de construcții din piatră și 46 din lemn.<br /> <br /> ==Chiriași==<br /> [[Imagine:pravalii 3.jpg|thumb|100px|left|]]Aceste localuri de magazine puteau fi închiriate în primul rând de cetățenii orașului, două categorii apărând cu regularitate printre cei care închiriau, așa zișii dieci (deak) și cetățenii jurați ai orașului. Interesant de remarcat este și numărul relativ mare al femeilor între chiriași, soții ale unor cetățeni ai urbei. Chiriașii fie erau în legături strânse cu conducerea și cu elitele din Cluj, fie chiar făceau parte din rândurile acesteia. Meșteșugarii, ale căror locuințe erau situate în zone mai retrase ale orașului, erau interesați și ei de astfel de spații comerciale, cu un vad deosebit. Spațiile comerciale mai scumpe au fost folosite de aceleași familii, timp de mai mulți ani la rând. Ca atare, nu exista o limită a perioadei de închiriere.<br /> <br /> Aceste chirii au fost plătite tot timpul edililor bisericii, socotelile fiind verificate de „exactori” – socotitorii orașului. Din când în când, se întâmpla ca o familie sau o persoană să aibă în chirie atât un loc comercial din piatră, cât și unul din lemn. <br /> <br /> Prăvăliile se aflau în grija edililor bisericii, iar întreținerea lor era, în general, de datoria acestora. Când unele magazine nu aveau chiriași, se efectuau lucrări de reparații. În unele situații și chiriașii făceau reparații, dar valoarea acestora era scăzută din chirie, ori decontată de edili.<br /> <br /> Închirierea acestor spații comerciale era rentabilă atât pentru biserică, cât și pentru cei care le ocupau. Sumele percepute ca și chirii nu erau foarte mari (cel mult șase-opt florini anual), dar venitul obținut constituia o bază materială sigură și ușor de anticipat pentru biserică, îndestulătoare pentru întreținerea clădirilor sale. <br /> <br /> Faptul că în Cluj au existat cel puțin 55 de prăvălii în același timp la turnura secolelor al XVI-lea și al XVII-lea, dovedește o viață comercială intensă.<br /> <br /> ==Demolarea construcțiilor din jurul bisericii Sf. Mihail==<br /> [[Imagine:demolare.jpg|thumb|100px|left|]]Pe la 1860, sub conducerea lui Kővári László, a devenit activ un comitet care avea ca obiectiv amenajarea pieței din centrul orașului și demolarea construcțiilor din jurul bisericii. Pentru aceasta, parohia a fost despăgubită primind în schimbul clădirilor demolate, terenuri din zona centrală a orașului, pe care biserica a ridicat cele 2 clădiri „în oglindă” de pe actuala stradă Iuliu Maniu. Astfel, din ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, biserica Sfântul Mihail a putut fi admirată în toată splendoarea ei. <br /> <br /> Apoi, în anul 1896, s-a trecut la lucrări de modernizare a pieței principale a Clujului. De-a lungul fațadelor imobilelor s-au construit trotuare, carosabilul cu o lățime de 12 metri a fost acoperit cu pietre cubice din granit, în jurul bisericii a fost amenajată o promenadă asfaltată, iar centrul pieței a fost acoperit cu pietriș. Planurile au fost puse în aplicare până în 1898, când a fost relocat și portalul baroc din fața bisericii Sfântul Mihail în fața Bisericii Sfântul Petru, iar grădina bisericii Sfântul Mihail a fost înconjurată cu un gard înalt de 85 de centimetri, din fontă, realizat în stil neogotic, conform proiectului elaborat de Pákei Lajos. Armonia pieței avea să fie completată de amplasarea aici, în anul 1902, a Grupului statuar Matia Corvin.<br /> <br /> ==Bibliografie==<br /> #Rüsz – Fogarasi Enikő, ''Câteva considerații preliminare asupra prăvăliilor din jurul Bisericii Sfântul Mihail din Clujul premodern, în Evul Mediu neterminat = A befejezetlen középkor = The Unfinished Middle Ages : Omagiu adus profesorului Adrian Andrei Rusu cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani, Cluj-Napoca'', Editura Mega, 2022, p. 217 - 225.<br /> #Gaal György, ''Képes Kolozsvár : A belváros irásban és képben'', Kolozsvár, Polis, 2007, p. 32-35.<br /> #Gaal György, ''Cluj-Napoca : Ghid turistic, istoric, cultural'', Baraolt-Cluj-Napoca, Tortoma-Asociația Kolozsvár Társaság, 2014, p. 39-41. <br /> #Gaal György, ''Kolozsvár a századok sodrában : Várostörténeti kronológia'', Kolozsvár, Kriterion, 2016, p.16, 106<br /> &lt;br&gt;<br /> [[Categorie:Cluj]]<br /> [[Categorie:Istoricul oraşului]]</div>

Admin https://www.bjc.ro/w/index.php?title=Casa_Wolphard_%E2%80%93_Kakas_(Pia%C5%A3a_Unirii_nr.13),_azi_sediul_Universit%C4%83%C5%A3ii_de_Art%C4%83_%C5%9Fi_Design&diff=32308 2024-07-12T11:23:54Z

<p>Admin: 13 versiuni importate</p> <hr /> <div>__TOC__<br /> ==Istoric==<br /> Edificiul constituie un prototip reprezentativ pentru '''stilul Renaşterii''' din secolul al XVI-lea în Cluj, cu atât mai preţios, cu cât aripa dinspre curte s-a păstrat într-o formă apropiată de cea originară.<br /> <br /> A fost construită în mai multe etape distincte, între '''1534-1600'''. Datorită timpului lung scurs, casa este marcată de trei stiluri arhitectonice diferite, trecând de la gotic la specificul Renaşterii şi ajungând apoi la baroc.<br /> <br /> Casa a început sa fie construită în stil renascentist, la comanda lui '''Adrianus Wolphard''', paroh, apoi vicar episcopal şi consilier la Curtea Regală din Budapesta. Adrianus Wolphard a studiat ştiinţele umaniste la Universitatea din Bologna şi, întors la Cluj, a început construcţia imobilului. Mare admirator al Renaşterii italiene, Adrianus a introdus motive specifice acesteia în clădirea construită. A murit însă, înainte de finalizarea lucrării, casa fiind continuată de fratele său, '''Stephanus Wolphard''', jude-primar al oraşului Cluj, matematician şi astrolog de renume. <br /> <br /> În timpul vieţii lui Stephanus Wolphard s-a construit primul etaj al casei şi partea din spate a curţii şi, foarte probabil, lui i se datorează cea mai impresionantă încăpere care existat în casa Wolphard – ''Sala Zodiacului' şi ''ceasul solar'', unic acum în Transilvania, fiind singurul rămas din secolul XVI. <br /> <br /> Văduva lui Wolphard István s-a căsătorit cu Kakas István, care a lărgit clădirea. În 1602 clădirea a fost cumpărată de Bogner Imre, apoi Linczeg János, după care a ajuns la familia Pákei şi în a doua jumătate a secolului trecut proprietarul a fost Elek Szatmári, aurar. El a cumpărat şi casa Bogner din vecinătate şi demolând ambele clădiri, a construit în 1894 casa de azi cu două etaje, pentru Banca Ardeleană.<br /> <br /> La parterul ei a funcţionat mult timp o librărie, iar ulterior aici a funcţionat '''Banca „Dacia Felix”'''. Aceasta a adus unele modificări construcţiei în 1994. Cheile de boltă ale faimoasei camere-zodiac, cadre de cămin şi altele au fost salvate aflându-se azi în Lapidariul Muzeului de Istorie.<br /> <br /> Legenda spune că Báthory Zsigmond a privit de la fereastra acestei case, decapitarea nobililor din partida proturcă, în 1594.<br /> <br /> ==Bibliografie==<br /> # Asztalos Lajos , Koloszvár: helynév - és településtörténeti adattár , Cluj-Napoca, 2004 .- ISBN 973 8341 442<br /> # Sălăgean, Tudor (coordonator), Cluj-Napoca, de la începuturi până azi, Cluj-Napoca, 1995. - ISBN 973-7924-05-3. <br /> # Gaal György, ''[[Képes Kolozsvár. A belváros irásban és képben|Képes Kolozsvár. A belváros irásban és képben]]'', Cluj-Napoca, 2007,. ISBN 978-973-8341-85-2, p.93-94<br /> # Lukács József, ''[[Povestea „Oraşului –comoară” : Scurtă istorie a Clujului şi Monumentelor sale|Povestea oraşului-comoară. Scurtă istorie a Clujului şi monumentelor sale]]'', Cluj-Napoca, 2005. ISBN 973-9279-74-0<br /> <br /> == Legături externe ==<br /> [http://www.ftr.ro/index.php?cmd=d&amp;id=1890]<br /> <br /> [[Categorie:Cluj]]<br /> [[Categorie:Clădiri]]</div>

Admin https://www.bjc.ro/w/index.php?title=Cl%C4%83direa_Universit%C4%83%C5%A3ii&diff=32294 2024-07-12T11:23:54Z

<p>Admin: 5 versiuni importate</p> <hr /> <div>__TOC__<br /> ==Istoricul clădirii==<br /> <br /> Pe strada [[Strada Mihail Kogălniceanu|'''Mihail Kogălniceanu''']], nr.1, fosta Platea Luporum (strada Lupilor) din epoca medievală sau strada Farkas, în amintirea celor mai mulţi dntre locuitorii maghiari ai Clujului, se ridică sediul central al Universităţii ,,Babeş-Bolyai”. Construită în mai multe etape, ca urmare a eforturilor autorităţilor maghiare de a oferi un spaţiu potrivit pentru universitatea clujeană, cu predare în limba maghiară, infiinţată la 1872, clădirea centrală a universităţii de astăzi a fost inaugurată abia în 1902, odată cu grupul statuar dedicat regelui [[Matei Corvin, rege al Ungariei (1458-1490)|'''Matei Corvin''']] din [[Piaţa Unirii|'''Piaţa Unirii''']]. Noua clădire, apărută pe locul unui colegiu iezuit mai vechi, a fost construită după planurile arhitectului Károly Meixner, fiind la data inaugurării, cea mai mare clădire din Cluj. Universitatea a devenit, astfel, centrul vieţii intelectuale şi spirituale a oraşului, unde au predat şi s-au format intelectuali maghiari de marcă. După unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918, Universitatea ,,Franz Josef” din Cluj a fost nevoită să se delocalizeze în Ungaria, ca urmare a refuzului profesorilor maghiari de a presta jurămînt statului român şi de a fi integraţi astfel noii universităţi înfiinţate aici de statul român, cu predare în limba română-Universitatea ,,Daciei Superioare”. Clădirea a revenit universităţii româneşti, redenumită, în 1927 după numele Regelui Ferdinand, apoi, în septembrie 1940 a fost reocupată, din nou, de universitatea Franz Josef din Seghedin, pentru ca din 1945 să fie din nou restituită universităţii româneşti, redenumită, şi ea de data aceasta, după numele savantului [[Babeș, Victor|'''Victor Babeş''']]. Din septembrie 1959, edificiul este sediul central al universităţii ,,Babeş-Bolyai”, ca urmare a eforturilor conducerii comuniste a României de a crea un puternic element de reconciliere între români şi maghiari.<br /> <br /> ==Detalii arhitecturale==<br /> Ca arhitectură, clădirea universităţii reflectă o tendinţă neorenascentistă, pereţii edificiului fiind placaţi cu cărămizi klinker sau, ceea ce se numeşte, în termini populari, cărămizi aparente, adică lipite de pereţi. De formă rectangulaă, impresia degajată de această construcţie este una de masivitate, avînd două mari curţi interioare, dreptunghiulare, şi o intrare monumentală, marcată de trei uşi, egale ca dimensiuni şi o scară interioară continuă pînă la ultimul etaj, care desparte, de fapt, cele două curţi ale clădirii. Partea centrală a clădirii este mai înaltă decît aripile sale, terminîndu-se printr-un acoperiş, acoperit cu tablă şi înconjurat de un balcon fals. În timpanul clădirii, pe locul unde se află scris numele universităţii, iniţial exista un ansamblu statuar cu figure alegorice, realizat de artistul maghiar Ede Mayer, avîndu-l în centru pe împăratul Franz Josef I cu actul de înfiinţare al universităţii maghiare în mînă. Statuile au fost îndepărtate în 1920, o parte dintre ele ajungînd în Grădina Botanică. Deasupra ferestrelor decorate de la etajul al doilea- ferestrele Aulei Magna, se pot vedea şi astăzi figure alegorice simbolizînd ştiinţele naturale, literele, matematica şi dreptul. În holul de la intrare a existat la început o placă comemorativă despre construcţia edificiului, precum şi un bust al împăratului patron, care au dispărut ulterior. În faţa edificiului, în dreapta, se află grupul statuar al reprezentanţilor Şcolii Ardelene<br /> <br /> ==Bibliografie==<br /> <br /> #Cluj-Napoca, Ghid turistic, istoric, cultural / György Gaal.- Cluj-Napoca: Editura Tortoma-Asociaţia Kolozsvar Társaság, 2014, p.174-177. ISBN 978-973-8995-17-8.<br /> #Ghid de oraş – Cluj-Napoca / Iuliu Buta, Mihaela Bodea, Nicolae Edroiu.- Bucureşti : Editura Sport Turism, 1989, p.121-122. ISBN 973-41-0043-2.<br /> #Povestea „oraşului-comoară” : Scurtă istorie a Clujului şi monumentelor sale/Lukács József .- Cluj-Napoca : Biblioteca Apostrof, 2005, p.93. ISBN 973-9279-74-0<br /> #Cluj-Napoca. Inima Transilvaniei/ coord. Dorin Alicu.-Cluj-Napoca : Studia, 1997, p. 89. ISBN 973-97555-0-X.<br /> &lt;br&gt;<br /> [[Categorie:Cluj]]<br /> [[Categorie:Clădiri]]</div>

Admin https://www.bjc.ro/w/index.php?title=Biblioteca_Academiei_Rom%C3%A2ne,_Filiala_Cluj&diff=32288 2024-07-12T11:23:54Z

<p>Admin: 3 versiuni importate</p> <hr /> <div>==Istoricul clădirii==<br /> Pe strada [[Strada Mihail Kogălniceanu|Mihail Kogălniceanu]], nr. 12-14 din Cluj-Napoca, foarte aproape de clădirea [[Clădirea Universităţii|Universității „Babeș-Bolyai”]], se află clădirea care adăpostește Biblioteca Academiei, Filiala Cluj. Biblioteca a fost înființată în 1950, odată cu organizarea filialei locale a Academiei Române, căreia i se subordonează, de altfel. Acest patronaj face din ea o instituție de cercetare enciclopedică avansată. <br /> <br /> Fondurile sale au fost constituite din cele ale unor instituții de educație confesionale locale, precum Colegiul unitarian, Colegiul reformat și cel romano-catolic, fiecare dintre acestea numărând între 60.000 și 80.000 de volume. La acestea s-au adăugat fondurile altor biblioteci din Transilvania, cum au fost cele ale franciscanilor, ale episcopiei romano-catolice de la Satu Mare și a Liceului greco-catolic de la Blaj. <br /> <br /> Astăzi, Biblioteca Academiei, Filiala Cluj, are un fond de cca 600.000 de unități bibliologice, fiind cea mai mare deținătoare de publicații de tezaur și patrimoniu din România, cu aproximativ 100.000 de manuscrise și tipărituri de dinainte de anul 1.800, 10.000 de manuscrise cu o vechime de 7 secole, 177 de incunabule, cca 4.000 de volume de carte veche românească, germană și maghiară, o colecție de codice medievale din biblioteca lui Timotei Cipariu. Se mai adaugă o impresionantă colecție de Biblii (1.000 de ex.), cca 9.000 de tipărituri din sec. XVIII-XIX și foarte multe ediții princeps ale unor scrieri științifice din secolele XVI-XVII (Copernic, Galileo Gallilei, Newton).<br /> <br /> ==Detalii arhitectonice==<br /> Ca arhitectură, biblioteca clujeană reprezintă un exemplu al stilului așa-zis „brutalist” (de la expresia franceză béton brut), care s-a dezvoltat după al doilea război mondial, până prin deceniul al optulea al sec. al XX-lea. Caracteristica de bază a acestor construcții constă, după cum o spune și numele stilului lor, în folosirea betonului brut, nefinisat, și a formelor geometrice. Construit în 1975, într-un stil diferit de cele ale clădirilor istorice învecinate, sediul Bibliotecii Academiei Române Cluj trebuia să fie reprezentativ pentru epoca sa. <br /> <br /> Dacă structural și ca dimensiune, clădirea se încadrează destul de bine în ansamblul arhitectural al zonei, sub cel al elementelor stilistice decorative, aceasta face o clară notă discordantă, prin suprapunerea pereților de sticlă cu o structură de beton greoaie și umbroasă, în care folosirea repetitivă a rombului crează impresia unei țesături uriașe aruncate peste întreaga clădire. Ea face ca spațiile interioare să nu aibă nici lumină și nici căldură suficientă, mai ales iarna, ceea ce constituie un eșec din perspectiva așa-numitului curent utilitarist din arhitectura contemporană. <br /> <br /> ==Bibliografie==<br /> <br /> #http://biblioteca.acad-cluj.ro/index5ffe.html?q=node/6/ consultat la 2 oct. 2023.<br /> #György Gaal, Cluj-Napoca. Ghid turistic, istoric, cultural, Baraolt-Cluj-Napoca, Editura Tortoma-Asociația Kolozsvar Tarsaság, 2014, p. 181-182. ISBN 978-973-8995-17-8. <br /> #https://ro.wikipedia.org/wiki/Brutalism/ consultat la 2 oct. 2023.<br /> &lt;br&gt;<br /> [[Categorie:Cluj]]<br /> [[Categorie:Clădiri]]</div>

Admin https://www.bjc.ro/w/index.php?title=Schuchbauer,_Anton&diff=32284 2024-07-12T11:23:54Z

