29 iul. – Deschiderea magazinului Central

De la Memorie şi cunoaştere locală

Inaugurarea Centralului

Celebrul magazin Central a fost, la acea vreme, rezultatul unei investiții de 40 de milioane de lei. Activitatea de construcție a clădirii, proiectată cu parter și patru etaje, s-a derulat pe parcursul a 4 ani. Pe data de 29 iulie 1977, noul centru comercial era dat în folosință, cu 5 luni înaintea termenului prevăzut. Era un eveniment cu o semnificație simbolică pentru istoria orașului, considerat a fi punctul care a lansat trendul centrelor comerciale și deschiderea spre conceptul de mall.

Fără anunțuri inaugurale pretențioase, pe strada care atunci se numea Gheorghe Doja (azi Regele Ferdinand), în dimineața zilei de 29 iulie 1977, s-a deschis magazinul universal Central. Deja la ora 9 dimineața, o mulțime de curioși aștepta în fața intrării centrului comercial. Șeful magazinului i-a salutat și le-a dorit să devină, cât mai mulți, clienți permanenți ai Centralului. Și s-au deschis ușile… Cei care s-au aflat pe stradă, au putut observa trecători cu pachete mici sau mari ambalate în hârtie și pungi cu model galben-violet. Această combinație de culori putea fi văzută și la intrarea noului magazin.

Dotări, program, personal

Magazinul dispunea de centrală termică, sistem de aerisire, cameră frigorifică, sistem de prevenire a incendiilor, senzori de fum, sistem de semnalizare, încărcătoare, 2 mașini de transport, 3 lifturi, dintre care 2 cu capacitate de câte 15 persoane. La inaugurare acestea nu erau încă funcționale, nici scările rulante. Sosite din străinătate, până în luna octombrie a acelui an, se preconiza finalizarea instalării lor. Ele au fost la acea vreme una din atracțiile magazinului, Centralul fiind primul magazin dotat cu astfel de scări în Cluj. Podeaua era colorată diferit la fiecare etaj, la fel uniforma vânzătoarelor și coșurile de cumpărături. Programul de funcționare era zilnic între 8 dimineața și 20 seara, iar duminica între 8 și 12. Magazinul avea aproape 500 de angajați, fiind organizat pe 12 raioane, majoritatea bazate pe autoservire. Numai în câteva raioane (bijuterii, cristale, tutun) servirea se făcea de vânzător.

Organizare

La parter, era un magazin alimentar cu autoservire, se comercializau cosmetice, papetărie, ciorapi, bijuterii, ceasuri, aparatură electrică, articole de artă populară, obiecte de pielărie. Primul etaj era destinat femeilor, cu confecții, tricotaje, lenjerie și pantofi pentru acestea și tot aici se mai comercializau și jucării și îmbrăcăminte pentru nou-născuți, produse de îngrijire a acestora. Exista și un raion de dulciuri, cu ciocolată și bomboane. La al doilea etaj erau articole pentru bărbați, confecții, tricotaje, lenjerie. La acest nivel se mai găsea un raion, de interes pentru femei, cu materiale textile. Etajul trei era dedicat articolelor pentru sport și turism, dar tot aici se comercializau și decorațiuni interioare, perdele, covoare, porțelanuri, apoi televizoare și radiouri, picup-uri, magnetofoane, aparate de fotografiat. La ultimul etaj funcționa un restaurant cu o terasă generoasă, cu priveliște panoramică asupra centrului orașului. La ora prânzului funcționa aici și o autoservire. La restaurant se puteau face abonamente săptămânale. Seara, cei dornici de distracție erau întâmpinați cu muzică și dans.

Marketing, facilități pentru achiziții

La Central marfa era așezată pentru o orientare operativă și servire rapidă. Se organizau periodic prezentări de modă, prezentări ale aparaturii de uz casnic sau alte electronice scoase la vânzare, dar și pentru jucării mecanice pentru copii. Se realizau expoziții permanente de candelabre, confecții de bărbați, femei și copii, se amenajau vitrine tematice. De-o manieră similară se derulau anumite acțiuni cu prilejul unor evenimente diverse, în Martie de exemplu, de Ziua Femeii, de 1 Iunie, în decembrie, de luna Cadourilor.

La etajul doi al magazinului era biroul pentru cumpărături în rate, unde se desfășurau formalitățile pentru toate cumpărăturile făcute în magazin, indiferent de produsele achiziționate, întocmindu-se un singur contract. Magazinul asigura și transportul produselor la domiciliu în oraș și împrejurimi.

Clientela și circulația mărfurilor în perioada de glorie a magazinului

Numărul cumpărătorilor a crescut continuu. ,,Ne întâlnim la Central” era o expresie prezentă în vocabularul clujenilor, intim legată de viața acestora. Potrivit presei vremii, în doi ani de la înființare, s-au înregistrat 12 milioane de cumpărători. Tot în doi ani, s-au transportat la domiciliul clienților din Cluj și împrejurimi diverse: frigidere, televizoare, candelabre etc., de care au beneficiat 5.000 de locuitori. Centralul a vândut mărfuri în valoare de 1 miliard de lei.

Declinul

În anii ’80 au început să apară problemele de aprovizionare, iar activitatea magazinului a intrat în declin. După Revoluție, în 1993, magazinul Central a fost privatizat, însă investiții majore de modernizare s-au făcut doar începând cu anul 2007. Magazinul gri, ce amintea de vechile timpuri, părea să renască dar, cu toate acestea, cu deschiderea mall-urilor, interesul majorității clienților potențiali, s-a mutat spre acestea de urmă.

Bibliografie

  1. Ion Marian, Két év-egy milliárd lej. A Central nagyáruház második évfordulóján, în „Igazság”, Anul XL, nr. 174, 25 iul. 1979, p. 2.
  2. (X), Fogadja, várja vásárlóit. A Central aruház, în „Igazság”, Anul XXXVIII, nr. 211, 7 sept. 1977, p. 2.
  3. A Central áruház tárja a vásárlókat, în „Igazság”, XXXVIII, nr. 179, 30 iul. 1977, p. 2.
  4. Magazinul „Central” Cluj-Napoca împlinește 45 de ani de la inaugurare. Strămoșul ”mall-urilor”, simbol al orașului, la https://cluj24.ro/foto-magazinul-central-cluj-napoca-implineste-45-de-ani-de-la-inaugurare-stramosul-mall-urilor-simbol-al-orasului-129928.html
  5. Ne întâlnim la Central: originea unei expresii îndrăgite de clujeni, la https://cluj.com/articole/ne-intalnim-la-central/