Ştefănescu-Goangă, Florian: Diferență între versiuni
w>Simona Fără descriere a modificării |
Admin (discuție | contribuții) m (2 versiuni importate) |
(Nu s-au afișat 7 versiuni intermediare efectuate de alți 2 utilizatori) | |
(Nicio diferență)
|
Versiunea curentă din 12 iulie 2024 11:23
Date biografice
n. 5 aprilie 1881 Curtea de Argeş – d. 26 martie 1958, București.
Psiholog, fondatorul primului laborator de psihologie experimentală din România.
Școala primară a urmat-o în orașul natal, apoi a studiat la Liceul Matei Basarab din București. A urmat cursurile Facultății de Drept și Facultății de Litere și Filosofie a Universității București, ultima absolvită cu diplomă cum laude, în 1904.
Între anii 1906-1908 a funcționat ca profesor de limba română și filosofie la Liceul Vasile Alecsandri din Galați. A urmat apoi, între anii 1908-1914, la Leipzig, cursuri de specializare sub îndrumarea profesorului Wilhelm Wundt, încheiate cu obținerea titlului de doctor cu teza Experimentelle Untersuchungen zur Gefühlsbetonung der Farben, devenită o lucrare de referință în domeniu.
Revenit la Galați, în anul 1916 a fost mobilizat, ajungând la gradul de căpitan de artilerie. După Unire (1919), și-a început cariera universitară la Cluj, ca profesor la Catedra de Psihologie a Universității. Între anii 1932-1940 a ocupat funcția de rector al Universității Regele Ferdinand I.
În noiembrie 1938, a supraviețuit unui atentat săvârșit de doi studenți legionari care și-au descărcat armele asupra rectorului și a agentului de poliție care îl însoțea.
În anul universitar 1921/1922, Florian Ștefănescu–Goangă a pus bazele Institutului de Psihologie Experimentală. A înființat editura institutului și a editat la Cluj, din 1938, Revista de psihologie teoretică și aplicată. În anul 1931, a pus bazele Societății de Psihologie. A organizat căminul studențesc Avram Iancu și s-a numărat printre membri fondatori ai Extensiunii Universitare. A abordat probleme de psihologia muncii, psihologia copilului, psihologia deficienţilor, probleme de orientare profesională, precum şi de psihologie socială. A susţinut introducerea psihologiei aplicate în instituţiile statului.
A fost Senator al Universităţii clujene în guvernul Brătianu (1926-1928). De asemenea, a funcţionat ca subsecretar de Stat la ministerul Instrucţiunii Publice în guvernul Gheorghe Tătărescu (1936–1937) şi subsecretar de Stat la ministerul Educaţiei Naţionale (1937). A fost ales deputat de Vlașca la alegerile din noiembrie 1946, pe listele Partidului Național Liberat Tătărescu. În anul 1950, a fost arestat și încarcerat la Sighet până în anul 1955.
A fost membru corespondent al Academiei Române din anul 1937, repus în drepturi în anul 1990.
Opera
- Selecţiunea capacităţilor şi orientarea profesională (1929)
- Instabilitatea emotivă (1936)
- Adaptarea socială (1938)
- Constituţie biopsihică şi criminalitate (1938)
- Educaţia copiilor inferior şi superior dotaţi (1939)
- Măsurarea inteligenţei (1940)
Bibliografie
- Ciupea, Ioan, Țârău, Virgiliu. Liberali clujeni. Destine în marea istorie : Medalioane, vol.2. – Cluj-Napoca : Editura Mega, 2007, p.400-420. ISBN 978-973-1868-18-9
- Clujeni ai secolului 20 : dicţionar esenţial. - Cluj-Napoca : Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2000, p.311. ISBN 973-686-102-3
- Enciclopedia României : Cugetarea.- Bucureşti : Editura Saeculum I.O. şi Vestala, 1999, p.810. ISBN 973-9399-03-7 și ISBN 973-9418-02-3
- Fornade, Dan. Personalităţi clujene (1800-2007) : dicţionar ilustrat.- Cluj-Napoca: Casa Cărţii de Ştiinţă, 2007, p.586. ISBN 978-973-133-101-0