<p>Admin: 25 de versiuni importate</p> <hr /> <div>__TOC__<br /> ==Date biografice==<br /> N. 1719, în Austria – d. 1789. Unul dintre cei mai mari sculptori ai barocului din Transilvania, în secolul al XVIII-lea. <br /> <br /> Despre copilărie și studiile sale se cunosc puține lucruri. Un moment important pentru sculptorul austriac a fost venirea sa în Transilvania, în 1740, într-un moment în care are loc o reîntoarcere a credincioșilor catolici în bisericile din care au fost alungați în secolul al XVI-lea. Venirea sa a fost stimulată de solicitările autorităților militare și administrative, dar și de reprezentanți ai bisericii catolice și ai aristocrației maghiare, pentru realizarea unor lucrări de sculptură în interiorul unor biserici, clădiri rezidențiale și în spațiul public. Lucrările sale au fost realizate atât în piatră, cât și în lemn. <br /> <br /> ==Opere artistice==<br /> Anton Schuchbauer a realizat numeroase lucrări importante de sculptură pe care le putem admira și astăzi în marile orașe din Transilvania. Câteva dintre acestea, clasate în lista națională de monumente istorice și de mare interes turistic, se află la Cluj-Napoca: [[Obeliscul „Sfânta Maria Protectoare”|Statuia Fecioarei Maria]], Amvonul [[Biserica Sfântul Mihail|Bisericii Sf. Mihail]] și sculpturile de pe fațada principală a Palatului Bánffy.<br /> <br /> Statuia Fecioarei Maria, supranumită și „Statuia Ciumei”, a fost realizată de Anton Schuchbauer în 1744 ca urmare a solicitării comisarului principal al Transilvaniei, Anton Korniș. Autoritățile clujene doreau să combată epidemia de ciumă care se abătuse asupra cetății Clujului în anii anteriori, dar și să mulțumească divinității pentru protecția asupra orașului. Sculptată în piatră, ea a fost amplasată în fața bisericii iezuite (piariste) din Cluj, alături de care a constituit un ansamblu baroc de mare atracție în Cluj, până la mutarea ei, în 1961, în spatele [[Biserica Romano-Catolică „Sfinții Petru și Pavel”|Bisericii Sf. Petru și Pavel]] din Cluj (cartierul Mărăști). Astăzi există propuneri ca statuia să revină pe locul inițial, în fața [[Biserica Piariştilor (strada Universităţii)|Bisericii Piariste]] și a [[Clădirea Universităţii|Universității Babeș-Bolyai]].<br /> <br /> Pentru Biserica Sf. Mihail din Cluj, Anton Schuchbauer a lucrat baldachinul amvonului. Acesta este realizat din lemn și este susținut la cele două colțuri de îngeri cu aripi și trâmbițe, la mijloc având porumbelul cu aripile desfăcute întruchipând Sfântul Duh. Deasupra celor doi îngeri, artistul a sculptat figura sfântului protector al bisericii, Sfântul Arhanghel Mihail, înaripat și îmbrăcat ca un militar roman, ținând în mână o lance cu o cruce în vârf. Tot Anton Schuchbauer a sculptat, în anii 1747-1750, și Altarul Celor Trei Magi de la Răsărit din absida sudică a bisericii, altar decorat cu șaisprezece statui. Aceste sculpturi sunt adevărate opere de artă barocă, încântând turiștii de astăzi. <br /> <br /> O altă contribuție de valoare a sculptorului austriac la Cluj a fost în cadrul construcției reședinței bogatului conte [[György Bánffy]] (1746-1822), viitor guvernator al Transilvaniei. Această reședință de la Cluj este astăzi cunoscută sub numele de Palatul Banffy și este considerată de către specialiștii cel mai frumos monument de arhitectură barocă din Transilvania. Pentru unele elemente decorative din acest palat a fost angajat și Anton Schuchbauer. Astfel, el a realizat statuile care împodobesc atticul fațadei principale, câte trei de-o parte și de alta a blazonului familiei Bánffy, împrumutate din mitologia greco-romană, acestea reprezentând, de la stânga la dreapta, pe zeitățile: Hercule, Apollo, Marte, Minerva, Diana și Perseu. În curtea interioară, sculptorul clujean a realizat statuile ionice ale foișorului care înconjoară palatul la nivelul etajului, creând un spațiu atât practic, prin funcționalitatea sa, cât și somptuos, prin includerea unor elemente ale arhitecturii clasice în cadrul acestei reședințe particulare.<br /> <br /> ==Bibliografie==<br /> <br /> #György Gaal, Cluj-Napoca. Ghid turistic, istoric, cultural, Baraolt-Cluj-Napoca, Editura Tortoma-Asociația Kolozsvar Tarsaság, 2014, p. 34; 62; 271;. ISBN 978-973-8995-17-8<br /> #Cosmin Cătălin Rusu, Re-Descoperim Clujul, III, Cluj-Napoca, Școala Ardeleană, 2018, p. 124-126.<br /> #https://www.clusa.ro/povestea-1316-catedrala-sfantul-mihail/ consultat la 17 nov. 2023.<br /> [[Categorie:Cluj]]<br /> [[Categorie:Personalităţi locale]]</div>

Admin https://www.bjc.ro/w/index.php?title=Gr%C4%83dina_Botanic%C4%83_%E2%80%9EAlexandru_Borza%E2%80%9D_Cluj&diff=32258 2024-07-12T11:23:54Z

<p>Admin: 12 versiuni importate</p> <hr /> <div>__TOC__<br /> ==Istoric==<br /> Prima grădină botanică din Cluj a apărut la începutul secolului al XIX-lea, când s-a amenajat un parc botanic în partea de sud a cetății Clujului, într-o zonă cuprinsă între actualele [[Strada_Mihail_Kogălniceanu|străzi Mihail Kogălniceanu]] și [[Strada_Avram_Iancu|Avram Iancu]]. Meritul în organizarea acesteia l-a avut botanistul amator Wolfgang Cserey, pasionat de plante și studierea speciilor de arbori, cel care a avut și inițiativa înființării ei. Această grădină, însă, arăta mai mult ca un parc decât ca o grădină botanică, după toate regulile științifice de organizare, astfel că abia după înființarea [[Clădirea Universităţii|Universității Regale Maghiare]] din Cluj, în 1872, a fost organizată o asemenea grădină, pe un teren donat de contele [[Mikó Imre]] în zona Clinicilor Medicale universitare.<br /> <br /> De la înființare și până la sfârșitul Primului Război Mondial, grădina botanică de pe lângă universitatea clujeană s-a aflat mereu în organizare și în căutarea celor mai bune soluții de dezvoltare. Cu toate că erau botaniști pasionați, directorii acesteia n-au reușit, până la începutul secolului al XX-lea, să o transforme într-o adevărată grădină botanică. Fără fonduri suficiente, primul director al grădinii clujene, A. Kanitz, care a condus instituția mai bine de două decenii, între 1872 și 1896, a realizat doar o mică seră pentru plante tropicale, în timp ce mare parte din teren a rămas neamenajat. <br /> <br /> Abia sub conducerea celui de-al treilea director, Aladár Richter (1901-1913), s-a reușit achiziționarea unui teren mai mare și mai potrivit pentru amenajarea unei grădini botanice de nivel european (1910). Terenul cumpărat se afla în partea de sud a orașului, într-o zonă cu pantă destul de mare și ondulații, foarte bun din punct de vedere peisagistic, dovedindu-se până astăzi a fi fost soluția cea mai bună pentru oraș.<br /> <br /> Pasul decisiv spre organizarea unei grădini botanice după toate rigorile științifice a fost făcut abia după Primul Război Mondial, când universitatea clujeană a trecut sub administrația autorităților românești și, implicit, și grădina botanică a acesteia. În primăvarea anului 1919, o comisie de specialiști români a fost delegată să preia universitatea clujeană, printre ei regăsindu-se și profesorul [[Borza, Alexandru|Alexandru Borza]], delegat pentru specialitățile biologice din cadrul universității. Profesorul Borza concepe un amplu plan de organizare, extindere și modernizare a grădinii botanice, împletind armonios principiile filogeniei plantelor și fitografiei cu cele ale ecologiei și cu rafinamentul artistic. Printre primele acțiuni realizate s-a numărat cumpărarea mai multor parcele de teren, peste care trece un pârâu cunoscut ca „Pârâiașul Țiganilor”, ceea ce-i conferă grădinii un aspect sălbatic și romantic, în același timp.<br /> <br /> Partea administrativă a grădinii botanice a fost și ea mult îmbunățită, prin reconstruirea locuințelor pentru personal, construirea unor sere noi și a instalațiilor de apă, inclusiv a unui castel de apă, din vârful căruia se poate admira și astăzi panorama grădinii și a orașului. Deschiderea oficială pentru public are loc în 25 iunie 1925. Între 1930 și 1935, se mai adaugă clădirea Institutului Botanic, care adăpostește azi Muzeul Botanic și cel mai mare herbar al României. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, grădina a fost condusă de autoritățile maghiare de ocupație. După război, instituția a fost dotată cu un complex de mari sere pentru plante și arbori exotici, de pe alte continente.<br /> <br /> ==Organizare==<br /> Grădina Botanică din Cluj poartă numele lui Alexandru Borza, directorul care a contribuit cel mai mult la organizarea acesteia într-o instituție academică și de mare interes turistic local. Suprafața acesteia este de 14 ha, împărțite în mai multe sectoare: ornamental, fitogeografic, sistematic, economic, complexul de sere și sectorul destinat persoanelor cu deficiențe de vedere, creat în ultimii ani. Între aceste sectoare, cel ornamental este dedicat mai ales publicului larg, care poate admira o varietate mare de flori de sezon (trandafiri, gladiole, lalele, dalii, crini, narcise, zambile, etc). Sectorul fitogeografic cuprinde plantele din diferite regiunie ale țării, dar și celebrele Grădină Japoneză și Grădină Romană, favoritele vizitatorilor pentru fotografii și relaxare.<br /> <br /> Partea academică și de cercetare este asigurată în cadrul Institutului Botanic și a Herbarului. Acesta din urmă cuprinde o colecție de 750.000 de plante presate, holotipuri pentru anumite specii de plante, dar și herbarele unor mari personalități botanice precum: Baumgarten, Porcius și Borza. Totodată, monumentala lucrare în 13 volume Flora României se bazează și pe exponatele din acest Herbar. Datorită acestor valori, Grădina Botanică din Cluj are legături cu aproximativ 450 de grădini similare din toată lumea, dar și cu institute de cercetare și biblioteci. Sub aspect turistic, Grădina Botanică din Cluj se numără printre cele mai vizitate locuri din Cluj-Napoca, cu un număr de peste 150.000 de vizitatori anual.<br /> <br /> ==Bibliografie==<br /> <br /> #Cosmin Cătălin Rusu, ''Re-Descoperim Clujul'', III, Cluj-Napoca, Școala Ardeleană, 2018, p. 180.<br /> #Dan Fornade, ''Personalități clujene (1800-2007). Dicționar ilustrat'', Cluj-Napoca, Casa Cărții de Știință, 2007, p. 88-89. <br /> #https://www.scribd.com/presentation/428126422/Gradina-Botanica-Cluj/ consultat la 13 nov. 2023.<br /> #https://www.ubbcluj.ro/ro/structura/unitati/gradina_botanica/ consultat la 13 nov. 2023.<br /> &lt;br&gt;<br /> [[Categorie:Cluj]]<br /> [[Categorie:Parcuri]]<br /> [[Categorie:Grădini]]</div>

Admin https://www.bjc.ro/w/index.php?title=Teatrul_Maghiar_de_Stat_Cluj&diff=32245 2024-07-12T11:23:54Z

<p>Admin: 30 de versiuni importate</p> <hr /> <div>__TOC__<br /> ==Istoric==<br /> Comunitatea maghiară din Cluj se mândrește cu faptul că prima clădire teatrală din Cluj a fost inaugurată în 1821, iar compania de teatru din Cluj, în limba maghiară, exista încă din 1792, la fel ca și primele inițiative administrative privind deschiderea unui teatru local. Înființat prin donațiile unor mari personalități nobiliare clujene, Teatrul Maghiar sau Teatrul de piatră de pe [[Strada Mihail Kogălniceanu|'''Ulița Lupilor''']], în maghiară Farkas utcai színház, este strămoșul actualului Teatru Maghiar de Stat din Cluj-Napoca, situat pe str. Emil Isac, nr. 28, la capătul nord-estic al [[Parcul central|'''Parcului Central''']] din Cluj-Napoca. <br /> <br /> Teatrul Maghiar a funcționat în Ulița Lupilor până la inaugurarea, în 1906, a noului Teatru Maghiar, care reprezenta o clădire mult mai impozantă și frumoasă, concepută după planurile arhitecților vienezi '''Ferdinand Fellner''' și '''Herman Helmer''' și situată în centrul orașului. Această clădire a fost însă preluată de autoritățile române după unirea Transilvaniei cu România la 1 decembrie 1918 și transformată în sediu al [[Clădirea Teatrului Naţional „Lucian Blaga”|'''Teatrului Național Român''']] și al [[Clădirea Teatrului Naţional „Lucian Blaga”|'''Operei Naționale Române''']] din Cluj-Napoca, existente și astăzi. În aceste condiții, Teatrul Maghiar a fost nevoit să se mute într-un studio cinematografic al directorului său, [[Janovics Jenő|'''Jenő Janovics''']], deschis la rândul său pe locul unui teatru de vară ce fusese înființat în 1874, rămânând până astăzi sediul Teatrului și Operei Maghiare din Cluj-Napoca, aceasta din urmă fiind înființată în 1948.<br /> <br /> Teatrul Maghiar din Cluj a adunat de-a lungul existenței sale de peste două secole câteva perfomanțe notabile: este singura instituție teatrală maghiară fără întrerupere de la înființare, iar din 2008 este singurul teatru în limba maghiară membru în Uniunea Teatrelor din Europa.<br /> <br /> ==Detalii arhitecturale==<br /> Pe locul unde se află astăzi Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca fusese ridicată în 1874 o clădire cu etaj, pe structură de lemn și având fațada decorată cu urne, iar la mijloc o cruce. În epocă era cunoscută ca teatru de vară, unde se prezentau spectacole în lunile mai calde din an. Jenő Janovics, directorul de atunci al Teatrului Maghiar din Cluj, a hotărât în 1909 transformarea acestui teatru de vară într-un edificiu nou, mai potrivit pentru spectacole de cinematografie și de teatru. <br /> <br /> Construcția noii clădiri s-a realizat în stilul Secession, la modă în Europa acelor vremi, cu materiale noi și mai rezistente, precum structura de beton armat, după planurile arhitecților Géza Márkus și Frigyes Spiegel, doi importanți arhitecți budapestani, adepți ai curentului Art Nouveau. Primul spectacol în noua clădire a avut loc la 18 iunie 1910. Sala mare de sub cupola teatrului, cunoscută sub numele de Auditorium, are o capacitate de 862 de locuri, dispuse pe două niveluri: parter și galerie. <br /> <br /> După 1919, această clădire a devenit sediul permanent al celor două instituții de cultură maghiare din Cluj: Teatrul și Opera. Pentru îndeplinirea acestui rol, clădirea a suferit unele modificări radicale, prin reconstruirea completă a fațadei în 1961 și decorarea acesteia cu platbande și coloane și prin lărgirea holului teatrului. După 2008, în spatele sălii de teatru s-a construit o sală studio pentru spectacole mai mici, cu o capacitate de 100 de locuri.<br /> <br /> ==Bibliografie==<br /> <br /> #Cosmin Cătălin Rusu, ''Re-Descoperim Clujul'', III, Cluj-Napoca, Școala Ardeleană, 2018, p. 192.<br /> #György Gaal, ''Cluj-Napoca. Ghid turistic, istoric, cultural'', Baraolt-Cluj-Napoca, Editura Tortoma-Asociația Kolozsvar Tarsaság, 2014, p. 110-111. ISBN 978-973-8995-17-8<br /> #https://www.huntheater.ro/ro/teatrul/descriere-tehnica/ consultat la 9 nov. 2023.<br /> &lt;br&gt;<br /> [[Categorie:Cluj]]<br /> [[Categorie:Clădiri]]</div>

Admin https://www.bjc.ro/w/index.php?title=Cercul_Militar_Cluj&diff=32214 2024-07-12T11:23:53Z

<p>Admin: 12 versiuni importate</p> <hr /> <div>__TOC__<br /> ==Istoric==<br /> Clădirea cu patru etaje din [[Piaţa Avram Iancu|'''Piaţa Avram Iancu''']] Cluj-Napoca, nr. 1-3, este sediul Cercului Militar Cluj. Istoria clădirii datează din perioada interbelică, atunci când Camera de Comerț și Industrie din Cluj a comandat un sediu pentru Bursa de Mărfuri, urmând ca acesta să poarte numele de Palatul Bursei de Mărfuri. Proiectul a fost realizat de arhitectul bucureștean Ioan Anton Popescu, dar realizarea construcției a fost câștigată prin licitație de o asociere de firme clujene, în aprilie 1931. Lucrările s-au desfășurat într-un ritm foarte productiv, astfel că în aproximativ șase luni proiectul era finalizat și gata de inaugurare.<br /> <br /> La deschidere, clădirea găzduia Bursa de Mărfuri, un cinematograf cu balcon, o cafenea, sala de spectacole și sală de baluri. Investiția fusese realizată cu un împrumut de la Banca Albina din Cluj, dar Camera de Comerț și Industrie n-a putut plăti întreaga sumă, astfel că proprietatea asupra clădirii a revenit creditorului. Pe lângă cinematograf, în noul imobil au existat și alți chiriași, unii fiind chiar firme străine, așa cum a fost o reprezentanță Ford, numită Perry Car, care aparținea unui investitor american de origine română, dar și o farmacie. La începutul anilor ’40, la etajul 1 a funcționat un institut maghiar de asigurări.<br /> <br /> Cinematograful se numea Royal și era cel mai mare și mai modern din Cluj la acea vreme, însă după 1945, prin naționalizarea lui de către regimul comunist, a primit alte denumiri: Cinema Popular, apoi Maxim Gorki, iar din 1964 și până astăzi, Cinema Victoria. Tot după naționalizare, restul clădirii, redenumită Casa Armatei sau mai informal Casa ofițerilor, a fost atribuită armatei române pentru organizarea de evenimente cu specific militar, dar și cu caracter privat și de restaurant. În timp, această clădire a fost asociată cu un fel de club al ofițerilor cu funcții mai înalte din armata română. Astăzi, ea găzduiește diverse activități cu caracter cultural (conferințe, simpozioane, recitaluri de poezie, teatru), dar și artistice (expoziții, spectacole muzicale, de dans).<br /> <br /> ==Detalii arhitecturale==<br /> Sub aspect arhitectural, clădirea Cercului Militar Cluj se încadrează în stilul Art Deco târziu, stil care la Cluj mai este reprezentat și de alte construcții publice din perioada interbelică: Palatul C.A.S. de pe str. Constanța, construit în anul 1930 pentru comunitatea evreiască din oraș, Parcul Sportiv „Iuliu Hațieganu” și Ștrandul „Babeș”, dar și de blocuri de locuințe pentru clujeni. <br /> <br /> Clădirea se desfășoară pe cinci nivele, parter și patru etaje, fiind dispusă la intersecția bulevardului Eroilor cu Piața Avram Iancu. Chiar dacă în aparență acest imobil dă impresia unei construcții simple, specifică așa-numitului stil brutalist al primelor decenii postbelice, ea este considerată de către arhitecți o operă totuși importantă a arhitecturii românești din perioada interbelică. De altfel, intrarea principală, care se face dinspre Piața Avram Iancu printr-un portal înalt, de formă dreptunghiulară, imprimă o anumită monumentalitate construcției.<br /> <br /> ==Bibliografie==<br /> <br /> #https://foaiatransilvana.ro/istoria-unei-cladiri-emblematice-din-centrul-clujului-azi-gazduieste-cercul-militar-si-cinema-victoria/ consultat la 8 nov. 2023.<br /> #https://transilvaniareporter.ro/coltul-secret/clujul-art-deco/ consultat la 8 nov. 2023.<br /> #György Gaal, ''Cluj-Napoca. Ghid turistic, istoric, cultural'', Baraolt-Cluj-Napoca, Editura Tortoma-Asociația Kolozsvar Tarsaság, 2014, p. 219-220. ISBN 978-973-8995-17-8<br /> #https://actualdecluj.ro/dialog-cu-un-profesor-arhitect-despre-diferenta-de-stil-intre-generatii-formula-de-carciuma-in-arhitectura-si-studentii-google/ consultat la 8 nov. 2023. <br /> <br /> &lt;br&gt;<br /> [[Categorie:Cluj]]<br /> [[Categorie:Clădiri]]</div>

Admin https://www.bjc.ro/w/index.php?title=Convictus_Nobilium&diff=32201 2024-07-12T11:23:53Z

