Vizualizare sursă pentru „Dragomir, Silviu”

__TOC__
==Date biografice== 
Academician român, istoric și om politic, membru titular, din 1928, al Academiei Române, Silviu Dragomir s-a născut în martie 1888 la Gurasada, în comitatul Hunedoara și a murit la București, în februarie 1962. 

Studiile secundare le-a făcut la Liceul românesc din Blaj, pe care l-a absolvit în 1903, urmând apoi, timp de doi ani, un liceu sârbesc din Novisad-Serbia. A urmat Facultatea de Teologie din Cernăuți, terminată în 1909, și o specializare la Universitatea din Viena, între 1909-1911. A făcut cercetări de arhive la Viena, Karlowitz și Belgrad (1910), dar și în arhive din Rusia (1910-1911).
 
Ca istoric, a lucrat la Seminarul „Andreian” din Sibiu, unde a predat istorie bisericească, apoi a fost numit, la înființarea Universității „Daciei Superioare” din Cluj, ca profesor universitar de Istoria popoarelor din su-estul Europei la Facultatea de Litere și Filosofie, între 1919-1947, fiind, totodată, decan (1925-1926), prodecan (1926-1927). A condus Seminarul de Studii Sud-Est Europene, revista „Revue de Transylvanie”, apărută în 1934, precum și un colectiv de istorie modernă la Institutul de Istorie și Arheologie din Cluj (1957-1962). 

La fel ca Ioan Lupaș, Silviu Dragomir a participat la Marea Adunare Națională de la Albă Iulia din 1 decembrie 1918, unde a îndeplinit funcția de secretar. După Unire, a fost, în mai multe rânduri, ministru, în perioada 1937-1940, între care Ministru de Stat și Ministru al Minorităților și membru în Consiliul de Coroană din 30 august 1940, unde s-a împotrivit Dictatului de la Viena.

După venirea comuniștilor la putere,  Silviu Dragomir a fost arestat la 1 iulie 1949 și a fost internat la Sighet în mai 1950 pentru 24 luni, detenția fiindu-i „justificată” abia peste un an, prin Decizia MAI nr. 334/1951, pedeapsa fiindu-i majorată cu 60 luni, conform Deciziei MAI nr. 559/1953. După eliberarea în 1955, odată cu Ioan Lupaș, prin amnistia datorată Convenției de la Geneva, Silviu Dragomir a trăit la Cluj, până în 1962, fiind reintegrat în profesia sa de istoric, în cadrul unui colectiv de cercetători clujeni. 

Pentru activitatea sa științifică, istoricul clujean a primit premiul „Năsturel” al Academiei Române pe 1922. În 1990, Silviu Dragomir a fost repus în drepturile de membru titular al Academiei Române, odată cu numeroși foști membri, deposedați de această calitate în 1948.

==Opera==
''Istoria dezrobirii religioase a Românilor din Ardeal în secolul al XVIII-lea'', vol. I, 1920;
''Vlahii și morlacii'', 1924;
''Relațiile bisericești ale românilor din Ardeal cu Rusia în veacul XVII'' (1914);
''Vlahii din Serbia în sec. XII-XV'' (1922);
''Originea coloniilor aromâne din Istria'' (1924);
''Vechile biserici din Zarand și ctitorii lor din sec. XIV-XV'' (1929); 
''Studii și documente privitoare la revoluția românilor din Transilvania în anii 1848 – 1849'', 4 volume, (1944 - 1946);
''Vlahii din nordul Peninsulei Balcanice în evul mediu'', 1959;
''Avram Iancu'', ediția a II-a, 1968;
''Românii din Transilvania și Unirea cu Biserica Romei'', 1990.
''The Etnical Minorities în Transylvania'' (1927)
''La Transylvanie roumaine et ses minorites ethniques'' (1934)
''La Hongrie et le probleme de la Transylvanie'' (1934)

==Bibliografie==
#Fornade, Dan, Personalități clujene (1800-2007). Dicționar ilustrat, Cluj-Napoca, Casa Cărții de Știință, 2007, p. 187, ISBN 978-973-133-101-0;
#Rusu, Dorina, Membrii Academiei Române. Dicționar, Ediția a III-a revăzută și adăugită cu un cuvânt înainte de Academician Eugen Simion, București, Ed. Enciclopedică/Editura Academiei Române, 2003, p. 270-271, ISBN 973-27-1051-9;
#Neagoe, Stelian, Viața universitară clujeană interbelică (Triumful rațiunii împotriva violenței), vol II, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1980, p.249.

<br>
[[Categorie:Cluj]]
[[Categorie:Personalităţi locale]]