Vizualizare sursă pentru „Prof. Dr. Iacob Iacobovici întemeietorul școlii de chirurgie din Transilvania/Prof.dr.doc. Ion Chiricuță. – București : Meridiane, 1979, 183 p.”

[[Imagine:Iacob Iacobovici.jpg|thumb|100px|left|]]În introducere (''În loc de prefață''), autorul aduce un omagiu profesorului Iacob Iacobovici, motivându-și demersul monografic.
 
Capitolul ''Iacob Iacobovici, profesor de chirurgie la facultățile de medicină din Cluj și București. Întemeierea școlii românești de chirurgie din Transilvania'', este un capitol biografic, cu accent asupra carierei universitare a lui Iacob Iacobovici, presărat cu fragmente din discursuri academice rostite cu diverse ocazii de acesta.

Al doilea capitol, ''Contribuția profesorului Iacobovici la progresul chirurgiei românești'', surprinde lucrările originale cu care a debutat în chirurgie. Este conturată adevărata epocă de creație a lui Iacobovici care a debutat impetuos cu numirea sa ca profesor de chirurgie la Cluj. A introdus o metodă chirurgicală nouă în tratamentul chirurgical al tuberculozei pulmonare, care până la apariția toracoplastiilor a fost cunoscută ca „operația lui Iacobovici”. A perfecționat și tehnica operației în tuberculoza vertebrală, propusă de Albee. De asemenea a preconizat un plan de luptă contra tuberculozei osteoarticulare la noi în țară. A practicat în aceeași epocă printre primii la noi, gastrectomia tip Pean, revenind apoi la operația Reichel-Polya, perfecționând tehnica acestui procedeu operator. Profesorul Iacobovici oferea cea mai mare statistică din țară de rezecții gastrice. A introdus la Cluj și București dispensarizarea bolnavilor ulceroși operați, acordând o mare atenție regimului alimentar postoperator. A pus la punct printre primii la noi tratamentul ulcerului gastro-duodenal perforat fiind partizanul rezecțiilor încă din 1925. O parte din concluziile profesorului au rămas valabile pentru mult timp în chirurgia digestivă. A studiat cancerul gastric și chirurgia acestuia. De asemenea s-a preocupat de chirurgia căilor biliare. A avut contribuții majore în clinica apendicitelor. S-a preocupat și de patologia tiroidei, aceasta și datorită bogatei cazuistici de la Cluj și București. A îmbrățișat atitudini avangardiste și în chirurgia neurovegetativă și în chirurgia simpaticului. A organizat în 1938 primul serviciu din țară pentru tratamentul arsurilor. A fost deosebit de activ și în domeniul urologiei. A fost preocupat și de osteoplastii. S-a implicat în lupta împotriva cancerului. A fost inovator și în alte domenii și a publicat și comunicat în diverse conferințe experiențele sale.

Al treilea capitol este intitulat ''Iacobovici și universitatea''. Este capitolul în care este prezentată munca susținută a lui Iacobovici pentru ridicarea și consolidarea prestigiului universității. Ca decan, apoi ca rector și ulterior de reprezentant în Parlament a universității clujene, a susținut permanent necesitatea consolidării acestei noi universități românești. Între problemele care l-au preocupat a fost lipsa literaturii științifice românești accesibilă studenților, problema căminelor universitare și nu în ultimul rând necesitatea respectării disciplinei de către studenți. A fost preocupat și de modul de selectare al cadrelor universitare, de retribuirea acestora. A luptat pentru devoltarea bazei materiale a universității. Și nu în ultimul rând, a militat pentru transformarea universității într-o adevărată cetate a culturii.

Capitolul ''Profesorul Iacobovici și cartea medicală românească'', pornește de la credința acestuia privind obligativitatea existenței unei literaturi științifice proprii, care pe lângă informarea zilnică privind progresele științifice universale să prezinte realizările din domeniul cercetării șriințifice românești. De numele lui Iacobovici sunt legate înființarea primei edituri universitare din țară, creată în 1923 pe lângă Universitatea din Cluj, inițiativa tipăririi primului tratat de chirurgie românesc, din care au apărut zece volume, demersul de modernizare a statisticii medicale pe baza introducerii unei evidențe exacte, a urmăririi bolnavilor în timp.

Un alt capitol este ''Profesorul Iacobovici și medicina de război''. Încă din 1913, ideile sale asupra chirurgiei de campanie apăreau clar conturate. A fost preocupat și și-a expus punctul de vedere privind aceasta, însistând asupra unor probleme precum: personalul misiunii, localul, materialul misiunii, instrumente chirurgicale, aparate de sterilizare, aparate Roentgen, materialul de pansament, farmacia ambulantă, lejeria pentru paturi, aparate pentru gătit, conservele alimentare. În primul război mondial a fost mobilizat și i s-a încredințat conducerea mai multor spitale militare. Dar preocuparea sa pentru medicina de război a continuat și pe timp de pace. A publicat astfel între cele două războaie mondiale numeroase lucrări pentru antrenarea chirurgilor în problemele traumatologiei de campanie. Poate a fost singurul medic civil din acea epocă frământat atât de mult de aceste probleme. Iacobovici a reflectat permanent la problemele medicinei de război, s-a documentat, a scris conferințe. 

''Profesorul Iacobovici și politica sanitară a statului burghez'' este capitolul în care este subliniată contribuția sa ca președinte ale al Asociației generale a medicilor din țară, dca rector al Universității din Cluj și reprezentant în continuare al Universității din Cluj în Senat, apoi ca reprezentant al medicilor în acest for, la dezbaterea legilor sanitare și al altor legi care interesau corpul medical și sănătatea publică. I s-a propus de mai multe ori să fie ministru al sănătății, dar a refuzat, el rămânând neînregimentat politic, criticând implicarea politicului în administrația sanitară a țării. Capitolul încearcă în acest context să creioneze punctele de vedere ale lui Iacobovici asupra organizării sanitare a țării.

Ultimul capitol, ''Iacobovici umanistul'', dezvăluie acest aspect mai puțin cunoscut al personalității profesorului Iacobovici. Îl pasionau studiul istoriei și avea o bibliotecă întreagă despre istoria civilizațiilor. Avea preocupări în domeniul arheologiei și preistoriei, cerceta, analiza minuțios. Pe lângă istorie și arheologie îl pasiona literatura și în cadrul acesteia literatura eseistică și memorialistica. Avea relații de pretenie cu numeroși scriitori. Avea o imensă corespondență cu oameni de știință din țară și străinătate, cu scriitori și artiști.

Monografia mai cuprinde o ''Bibliografie'' și o ''Iconografie'', cuprinzând fotografii alb-negru.
<br>
[[Categorie:Cluj]]
[[Categorie:Bibliografii]]