<p>Admin: 21 de versiuni importate</p> <hr /> <div>__TOC__<br /> ==Istoric==<br /> Pe [[Strada_Mihail_ Kogălniceanu|'''str. Mihail Kogălniceanu''']] nr. 7-9 din Cluj-Napoca se află o clădire cu o istorie interesantă, legată de învățământul superior din Cluj, dezvoltat în jurul vechiului colegiu iezuit și apoi al universității clujene. Deși astăzi clădirea adăpostește mai multe centre culturale străine, o grădiniță a [[Clădirea Universităţii|'''Universității „Babeș-Bolyai”''']] și diferite servicii administrative universitare, istoric ea este totuși cunoscută sub numele de ''Convictus Nobilium'' sau ''Casa Piariștilor''. Destinația sa inițială a fost cea de cămin sau internat pentru studenții proveniți din rândul nobilimii maghiare transilvănene, dar nu numai, care voiau să studieze la colegiile din Cluj.<br /> <br /> Construcția căminului a avut urmări importante atât pentru studenții clujeni, care beneficiau de spațiul necesar pentru cazare și învățare, dar și pentru Colegiul iezuit, frecventat de tot mai mulți studenți tocmai datorită acestui avantaj reprezentat de internat. După desființarea ordinului iezuit în 1773, colegiul și căminul au intrat sub protecția ordinului călugărilor piarist, continuându-se astfel învățământul superior și cazarea studenților la Cluj.<br /> <br /> ==Detalii arhitecturale==<br /> Construit în stil baroc, Convictus Nobilium a cunoscut mai multe faze de construcție, pe măsură ce necesarul de cazare a studenților creștea, ajungând să închidă curtea interioară, de formă dreptunghiulară, pe toate cele patru laturi ale sale. Intrarea se face printr-un portal boltit destul de impunător, deasupra căruia se află un fronton despicat, sprijinit pe două coloane cu capiteluri ionice. Deasupra frontonului tronează sigla rotundă a ordinului iezuit: '''I'''(esus) '''H'''(ominum) '''S'''(alvator)&quot; (IHS), sub care este plasată inscripția ''CON'' (victus) ''NOB'' (ilium). Fațada clădirii este una relativ simplă, cu ferestre mari, dreptunghiulare și ancadramente late.<br /> <br /> La interior, curtea fusese cândva înconjurată de un foișor deschis pe trei laturi, dar astăzi partea dinspre est este legată de refectoriul vechi, considerat sala barocă cea mai mare și mai frumoasă din oraș. Refectoriul era de fapt sala de mese a căminului, unde existau doar mese, nu și scaune, studenții trebuind să dea dovadă de austeritate și cumpătare chiar și în astfel de momente. Tavanul acestei săli era o boltă turtită cu decorațiuni sobre, în spiritul ordinului iezuiților. Aceste condiții nu reprezentau însă o piedică în fața studenților care își doreau să învețe la colegiul clujean. De-a lungul timpului, au existat și studenți români care au studiat aici, printre ei aflându-se și [[Iancu, Avram|'''Avram Iancu''']], viitorul conducător revoluționar de la 1848-1849. Studenții români mai săraci puteau fi susținuți material prin burse lansate de Petru Maior sau de episcopul greco-catolic de Cluj [[Ion Bob]].<br /> <br /> ==Bibliografie==<br /> #Cosmin Cătălin Rusu, ''Re-Descoperim Clujul'', III, Cluj-Napoca, Școala Ardeleană, 2018, p. 110.<br /> #György Gaal, Cluj-Napoca. ''Ghid turistic, istoric, cultural'', Baraolt-Cluj-Napoca, Editura Tortoma-Asociația Kolozsvar Tarsaság, 2014, p. 157-158. ISBN 978-973-8995-17-8.<br /> #https://clujulbaroc.wordpress.com/2014/09/05/convictus-nobilium/ consultat la 31 oct. 2023.<br /> &lt;br&gt;<br /> [[Categorie:Cluj]]<br /> [[Categorie:Clădiri]]</div>

Admin https://www.bjc.ro/w/index.php?title=Cet%C4%83%C8%9Buia_Cluj&diff=32179 2024-07-12T11:23:53Z

<p>Admin: 4 versiuni importate</p> <hr /> <div>__TOC__<br /> ==Istoric==<br /> După instaurarea regimului habsburgic în Transilvania, la sfărșitul secolului al XVII, orașul Cluj a fost unul dintre locurile unde existau trupe austriece cantonate permanent. Posibilitățile de cazare și de instrucție pentru acestea erau puține în interiorul zidurilor vechii cetăți medievale. De aceea, autoritățile austriece au hotărât construirea unei cazărmi noi la marginea orașului, în afara incintei fortificate, în partea de nord-vest a acesteia. <br /> <br /> Construirea noii cazărmi a fost aprobată la Viena de prințul Eugeniu de Savoia, șeful Consiliului de Război al Austriei, la propunerea generalului Steinville, comandantul trupelor imperiale austriece din Ardeal. Lucrările, începute în 1715, au durat până prin 1721-1723, deși unele lucrări mai mici au fost finalizate abia în 1735. Acestea au fost realizate după planurile arhitectului militar șef al Transilvaniei, '''Giovanni Morando Visconti''' (1652-1717), cel care a coordonat fortificarea principalelor orașe ale Transilvaniei. <br /> <br /> Destinația noilor fortificații ale orașului era cea de a adăposti permanent soldații austrieci din garnizoana orașului, îndeplinind rol de supraveghere și apărare. Mai târziu, în timpul revoluției de la 1848-1849, ele au îndeplinit și rol de închisoare pentru unii revoluționari maghiari, cazul cel mai cunoscut fiind cel al cărturarului '''Stephan Ludwig Roth''' care a fost încarcerat în turnul porții nordice, unde a și fost executat de către armata revoluționară maghiară, nemulțumită de opinia filoromână a cărturarului germamo-maghiar. <br /> <br /> ==Detalii arhitecturale==<br /> Din punct de vedere arhitectural, construcțiile de pe dealul care domina Clujul trebuiau să fie un loc sigur pentru armata austriacă, bine fortificat și în acelasi timp să comunice cu orașul de jos. De aceea, zidurile noii cetăți a Clujului au fost făcute din piatră și cărămidă, de formă pentagonală, în stea, după modelul fortificațiilor de tip Vauban din Franța. Zidurile erau oblice pentru a mări rezistența împotriva eventualelor salve cu proiectile ale dușmanilor cetății și erau protejate de valuri de pământ și șanțuri. De altfel, acest tip de fortificații a for folosit de austrieci la mai multe orașe din Transilvania, după 1715, cele mai renumite și bine întreținute astfel de fortificații până astăzi fiind cele de la Alba Iulia, cunoscute sub numele de Alba Carolina. <br /> <br /> Fortificațiile Cetățuii din Cluj aveau trei porți de acces: una pe latura estică, una pe latura vestică și una pe latura nordică, latura sudică fiind dispusă pe partea abruptă a dealului, care dădea spre râul Someș. Constructorii nu s-au limitat doar la aspectul funcțional al acestora, ci au decorat porțile și cu elemente baroce foarte frumoase, păstrate până astăzi. Astăzi s-au mai păstrat doar două din aceste porți: Poarta Apei, pe latura estică și Poarta Vieneză, pe latura nordică. Aceasta din urmă reprezenta calea principală de intrare în Cetate. După aproape un secol, legătura dintre Cetățuie și Cluj a fost realizată prin construirea unui pod pentru uzul garnizoanei (1801) și prin ridicarea podului cel mare peste Someș (1823-1824), actualul pod care face legătura dintre centrul orașului și [[Strada_Horea|strada Horea]]. <br /> <br /> În interiorul cetății, au fost construite spații de dormit pentru soldați, bucătării, depozite de armament și de hrană și clădiri pentru comandamentul cetății. Apărarea era realizată grație zidurilor de apărare, dar și câtorva bastioane de observare, iar la exterior printr-un val de pământ ce înconjura fortificația. De-a lungul timpului, o mare parte a acestor ziduri, clădiri și bastioane s-au dărâmat, pe locul lor fiind amenajat după 1950 un parc și s-a construit un hotel. Azi, locul s-a transformat într-un spațiu de promenadă și de belvedere asupra orașului Cluj-Napoca, foarte apreciat de turiști și de localnici. Vechile fortificații și clădirile conservate până azi reprezintă și ele un exemplu de integrare a unor foste obiective militare în circuitul turistic al orașului Cluj, contribuind la patrimoniul arhitectural și cultural local.<br /> <br /> ==Bibliografie==<br /> #Ștefan Pascu, ''Istoria Clujului'', Cluj-Napoca, I.P. Cluj, 1974, p. 187, 196, 269.<br /> #Sorin Dan Clinci, ''Dealul Cetățuia – Fellegvár'', în Tudor Sălăgean (coord.), ''Povești despre Cluj (V)'', Prefață de Victor Eugen Salcă, Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2019, p. 199-214.<br /> #Cosmin Cătălin Rusu, ''Re-Descoperim Clujul'', III, Cluj-Napoca, Școala Ardeleană, 2018, p. 104.<br /> #https://cluj.com/articole/cetatuia-din-cluj/ consultat la 30 oct. 2023.<br />  &lt;br&gt;<br /> [[Categorie:Cluj]]<br /> [[Categorie:Clădiri]]</div>

Admin https://www.bjc.ro/w/index.php?title=Casa_Petricevich-Horvath&diff=32174 2024-07-12T11:23:53Z

<p>Admin: 9 versiuni importate</p> <hr /> <div>__TOC__<br /> ==Istoricul clădirii==<br /> Pe actuala stradă Constantin Daicoviciu, nr. 2, (fosta stradă Bástya/ a Bastionului) din Cluj-Napoca se află o clădire în care funcționează [https://mnit.ro/-/| Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei], clădire cunoscută și după numele primului proprietar al acesteia, maiorul Dániel Petrichevich-Horváth, descendent al unei vechi familii aristocratice croate.<br /> <br /> La începutul secolului al XIX-lea, acesta și-a ridicat o casă mare, cu două etaje, în interiorul zidurilor cetății, dorind ca aceasta să fie un loc de atracție pentru boema culturală a Clujului. Casa a trecut ulterior în posesia avocatului János Rucska, care a lăsat-o moștenire Colegiului Reformat din Cluj. <br /> <br /> După înființarea [[Clădirea Universităţii|'''Universității „Francisc Iosif”''']] la Cluj în 1872, clădirea a fost dată în chirie Institutului de Arheologie al universității, iar în 1925 a fost cumpărată de statul român pentru universitatea românească. În 1963, aici a fost înființat Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, continuând tradiția muzeală a casei Petricevich-Horváth.<br /> <br /> ==Detalii arhitecturale==<br /> Clădirea este desfășurată pe trei nivele, cu o curte interioară și încăpătoare, cu aspect de grădină, dar în care sunt expuse diferite piese mari din piatră, provenite din epocile antică și medievală. Pe interiorul curții, accesul la cele două etaje este asigurat de balcoane lungi. La exterior, se remarcă stilul neoclasic al construcției, în care elementele principale sunt ferestrele mari, verticale, deasupra cărora se află casete orizontale cu motive florale și geometrice. De asemenea, un motiv arhitectural care iese în evidență este friza dintre etaje, dar și balconul de pe colțul din dreapta al clădirii, ceea ce crează impresia unei clădiri cu două fațade principale. <br /> <br /> ==Bibliografie==<br /> #György Gaal, Cluj-Napoca. Ghid turistic, istoric, cultural, Baraolt-Cluj-Napoca, Editura Tortoma-Asociația Kolozsvar Tarsaság, 2014, p. 97. ISBN 978-973-8995-17-8.<br /> #Ștefan Pascu, Istoria Clujului, Cluj-Napoca, I.P. Cluj, 1974, p. 258.<br /> &lt;br&gt;<br /> [[Categorie:Cluj]]<br /> [[Categorie:Clădiri]]</div>

Admin https://www.bjc.ro/w/index.php?title=Palatul_Po%C8%99tei_din_Cluj-Napoca&diff=32164 2024-07-12T11:23:53Z

<p>Admin: 6 versiuni importate</p> <hr /> <div>__TOC__<br /> ==Istoricul clădirii==<br /> Clădirea care adăpostește Sucursala Cluj și Oficiul Județean Cluj al Poștei Române se află pe [[Strada_Regele_Ferdinand|'''str. Regele Ferdinand''']] (Platea Pontis, cum era menționată în documentele medievale din sec. al XIV-lea), aproape față în față cu Magazinul Central din Cluj-Napoca. Clădirea este cunoscută de către clujeni și ca Palatul Poștei. Clădirea face parte din lista monumentelor istorice la nivel național. <br /> <br /> Construcția acesteia a avut loc între anii 1891 și 1898, pe baza planurilor arhitectului Ray Rezsö Vilmos. Destinația acesteia a fost încă de la început aceea de serviciu poștal, care până atunci funcționase multă vreme în fostul [[Hotel Biassini|'''hotel Biassini''']] din Cluj. Frumosul edificiu fusese realizat după ce partea aceasta a orașului a suferit mai multe transformări importante, între care merită amintită demolarea Porții Podului, pe la 1870, pentru a deschide calea spre gara orașului, construită și ea în același an.<br /> <br /> ==Detalii arhitecturale==<br /> Palatul Poștei are o suprafață destul de mare, fiind desfășurat pe patru nivele: un demisol, parter și două etaje. Clădirea are trei intrări, una principală, dispusă central, la str. Regele Ferdinand și două secundare, câte una pe fiecare fațadă laterală. Fațada principală are o lungime de aproape 40 de m, fiind marcată de câte 11 ferestre cu ancadramente simple, pe cele două etaje, respectiv 10 pe primul nivel. Fațadele laterale sunt mai lungi și au câte 15 ferestre fiecare, cu excepția primului nivel care are doar 14 ferestre. <br /> <br /> Un element ornamental interesant îl reprezintă capul de leu de pe fațada principală, care ține în gură o stemă a orașului Cluj, ceea ce simboliza vigilența și permanența serviciului poștal în serviciul locuitorilor urbei. De asemenea, la data inaugurării, Palatul Poștei din Cluj mai prezenta o noutate față de celelalte clădiri ale orașului: intrarea principală era dotată cu o ușă rotativă care asigura intrarea și ieșirea simultană a publicului. <br /> <br /> <br /> ==Bibliografie==<br /> <br /> #György Gaal, Cluj-Napoca. Ghid turistic, istoric, cultural, Baraolt-Cluj-Napoca, Editura Tortoma-Asociația Kolozsvar Tarsaság, 2014, p. 289-290. ISBN 978-973-8995-17-8.<br /> #https://clujwebstory.ro/palatul-postei-prima-cladire-din-cluj-cu-usa-rotativa/ consultat la 24 oct. 2023.<br /> &lt;br&gt;<br /> [[Categorie:Cluj]]<br /> [[Categorie:Clădiri]]</div>

Admin https://www.bjc.ro/w/index.php?title=D%C3%A2rjan,_Traian&diff=32157 2024-07-12T11:23:53Z

<p>Admin: 11 versiuni importate</p> <hr /> <div>__TOC__<br /> ==Date biografice==<br /> N. 18 noiembrie 1920, Someșeni, Cluj – d. 25 februarie 1945, Dúbravy, Slovacia. Aviator român căzut în cel de-al Doilea Război Mondial.<br /> <br /> S-a născut într-o familie de țărani români, rămânând orfan de tată la nici doi ani. Studiile primare le face în satul natal, iar pe cele secundare la Liceul Comercial din Cluj, fiind ajutat și cu o bursă parțială din partea statului. Pentru acoperirea întregii sume necesare studiilor, Traian Dârjan este nevoit să muncească într-o uzină din Cluj. În 1939, se înscrie la Școala de pilotaj a '''Asociației Române pentru Propaganda Aviației (ARPA)''', obținând în câteva luni un brevet de pilot de turism clasa a II-a. Fiind pasionat de zbor, Dârjan urmează o a doua școală de pilotaj, de data aceasta una militară, la Tecuci (1940-1941), fiind promovat la gradul de adjutant stagiar.<br /> <br /> ==Activitatea==<br /> După obținerea brevetului de pilot militar, Traian Dârjan a activat ca instructor de aviație în cadrul Școlii de Aviație Militară din Tecuci până în octombrie 1942, când a fost transferat la Grupul 9 Vânătoare din Tiraspol, echipat cu IAR-uri 80, iar ulterior cu avioane germane de tip Messerschmitt Bf 109 G. De aici, a participat la mai multe misiuni de vânătoare pe frontul de est împotriva avioanelor sovietice și americane, reușind să doboare câteva dintre acestea. Într-o misiune din 22 august 1944, în apropierea Iașului, Traian Dârjan este doborât de avioanele sovietice și cade prizonier în mâinile rușilor, dar este eliberat după câteva săptămâni, ca urmare a semnării Armistițiului României cu Națiunile Unite și a luptei comune a armatelor române și a celor sovietice împotriva celor germane.<br /> <br /> Ultima perioadă a activității sale de pilot militar s-a desfășurat pe frontul de vest, din toamna lui 1944 până în ziua fatidică de la sfârșitul lui februarie. De pe aerodromurile din Sibiu și Cluj, Traian Dârjan a efectuat numeroase misiuni de luptă în aer împotriva aviației germane, contribuind la eliberarea totală a teritoriului României de sub ocupația nazistă. După 25 octombrie 1944, a efectuat alte misiuni pe fronturile din Ungaria și Slovacia, luând parte la bombardamentele asupra Budapestei și asupra obiectivelor militare ungare și germane în retragere. Ultima misiune a fost executată în 25 februarie 1944, când Dârjan a fost solicitat de căpitanul Bâzu Cantacuzino, un as al aviației române din război, să-l însoțească într-o nouă misiune împotriva aviației germane. A fost doborât în timpul acestei misiuni, nemaireușind redresarea avionului. <br /> <br /> Palmaresul lui Traian Dârjan ca pilot militar numără aproximativ '''175 de misiuni de zbor, cu 12 victorii aeriene''', ceea ce înseamnă, în termenii aviației militare, tot atâtea avioane doborâte și scoase din acțiune, inclusiv a piloților acestora. Pentru pilotul român, acestea au însemnat confirmarea că a fost un as și un erou al aviației române de război. Moartea sa a fost citată prin ordin de zi de către generalul de aviație Emanoil Ionescu, comandantul Corpului 1 Aerian român. Printre lucrurile sale, colegii i-au găsit o scrisoare prin care acesta le cerea ca în caz de moarte să-i ducă trupul și să fie înmormântat în Someșeni, lângă Cluj. Astăzi, mormântul său se află în '''Cimitirul Eroilor''', de pe str. Traian Vuia, cartierul clujean Someșeni.<br /> <br /> Distincții și omagiu. Încă din timpul războiului, Traian Dârjan a fost decorat cu Ordinul „Virtutea Aeronautică de război”, cu spade, clasa Crucea de Aur cu prima baretă (6 oct. 1944), și cu a doua baretă (31 oct. 1944), iar postmortem, la 11 aprilie 1945, cu clasa Cavaler și cu ordinul „Virtutea Militară”, clasa a II-a. Tot în semn de recunoștință, lui Traian Dărjan i s-a ridicat un bust în curtea întreprinderii „IRIS” din Cluj-Napoca, acolo unde a lucrat înainte de a fi pilot de vânătoare. De asemenea, Primăria municipiului Cluj-Napoca a numit o stradă cu numele eroului local, iar școala unde a învățat Traian Dârjan poartă numele acestuia. Filiala clujeană a '''Aeroclubului Român''' îi poartă numele și are, de asemenea, în curte un bust al pilotului erou. În memoria acestuia, Aeroclubul României a înființat o cupă transmisibilă, oferită ca premiu în cadrul concursului de aterizare precisă cu avioane sportive.<br /> <br /> ==Bibliografie==<br /> <br /> #Laurențiu Buzenchi (coord.), Aviația clujeană, Cluj-Napoca, Editura Casa Cărții de Știință, 2019, p. 228-234.<br /> #https://www.scoalatraiandarjan.ro/istoricul-scolii/ consultat la 23 oct. 2023.<br /> #https://aeroclubulromaniei.ro/page/aeroclub-cluj-istoric-11/ consultat la 23 oct. 2023.<br /> &lt;br&gt;<br /> [[Categorie:Cluj]]<br /> [[Categorie:Personalităţi locale]]</div>

