Vizualizare sursă pentru „Aca de Barbu/Corneliu Buescu. – Bucureşti : Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, 1991, 145 p. + foto”

[[Imagine:Aca de Barbu_Corneliu Buescu.jpg|thumb|100px|left|]]
'''Aca de Barbu'''/Corneliu Buescu. – Bucureşti : Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, 1991, 145 p. + foto
ISBN 973-42-0082-8

Volumul se deschide cu un cuvânt înainte, cu caracter omagial, semnat de Doru Popovici.

Primul capitol al cărţii, ''„Avem de gând să facem o operă românească la Timişoara”'', prezintă drumul spre înfiinţarea Operei din Timişoara, idee care încolţise în mintea Acăi de Barbu şi a lui Traian Grozăvescu cu ocazia primului spectacol susţinut de Aca de Barbu la Timişoara. Visul artistei s-a împlinit în aprilie 1946, când a apărut decretul de înfiinţare al instituţiei, pe care Aca de Barbu avea să o păstorească în calitate de director, prima femeie director de Operă din România, până în anul 1954. Capitolul prezintă greutăţile începuturilor, dar şi realizările instituţiei, aşa cum au fost percepute de Aca de Barbu.

Al doilea capitol, ''„Salvezi opera de la un veritabil dezastru”'', rememorează debutul artistei la Opera din Cluj, în anul 1922, cu spectacolul Cavalleria rusticana. Debutul a fost neprevăzut, o surprinză pentru public, dar şi pentru artistă, care venise la Operă ca spectator, dar a fost rugată să salveze spectacolul în condiţiile în care interpreta rolului Sattuzza, refuza să urce pe scenă. Acest eveniment cu final fericit, avea să o aducă pe artistă de la Viena la Cluj, la insistenţele şi propunerile lui Constantin Pavel şi Traian Grozăvescu, alături de tânărul colectiv al Operei.

Capitolul al treilea, ''„Această voce de soprană, puternică şi melodioasă, trebuie cultivată”'', aduce în atenţie aspecte biografice, începând cu familia, copilăria, studiile primare, liceale, studiile muzicale până la cele de la Viena, unde a ajuns cu încurajarea şi susţinerea lui A.P.Bănuţ. Capitolul cuprinde şi pagini din corespondeţa Acăi de Barbu cu A.P. Bănuţ, pe atunci director al ''Societăţii pentru fond de teatru român''. Se regăsesc aici şi primele spectacole susţinute în ţară, dar şi informaţii legate de angajarea Acăi de Barbu prin contract, la Opera din Hamburg, în stagiunea 1914-1915, şi debutul ei.

În capitolul ''Cine este acest domn?'', este schiţat traseul carierei Acăi de Barbu, angajată la Teatrul din Teplitz, la Teatrul din Baden bei Wien, La Charlstheater, la Volksoper. Sunt prezentate fragmente din cronicile apărute în presa timpului, care semnalau apariţia unei noi stele a operei, artista urcând tot mai sus în galeria vedetelor.

Capitolul ''...Am ţintit şi am izbutit, prin artă, să slujesc societatea în care m-am născut...'', prezintă perioada în care artista şi-a desfăşurat activitatea la Opera din Cluj, în timpul directoratului lui D. Popovici-Bayreuth. Sunt amintite spectacole, roluri interpretate de Aca de Barbu în cadrul acestora la Cluj şi în ţară, fragmente din cronici de spectacole. Capitolul se încheie cu momentul mutării artistei Aca de Barbu, de către Ministerul Artelor, în anul 1934, la Opera din Bucureşti.

''Ovaţionată de public... dar pensionată... cu dispensă de vîrstă...''  este capitolul în care sunt prezentate pe lângă motivele plecării artistei de la Cluj şi regretele publicului clujean, alte spectacole, cronici. În anul 1945, artista a fost anunţată oficial că urma să fie pensionată, cu dispensă de vârstă, adică cu şapte ani înainte de a atinge limita de vârstă a solistelor şi soliştilor. Anunţul venea după o perioadă de deteriorare a atmosferei la Opera din Bucureşti. Artistei i se interzicea de fapt, prin pensionare, desfăşurarea oricărei activităţi artistice în instituţii de Stat. Situaţia a durat până în anul 1946, când artista a fost reangajată ca solistă a Operei din Timişoara.

Ultimul capitol, ''Este nevoie de mult curaj să te hotărăşti să fondezi o operă...'' Se opreşte asupra perioadei în care Aca de Barbu a deţinut funcţia de director al Operei din Timişoara, nou înfiinţată la 30 martie 1946. Activitatea acesteia în această calitate, reflectată şi în presă, premiere, spectacole, realizări, dar şi probleme cu care s-a confruntat artista în perioada directoratului său, până la îndepărtarea sa brutală din funcţie în anul 1954, sunt surprinse în acest capitol. Pentru o scurtă perioadă, a profesat apoi la Bucureşti, ca profesoară la clasa de regie şi operă de la Conservatorul bucureştean, stingându-se la 21 martie 1958.

Biografia se încheie cu o ''Postfaţă'' semnată de autor.
Volumul mai cuprinde, la final, fotografii alb-negru.
<br>
[[Categorie:Cluj]]
[[Categorie:Bibliografii]]