Vizualizare sursă pentru „Biserica Greco-Catolică din comitatul Cluj din secolul XVIII-lea / Greta-Monica Miron. - Cluj-Napoca : Presa Universitară Clujeană, 2007, 383 p.”

[[Imagine:biblioteca_greco-catolica.jpg|thumb|100px|left|]]
'''Biserica Greco-Catolică din comitatul Cluj din secolul XVIII-lea''' / [[Greta-Monica Miron]]. - Cluj-Napoca : Presa Universitară Clujeană, 2007, 383 p.

Cartea cercetătoarei clujene Greta-Monica Miron cu titlul “Biserica Greco-Catolică din comitatul Cluj din secolul al XVIII-lea” a apărut sub egida Institutului de Studii Centrale Europene din cadrul [[universitatea „Babeş Bolyai”|Universităţii „Babeş Bolyai”]] din Cluj-Napoca, autoarea fiind susţinută în demersul său de referenţii ştiinţifici prof. univ. dr. Doru Radosav şi conf. univ. dr. Ovidiu Ghitta.

În '''Argument''', autoarea motivează alegerea temei de istorie locală şi face o prezentare succintă a problemelor dezbătute, punând în centrul atenţiei mişcările confesionale din anii 1759-1761.

Primul capitol tratează '''Începuturile''' Bisericii greco-catolice, care se regăsesc în 21 martie 1697, odată cu semnarea de către episcopul Teofil a declaraţiei de unire care a fost redactată la Cluj. Cei dintâi care s-au ocupat de ''Promovarea ideii de unire'' şi au conştientizat importanţa acestui pas au fost protopopii. 

O privire de ansamblu o oferă capitolul al doilea, '''Organizarea Bisericii Unite''', care prezintă o descriere detaliată a protopopiatelor, parohiilor şi clerului local. 
Pe baza conscripţiilor vremii este analizată evoluţia structurii ecleziastice administrative până în anul 1767. 

'''Înzestrarea parohiilor''' aduce în prim plan date referitoare la starea lăcaşurilor bisericeşti, preluate din conscripţiile protopopilor uniţi şi pe baza cărora Comisia Aulică a hotărât partajul acestora. Astfel, unele biserici se aflau în costrucţie, altele în curs de renovare, dar au fost şi cazuri de sate fără lăcaş de cult. În urma rescriptului imperial din 9 septembrie 1743, preoţii uniţi primesc dreptul de a deţine eclejii (pământuri şi fânaţe) şi ajutor de la enoriaşi în funcţie de natura terenului şi de posibilităţi. De la emiterea documentului până la punerea sa în practică, însă, au existat distanţe considerabile, creându-se nemulţumiri în rândul clerului. Situaţia eclejiilor s-a schimbat de la an la an din cauza pierderilor, contestărilor sau redobândirilor. Autoarea oferă şi câteva date concludente despre clerul local: preoţi şi protopopi.

Cel de-al treilea capitol dezbate '''Contestarea Unirii. Discurs şi acţiune ortodoxă''' care a început în anul 1759, odată cu pătrunderea în Transilvania a călugărului sârb - Visarion Sarai care cu sprijinul clerului neunit reuşeşte să-i atragă pe credincioşi la ortodoxie, să-i alunge pe preoţii uniţi din biserici şi să-i învrăjbească pe enoriaşi împotriva clerului. Contestarea unirii ajunge la apogeu în anii 1759-1762. 

Al patrulea capitol, '''Mişcarea lui Şofronie în comitatul Cluj''', este cel mai amplu şi descrie “acţiunile antiunire” ale călugărului Şofronie din Cioara din anii 1760-1761, bilanţul acestora şi starea clerului unit în anii mişcării “între ezitări, îndoieli şi perseverenţă”. 
“Bilanţul” mişcării lui Şofronie s-a dovedit a fi dramatic: conform conscripţiei finale, semnată de generalul Buccow, au rămas opt parohii integral unite în tot comitatul. Cel mai afectat de unire a fost protopopiatul Jucu unde dincolo de faptul că nu se mai găsea o parohie unită integral, erau rare şi parohiile cu câteva familii.

Cel din urmă capitol, al V-lea, '''După tumult''' aduce în prim plan propaganda pentru unire. Conform datelor statistice ale vremii, starea unirii era una precară. Izvoarele anului 1762 relevă un considerabil regres al unirii, numărul bisericilor devenind de patru ori mai mic, iar numărul familiilor de zece ori. Conscripţiile anilor 1765-1767 fac referire la evoluţia unirii în primii cinci ani după terminarea disputelor confesionale şi la rezultatele tentativelor de recuperare a bisericilor.
Biserica unită a început să se revigoreze în primii ani de la partaj prin atragerea clericilor ortodocşi la unire şi împiedicarea lor de a construi bisericii. Pe de-altă parte şi-a concentrat atenţia şi asupra edificării enoriaşilor, dar şi a educării tinerei generaţii de preoţi.
Se fac referiri cu privire la preoţii apostaţi şi “schismatici” convertiţi, la noua generaţie de preoţi uniţi, la felul în care era percepută unirea de către mireni şi la rolul pe care l-au avut vizitaţiile episcopale, de multe ori fiind un prilej de convertire.

Volumul se încheie cu concluziile autoarei.

Cartea este însoţită de trei anexe bogate în informaţii: '''Preoţii uniţi în parhohiile comitatului Cluj''', '''Preoţii şi credincioşii uniţi şi “corifeii” neuniţi din parohiile comitatului Cluj în a doua jumătate a secolului al XVII-lea''' şi '''Situaţia terenurilor parohiale între anii 1762-1767''', indice de persoane şi localităţi, un rezumat în limba engleză şi patru hărţi cu comitatul Cluj.

Lucrarea impresionează prin de numărul foarte mare de izvoare documentare şi lucrările speciale utilizate. 
'''L. G.'''
[[Categorie:Cluj]]
[[Categorie:Bibliografii]]