Admin https://www.bjc.ro/w/index.php?title=Marinescu,_Constantin&diff=32145 2024-07-12T11:23:53Z

<p>Admin: 6 versiuni importate</p> <hr /> <div>__TOC__<br /> ==Date biografice==<br /> N. 11 august 1891, Șerbănești – Poduri, jud. Dâmbovița – d. 1 aprilie 1982, Barcelona, Spania. Istoric, profesor universitar, membru corespondent al Academiei Române.<br /> <br /> Studii secundare la Pitești, apoi universitare la București, unde obține o licență în drept, litere și filosofie. În anul 1918, Constantin Marinescu susține o teză de doctorat în litere. Pleacă câțiva ani în Franța, unde își continuă specializarea în istorie universală la Universitatea Sorbona din Paris și la École Nationale des Chartes.<br /> <br /> ==Activitate==<br /> După revenirea în țară, este numit profesor la [[Clădirea Universităţii|Universitatea „Daciei Superioare”]] din Cluj, unde predă cursul de istorie universală și bizantinologie timp de două decenii (1923-1943). În același timp a fondat și condus Institutul de Istorie Universală din Cluj, unde-l va avea ca asistent și colaborator apropiat pe [[Pall, Francisc|Francisc Pall]], continuatorul său în cercetările de istorie medievală. Totodată, a fost un colaborator apropiat al marelui istoric '''Nicolae Iorga'''. De altfel, după asasinarea acestuia de către legionari în noiembrie 1940, Constantin Marinescu este numit director la Școala română de la Fontenay-aux Roses din Paris, iar după alți doi ani este numit profesor de istorie la Universitatea din București. <br /> <br /> După 1945, Marinescu pleacă în Franța, de unde refuză să se mai întoarcă după instaurarea regimului comunist, mai ales că noile autorități ale statului l-au exclus din Academia Română, al cărei membru corespondent fusese încă din 1928. Cariera sa universitară continuă la mai multe universități din Europa, publicând studii de istorie medievală universală și colaborând la numeroase publicații. Printre altele, a fost o voce care s-a auzit inclusiv la postul de radio Europa Liberă, atunci când anumite evenimente istorice erau falsificate de către istoriografia oficială românească. Acesta a fost și cazul unei note din „Magazin Istoric” din 1970 despre primul Congres de bizantinologie, organizat la București în 1924, sub conducerea lui Iorga, prin care se afirma în mod fals că URSS fusese reprezentat oficial la acest congres. În realitate, specialistul „sovietic” era istoricul Nikodim Kondakov (1844-1925), autoexilat în Occident și oponent al regimului bolșevic.<br /> <br /> ==Publicații==<br /> * ''Compte-rendu du premier Congrès international des études byzantines'' (1924)<br /> * ''Înființarea mitropoliilor în Țara Românească și în Moldova'' (1924)<br /> * ''Școala Istorică Raționalistă. Concepție și metodă'' (1925)<br /> * ''Notes sur les Catalans dans l’Empire Byzantin pendant le règne de Jacques II. 1291-1327'' (1925)<br /> * ''Mélanges d'histoire générale'' (1927)<br /> * ''Notes sur les corsaires au service d’Alphons V d’Aragon, roi de Naples'' (1927)<br /> * ''Le Pape Calist III (1455-1458). Alfons V d’Aragon, roi de Naples et l’offensive contre les Turcs'' (1935)<br /> * ''Jacques Basilicos, „le despot”, prince de Moldavie (1561-1563)'' (1938)<br /> * ''Notes sur quelques ambassadeurs byzantins en Occident à la veille de la chute de Constantinople sous les Turcs'' (1950)<br /> * ''De nouveau sur les relations de Manuel II Paléologue (1391-1425) avec l’Espagne'' (1953)<br /> * ''Documentos sobre relaciones internacionales de los Reyes Catolicos'' (1956) <br /> * ''La politique orientale d'Alfonse V d'Aragon, roi de Naples (1416-1458)'' (1994)<br /> <br /> ==Afilieri==<br /> *Membru corespondent al Academiei Române (1928)<br /> *Membru al Academiei Regale de Litere din Barcelona<br /> *Membru al Societății de Geografie din Lisabona<br /> *Membru al Societății Regale de Litere și Științe din Boemia<br /> *Membru al Comisiei Internaționale a Marilor Descoperiri Geografice<br /> ==Premii și distincții==<br /> *Cavaler al Legiunii de Onoare (Franța)<br /> <br /> <br /> <br /> <br /> <br /> ==Bibliografie==<br /> #Membrii Academiei Române din Transilvania: dicționar, Cluj-Napoca, Editura Academiei Române, 2016, p. 195-196.<br /> #Dan Fornade, Personalități clujene (1800-2007). Dicționar ilustrat, Cluj-Napoca, Casa Cărții de Știință, 2007, p. 192.<br /> #https://moldova.europalibera.org/a/nostalgia-vocilor-(v)---prof-univ-constantin-marinescu-%C3%AEmpotriva-falsific%C4%83rii-istoriei/29741602.html/ consultat la 19 oct. 2023.<br /> #J. Piatier, Comment Alphonse d’Aragon fit de la Toison d’or un instrument de gouvernement, pe https://www.monde-diplomatique.fr/1956/12/PIATIER/22000/ consultat la 19 oct. 2023.<br /> #https://hiphi.ubbcluj.ro/SD_ICC/prezentare/ consultat la 19 oct. 2023.<br /> &lt;br&gt;<br /> [[Categorie:Cluj]]<br /> [[Categorie:Personalităţi locale]]</div>

Admin https://www.bjc.ro/w/index.php?title=Pall,_Francisc&diff=32138 2024-07-12T11:23:53Z

<p>Admin: 9 versiuni importate</p> <hr /> <div>__TOC__<br /> ==Date biografice==<br /> N. 24 noiembrie 1911, Carei, jud. Satu Mare – d. 25 septembrie 1992, München. Istoric și profesor universitar.<br /> <br /> În ciuda rezonanței maghiare a numelui său, Francisc Pall s-a născut într-o familie de țărani români de religie greco-catolică. Face studii primare și liceale la Carei, finalizate cu diplomă de bacalaureat în 1929. Urmează studii superioare în cadrul Facultății de Litere și Filosofie a [[Clădirea Universităţii| Universității „Daciei Superioare”]] din Cluj (1929-1933).<br /> <br /> ==Activitate==<br /> Fiind remarcat de Nicolae Iorga, primește o bursă de studiu la Accademia di Romania din Roma între 1934 și 1936, unde-și susține și teza de doctorat cu o lucrare despre cruciada târzie din Europa, cea împotriva turcilor: ''Ciriaco d’Ancona e la crociato contra i Turchi''. Va petrece alți doi ani la Paris, la școala română de la Fontenay-aux-Roses. Tot la Paris asistă liber la '''École de Chartes''', iar apoi pleacă la Berlin pentru a asculta prelegeri de istorie medievală. Peste tot a intrat în contact cu mari profesori, fiind marcat îndeosebi de conferințele lui '''Alain de Boüard''' despre diplomația statelor medievale apusene. Înainte de începerea războiului, Francisc Pall a făcut documentare și în mari muzee și biblioteci occidentale, ceea ce l-a ajutat în însușirea limbilor italiană, franceză și germană, pe lângă maghiara pe care o știa din copilărie.<br /> <br /> Studiile și experiența acumulată în străinătate i-au deschis lui Francisc Pall perspectivele unei cariere universitare prestigioase, încă din 1936, când este angajat ca asistent universitar al profesorului '''Constantin Marinescu''', la universitatea clujeană. În 1941, Francisc Pall este numit conferențiar, activând și ca cercetător la Institutul de Istorie Universală din Cluj. În urma documentărilor foarte serioase în arhivele străine din anii antebelici, istoricul clujean se impunea deja ca un mare specialist în istoria medievală universală și românească, fiind apreciat ca atare atât în țară, cât și în străinătate.<br /> <br /> Pe timpul războiului, în 1944, Fr. Pall a fost mobilizat pe frontul din Moldova, dar din noiembrie același an s-a reîntors la catedră. Cu toate acestea, se pare că a primit, pentru merite în luptă, medalia sovietică „Victoria”. În 1948, este cooptat în colectivul '''Institutului de Istorie și Arheologie al Academiei Române''', filiala Cluj, devenind, la moartea istoricului '''Ioan Moga''' în 1950, șeful colectivului de Istorie Medie al acestui institut. În această calitate, a condus și publicarea documentelor privind Transilvania în cadrul colecției ''Documente pentru Istoria României''. În 1962, Francisc Pall este numit profesor universitar, iar în 1975 se pensionează. <br /> <br /> De-a lungul carierei universitare, Francisc Pall a fost apreciat de studenții săi, dar și de colegii de catedră, reușind să se facă respectat, fără a face compromisuri ideologice cu regimul comunist aflat la putere. Astfel, a reușit să reziste tentativelor de colaborare din partea acestuia, dar și unor acuzații de simpatie față de statele occidentale, prin care a călătorit în tinerețe. Astăzi, în semn de omagiu, în curtea Bisericii greco-catolice „Sf. Andrei” din Carei, jud. Satu Mare, a fost ridicat un bust al istoricului Francisc Pall, iar pe casa în care s-a născut a fost instalată o placă memorială cu numele său.<br /> <br /> ==Publicații==<br /> * ''Marino Barlezio. Uno storico umanista'' (1938)<br /> * ''Les consuls des Puissances Étrangères et le clergé catholique en Valachie au début du XIXe siècle'' (1940)<br /> * ''Curs de istorie universală. Cruciadele'' (1948)<br /> * ''Lecturi din izvoarele istoriei Evului Mediu'' (1961)<br /> * ''Crestomație de istorie universală medie'' (1970)<br /> * ''Atlas istoric'' (colab.), 1971<br /> * ''Inochentie Micu-Klein: exilul la Roma 1745-1768'', 2 vol., 1991, 1997<br /> * ''Românii și Cruciada târzie'' (2003)<br /> * ''Diplomația latină în Transilvania medievală'' (2005)<br /> <br /> ==Distincții==<br /> *Titlul de „Profesor Emerit”, 1972<br /> *Titlul postmortem de „Cetățean de Onoare” al orașului Carei, 2011<br /> <br /> ==Bibliografie==<br /> <br /> #Dan Fornade, ''Personalități clujene (1800-2007). Dicționar ilustrat'', Cluj-Napoca, Casa Cărții de Știință, 2007, p. 563-564.<br /> #''Clujeni ai secolului XX: Dicționar esențial'', Cluj-Napoca, Casa Cărții de Știință, 2000, p. 238.<br /> #https://www.gazetanord-vest.ro/2021/12/110-ani-de-la-nasterea-careianului-francisc-pall-unul-dintre-cei-mari-istorici-romani/ consultat la 18 oct. 2023.<br /> #Mircea Suma, ''Particularități ale discursului istoric la Francisc Pall: etape și momente'', inpechromeextension://efaidnbmnnnibpcajpcglclefindmkaj/http://diam.uab.ro/istorie.uab.ro/publicatii/colectia_auash/annales_7/45.pdf/ consultat la 18 oct. 2023.<br /> <br /> &lt;br&gt;<br /> [[Categorie:Cluj]]<br /> [[Categorie:Personalităţi locale]]</div>

Admin https://www.bjc.ro/w/index.php?title=Spacu,_Gheorghe&diff=32128 2024-07-12T11:23:53Z

<p>Admin: 14 versiuni importate</p> <hr /> <div>__TOC__<br /> ==Date biografice==<br /> N. 5 decembrie 1883, Iași – d. 23 iulie 1955, București. Chimist român, profesor universitar, membru al Academiei Române.<br /> <br /> Studii secundare la Liceul Național din Iași (1894-1901), urmate de cursurile Facultății de Științe a Universității din același oraș, secția fizică-chimie. Aici i-a avut ca profesori pe marii savanți Petru Poni și Dragomir Hurmuzescu. La terminarea Facultății în 1905, Spacu pleacă pentru specializare la Viena și apoi la Berlin, dar revine după doi ani la Iași, unde este angajat ca asistent la Universitate. În paralel, își continuă studiile în chimie, obținând titlul de doctor (1916) cu o lucrare despre Combinaţii complexe de fier, Feraminele, fiind al doilea specialist din țară după mentorul său, Nicolae Costăchescu. În urma acestei prime realizări academice, este numit conferențiar.<br /> <br /> ==Activitate==<br /> Cea mai mare parte a activității sale științifice și didactice este, însă, legată de orașul Cluj și de universitatea de aici. În 1919, la înființarea universității românești, Gheorghe Spacu este numit profesor de chimie anorganică și analitică a [[Clădirea Universităţii|Universității „Daciei Superioare” din Cluj]]. Timp de două decenii, Spacu crează o veritabilă școală românească de chimie coordinativă, înființând laboratoare didactice și de cercetare și îndrumând studii doctorale pentru viitorii specialiști români, dintre care pot fi amintiți [[Raluca Ripan]] (academician, viitor rector al Universității din Cluj) și Ilie Murgulescu (academician, viitor rector al Universității București și ministru al Învățământului între 1962 și 1963) și mulți alții. Va deține el însuși funcțiile de decan al Facultății de Științe și apoi de rector al Universității din Cluj.<br /> <br /> Pe plan științific, Gheorghe Spacu a fost interesat de cercetările fundamentale în domeniul combinațiilor complexe, stabilind structura unor combinații anorganice din grupa sărurilor duble și a elaborat metode analitice pentru determinarea unor minereuri precum cuprul, zincul, mercurul, nichelul, cobaltul, bismutul, argintul, manganul, etc. De asemenea, a sintetizat aproximativ 1.000 de combinații complexe noi, a descoperit selenocianaminele şi a studiat feraminele, metalaminele cu benzidina, combinaţiile complexe cu pirocatechina, a elaborat peste o sută de publicaţii care conţin cercetări din dimeniul chimiei anorganice şi coordinative. O activitate intensă a desfășurat și în domeniul chimiei analitice, unde Spacu este un precursor în folosirea metodelor fizice și fizico-chimice.<br /> <br /> Activitatea sa prolifică s-a reflectat și prin implicarea directă în înființarea unor instituții științifice, așa cum a fost Societatea de Științe de pe lângă Universitatea din Cluj, unde profesorul Gheorghe Spacu a fost fondator și secretar, iar [[Racoviță, Emil|Emil Racoviță]], președinte. În buletinul acesteia, a apărut cea mai mare parte activității publicistice a marelui savant român (peste 200 de studii). Pentru meritele sale, a fost cooptat și în Comisia Internațională pentru instituirea Tabelelor anuale de Constante și Date din Paris, iar în 1935 a fost ales membru titular al Academiei Române.<br /> <br /> Ultima parte a activității sale didactice și științifice și-o petrece la Universitatea din București, unde Spacu este invitat încă din 1939, dar ajunge abia în octombrie 1940, după ce Universitatea din Cluj s-a refugiat la Sibiu și Timișoara, în urma dictatului de la Viena. Astfel, este printre puținii savanți români de-a lungul istoriei care au activat cu succes în cele trei mari centre universitare românești, Iași, Cluj și București. În semn de omagiu, în fața sediului Facultății de Chimie din cadrul UBB Cluj-Napoca a fost instalat, încă din 1964, bustul lui Gheorghe Spacu, iar o strada din București îi poartă numele. Tot ca un semn de mare recunoștință, numele său face parte dintre premiile acordate de Academia Română pentru cercetări în domeniul chimiei.<br /> <br /> ==Publicații==<br /> Selectiv:<br /> * ''Sur une nouvelle methode microchimique pour le dosage du cuivre'' (1922)<br /> * ''Sur les amines des sels doubles'' (1923)<br /> * ''Une nouvelle réaction de l’acide persulfurique'' (1923)<br /> * ''Deux nouvelles réactions très sensibles pour le cuivre'' (1925)<br /> * ''Sur une nouvelle classe d’amines. Les sélénocyanamines'' (1930)<br /> * ''Nouvelles contributions a l’étude des cobaltoxalates complexes'' (1935)<br /> * ''Contribuțiuni la constituția antimoniatului de potasiu. Asupra unei clase de amine. Hexabrido-antimoniato-aminele'' (1949)<br /> * ''Asupra unei clase de amine. Ftalazinotiocianații metalici'' (1949)<br /> * ''O nouă clasă de combinații complexe'' (1949)<br /> * ''Noi metode pentru separarea cuprului de molibden și dozarea acestor două elemente'' (1954)<br /> * ''O nouă metodă gravimetrică precisă și rapidă pentru dozarea bismutului'' (1955)<br /> * ''O nouă clasă de combinațiuni complexe. Piridoxintiocianați și piridoxinhalogenuri metalice'' (1957)<br /> <br /> ==Afilieri==<br /> *Membru al Academiei Române<br /> *Secretar general al Societății de Științe din Cluj<br /> *Membru în comitetul de redacție al publicației „Die Chemische Analyse”, Stuttgard (Germania)<br /> *Membru al Societății de Chimie din Paris<br /> *Membru al Societății Americane din Washington<br /> *Vicepreședinte al Societății de Chimie din București<br /> *Membru al Societății de Chimie din Berlin<br /> *Membru al Societății Austriece de Chimie <br /> *Membru al Societății de Mikrochimie din Viena<br /> *Membru al Academiei Italiene<br /> <br /> <br /> ==Premii și distincții==<br /> *Premiul de Stat, cls I, 1952<br /> *Ordinul Muncii, cls I, 1953<br /> *Premiul de Stat, cls I, 1954<br /> <br /> <br /> ==Bibliografie==<br /> #Dan Fornade, Personalități clujene (1800-2007). Dicționar ilustrat, Cluj-Napoca, Casa Cărții de Știință, 2007, p. 563-564.<br /> #https://muzeu.unibuc.ro/ro/gheorghe-spacu-1883-1955/ consultat la 17 oct. 2023.<br /> #/https://studii.crifst.ro/doc/2013/2013_3_06.pdf.chrome- extension://efaidnbmnnnibpcajpcglclefindmkaj/ consultat la 17 oct. 2023.<br /> #https://acad.ro/premiileAR/pag_premii.htm/ consultat la 17 oct. 2023.<br /> &lt;br&gt;<br /> [[Categorie:Cluj]]<br /> [[Categorie:Personalităţi locale]]</div>

Admin https://www.bjc.ro/w/index.php?title=Ursu,_Ioan&diff=32113 2024-07-12T11:23:53Z

