Vizualizare sursă pentru „Chipuri şi mărturii/Ana Voileanu-Nicoară. – Bucureşti : Editura muzicală a Uniunii compozitorilor, 1971, 130 p.”

[[Imagine:Chipuri si marturii.jpg|thumb|100px|left|]]
'''Chipuri şi mărturii'''/Ana Voileanu-Nicoară. – Bucureşti : Editura muzicală a Uniunii compozitorilor, 1971, 130 p.

Volumul ''Chipuri şi mărturii'' este volumul de memorii al pianistei, profesoarei de pian, criticului muzical şi traducătoarei Ana Voileanu-Nicoară.

Primul capitol, ''„Grămăticul” şi urmaşii săi'', cu caracter genealogic, este dedicat „logofătului Mateiu Voileanu, grămăticul”, Ana Voileanu-Nicoară fiind urmaşă directă a acestuia şi tatălui ei, Mateiu Voileanu. Incursiunea în genealogia familiei Voileanu continuă şi în capitolul următor, ''Braşovul anilor 1844-1887'', completată cu date despre neamul Ciurculeştilor, din care se trăgea mama Anei Voileanu-Nicoară, Octavia Russu. Întâlnirea dintre Mateiu Voileanu şi Olga Russu, nunta acestora, sunt surprinse tot în acest capitol. 

Capitolul ''La Sibiu...'' completează tabloul familial, prezentând creşterea familie Voileanu, prin naşterea, pe rând, a celor şase copii ai acesteia. Autoarea împărtăşeşte în continuare, în capitolul ''Icoane fugare'', crâmpeie din propria copilărie, cu începuturile iniţierii sale în tainele pianului. 

Capitolul ''„O brumă-a dat peste noapte-n mai”...'' descrie boala surorii sale Octavia şi modul în care aceasta şi-a pus amprenta asupra vieţii întregii familii. Părinţii continuaseră să cultive talentul muzical al fiicei lor, care devenea studentă la Conservatorul de muzică din Viena. 

Acest episod din viaţa artistei este tratat pe larg în capitolul ''Muzica pe primul plan. Viena''. În septembrie 1911, Ana Voileanu-Nicoară revenea la Sibiu ca profesoară de pian, începându-şi activitatea didactică prin lecţii particulare şi, în acelaşi timp, susţinând şi primele recitaluri (''Profesoară şi pianistă la Sibiu. Primele recitaluri''). 

În capitolul ''La Berlin. Recitalurile Bach'', autoarea rememorează momente din perioada în care s-a aflat la Berlin pentru continuarea studiilor de pian. Sibiul şi societatea sibiană în primii ani de război, concertele de binefacere organizate în aceeaşi perioadă, turneele la care a participat artista sunt surprinse în capitolul ''Primul război mondial''. După intrarea armatei române în Ardeal, familia artistei a fost evacuată la Oradea, unde a rămas pentru un an de zile. Despre viaţa şi atmosfera din acest oraş, continuarea activităţii pedagogice şi artistice, dar şi revenirea pentru scurt timp la  Sibiu, apoi plecarea la Eger, unde artista găsise un post de profesoară de pian la o şcoală particulară aflăm din capitolul În drum spre Oradea.... 

Un capitol consistent este dedicat de artistă perioadei 1919-1940, perioadă în care a profesat la Cluj (''În slujba vieţii muzicale a Clujului''). Toamna anului 1919 cu repunerea în funcţiune a principalelor instituţii culturale ale Clujului, începuturile Conservatorului (organizare, deschidere) şi cariera didactică a Anei Voileanu-Nicoară în cadrul acestuia, un nou stagiu la Berlin, concertele susţinute, activitatea sa de critic muzical şi traducătoare, căsătoria cu Vladimir Nicoară, dar şi alte evenimente din viaţa familiei artistei, sunt surprinse în aceste pagini. 

În ultimul capitol, intitulat ''Mai departe, mai departe!...'', Ana Voileanu-Nicoară rememorează anii refugiului la Timişoara, revenirea la Cluj şi reluarea activităţii sale până la pensionare în anul 1955, dar, succint, şi preocupările sale ulterioare acestui moment. Se împletesc în acest capitol amintiri din viaţa profesională şi particulară. Aşa cum reiese din ultimele rânduri ale acestui volum memorialistic, fusese încheiat cu o zi înainte ca artista să împlinească 77 de ani, la 26 ianuarie 1967.

<br>
[[Categorie:Cluj]]
[[Categorie:Bibliografii]]