Vizualizare sursă pentru „Evreimea clujeană: o succintă istorie/Francisc Pap. – Cluj-Napoca : Editura Fundației pentru Studii Europene, 2011, 82 p.”

[[Imagine:evreimea.jpg|thumb|100px|left|]]Primul capitol, ''Origini'', urmărește evoluția drepturilor și a structurii comunității evreiești, de la actul princiar al lui Gabriel Bethlen din 18 iun. 1623, un început de recunoaștere a evreilor care atinseseră mai demult Transilvania ca și comercianți, la măsurile adoptate de împăratul Iosif al II-lea și Dieta de la 1790/1791, în consonață cu tendința generală a societății de la sfârșitul secolului al XVIII-lea de egalizare etnică și în concordanță cu trecerea treptată la îmburghezire. Sub efectul acestora, evreimea va cunoaște o deschidere socială, iau naștere noi generații ale căror limbă maternă devine deja cea a limbilor națiunilor dominante. Sunt urmărite în continuare deciziile Dietei din 1810/1811, cea a celei din 1840/1841 care a adus o egalizare juridică a evreilor, cea din 1849, până la cea din 1867 care proclamă și aplică emanciparea civică deplină a evreilor. Autorul conturează și situația și evoluțiile în plan religios și liturgic a evreilor, constituirea celor două comunități izraelite, a comunității religioase ortodoxe (1971) și a comunității „congresului” afirmată din 1868/1869, care și-a luat mai târziu numele de comunitatea neologă. 

Al doilea capitol, ''Începuturi'', monitorizează situația evreilor din Cluj, de la apariția acestora în oraș, la primele știri despre aceștia, la prima mențiune într-o circulară a guberniului (1872).
	Capitolul al III-lea, ''Congresul din 1868/1869. Până după primul război mondial'', urmărește comunitatea evreiască clujeană în acest interval de timp. Este considerată de autor o perioadă de modernizare a vieții evreimii clujene care se lansează puternic în industria, comerțul local, în instituțiile bancare, dar și de progres cultural, prin frecventarea universității, (majoritatea la medicină și farmacie), prin organe de presă proprii, chiar dacă cu perioade scurte de apariție. În cursul sec. al XIX-lea încep să ființeze la Cluj și organizații evreiești cu caracter social sau școlar-social-cultural. Autorul remarcă și creșterea numărului de sinagogi (ortodoxă pe str. Croitorilor și neologă pe str. Horea de azi) și case de rugăciuni. Prima încetățenită la Cluj a fost orientarea ortodoxă, cunoscându-se și numele primilor rabini, apoi, după 1868 se consolidează și mișcarea de reformă. În 1881 a luat ființă ''Comunitatea Izraelită'' din Cluj, iar neologii au avut proprii rabini.

Ultimul capitol este intitulat ''După primul război mondial''. Autorul insistă asupra perioadei interbelice pe care o consideră cea a împlinirii comunității. Din punct de vedere demografic, ponderea evreilor în comunitatea clujeană a variat de la 12,84% la 14,7%. Viața religioasă, socială, culturală și sportivă a evreilor a devenit mai complexă după 1920. Existau în continuare cele două sinagogi și mai multe case de rugăcini. Au luat ființă noi organizații sociale (''WIYO'', Asociația femeilor evreice), culturale (orchestra filarmonică ''Goldmark''), sportive (''Asociația Haggibor''), sanitare (''Asociația Paul Ehrich'' a medicilor evrei). A fost fondat ''Spitalul Evreiesc''. Autorul amintește și viața literaților evrei din Cluj care s-au manifestat în jurul organizației literare maghiare Breasla beletriștilor ardeleni, sau în afara acesteia, devenind reprezentanți de funte ai literaturii maghiare. Dintre organele de presă, cel mai longeviv a fost ''Új kelet''. Comunitatea a fost prezentă și în politică prin ''Partidul Evreiesc'', care a avut o filială clujeană. Se opun sionismul și antisionismul promovat mai ales de evreii ortodocși. Sub impulsul antisemitismului, după 1930, câștigă teren sionismul. În interbelic orașul nu s-a îmbogățit decât sporadic cu evrei de limbă română.

Cu Dictatul dela Viena, Clujul a intrat sub stăpânire maghiară, iar evreii au avut de suportat o legislației antisemită în plină afirmare. Restricțiile au continuat până la ghetoizare și deportarea evreilor. 

După 1944/1945, autorul consideră că punctele fixe ale vieții evreiești au slăbit sau chiar au dispărut. În octombrie 1944, existau la Cluj 80 de evrei ascunși sub diferite forme de ghetoizare și deportare. Cu revenirea celor rămași în viață numărul lor a ajuns la 1000 în 1945, iar cu alte reveniri și stabilirea la Cluj a unor evrei în majoritate de limbă română s-a ajuns la 1947 la 6500 de evrei. Prin plecări masive în Izrael numărul evreilor clujeni a scăzut până în 1990 la 460. Instituțiile școlare evreiești și-au reluat activitatea și au existat până în 1948. Capitolul urmărește evoluțiile în planul comunității religioase care în continuare avea 2 sinagogi, o casă de rugăciuni, altele fiind treptat transformate. În 1945 a luat ființă ''Comitetul Democratic Evreiesc'' care a urmărit pe lângă o aderare a membrilor comunității la noul regim și reeducarea profesională a evreimii. A renăscut ''Spitalul Evreiesc''. Mult timp a funcționat o baie rituală evreiască. Din cele patru cimitire evreiești, două au fost închise fiind supraaglomerate. În fruntea ''Comunității Evreiești'' se află un președinte ajutat de un curatoriu. În prezent mai sunt 270 de familii plătitoare de taxă de membru. Pe plan local, comunitatea evreilor din Cluj reprezintă azi atât ortodoxia cât și neologia rămase. După 1989, deosebirile intraconfesionale devin tot mai mici, până la dispariție, pe măsura micșorării numerice a evreimii.

La finalul volumul se poate găsi o'' Bibliografie''. Volumul se încheie cu un indice de nume.

<br>
[[Categorie:Cluj]]
[[Categorie:Bibliografii]]