<p>Admin: 7 versiuni importate</p> <hr /> <div>__TOC__<br /> ==Date biografice==<br /> N. 5 aprilie 1928, Mănăstireni, jud. Cluj – 17 aprilie 2007, București.<br /> <br /> Fizician, profesor universitar, membru al Academiei Române, coordonator al programului nuclear al României. O mare parte a activității sale didactice și științifice este legată de municipiul Cluj. S-a născut într-o familie de țărani din județul Cluj. Urmează studii liceale la Turda și Cluj și superioare în cadrul Facultății de Matematică și Fizică a [[Clădirea Universităţii|Universității „Victor Babeș”]] din Cluj (1950). În 1956, Ioan Ursu obține diploma de doctor în fizică, cu o teză despre Fenomene Magneto-Mecanice la Oxigen, sub îndrumarea acad. Horia Hulubei și a prof. V. Marian. În 1959, câștigă, prin intermediul Agenției Internaționale de Fizică Atomică de la Viena, o bursă la prestigioasa universitate americană Princeton, unde se specializează sub conducerea prof. J. Turkevich. Cunoscător al limbilor engleză, franceză, germană și rusă.<br /> <br /> ==Activitate==<br /> În activitatea didactică, Ioan Ursu a parcurs toate treptele carierei profesorale, de la asistent la cea de profesor, în cadrul Universității din Cluj, unde a activat între 1949 și 1968. Din acest an, el este numit profesor la Universitatea din București (1968-1976). În paralel, Ioan Ursu este profesor invitat să predea la mai multe universități din Europa, printre care menționăm aici pe cele Franța, Elveția, Marea Britanie și URSS (1960-1964).<br /> Pe plan științific, Ioan Ursu este cunoscut ca fiind coordonatorul programului nuclear al României. Cercetările sale fundamentale s-au concentrat pe studiul materialelor nucleare, interacțiunea radiațiilor nucleare cu solidul și combustibilii nucleari specifici. De asemenea, a studiat efectul de îmbogățire izotopică a uraniului și rezonanța magnetică.<br /> <br /> Recunoașterea profesională s-a reflectat și în funcțiile pe care le-a ocupat de-a lungul carierei sale. La universitatea clujeană, a fost șeful Catedrei de Fizică Nucleară, Optică și Electromagnetism (1960-1968), funcție ocupată și la universitatea din București, după transfer (1968-1976). În aceeași perioadă, Ioan Ursu este directorul Institutului de Fizică Atomică de pe platforma de la Măgurele, de lângă București. Și pe plan european, Ioan Ursu a îndeplinit câteva funcții importante: guvernator în Consiliul Guvernatorilor Agenției Internaționale pentru Energia Atomică (AIEA), Viena (1971-1973), președinte al Societății Europene de Fizică (1976-1979), președinte al Uniunii Balcanice de Fizică (1986-1990). <br /> <br /> A ocupat și unele funcții politice, dar tot în serviciul fizicii și al programului nuclear al României. Astfel, între 1969 și 1976 a fost președinte al Comitetului de Stat pentru Energie Atomică, cu rang de ministru, iar în perioada 1976-1980-1989, președinte și prim-vicepreședinte al Consiliului Național pentru Știință și Tehnologie, tot cu rang de ministru.<br /> <br /> ==Publicații== <br /> * ''Efecte magneto-mecanice la oxigen''. - 1959<br /> * ''Fizica și tehnologia materialelor nucleare''. - 1968, 1982, 1985<br /> * '' La résonance paramagnétique électronique''. - 1968<br /> * ''Energia atomică''. - 1973<br /> * ''Rezonanța magnetică în compuși cu uraniu''. - 1979<br /> * ''Magnetnîi resonans soedinenia urana''. - Moscova, 1982<br /> * ''Interacțiunea radiației laser cu metalele''. - 1986<br /> * ''Laser Heating of Metals''. - Londra, 1990<br /> <br /> ==Afilieri==<br /> *Societatea Americană de Fizică, 1959<br /> *Comitetul Internațional al Asociației de Fizică AMPERE, 1964<br /> *Consiliul Științific al Institutului Unificat de Cercetări Nucleare, Dubna (URSS), 1965<br /> *Societatea Belgiană de Fizică<br /> *Membru al Academiei Române (1974)<br /> *Societatea Franceză de Fizică, 1969<br /> *Societatea Internațională de Rezonanță Magnetică, 1971<br /> *Societatea Nucleară Americană, 1975<br /> *Asociația Nucleară Canadiană, 1976<br /> *Comitetul Științific Consultativ al IAEA, 1979<br /> *Academia de Științe din New York, 1982<br /> *Asociația Americană pentru Progresul Științei, 1984<br /> *Laboratorul Mondial, 1988<br /> *Academia de Științe a URSS, 1990<br /> *Societatea Europeană de Optică, 1991<br /> <br /> ==Premii și distincții==<br /> *Titlul de Profesor universitar „Emerit”, 1970<br /> *Ordinul „Muncii”, cls. I<br /> *Ordinul „Steaua” Republicii Populare Române, cls a IV-a, 1964<br /> *Ordinul „Tudor Vladimirescu, cls a II-a, 1971<br /> *Ordinul „Steaua” Republicii Socialiste România, cls. A II-a, 1981<br /> <br /> ==Bibliografie==<br /> <br /> #Dan Fornade, Personalități clujene (1800-2007). Dicționar ilustrat, Cluj-Napoca, Casa Cărții de Știință, 2007, p. 618-619. <br /> #https://www.scribd.com/document/397853004/ioan-ursu/ consultat la 13 oct. 2023.<br /> #https://ro.unionpedia.org/i/Ioan_Ursu_(fizician)/ consultat la 13 oct. 2023.<br /> #https://phys.ubbcluj.ro/ursu.htm/ consultat la 13 oct. 2023.<br /> &lt;br&gt;<br /> [[Categorie:Cluj]]<br /> [[Categorie:Personalităţi locale]]</div>

Admin https://www.bjc.ro/w/index.php?title=Popoviciu,_Tiberiu&diff=32105 2024-07-12T11:23:53Z

<p>Admin: 9 versiuni importate</p> <hr /> <div>__TOC__<br /> ==Date biografice==<br /> N. 16 februarie 1906, Arad – 29 octombrie 1975, Cluj-Napoca.<br /> Matematician, profesor universitar, membru al Academiei Române.<br /> <br /> Studii secundare la Liceul „Moise Nicoară” din Arad (1924), apoi la Facultatea de Științe a Universității București (1927). Aprofundează matematica într-un stagiu de cercetare la prestigioasa școală École Normale Supérieure din Paris, la finalul căruia își susține teza de doctorat în matematică cu titlul Sur quelques propriétés des fonctions d'une ou de deux variables réelles.<br /> <br /> ==Activitate==<br /> Își începe activitatea didactică la Facultatea de Științe din Cluj imediat după întoarcerea din Franța, lucrând ca secretar al Seminarului de Matematici, apoi ca asistent (1933-1936). Timp de câțiva ani, până în 1942, Tiberiu Popoviciu a fost conferențiar la Facultatea de Științe din Cernăuți, apoi profesor la Universitatea din Iași, iar după revenirea universității clujene din refugiul de la Sibiu și Timișoara, profesor titular la Catedra de Algebră superioară și Teoria numerelor la Facultatea de Matematică și Fizică a [[Clădirea Universităţii|Universității din Cluj]] (1946-1975). <br /> <br /> De-a lungul carierei sale, a îndeplinit mai multe funcții: șef de catedră, decan (1950-1953), director al Institutului de Calcul Numeric al Academiei Române, filiala Cluj. S-a implicat și în coordonarea și conducerea unor publicații științifice matematice, precum revistele „Mathematica” și „Studii și cercetări matematice”. De asemenea, a participat la conferințe naționale și internaționale (Cracovia, Wroclaw, Poznan, Varșovia, Debrecen, Moscova, Roma ș.a. Una dintre realizările remarcabile ale carierei o constituie definitivarea construirii calculatorului DACICC-1(Dispozitiv Automat de Calcul, 1961), prototipul primei generații de calculatoare românești.<br /> <br /> Pe plan științific, Tiberiu Popoviciu este recunoscut ca unul din marii matematicieni ai României, având contribuții importante și originale în teoria funcțiilor de variabile reale, analiză numerică, algebră și teoria numerelor, probleme de calcul grafic și nomografic. A format generații întregi de matematicieni, colaborând și cu profesorii de liceu din mai multe orașe din Transilvania pentru introducerea elementelor de tehnică de calcul în învățământul preuniversitar. <br /> <br /> Întemeitor de școală, cu absolvenți remarcabili care s-au impus în școala românească de matematică. Academicianul Caius Iacob consideră că Tiberiu Popoviciu este cel mai mare matematician dat de Transilvania după [[Bolyai, János|János Bolyai]]. Toate acestea au făcut ca în semn de omagiu, din 1993, '''Liceul de Informatică din Cluj-Napoca''' să se numească '''''Tiberiu Popovici'''''. Tot ca omagiu adus savantului clujean, o stradă din municipiul Cluj-Napoca îi poartă numele.<br /> <br /> ==Publicații==<br /> Autor a peste 300 de lucrări științifice publicate, între care se numără prima monografie de teoria convexității, prin cunoscuta lucrare ''Les fonctions Convexes'', dar și:<br /> * ''Asupra unor polinoame remarcabile''. - 1927<br /> * ''Asupra polinoamelor care formează un șir Appel''. - 1932<br /> * ''Despre cea mai bună aproximație a funcțiilor continue prin polinoame''. - 1938<br /> * ''Curs de matematici generale''. - 1938<br /> * ''Analiză matematică. Noțiuni introductive de calcul aproximativ''. - 1947<br /> * ''Curs de algebră superioară. Numere reale și complexe. Noțiuni de teoria numerelor''. - 1948<br /> * ''Matematica și Cibernetica''. - 1963<br /> * ''Contribuții ale Institutului de Calcul în unele cercetări de analiză numerică impusă de rezolvarea unor probleme ivite în producție''. - 1966<br /> * ''Analiză Numerică''. - 1975<br /> <br /> ==Afilieri==<br /> *Membru corespondent (1948), titular al Academiei Române (1963)<br /> *Președinte al filialei Cluj a Societății de Științe Matematice<br /> *Membru al Societății de Științe Matematice din Franța<br /> <br /> ==Premii și distincții==<br /> *Premiul I la Concursul „Cazetei matematice”, 1923<br /> *„Om de Știință Emerit” al R.S.R., 1969<br /> *Ordinul „23 August”, cls a II-a, 1971<br /> <br /> ==Bibliografie==<br /> <br /> #Dan Fornade, Personalități clujene (1800-2007). Dicționar ilustrat, Cluj-Napoca, Casa Cărții de Știință, 2007, p. 495-496. <br /> #https://ictp.acad.ro/ro/ consultat la 11 oct. 2023.<br /> #https://www.cs.ubbcluj.ro/profesor-tiberiu-popoviciu/ consultat la 11 oct. 2023.<br /> #https://culturaromana.ro/tiberiu-popoviciu-marele-matematician-fondator-al-it-ului-in-romania/ consultat la 11 oct. 2023.<br /> &lt;br&gt;<br /> [[Categorie:Cluj]]<br /> [[Categorie:Personalităţi locale]]</div>

Admin https://www.bjc.ro/w/index.php?title=Pop,_Emil&diff=32095 2024-07-12T11:23:53Z

<p>Admin: 21 de versiuni importate</p> <hr /> <div>__TOC__<br /> ==Date biografice==<br /> N. 13 aprilie 1897, Bucerdea Vinoasă, jud. Alba – 14 iulie 1974, Cluj-Napoca. Botanist, profesor universitar, membru al Academiei Române.<br /> <br /> Născut într-o familie de țărani români, Emil Pop face școala primară în limba maghiară la Alba Iulia (1903-1907) și alte cinci clase la liceul maghiar catolic din același oraș (1907-1912). Ultimele trei clase de liceu le face la Liceul ortodox „Andrei Șaguna” din Brașov, unde obține și diploma de bacalaureat. Urmează studii teologice la Seminarul „Andreian” din Sibiu (1915-1919), fiind hirotonisit preot în 1922, dar fără a profesa în această calitate. Pasionat de natură, se înscrie în 1919 la Facultatea de Științe a [[Clădirea Universităţii|Universității „Dacia Superioară”]] din Cluj, unde este apreciat de profesorii săi și invitat să predea cursuri studenților. În 1922, la obținerea licenței, era declarat cel dintâi licențiat în Științe Naturale al Universității din Cluj.<br /> <br /> ==Activitatea==<br /> Profesorul [[Borza, Alexandru|Alexandru Borza]] îi propune studentului său o colaborare la o „bibliografie botanică curentă” care a și fost publicată în Buletinul Grădinii Botanice din Cluj timp de două decenii. Pe plan universitar, Emil Pop a parcurs toate treptele carierei didactice: preparator (1920), asistent (1923), lector (1930), conferențiar (1939) și profesor universitar (1939-1967). Din 1925, a activat și în ASTRA, unde a deținut funcția de vice-secretar al Sectiei de Științe Naturale. Între 1926 și 1934, Emil Pop a lucrat și în învățământul secundar românesc, la Alba Iulia, Aiud și Cluj.<br /> <br /> În 1928, Emil Pop este implicat în primul Congres al Naturaliștilor din România (Cluj, aprilie 1928), fiind editorul volumului acestui congres, alături de Al. Borza. În același an, își susține teza de doctorat, propusă de [[Racoviță, Emil|Emil Racoviță]] pentru acordarea Premiului Gheorghe Lazăr. În 1930, călătorește pentru studii în mai multe țări din vestul Europei, iar în 1932 ține primul curs de Geobotanică din țară la la Cluj. În timpul refugiului Facultății de Științe din Cluj la Timișoara, Emil Pop a îndeplinit funcția de prodecan. În 1945 refuză un post de profesor la București, preferând întoarcerea la Cluj, unde este afectat, în 1947, de moartea savantului Emil Racoviță.<br /> <br /> În plan științific, Emil Pop se distinge prin cercetările asupra florei românești, mai ales din perspectiva paleobotanicii. În acest scop, a întreprins sute de campanii de teren pentru colectarea materialului de cercetare. A întemeiat și condus Centrul de Cercetări Biologice din Cluj (1958-1970). Este recunoscut ca unul din fondatorii școlii românești de palinologie. A rămas în amintirea colegilor universitari și a studenților săi ca un savant autentic, devotat științei și Clujului,<br /> <br /> ==Publicații== <br /> * ''Flora pliocenică de la Borsec''. - 1936<br /> *Studii botanice în mlaștinile noastre de turbă''. - 1954<br /> * ''Mlaștinile de turbă din R.P. Română''. - 1960<br /> * ''Pădurile și destinul nostru național''. - 1941<br /> * ''Manual de fiziologia plantelor, 2 vol''. - (colab.), 1957-1960<br /> * ''Grădina Botanică din Cluj''. - 1966<br /> * ''Ștefan Emilian (monografie)''. - 1944<br /> * ''Ioan Popp și Stefan Micle, doi ctitori ai învățământului științific din România''. - 1944<br /> * ''Legăturile dr. Pavel Vasici cu botanica''. - 1961<br /> * ''Figuri de botaniști români''. - 1967<br /> * ''Monumente ale naturii în România''. - 1965<br /> * ''Progrese în palinologia românească''. - 1971<br /> <br /> ==Afilieri==<br /> *Președinte al Subcomisiei Monumentelor Naturii din Cluj<br /> *Uniunea Internațională de Istoria Științei<br /> *Academia „Leopoldina” din Halle, Belgia<br /> *Societatea finlandeză de Zoologie-Botanică, Helsinki<br /> *Societatea Unională de Botanică (Leningrad)<br /> *Asociația Internațională pentru studiul cuaternarului<br /> *Societatea internațională pentru studiul turbăriilor<br /> *Președinte al Secției de Biologie și Științe Agricole (1963-1974) a Academiei Române<br /> *Președinte al Secției de Științe biologice a Academiei Române (1965-1974)<br /> <br /> <br /> ==Premii și distincții==<br /> *Ordinul Muncii, clasa I<br /> *Meritul Științific, cls I<br /> *Om de Știință Emerit<br /> <br /> ==Bibliografie==<br /> #https://www.academia.edu/7061444/NATURALISTUL_EMIL_POP_1897_2007_110_ANI_DE_LA_NASTERE/ consultat la 9 oct. 2023.<br /> #Dan Fornade, Personalități clujene (1800-2007). Dicționar ilustrat, Cluj-Napoca, Casa Cărții de Știință, 2007, p. 473-474.<br /> <br /> [[Categorie:Cluj]]<br /> [[Categorie:Personalităţi locale]]</div>

Admin https://www.bjc.ro/w/index.php?title=Hell,_Maximilian&diff=32073 2024-07-12T11:23:53Z

<p>Admin: 5 versiuni importate</p> <hr /> <div>__TOC__<br /> ==Date biografice==<br /> N. 15 mai 1720, Schemnitz, Austria – d. 14 aprilie 1792, Viena.<br /> <br /> Profesor iezuit, fondator al primului Observator Astronomic din Cluj, director al Observatorului Astronomic din Viena, membru al Academiei Regale Suedeze de Științe.<br /> S-a născut într-o familie foarte numeroasă, de origine germană, în zona slovacă a imperiului habsburgic. Intrat de foarte tânăr în rândurile iezuiților, Hell face studii de filosofie la Universitatea din Viena (1740-1743), apoi matematice, sub îndrumarea savantului Erasmus Fröhlich, ajungând să fie atras de astronomie. Între 1747 și 1751 urmează studii teologice la Viena, la sfârșitul cărora este hirotonit ca preot catolic.<br /> <br /> ==Activitatea==<br /> Activitatea sa constă în special în predarea matematicii și a observațiilor și cercetărilor astronomice pe care le-a întreprins încă de foarte devreme pentru a determina distanța dintre Pământ și Soare. După câțiva ani de profesorat în Slovacia natală și intrarea în rândul preoțimii, Maximilian Hell a fost numit profesor la '''Universitas Claudiopolitana''' din Cluj (fosta Academia Claudiopolitana, urmașa colegiului iezuit din 1581 și actuala UBB) între 1753 și 1755, perioadă în care a pus bazele Observatorului Astronomic din Cluj. Trimiterea lui la Cluj avea ca scop consolidarea academică a colegiului catolic aflat sub protecția ordinului iezuit. Aici a continuat munca lui Nicolas Ianosi, realizând un nou proiect pentru turnul astronomic pentru care au fost aduse instrumente performante de la Viena. Din păcate, nu a reușit să vadă observatorul funcțional, pentru că a fost rechemat la Viena pentru a prelua conducerea Observatorului Astronomic Imperial. Proiectul său privind observatorul astronomic a fost dus la bun sfârșit de către Nandor Hartman, profesor de matematică la aceeași instituție clujeană între 1755 și 1769. <br /> <br /> Astfel, devenit unul din cei șapte profesori ai Academiei clujene, Maximilian Hell poate fi numit printre marile personalități universitare care au predat la Cluj, cu un impact semnificativ asupra științelor exacte de la noi.<br /> <br /> ==Publicații==<br /> * ''Elementa algebrae Joannis Crivellii magis illustrata et novis demonstrationibus et problematibus aucta''. - Vindobona (Viena), 1745<br /> * ''Compendia varia praxesque omnium operationum arithmeticorum''. - (1755)<br /> * ''Elementa Mathematicae''. - 1755<br /> * ''Ephemerides astronomicae ad meridianum Vindobonemsem (Efemeride astronomice pentru meridianul Vienei)''. - 1757<br /> * ''Elementa arithmeticae numericae et literalis seu algebrae''. - 1761<br /> * ''Transitus Veneris per discum Solis anni 1761 — Die astronom. 5. Junii * ''Calculis definitus et methodis observandi illustratus''. - Viena, 1762<br /> * ''Observatio transitus Veneris ante discum Solis''. - 1770<br /> <br /> ==Afilieri și onoruri==<br /> *Membru al Academiei Regale Daneze de Științe și Litere<br /> *Membru al Academiei din Trondheim<br /> *Membru corespondent al Academiei Franceze de Științe<br /> *Denumirea unui crater selenar și a unui asteroid din centura principală cu numele lui Hell<br /> *Emiterea de către Cehoslovacia, cu ocazia aniversării a 250 de ani de la nașterea sa, a unei monede și a unei marci poștale cu numele lui Hell (1970)<br /> *Din 1894, o stradă din Viena se numește Hellgase<br /> *Din 2012, Observatorul Astronomic din Viena poartă numele lui Hell<br /> *În cimitirul de la Maria Ensersdorf din Austria Inferioară există un bust al lui Hell<br /> <br /> <br /> <br /> <br /> ==Bibliografie==<br /> <br /> #https://www.ubbcluj.ro/ro/structura/unitati/observatorul_astronomic/ consultat la 6 oct. 2023.<br /> #https://www.lindahall.org/about/news/scientist-of-the-day/maximilian-hell// consultat la 6 oct. 2023.<br /> #https://www.newadvent.org/cathen/07211a.htm/ consultat la 6 oct. 2023.<br /> <br /> [[Categorie:Cluj]]<br /> [[Categorie:Personalităţi locale]]</div>

Admin https://www.bjc.ro/w/index.php?title=Anghelu%C8%9B%C4%83,_Teodor&diff=32067 2024-07-12T11:23:53Z

<p>Admin: 10 versiuni importate</p> <hr /> <div>__TOC__<br /> ==Date biografice==<br /> N. 28 aprilie 1882, Drăgușeni, Galați – d. 30 mai 1964, Cluj-Napoca.<br /> <br /> Matematician, profesor universitar român, membru de onoare al Academiei Române.<br /> Născut într-o familie de țărani, Angheluță face școala primară și liceul la Bârlad, iar între 1902 și 1905 urmează Facultatea de Științe a Universității București, secția Matematici. În perioada 1910-1914, Teodor Angheluță urmează o lungă specializare pentru un doctorat în matematici la Sorbona, fiind studentul marelui matematician francez Émile Picard, dar va întrerupe pregătirea din cauza izbucnirii războiului. Perfecționarea profesională va continua la Universitatea București prin obținerea doctoratului în matematică în 1922, cu teza: ''O clasă generală de polinoame trigonometrice și aproximațiunea cu care ele reprezintă o funcțiune continuă''.<br /> <br /> ==Activitate didactică==<br /> Între 1905 și 1909, Angheluță este profesor în învățământul secundar la Bârlad, activitate pe care o reia și după întoarcerea de la Paris, în 1914. În 1919, este numit conferențiar la Facultatea de Științe a Universității București, secția matematici, iar după obținerea doctoratului, în 1923, este numit profesor titular definitiv la Catedra de algebră superioară a [[Clădirea Universităţii|Universității „Regele Ferdinand I”]] din Cluj, unde va rămâne până la pensionarea din anul 1947. Specializările sale au fost în domeniul teoriei funcțiilor, al ecuațiilor diferențiale și integrale, al ecuațiilor funcționale și algebrice. De asemenea, s-a remarcat și prin cercetări asupra limitării modulelor rădăcinilor ecuațiilor algebrice. A înființat și un laborator de cercetare în domeniul ecuațiilor funcționale. De altfel, un tip de ecuații funcționale îi poartă chiar numele: Ecuațiile funcționale Angheluță. <br /> <br /> Îndeplinește, pentru scurte perioade de timp, și funcția de decan al Facultății de Științe din Cluj (1930-1931) și prodecan (1931-1932), și pe timpul „refugiului universitar” de la Timișoara (1940-1945). Este chemat din nou la catedră în 1950, ca profesor suplinitor la Facultatea de Matematică și Fizică a [[Clădirea Universităţii|Universității „Victor Babeș”]] Cluj (1950-1955) și apoi ca profesor la Institutul Politehnic Cluj (1955-1962). Foștii studenți și-l aduc aminte ca pe un profesor devotat, ale cărui prelegeri științifice erau foarte căutate.<br /> <br /> ==Publicații==<br /> * ''Curs de mecanică rațională''. - 1926<br /> * ''Aplicații de mecanică''. - 1927<br /> * ''La série de Taylor d’une fonction holomorphe''. - 1930<br /> * ''Exerciții și probleme de analiză, teoria funcțiilor și mecanică rațională (2 vol.)''. - 1937<br /> * ''Sur une équation fonctionnelle qui définit les polynômes à plusieurs variables''. - 1937<br /> * ''Sur une propriété qui caractérise la transformation conforme''. - 1938<br /> * ''Curs de algebră superioară (2 vol.)''. - 1940<br /> * ''Curs de teoria funcțiilor de o variabilă complexă''. - 1940<br /> * ''Funcții analitice''. - 1945<br /> * ''Ecuația funcțională a logaritmului''. - 1962<br /> <br /> ==Afilieri==<br /> *Membru de onoare al Academiei Române ( din 1948)<br /> *Membru titular al Academiei de Științe din România (din 1943)<br /> <br /> ==Premii și distincții==<br /> *1963 – titlul de Om de știință emerit<br /> *1941 – Semnul onorific Răsplata Muncii pentru 25 de ani în Serviciul Statului<br /> <br /> <br /> ==Bibliografie==<br /> #Dan Fornade, ''Personalități clujene (1800-2007). Dicționar ilustrat'', Cluj-Napoca, Casa Cărții de Știință, 2007, p. 28. <br /> #Dorina Rusu, ''Membrii Academiei Române: dicționar, 1866-2003'', Ediția a III-a, revăzută și adăugită, Prefață de Eugen Simion, București, Editura Enciclopedică; Editura Academiei Române, 2003, p. 45.<br /> #https://www.cs.ubbcluj.ro/profesor-theodor-angheluta/ consultat la 4 oct. 2023.<br /> <br /> [[Categorie:Cluj]]<br /> [[Categorie:Personalităţi locale]]</div>

Admin https://www.bjc.ro/w/index.php?title=Hanga,_Vladimir&diff=32056 2024-07-12T11:23:53Z

<p>Admin: 15 versiuni importate</p> <hr /> <div>__TOC__<br /> ==Date biografice==<br /> N. 21 octombrie 1920, Cucova, jud. Bacău - d. 16 iunie 2013, Arad.<br /> <br /> Profesor universitar specializat în Drept roman și istoria dreptului românesc, reprezentant al României în Comisia pentru drepturile omului din cadrul ONU, între 1977 și 1984 și arbitru din partea României în cadrul Curții de arbitraj permanent de la Haga, între 1984 și 1989.<br /> <br /> Studii gimnaziale și liceale la Liceul „Regele Ferdinand” din Bacău, ca șef de promoție (1939), absolvent al Facultății de Drept al Universității din București în 1943, doctor în Drept (1947) și în Științe economice și politice al aceleiași universități (1949). Pasionat și de antichitatea greacă și latină, a lucrat la început ca traducător din latină la Institutul de Studii clasice din București, colaborând la editarea în limba română a documentelor medievale transilvănene.<br /> <br /> ==Activitatea didactică==<br /> Deși moldovean de origine și cu studii făcute la București, activitatea lui Vladimir Hanga este legată mai ales de orașul Cluj-Napoca, unde a locuit și a profesat zeci de ani. Ca universitar, a parcurs toate etapele carierei didactice, începând ca asistent și lector, la Universitatea București și apoi conferențiar și profesor, la [[Clădirea Universităţii|Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj]], între 1949 și 1986. Ca specialist în drept, a fost titularul Catedrei de Drept privat roman și Drept civil-Succesiuni din cadrul universității clujene, dar a predat, de-a lungul timpului peste 10 discipline juridice. <br /> <br /> Pe linie administrativă, a fost Decan al Facultății de Drept din cadrul UBB Cluj (1968-1973) și prorector UBB între 1973 și 1977. După pensionare a rămas profesor consultant, iar după Revoluție, Hanga a fost profesor la nou-înființata Facultate de Drept a Universității „Vasile Goldiș” din Arad. A îndrumat zeci de generații de studenți și doctoranzi în științe juridice, contribuind la formarea unei școli juridice românești solide. <br /> <br /> Bucurându-se de prestigiu internațional, Vl. Hanga a fost invitat să conferențieze la universități din Paris, Leiden, Brugge, Geneva, Strassbourg, Düsseldorf, Heidelberg, Frankfurt-am-Mein,, Utrecht, Oxford, Viena, Roma etc. De asemenea, participă la conferințele „Pugwash”, dedicate dezarmării și colaborării pașnice dintre națiunile lumii, de la Karlovy-Vary (1964), Sopot (1966), Zagreb (1967), Ronneby (1967) și Nisa (1968).<br /> <br /> ==Publicații==<br /> Dintre sutele de publicații, menționăm doar câteva: <br /> * ''Originea și structura posesorie a căsătoriei sine manu''. - (doctorat în Drept), 1947<br /> * ''Instituţiile alimentare romane''. - (doctorat în știinţe politico-economice), 1949<br /> * ''Istoria statului și dreptului român, vol.I, ed. a III-a''. - București, 1957, (litografiat), ed. I, Cluj, 1955 <br /> * ''Crestomaţie pentru studiul istoriei statului și dreptului român, vol. I, Antichitatea''. - (în colaborare cu Șt. Pascu), 1955<br /> * ''Crestomaţie pentru studiul istoriei statului și dreptului român, vol. II, Feudalismul, 1958-1962''. - (în colaborare cu Șt. Pascu)<br /> * ''Istoria generală a statului și dreptului. De la origini la revoluţiile burgheze''. - manual universitar unic, 1958<br /> * ''Curs de drept succesoral român''. - 1959<br /> * ''Cetatea celor șapte coline''. - 1957<br /> * ''Introduction bibliographique a I 'histoire du droit et a ľethnologie juridique de la Roumanie''. - 1967<br /> * ''Drept privat roman''. - 1971<br /> * ''Bibliographie juridique roumaine (1968-1972)''. - vol. II<br /> * ''Mari legiuitori ai lumii''. - 1977<br /> * ''Istoria dreptului românesc. Tratat, coordonator și autor al vol. I''. - 1980<br /> * ''Relaţii și organizaţii economice internaţionale''. - 1981<br /> * ''Les institutions du droit coutumier roumain''. - 1988<br /> * ''Principiile dreptului privat roman''. - 1989<br /> * ''Etudes d 'histoire du droit, vol. I-II''. - 1997<br /> * ''Manual de drept privat roman''. - 200<br /> <br /> ==Afilieri== <br /> <br /> *membru al Société de législation comparée, Paris <br /> *membru al Société ďHistoire du Droit, Paris <br /> *membru al International Law Association <br /> *membru al Société Fernand de Visscher pour ľHistoire des Droits de I'Antiquité, Bruxelles <br /> *membru al Société Jean Bodin pour ľHistoire comparative des institution, Bruxelles - membru al colegiului redacţional al revistei Southeastern Europe a Universităţii din Arizona (S.U.A.) și al revistei Grotiana din Amsterdam (Olanda) <br /> *membru al Consiliului Știinţific al revistelor Studia UBB – Iurisprudentia (Cluj-Napoca) și Revista română de drept privat (București) <br /> *președinte de onoare al grupului român al Asociaţiei Henri Capitant a prietenilor culturii juridice franceze<br /> <br /> ==Premii și distincții==<br /> *1962 – Doctor Docent<br /> *1981 – Premiul „Simion Bărnuțiu” al Academiei Române<br /> *1997 – Doctor Honoris Causa (DHC) al Universității de Vest din Timișoara<br /> *2004 – DHC al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad<br /> *2009 – Premiul „Andrei Rădulescu” al Societății de Științe Juridice<br /> *2010 – DHC al Universității „Vasile Goldiș” din Arad<br /> <br /> ==Bibliografie==<br /> <br /> #Mircea-Dan Bob, Despre (r)evoluţii în Drept/ R(e)volutions in Law în „Studia Universitatis Babeș-Bolyai”, Seria Iurisprudentia, nr. 4/2020, p. 12-20.<br /> #Dan Fornade, Personalități clujene (1800-2007). Dicționar ilustrat, Cluj-Napoca, Casa Cărții de Știință, 2007, p. 248. <br /> #https://www.uvvg.ro/in-memoriam-prof-univ-dr-doc-dr-hc-vladimir-hanga/ consultat la 3 oct. 2023.<br /> #https://www.juridice.ro/266798/despre-plecarea-profesorului-vladimir-hanga.html/ consultat la 3 oct. 2023.<br /> <br /> <br /> &lt;br&gt;<br /> [[Categorie:Cluj]]<br /> [[Categorie: Personalităţi locale]]</div>

Admin https://www.bjc.ro/w/index.php?title=Biblioteca_Academiei,_Filiala_Cluj&diff=32040 2024-07-12T11:23:52Z

<p>Admin: 3 versiuni importate</p> <hr /> <div>__TOC__<br /> ==Istoricul clădirii==<br /> Pe strada [[Mihail Kogălniceanu]], nr. 12-14 din Cluj-Napoca, foarte aproape de clădirea [[Universității „Babeș-Bolyai”]], se află clădirea care adăpostește Biblioteca Academiei, Filiala Cluj. Biblioteca a fost înființată în 1950, odată cu organizarea filialei locale a Academiei Române, căreia i se subordonează, de altfel. Acest patronaj face din ea o instituție de cercetare enciclopedică avansată. <br /> <br /> Fondurile sale au fost constituite din cele ale unor instituții de educație confesionale locale, precum Colegiul unitarian, Colegiul reformat și cel romano-catolic, fiecare dintre acestea numărând între 60.000 și 80.000 de volume. La acestea s-au adăugat fondurile altor biblioteci din Transilvania, cum au fost cele ale franciscanilor, ale episcopiei romano-catolice de la Satu Mare și a Liceului greco-catolic de la Blaj. <br /> Astăzi, Biblioteca Academiei, Filiala Cluj, are un fond de cca 600.000 de unități bibliologice, fiind cea mai mare deținătoare de publicații de tezaur și patrimoniu din România, cu aproximativ 100.000 de manuscrise și tipărituri de dinainte de anul 1.800, 10.000 de manuscrise cu o vechime de 7 secole, 177 de incunabule, cca 4.000 de volume de carte veche românească, germană și maghiară, o colecție de codice medievale din biblioteca lui Timotei Cipariu. Se mai adaugă o impresionantă colecție de Biblii (1.000 de ex.), cca 9.000 de tipărituri din sec. XVIII-XIX și foarte multe ediții princeps ale unor scrieri științifice din secolele XVI-XVII (Copernic, Galileo Gallilei, Newton).<br /> <br /> ==Detalii arhitectonice== <br /> Ca arhitectură, biblioteca clujeană reprezintă un exemplu al stilului așa-zis „brutalist” (de la expresia franceză béton brut), care s-a dezvoltat după al doilea război mondial, până prin deceniul al optulea al sec. al XX-lea. Caracteristica de bază a acestor construcții constă, după cum o spune și numele stilului lor, în folosirea betonului brut, nefinisat, și a formelor geometrice. Construit în 1975, într-un stil diferit de cele ale clădirilor istorice învecinate, sediul Bibliotecii Academiei Române Cluj trebuia să fie reprezentativ pentru epoca sa. <br /> <br /> Dacă structural și ca dimensiune, clădirea se încadrează destul de bine în ansamblul arhitectural al zonei, sub cel al elementelor stilistice decorative, aceasta face o clară notă discordantă, prin suprapunerea pereților de sticlă cu o structură de beton greoaie și umbroasă, în care folosirea repetitivă a rombului crează impresia unei țesături uriașe aruncate peste întreaga clădire. Ea face ca spațiile interioare să nu aibă nici lumină și nici căldură suficientă, mai ales iarna, ceea ce constituie un eșec din perspectiva așa-numitului curent utilitarist din arhitectura contemporană.<br /> <br /> ==Bibliografie==<br /> <br /> #http://biblioteca.acad-cluj.ro/index5ffe.html?q=node/6/ consultat la 2 oct. 2023.<br /> #György Gaal, Cluj-Napoca. Ghid turistic, istoric, cultural, Baraolt-Cluj-Napoca, Editura Tortoma-Asociația Kolozsvar Tarsaság, 2014, p. 181-182. ISBN 978-973-8995-17-8. <br /> #https://ro.wikipedia.org/wiki/Brutalism/ consultat la 2 oct. 2023.<br /> &lt;br&gt;<br /> [[Categorie:Cluj]]<br /> [[Categorie:Clădiri]]</div>

Admin https://www.bjc.ro/w/index.php?title=Biblioteca_Central%C4%83_Universitar%C4%83_%E2%80%9ELucian_Blaga%E2%80%9D_Cluj&diff=32036 2024-07-12T11:23:52Z

<p>Admin: 9 versiuni importate</p> <hr /> <div>__TOC__<br /> ==Istoricul clădirii== <br /> Clădirea de pe [[Strada Clinicilor|str. Clinicilor]], nr. 2, pe colțul vestic al [[Piața Lucian Blaga|Pieței „Lucian Blaga”]] din Cluj-Napoca este sediul Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj-Napoca. Instituția a adoptat după 1989 numele marelui poet român [[Blaga, Lucian|Lucian Blaga]], care a lucrat, de altfel, mai mulți ani aici după epurarea lui de la catedra universitară la începutul regimului comunist. <br /> <br /> Originile bibliotecii datează din perioada de înființare a [[Clădirea Universităţii|Universității Maghiare „Franz Jozsef”]] la Cluj în 1872. La baza constituirii fondului de carte al celei mai mari biblioteci din Cluj-Napoca au stat colecțiile de carte, documente și manuscrise ale „Muzeului Ardelean”, care le-a cedat printr-un contract din august 1872 noii biblioteci pentru susținerea învățământului superior. Alături de aceste colecții, în fondul BCU Cluj au mai intrat colecțiile de publicații ale Arhivei guberniale din Cluj, fondul bibliotecii Institutului Medico-Chirurgical, dar și fonduri private, dintre care foarte valoros este cel al cărturarului moldovean '''Gheorghe Sion''', după Primul Război Mondial. Între valorile acestei biblioteci, pe lângă fondul de aproximativ 4 milioane de cărți, publicații periodice și unități audio-video, se numără și 84 de incunabule valoroase, publicate în diverse orașe din Europa.<br /> <br /> Clădirea actuală a bibliotecii datează de la începutul secolului al XX-lea, când s-a demarat construcția (1906) și a fost inaugurată în mai 1909. Cu toate acestea, finalizarea anumitor părți ale impozantei construcții nu s-a făcut decât mai târziu, în perioada interbelică. După unificarea Transilvaniei cu România în 1918, autoritățile române au organizat o nouă inaugurare a bibliotecii, dându-i numele de Biblioteca Universității „Regele Ferdinand I”, denumire care a fost schimbată după 1948. Extinderea a continuat și după preluarea puterii de către regimul comunist. Astfel, în anii 1960-1961, a fost construit un nou depozit pentru carte și au fost modernizate mai multe servicii precum atelierele de legătorie, multiplicare, microfilmare și foto, de igiena și patologia cărții, iar după 2010 s-a demarat construirea unui nou depozit cu acces direct la raft.<br /> <br /> ==Detalii arhitectonice==<br /> Planurile clădirii BCU Cluj au fost realizate de către <br /> Kálmán Giergl, un important arhitect budapestan, autor al mai multor construcții celebre din capitala Ungariei, între care se disting Palatul New York și Palatul de Justiție. Construcția bibliotecii a fost coordonată de inginerul clujean '''Károly Reményik'''. Clădirea istorică a bibliotecii clujene, desfășurată pe patru nivele – demisol, parter și 2 etaje - are două fațade principale, întretăiate de o intrare monumentală pe colțul dinspre piață. Stilul clădirii aparține noului curent din arhitectura sfîrșitului de secol XIX și început de secol XX – Art Nouveau (sau Secession), a cărui principală caracteristică era opoziția față de trecutul istoricizant și recurgerea la modele mai umane și mai libere de exprimare artisitcă. După finalizarea edificiului, Biblioteca Universității din Cluj era cea mai mare și mai modernă din țară.<br /> <br /> ==Bibliografie==<br /> #https://www.bcucluj.ro/ consultat la 29 sept. 2023.<br /> #György Gaal, Cluj-Napoca. Ghid turistic, istoric, cultural, Baraolt-Cluj-Napoca, Editura Tortoma-Asociația Kolozsvar Tarsaság, 2014, p. 134-135. ISBN 978-973-8995-17-8.<br /> &lt;br&gt;<br /> [[Categorie:Cluj]]<br /> [[Categorie:Clădiri]]</div>

Admin https://www.bjc.ro/w/index.php?title=Heltai_G%C3%A1sp%C3%A1r&diff=32026 2024-07-12T11:23:52Z

<p>Admin: 7 versiuni importate</p> <hr /> <div>__TOC__<br /> ==Date biografice== <br /> N. 1490, în satul Heltau, azi Cisnădie (lângă Sibiu) – d. 1574, Cluj. <br /> <br /> De la numele satului în care s-a născut provine și numele său de familie, lucru destul de obișnuit în secolele trecute în Transilvania. De origine sasă ( având numele de Kaspar Helth), Gáspár Heltai a fost unul dintre marile personalități culturale ale Transilvaniei medievale. A studiat teologia la Universitatea Wittenberg din Saxonia, dar s-a impus și ca prozator, fiind considerat, deși era sas, cel mai mare scriitor maghiar al epocii reformei religioase. După stabilirea la Cluj, în jurul anului 1545, Heltai a înființat prima tipografie din oraș, la 1550. De altfel, casa în care a trăit și în care a funcționat și tipografia lui se afla în partea nordică a cetății Clujului, iar clădirea, care de-a lungul secolelor a suferit transformări radicale, este cunoscută și astăzi sub numele de Casa Heltai.<br /> <br /> ==Activitatea și opera==<br /> Ca preot la Cluj, a jucat un rol important în promovarea și raspândirea noii credințe protestante unitariene, al cărui fondator a fost reformatorul maghiar [[Ferenc David]], de care se pare că Heltai era apropiat prin ginerele său. Un rol semnificativ în această acțiune l-a jucat tipografia înființată de el. Alături de alți teologi maghiari, Heltai a realizat o traducere aproape completă a Noului Testament în limba maghiară, pentru uzul credincioșilor unitarieni.<br /> Cea mai importantă lucrare a lui Gáspár Heltai este traducerea lucrării ''Historia Pannonica: sive Hungaricum Rerum Decades'', scrisă de istoricul și poetul italian '''Antonio Bonfini''' din însărcinarea directă a regelui maghiar [[Matei Corvin, rege al Ungariei (1458-1490)|Matei Corvin]]. Cartea tradusă a apărut la Cluj în 1575 sub titlul ''Chronica az magyaroknak dolgairól (Cronica faptelor trecute ale maghiarilor'').<br /> Multe din scrierile sale sunt povestiri și fabule, reprezentând forme incipiente ale literaturii maghiare: ''O sută de fabule'', ''Povești nemuritoare'', vol. 8, ''Iepurele și căpățâna de varză roșie'', ''Lupul și plugarii'', ''Tîlharul și copilul'', ''Vulturul și corbul'', ''Racii'', ''Bradul și trestia''.<br /> <br /> În afara preocupărilor religioase, Gáspár Heltai a avut și un dezvoltat spirit antreprenorial, înființând prima fabrică de bere din Cluj, o baie publică și o fabrică de hârtie. Toate acestea au contribuit în secolul al XVI-lea la o modernizare și la creșterea influenței economice și culturale a orașului Cluj. De altfel, tipografia înființată de el aici a fost și cea mai importantă din Transilvania, cu sute de cărți apărute doar în timpul vieții lui Gáspár Heltai. <br /> Astăzi, o stradă din municipiul Cluj-Napoca poartă numele marelui cărturar germano-maghiar.<br /> <br /> ==Bibliografie==<br /> <br /> #György Gaal, Cluj-Napoca. Ghid turistic, istoric, cultural, Baraolt-Cluj-Napoca, Editura Tortoma-Asociația Kolozsvar Tarsaság, 2014, p. 77. ISBN 978-973-8995-17-8.<br /> #https://transilpedia.ro/personalitati-transilvanene/tipograful-heltai-gaspar/ consultat la 27 sept. 2023.<br /> &lt;br&gt;<br /> [[Categorie:Cluj]]<br /> [[Categorie:Personalităţi locale]]</div>

Admin https://www.bjc.ro/w/index.php?title=Casa_Bocskai&diff=32018 2024-07-12T11:23:52Z

<p>Admin: 7 versiuni importate</p> <hr /> <div>__TOC__<br /> ==Istoricul clădirii==<br /> Pe strada [[Strada Matei Corvin|'''Matei Corvin''']] din Cluj-Napoca, la nr. 4, se află o clădire veche cunoscută sub numele de Casa Bocskai, al cărui renume se datorează principelui Transilvaniei István Bocskai (1557-1606), singurul principe născut în Cluj. Potrivit informațiilor existente, printre posibilii proprietari mai vechi sunt menționați Jakob Fest și Peter Roth, dar date mai clare indică faptul că această casă ar fi fost ridicată cândva în secolul al XV-lea de către familia sasă Eppel și a trecut ulterior în proprietatea familiei prozatorului și preotului unitarian [[Heltai Gáspár|'''Gáspár Heltai''']]. Acestea sunt motivele pentru care clădirea mai este cunoscută și sub numele de '''Casa Eppel''' sau '''Casa Heltai'''. <br /> <br /> Pe la 1550, Gáspár Heltai a înființat aici prima tipografie din Cluj, publicând primele texte în limba maghiară și susținând puternic noua confesiune protestantă a reformatorului [[Ferenc Dávid]] și trecând, împreună cu întreg orașul, la noua confesiune unitariană. Mai târziu, în secolul al XVIII-lea, casa a trecut din proprietatea urmașilor lui Heltai în mâinile unei alte familii nobiliare locale, a contelui maghiar [[József Teleki]], care i-a extins parterul. Proprietarii s-au schimbat din nou în prima jumătate a secolului al XIX-lea, când casa a fost cumpărată de contele Gábor Bethlen și care, la fel ca predecesorul său, a extins clădirea cu un etaj, până la forma la care este astăzi.<br /> <br /> Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, clădirea a servit ca sediu al Poștei Clujului, iar în secolul al XX-lea a avut diferite destinații: ca institut pedagogic, editură, oficiu statistic și chiar sediu de bancă. Din 2001, clădirea a fost cumpărată ca sediu central al Universității private maghiare Sapientia.<br /> <br /> ==Detalii arhitecturale==<br /> Clădirea este dispusă pe trei niveluri: demisol, parter și etaj, configurate în perioade diferite. Fațada construcției nu are prea multe elemente decorative, fiind asemănătoare cu a mai multor clădiri ridicate în secolul al XIX-lea sau la începutul celui următor, având 9 axe, întretăiate de un portic înalt. Construirea ulterioară a etajului este foarte bine reliefată de existența unui brâu larg.<br /> <br /> La interior există mai multe plăci comemorative despre anumite evenimente care s-au petrecut în această casă veche din Cluj, unele cu semnificație istorică importantă. Prima dintre acestea, situată în partea stângă a intrării, are inscripționat anul 1606 și un text care amintește de nașterea principelui István Bocskai la 1 ian. 1557 în această clădire. Informațiile acestea sunt reluate pe o altă placă, în limba latină și sub formă de odă, care ar fi fost scrisă de Ioannes Bocatius. Într-una dintre sălile clădirii se află stema principelui Bocskai cu motive îmbinate din stemele Ungariei și Transilvaniei, reprezentate în cele patru câmpuri ale unui scut. Se pare că atât plăcile cât și stema au fost amplasate pe peretele acestei case încă din timpul vieții principelui, în semn de recunoștință pentru sprijinul adus orașului.<br /> <br /> ==Bibliografie==<br /> #Tudor Sălăgean, Ștefan Bocskai, un principe născut la Cluj, în Tudor Sălăgean (coord.), Povești despre Cluj. VI, Cluj-Napoca, Editura Școala Ardeleană, 2020, p. 31-54. ISBN 978-606-8770-18-5.<br /> #György Gaal, Cluj-Napoca. Ghid turistic, istoric, cultural, Baraolt-Cluj-Napoca, Editura Tortoma-Asociația Kolozsvar Tarsaság, 2014, p. 77-79. ISBN 978-973-8995-17-8.<br /> <br /> &lt;br&gt;<br /> [[Categorie:Cluj]]<br /> [[Categorie:Clădiri]]</div>

Admin https://www.bjc.ro/w/index.php?title=Palatul_Urania&diff=32010 2024-07-12T11:23:52Z

<p>Admin: 4 versiuni importate</p> <hr /> <div>__TOC__<br /> <br /> ==Istoricul clădirii==<br /> La intersecția străzilor [[Strada Horea|Horia]] și Dacia din Cluj-Napoca se află o clădire cunoscută sub numele de Palatul Urania. Clădirea, finalizată în 1910, a fost comandată de către antreprenorul [[András Udvari]], de proiect ocupându-se arhitectul maghiar [[Géza Kappéter]], iar de construcția propiu-zisă [[József Steiner]].<br /> <br /> ==Detalii arhitecturale==<br /> După finalizare, Palatul Urania a fost una dintre construcțiile reprezentative ale orașului Cluj, fiind inspirat de stilul Secession vienez. De altfel, se consideră că această clădire ar fi o replică locală a unui alt Palat Urania, mai cunoscut, cel de la Viena. Asemănarea dintre ele nu se datorează doar numelui comun, ci și scopului pentru care au fost ridicate. Astfel, cele două palate, de la Viena și Cluj, deși au avut arhitecți și constructori diferiți, au avut încă din proiectare aproape aceeași destinație: cinematograf, casă de cultură și observator, la Viena, cinematograf, spații comerciale și locuințe private la Cluj. <br /> Palatul clujean a găzduit primul cinematograf adevărat al Clujului, numit Urania, apoi 23 August (după 1964), iar după perioada comunistă, Favorit. După o amplă renovare la interior și exterior în 2015, Palatul funcționează sub numele Centru Cultural Urania Palace.<br /> <br /> La data construcției, clădirea era una dintre cele mai solide din Cluj, fiind construită din beton armat. Structural, palatul este compus din parter și trei etaje, cu două fațade principale aliniate la cele două străzi pomenite mai sus, întretăiate de un colț rotunjit. Acesta este de altfel, elementul stilistic cel mai important al clădirii, fiind reliefat vertical prin două mici cupole dispuse pe acoperiș la începutul celor două fațade, dând impresia unor mici globuri pământești. De la aceste elemente arhitecturale provine, de altfel, numele cu ecouri grecești mitologice. <br /> <br /> Sala de cinematograf avea o capacitate de 500 de locuri, beneficiind de încălzire centrală și ventilație. În ianuarie 1927, acoperișul Palatului Urania a fost cuprins de flăcări, chiar în timpul prezentării filmului „Taras Bulba”, provocând o mare panică printre spectatorii aflați în sală. În urma incendiului, acoperișul a ars în întregime, restul clădirii nefiind afectat. Cu acest prilej, proprietarul clădirii ar fi declarat presei clujene și suma pe care a plătit-o pentru ridicarea construcției cu peste 15 ani mai devreme – 500.000 coroane aur. <br /> <br /> ==Bibliografie==<br /> <br /> #György Gaal, Cluj-Napoca. Ghid turistic, istoric, cultural, Baraolt-Cluj-Napoca, Editura Tortoma-Asociația Kolozsvar Tarsaság, 2014, p. 279-280. ISBN 978-973-8995-17-8.<br /> #„Patria”, Anul IX, Nr.5, 11 ianuarie 1927, p. 3. <br /> #Ioan Ciorca, Leonard Horvath, Elena Stanciu (eds.), Așezăminte istorice de patrimoniu din Cluj-Napoca, Cluj-Napoca, Ed. Napoca Star, 2011, p. 155-158.<br /> <br /> &lt;br&gt;<br /> [[Categorie:Cluj]]<br /> [[Categorie:Clădiri]]</div>

Admin https://www.bjc.ro/w/index.php?title=Hotel_Biassini&diff=32005 2024-07-12T11:23:52Z

<p>Admin: 21 de versiuni importate</p> <hr /> <div>__TOC__<br /> ==Istoricul clădirii==<br /> Pe vechea stradă Calea Sării (Sóút), cum se numea în trecut actuala [[Strada Avram Iancu|'''stradă Avram Iancu''']], fusese înființat în prima jumătate a secolului al XIX un hotel celebru, cunoscut după numele spadasinului italian [[Biasini, Gaetano|'''Gaetano Biassini''']]. Acesta s-a stabilit la Cluj, iar după căsătoria cu o fată din Cluj a primit drepturi de cetățean al orașului. S-a implicat în dezvoltarea orașului, prin înființarea mai multor servicii publice în oraș. În 1837 a cumpărat parcela de pământ cu hanul Szacsvay din fața '''Porții Turzii''' (aflat la intersecția actualelor străzi Avram Iancu și [[Strada Universității|'''Universtății''']]), transformându-l într-un hotel foarte apreciat în oraș.<br /> <br /> ==Detalii arhitecturale==<br /> Hotelul Biasini era o clădire spațioasă, cu parter și etaj, ridicată într-un stil destul de simplu neoclasic, cu 13 axe de goluri la parter și 14 la etaj pe fațada principală. Hotelul și-a dobândit o mare reputație în secolul al XIX-lea prin calitatea serviciilor oferite, motiv pentru care mari personalități culturale și politice i-au trecut pragul. Printre acestea s-au numărat compozitorul și pianistul austro-ungar '''Franz Liszt''' (1811-1886), poetul și revoluționarul maghiar '''Sándor Petőfi''' (1823-1849), istoricul și revoluționarul muntean '''Nicolae Bălcescu''' (1819-1952), poetul și revoluționarul muntean '''Cezar Bolliac''' (1813-1881), romancierul maghiar '''Mór Jókai'''. Numele unora, așa cum este și cel al poetului maghiar Sándor Petőfi, au fost inscripționate pe plăci comemorative pe fațada clădirii, pentru a rămâne mărturie în istoria orașului și a hotelului.<br /> <br /> După construirea [[Hotelul Continental (strada Napoca)|'''Hotelului New York''']] (actualul Hotel Continental) pe la 1900, hotelul Biassini a început să decadă și chiar să dobândească o faimă proastă în oraș. Astăzi, clădirea adăpostește atât locuințe, cât și diferite mici firme locale.<br /> <br /> ==Bibliografie==<br /> #György Gaal, Cluj-Napoca. Ghid turistic, istoric, cultural, Baraolt-Cluj-Napoca, Editura Tortoma-Asociația Kolozsvar Tarsaság, 2014, p. 162-163. ISBN 978-973-8995-17-8.<br /> #Cosmin Cătălin Rusu, Re-Descoperim Clujul, III, Cluj-Napoca, Școala Ardeleană, 2018, p. 130. <br /> #https://referinte.transindex.ro/enciclopedie/mobil/monument.php?id=329/ consultat la 21 sept. 2023.<br /> <br /> <br /> <br /> <br /> &lt;br&gt;<br /> [[Categorie:Cluj]]<br /> [[Categorie:Clădiri]]</div>

Admin https://www.bjc.ro/w/index.php?title=Mik%C3%B3_Imre&diff=31983 2024-07-12T11:23:52Z

<p>Admin: 7 versiuni importate</p> <hr /> <div>__TOC__<br /> ==Date biografice== <br /> (n. 4 septembrie 1805, Zăbala, Covasna – d. 16 septembrie 1876, Cluj). <br /> <br /> Politician de factură liberală, înalt funcționar, istoric, dar și guvernator al Transilvaniei în timpul revoluției de la 1848-1849 și în anii 1860-1861. Cu origini nobile secuiești care coboară în timp până în secolul al XII-lea, familia contelui Mikó Imre a fost o prezență constantă în viața politică și administrativă a Transilvaniei. Era al treilea copil al lui Gheorghe Mikó și al Borbálei Mikes din Zăbala, comitatul/județul Covasna. A fost căsătorit cu Maria de Rhédei, descendentă dintr-o altă ilustră familie nobiliară ardeleană.<br /> <br /> ==Activitate== <br /> După revoluția pașoptistă, Mikó Imre s-a dedicat dezvoltării economice și culturale a Transilvaniei, contribuind la înființarea Asociației de Învățământ Economic din Transilvania și la cea a '''Societății Muzeului Ardelean''' (1859). De asemenea, a avut o contribuție și la înființarea [[Clădirea Universităţii|Universității „Franz Josef”]] de la Cluj în 1872. Și-a dorit înființarea unui teatru maghiar la Cluj, pentru care a și oferit mai multe subvenții. <br /> <br /> În Ungaria, contele Mikó Imre a fost ministru al Lucrărilor Publice și Transporturilor, fiind considerat fondatorul companiei feroviare maghiare de stat. Spre sfârșitul vieții, contele Mikó Imre a făcut donații importante orașului Cluj, lăsându-i grădina pentru amenajarea unui parc public. Astăzi, pe acest loc se află Facultatea de Geografie din cadrul Universității Babeș-Bolyai. După moarte, vila sa a devenit sediul unui institut botanic, iar grădina a constituit nucleul viitoarei grădini botanice din Cluj. În semn de recunoștință pentru aceste donații importante, o stradă din Cluj-Napoca poartă azi numele lui <br /> Mikó Imre.<br /> <br /> ==Bibliografie==<br /> 1.https://transilvaniareporter.ro/coltul-secret/familia-miko-restituiri/consultat la 1 sept. 2023.<br /> <br /> 2.https://www.enciclopediaromaniei.ro/wiki/Imre_Mik%C3%B3/ consultat la 1 sept. 2023.<br /> &lt;br&gt;<br /> [[Categorie:Cluj]]<br /> [[Categorie:Personalităţi locale]]</div>

Admin https://www.bjc.ro/w/index.php?title=3_oct._-_Deschiderea_%C8%98colii_superioare_de_fete_(Fels%C5%91bb_le%C3%A1nyiskola)_cunoscut%C4%83_%C8%99i_ca_de_Gerando&diff=31975 2024-07-12T11:23:52Z

<p>Admin: 9 versiuni importate</p> <hr /> <div>__TOC__<br /> ==Deschiderea Școlii superioare de fete (Felsőbb leányiskola) cunoscută și ca de Gerando==<br /> În perioada dualismului, legea din 1868 prevedea învățământul obligatoriu până la 12 ani pentru fete, dar se prefigura o nevoie tot mai accentuată pentru învățământ de nivel superior al fetelor de 12-18 ani, mai ales în familiile aristocrate și burgheze. Ca urmare, astfel de școli au început să apară cu susținerea orașelor sau a statului. <br /> <br /> Școala Superioară de Fete din Cluj a început să funcționeze din anul 1880. Instituția este importantă pe de-o parte pentru că este prima școală superioară de fete din Cluj, școală de stat, constituită după modelul așezământului budapestan înființat la 1875 de Molnár Antal, pe de altă parte datorită direcțiunii acestei școli, asumată de Antonina de Gerando, o luptătoare pentru dreptul la cultură și educație al femeilor, importantă teoreticiană în domeniul științei educației și o specialistă în practica educațională. <br /> <br /> [[Gerando%2C_Antonina_De|Antonina de Gerando]] a marcat istoria educației clujene. Fiică a lui Auguste de Gerando și a Emmei Teleki, născută la Paris, unde și-a desvârșit studiile, a predat în Ungaria, înainte de a fi chemată la Cluj, ca directoare a Școlii Superioare de Fete. Timp de 32 de ani a condus această școală, iar personalitatea sa, amprenta imprimată acestei instituții au făcut ca școala să fie cunoscută ca Dezserándó. Obiectivele urmărite de Antonina de Gerando erau ca fetele să-și însușească acele deprinderi necesare chemării lor în viață (pe atunci asumarea maternității, conducerea gospodăriei, arta culinară), dar în același timp, să poată să se ridice la nivelul de cultură generală însușită de bărbați în școală. Punea accentul pe valorile interioare umane, înțelegere, morală și dezvoltarea simțului estetic. Procesul educațional se desfășura după model francez, după care ea însăși s-a format. Manualele Antoninei de Gerando au fost recunoscute de specialiști, prefața manualului ei de muzică era semnată de însuși Franz Liszt. <br /> <br /> [[Imagine:bjc_cv_cs_ps_684.jpg|thumb|100px|left|Sediul Școlii Superioare de Fete, apoi al Liceului de fete Regina Maria, azi al Facultății de Chimie a UBB]]<br /> La început, școala a funcționat într-o clădire pe [[Bulevardul_21_Decembrie_1989|Bulevardul 21 Decembrie 1989]] de azi, dar cum numărul elevelor a fost în continuă creștere (242 eleve la 1892), în anul 1900, școala s-a mutat într-o nouă clădire, clădirea de azi a Facultății de chimie, de lângă Parcul Central, construită după proiectul lui Alpár Ignác. În clădirea cu un front cu 23 de ferestre, 8 săli de curs, cămin și sală de sport, se găsea și locuința directoarei a cărei viață s-a împletit și identificat cu viața instituției pe care a condus-o. Antonina de Gerando, se afla în tovărășia elevelor sale de dimineața până seara, iar fetele povesteau cu bucurie părinților despre viața instituției. La pensionare, a ales o locuiță ale cărei ferestre dădeau sprea școala pe care a iubit-o atât de mult. Despre acest atașament avea să scrie: ''iubesc această școală, precum artistul își iubește creația, așa cum mama își iubește copilul''.<br /> <br /> După 1918, instituția a fost preluată de statul român, devenind Liceul Regina Maria, prima școală de fete cu predare în limba română din Transilvania, precursoare a Colegiului Național George Coșbuc de azi.<br /> <br /> ==Bibliografie==<br /> #Kereszty Orsolya, ''A nők középfokú oktatása a kolozsvári községi/állami felsőbb leányiskolában a dualizmus kori Magyarországon'', la http://rmpsz.ro/uploaded/tiny/files/magiszter/2007/osz/12.pdf<br /> <br /> &lt;br&gt;<br /> [[Categorie:Cluj]]<br /> [[Categorie:Istoricul oraşului]]</div>

Admin https://www.bjc.ro/w/index.php?title=15_sept._-_%C3%8Encheierea_contractului_pentru_realizarea_Coloanei_Mariei_Immaculata_din_Cluj&diff=31965 2024-07-12T11:23:52Z

<p>Admin: 4 versiuni importate</p> <hr /> <div>__TOC__<br /> ==Coloana Mariei Immaculata din Cluj primul monument public al orașului==<br /> <br /> [[Imagine:bjc_cv_cs_foto_466.jpg|thumb|100px|left|Coloana Mariei Immaculata]]<br /> Coloana Mariei Immaculata din Cluj este unul din principalele monumente ale sculpturii baroce din Tansilvania și primul monument public al orașului. Este unul din cele mai răspândite tipuri de monumente publice ale contrareformei catolice, ca formă, cu originea în coloanele triumfale, memoriale și votive antice. Prima coloană a Mariei, expresie a unui vast fenomen devoțional, este cea din München, datată în 1637, iar întâia coloană a Mariei din epoca barocă a fost înălțată de papa Paul al V-lea, în fața bisericii Santa Maria Maggiore. Aceste coloane votive, au fost ridicate în amintirea epidemiilor, războaielor, dar sunt şi cazuri în care au fost inspirate de evenimente din viaţa patronului (nunta, naşterea unui copil, etc.). O altă caracteristică a răspândirii acestui tip de monument o constituie lărgirea ariei de provenienţă a patronilor. Dacă în secolul al XVII-lea a fost un gen specific ambianţelor aulice sau aristocratice, în secolul următor patronii unor astfel de monumente au devenit diferite comunităţi locale (bresle, mănăstiri, corporaţii laice) sau membrii ai acestora. În ceea ce priveşte amploarea fenomenului de a marca unele spaţii publice prin monumente dedicate Fecioarei, este concludent exemplul Cehiei şi Moraviei unde, în perioada 1650-1780, s-au ridicat 162 de coloane ale Mariei.<br /> <br /> ==Patronul monumentului și motivația ridicării sale==<br /> Patronul monumentului dedicat Mariei Immaculata din Cluj, Kornis Antal a studiat dreptul în străinătate, iar cariera sa politică a început la 1735, prin numirea lui în funcția de comite suprem al comitatului Huneadoara. În 1742, a devenit comisarul suprem al Transilvaniei și membru al Consiliului Gubernial. În viața familiei sale, cultul Maicii Domnului a jucat un rol deosebit, manifestat și prin donații cu caracter votiv oferite Maicii Domnului cu ocazia unor evenimente fericite din viaţa familiei, ori pelerinaje în centre ale cultului marian din Europa Centrală. Un alt exemplu al importanţei cultului marian, dar şi un caz caracteristic al mecenaturii lui Kornis Antal, îl reprezintă capela Loreto, alipită faţadei bisericii franciscane din Cluj, unde a depus și o copie a statuii binefăcătoare a Maicii Domnului din Loreto. Ridicarea unei coloane dedicată Maicii Domnului se înscrie în acest cult al Maicii Domnului, prezent în viaţa familiei lui Antal Kornis. De asemenea, s-a răspândit ideea că monumentul din Cluj a fost ridicat ca un ex voto în amintirea marii epidemii de ciumă din anii 1738–1740. Deși nu există mărturii scrise în acest sens, se știe că în anii 1741-1744, Kornis a pierdut trei membri ai familiei: tatăl, o fiică și soția.<br /> <br /> ==Descrierea monumentului și amplasamente==<br /> [[Imagine:bjc_cv_cs_foto_469.jpg|thumb|100px|left|Coloana Mariei Immaculata în piațeta din fața Universității]]<br /> Coloana Mariei Immaculata a fost prima operă de anvergură a lui Anton Schuchbauer, realizată între 1744-1746. Trunchiul monumentului este așezat pe un postament înalt, înconjurat de figuri de îngeri și nori, iar deasupra este o statuie dinamică a Mariei, cu chip tânăr și trupul acoperit cu un văl încrețit. Mâna sa dreaptă e petrecută deasupra inimii, iar cea stângă așezată pe capul unui heruvim. Gestul prin care calcă șarpele care se încolăcește în jurul globului pământesc, se referă la înfrângerea răului. Plasată inițial în piațeta din fața Universității, coloana a fost demontată în 1959 și, în 1961, a fost amplasată în spatele bisericii Sf. Petru și Pavel.<br /> <br /> ==Bibliografie==<br /> #Kovács Zsolt, ''Coloana Mariei Immaculata din Cluj. Un tip de monument central-european în Transilvania barocă'', în „Studia UBB Historia Artium”, 1/2010, p.7-24.<br /> #Gaal György, ''Cluj-Napoca. Ghid turistic, istoric, cultural'', Baraolt - Cluj-Napoca, Editura Tortoma-Asociația Kolozsvár Társaság, 2014, p.271.<br /> &lt;br&gt;<br /> [[Categorie:Cluj]]<br /> [[Categorie:Istoricul oraşului]]</div>

Admin https://www.bjc.ro/w/index.php?title=10_febr._-_Inaugurarea_activit%C4%83%C8%9Bii_Casei_de_Cultur%C4%83_a_Studen%C8%9Bilor_din_Cluj-Napoca&diff=31960 2024-07-12T11:23:52Z

<p>Admin: 4 versiuni importate</p> <hr /> <div>__TOC__<br /> ==Inaugurarea activității Casei de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca (10.02.1957)==<br /> <br /> [[Imagine:bjc_cs_cpo_40.jpg|thumb|100px|left|Casa de Cultură a Studenților]]<br /> Dorința studenților de a avea o casă de cultură, s-a împlinit în anul 1956 când s-a luat o Hotarâre Specială, care prevedea crearea de asociații studențești și înființarea în toate centrele universitare a Caselor de Cultură Studentești. Se crea un pol cultural-artistic, un centru care aduna cluburile improvizate ale studenților. Un Consiliu provizoriu, format din studenți și tinere cadre universitare urma să creeze noua instituție care se numea Casa de Cultură a Studenților. Consiliul provizoriu din Cluj-Napoca l-a propus în funcția de director pe Hodorog Laurențiu, iar Ministerul Învățământului a emis actul oficial de numire. <br /> <br /> Activitățile Casei de Cultură a Studenților au fost inaugurate în 10 februarie 1957, printr-un program de muzică și umor. În anul 1959, Casa de Cultură era deja foarte activă, cu 10 formații de „artiști” amatori, studenți la diferite facultăți. Un spectru larg de activități antrenau peste 350 de studenți. Între anii 1957-1959 au fost create formații artistice și cercuri teoretico-practice: ansamblul folcloric, corul mixt, două formații de teatru, cercul de recitatori, formația de jazz, formația de muzică ușoară, formația de dans modern, cercul foto, cineclubul, cercul de corespondență, cursurile de istoria artei și cenaclul literar. Formațiile artistice îndrumate de cadre didactice și artiști, cu un bogat repertoriu, au început să se prezinte la primele Festivaluri locale și naționale. <br /> <br /> Un moment hotărâtor l-a reprezentat obținerea unui spațiu propriu, în clădirea ridicată special pentru Casa de Cultură a Studenților, în Piața Păcii de azi. Proiectul a fost susținut de academicianul [[Daicoviciu%2C_Hadrian|Hadrian Daicoviciu]], rectorul Universității „Babeș-Bolyai”. Lucrările au început în iulie 1959, iar la 22 august 1960, clădirea a fost preluată de directorul Casei de Cultură a Studenților, Laurențiu Hodorog.<br /> <br /> În ''Făclia'' din 16 iulie 1959, a fost publicat textul fondator al Casei în care, se arăta că, Consiliul de Miniștri al R.P.R. a aprobat construirea la Cluj a unei Case de Cultură a Studenților. Proiectul clădirii a fost realizat de arhitecta Natalia Mănduc, avându-l ca principal colaborator pe inginerul Matei Popescu. Din punct de vedere arhitectonic, clădirea reprezintă faza de tranziție între stalinismul clasicizant în arhitectura românească și modernism. Arhitecta a evitat orice element decorativ pe fațada clădirii, optând pentru un raționalism sever, în pricipiu modernist, însă nu e opacă stilistic. Geometria ritmată a ferestrelor alungite dă o anumită suplețe masivității compacte a clădirii. Sobrietatea ei e îmblânzită de amploarea generoasă a intrării, cu treptele lungi și primitoare. „Casa nu face parte dintre splendorile arhitecturale ale orașului, însă rămâne o singurătate expresivă: imagine concentrată a unei lumi care se voalează în timp și pare să nu mai fie decît ficțiunea unei ideologii”.<br /> <br /> După 60 de ani, Casa de Cultură a Studenților a rămas edificiul cultural care găzduiește, formează, promovează și afirmă talentele studenților care frecventează cu perseverență și dăruire formațiile, cenaclurile, cursurile, cluburile, precum și multiplele activități organizate în casă sub îndrumarea referenților de specialitate. Azi, casa de Cultură a Studenților reunește 19 de formații artistice și 6 cenacluri, cluburi și cursuri. Palmaresul obținut prin intermediul acestor formații înscrie această instituție în rândul celor mai prestigioase instituții de cultură din centrul universitar clujean.<br /> <br /> ==Bibliografie==<br /> #''Casa de Cultură a Studenților'' la http://www.eventim.ro/ro/venues/casa-de-cultura-a-studentilor-4858/venue.html, accesat la 12 iulie 2016<br /> #''Clujul meu : oameni și locuri : O istorie subiectivă a Casei de Cultură a Studenților''/ Petru Poantă . – Cluj-Napoca : Casa Cărții de Știință, 2006. ISBN 973-686-860-5 ; 978-973-686-860-3<br /> &lt;br&gt;<br /> [[Categorie:Cluj]]<br /> [[Categorie:Istoricul oraşului]]</div>

Admin https://www.bjc.ro/w/index.php?title=13_iun._-_Festivit%C4%83%C8%9Bile_de_inaugurare,_la_Cluj,_a_Colegiului_Academic,_%C3%AEn_prezen%C8%9Ba_regelui_Carol_al_II-lea&diff=31955 2024-07-12T11:23:52Z

<p>Admin: 8 versiuni importate</p> <hr /> <div>__TOC__<br /> ==Colegiului Academic. Istoric, aspecte arhitecturale==<br /> <br /> [[Imagine:bjc_cv_cs_ps_739.jpg|thumb|100px|left|Colegiul Academic]]<br /> Clădirea se află la intersecția străzilor Emmanuel de Martonne și [[Strada_Mihail_Kogălniceanu|Mihail Kogălniceanu]], pe locul unui vechi teatru din secolul al XIX-lea, unde și-au lansat carierele mai mulți actori iluștri maghiari. La inaugurarea noului teatru din Cluj în 1906, această clădire a fost cumpărată de către stat pentru [[Clădirea_Universităţii_%28strada_Mihail_Kogălniceanu%29|Universitatea din Cluj]], iar după 1918 a revenit universității „Daciei Superioare” pentru a servi ca depozit al muzeului botanic, ceea ce a contribuit la avansarea stării ei de degradare fizică, obligând Rectoratul Universității „Regele Ferdinand” să ia în discuție demolarea și ridicarea unei nou clădiri cu funcționalități variate. <br /> <br /> [[Imagine:bjc_cv_cs_ps_760.jpg|thumb|100px|right|Lucrările de construcție a clădirii Colegiului Academic]]<br /> Construit pe vechile fundații de piatră, după planurile arhitectului George Cristinel și numit inițial Colegiul „Regele Carol al II-lea”, noul edificiu, cu linii drepte și suprafețe plane, fără ornamente, mai specifice stilului funcțional al secolului al XX-lea, contrastează cu restul construcțiilor din jur. Ca element de arhitectură, destul de inedit ca amplasament, este turnul prismatic de pe colțul clădirii dinspre intersecția amintită, construit, oarecum, în lateralul edificiului și prevăzut cu un geam vertical și îngust.<br /> <br /> [[Imagine:bjc_cv_cs_ps_762.jpg|thumb|100px|left|Lucrările de construcție a clădirii Colegiului Academic]]<br /> Istoria a fost schimbătoare și în privința denumirii acestei clădiri universitare, care s-a numit, între 1940-1944 Casa Studențească „Regele Matia”, apoi Casa Universitarilor din 1950, iar în zilele noastre Colegiul Academic. În ciuda acestei destinații universitare contemporane, spațiul clădirii Colegiului Academic a fost, mai degrabă, impregnat de atmosfera artistică, fie că vorbim de cea teatrală, până la începutul secolului al XX-lea, fie de cea muzical-simfonică, datorită găzduirii, din 1955, a Filarmonicii de Stat „Transilvania”. Astăzi, după revenirea clădirii în patrimoniul Universității „Babeș-Bolyai”, aici se află Facultatea de Studii Europene și Casa Universitarilor, Filarmonica „Transilvania” susținând concertele în regim de închiriere. <br /> <br /> ==Regele Carol al II-lea la festivitatea de inaugurare a noului edificiu==<br /> <br /> La 13 iunie 1937 au avut loc festivitățile inaugurării Colegiului Academic din Cluj, în prezența familiei regale a României. <br /> <br /> La sosirea în gara din Cluj, Regele Carol al II-lea a fost întâmpinat cu fastul cuvenit, fiind susținută o scurtă alocuțiune de către prof. Nicolae Drăganu, primarul municipiului și prorectorul Universității. La ora 10.30, Suveranul a fost primit de Senatul Universitar în frunte cu rectorul Universității, regele, alături de membri ai Guvernului, participând la solemnitatea inaugurării Colegiului Academic, botezat ''Carol al II-lea''. A urmat ceremonia decernării titlului de Doctor Honoris Causa Regelui Carol al II-lea, Patronul Colegiului. Serbările au luat sfârșit la ora 13.00, când, după vizitarea Colegiului, a fost servită masa.<br /> <br /> La ora 16.00, Majestatea sa Regele însoțit de membrii Guvernului și de celelalte autorități, întâmpinate de profesorul Iuliu Hațieganu, au participat la manifestația străjerilor și șoimilor, pe arena sportivă a Municipiului. După serbările sportive, Regele Carol al II-lea, însoțit de membrii Guvernului și ai Senatului Univesitar, a vizitat Muzeul Etnografic, unde oaspeții au fost primiți de prof. Romulus Vuia, directorul muzeului; Muzeul Limbii Române, unde oficiul de gazdă a fost făcut de prof. Sextil Pușcariu; Muzeul de antichități (Institutul de Studii Clasice), unde oaspeții au fost întâmpinați de prof. Teodor A. Naum directorul instituției; Institutul de Istorie Națională, unde au fost primiți de prof. Ioan Lupaș; Muzeul Botanic, unde oficiile de gazdă le-a făcut prof. Al. Borza. La solicitarea Suveranului, au fost vizitate Căminele Studențești Avram Iancu și al Studentelor universității. Ziua s-a încheiat cu un banchet fastuos oferit de Minsitrul Educației Naționale, la care au participat 300 de invitați.<br /> <br /> ==Bibliografie==<br /> #Alicu, Dorin (coord.), ''Cluj-Napoca. Inima Transilvaniei'', Cluj-Napoca, Editura Studia, 1997<br /> #Gaal, Gyorgy, ''Cluj-Napoca. Ghid turistic, istoric, cultural'', Cluj-Napoca, Editura Tortoma, 2014;<br /> #https://cluj.com/locatii/colegiul-academic-casa-universitarilor/, link consultat în 03.10.2016;<br /> # ''Universitatea „Regele Ferdinand I” din Cluj. Anuarul 1936-37'' la http://documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/anuaruluniversitatiidincluj/1936-1937/BCUCLUJ_FP_452283_1_1936_1937_016_0001.pdf, accesat la 7 nov. 2018.<br /> <br /> <br /> &lt;br&gt;<br /> [[Categorie:Cluj]]<br /> [[Categorie:Istoricul oraşului]]</div>

Admin