Boșcaiu, Nicolae: Diferență între versiuni

De la Memorie şi cunoaştere locală
Fără descriere a modificării
 
Linia 57: Linia 57:


==Bibliografie==
==Bibliografie==
#Dan Fornade, Personalități clujene (1800-2007): dicționar ilustrat. - Cluj-Napoca: Casa Cărții de Știință, 2007, p. 90.
#Dan Fornade, ''Personalități clujene (1800-2007): dicționar ilustrat''. - Cluj-Napoca: Casa Cărții de Știință, 2007, p. 90.
#Clujeni ai secolului 20 . – Cluj-Napoca : Casa Cărții de Știință, 2000, p. 51.
#''Clujeni ai secolului 20'' . – Cluj-Napoca : Casa Cărții de Știință, 2000, p. 51.
#Maria Ivăniș Frențiu, O familie de cărturari: Nicolae, Tiberiu și Alexandru Boșcaiu, pehttps://muzeutiberiuboscaiu.wordpress.com/fondatorul-muzeului/o-familie-de-carturari-nicolae-tiberiu-si-alexandru-boscaiu/ consultat la 4 nov. 2024.
#Maria Ivăniș Frențiu, ''O familie de cărturari: Nicolae, Tiberiu și Alexandru Boșcaiu'', in https://muzeutiberiuboscaiu.wordpress.com/fondatorul-muzeului/o-familie-de-carturari-nicolae-tiberiu-si-alexandru-boscaiu/ consultat la 4 nov. 2024.
#90 de ani de la nașterea biologului Nicolae Boșcaiu, pe https://www.romedic.ro/90-de-ani-de-la-nasterea-biologului-nicolae-boscaiu-0N52590/ consultat la 4 nov. 2024.
#''90 de ani de la nașterea biologului Nicolae Boșcaiu'', in https://www.romedic.ro/90-de-ani-de-la-nasterea-biologului-nicolae-boscaiu-0N52590/ consultat la 4 nov. 2024.
[[Categorie:Cluj]]
[[Categorie:Cluj]]
[[Categorie:Personalităţi locale]]
[[Categorie:Personalităţi locale]]

Versiunea curentă din 13 decembrie 2024 09:07


Date biografice

N. 23 iul. 1925, Caransebeș – d. 22 oct. 2008, Cluj-Napoca. Botanist, membru al Academiei Române.

Activitatea. Studii liceale la Liceul Traian Doda din Caransebeș, urmate de Facultatea de Științe a Universității din Cluj, unde l-a avut ca profesor și mentor pe prof. Alexandru Borza. Buna pregătire și seriozitatea i-au adus numirea ca asistent-preparator onorific încă din anul II de facultate, funcție pe care o ocupă până în 1947, la înlăturarea renumitului profesor de la catedră.

Participarea la greva studențească de la Cluj din 1946 nu doar că i-a întrerupt cariera didactică universitară, ci l-a făcut și dușmanul regimului comunist, fiind arestat și condamnat la 6 ani de închisoare. Plimbat prin mai multe închisori comuniste, inclusiv pe șantierul Canalului Dunăre - Marea Neagră, Nicolae Boșcaiu reușește, totuși, să-și definitiveze studiile superioare după eliberare, în 1955, obținând titlul de doctor în biologie în 1971. Ocupă funcții de muzeograf la Lugoj (1955-1971), de cercetător științific la Subcomisia Monumentelor Naturii din cadrul Filialei Cluj a Academiei Române (1957-1958), botanist la Grădina Botanică din Cluj (1962-1967), cercetător la Centrul de Studii Biologice din cadrul Filialei Cluj a Academiei Române (1967-1970), bibliotecar principal la filiala Academiei (1984-1990).

Domeniul său de cercetare a avut în centrul său natura, pasiunea și dorința de a o descoperi, studia și ocroti, fiind unul dintre susținătorii creării a cât mai multor rezervații naturale în România. Taxonomia, floristica, fitosociologia și fitogeografia au fost principalele sale preocupări științifice, cu rezultate remarcabile în sute de titluri publicate în volume și publicații periodice. A avut contribuții importante în ceea ce privește aeropalinologia și analizele sporo-polinice în sedimentele cavernicole. A descris 28 de asociații vegetale noi, un ordin și două alianțe.

A participat la numeroase conferințe în țară și străinătate, iar în 1992 a contribuit la înființarea Societății Române de Fitosociologie A îndeplinit și funcții editoriale, fiind redactor-șef adjunct al revistei „Ocrotirea naturii și a mediului înconjurător” și redactor-șef al „Revistei Române de Biologie. Seria botanică”. Pentru meritele sale, biologul clujean a fost ales membru deplin al Academiei Române, Filiala Cluj.

Opera (selectiv)

A publicat cca 300 de studii științifice, dintre care selectăm aici câteva volume de autor, coordonator și colaborator:

Introducere în studiul covorului vegetal- 1965

Flora şi vegetaţia Munţilor Ţarcu, Godeanu şi Cernei – 1971

Biogeografie în perspectivă genetică şi istorică – 1973

Viitorul parc național al Munților Apuseni - 1981

Făgetele carpatine (coord.) – 1982

Importanța sistematicii pentru protecția florei - 1986

Pădurea şi poporul român (coord.) -1987

Recherches ecologiques dans le Parc National de Retezat (1984)

Biogeographie. Fauna und Flora der Erde und Ihre Geschichtliche Entwicklung (colab.) – 1978

Rezervația Pietrosul Rodnei la 50 de ani – 1983

Pădurea și poporul român - 1987

Afilieri

Membru în Asociația Internațională pentru Studiul Vegetației

Membru în Asociația Internațională de Fitosociologie

Membru al Academiei Române (1991)

Premii, distincții

Premiul III al Ministerului Învățământului – 1965

Premiul I al Ministerului Învățământului – 1967

Premiul II al Ministrului Învățământului - 1968

Premiul „E. Teodorescu” al Academiei Române – 1971

Titlul de „Cetățean de Onoare” al orașelor Cluj-Napoca, Pitești și Caransebeș

Bibliografie

  1. Dan Fornade, Personalități clujene (1800-2007): dicționar ilustrat. - Cluj-Napoca: Casa Cărții de Știință, 2007, p. 90.
  2. Clujeni ai secolului 20 . – Cluj-Napoca : Casa Cărții de Știință, 2000, p. 51.
  3. Maria Ivăniș Frențiu, O familie de cărturari: Nicolae, Tiberiu și Alexandru Boșcaiu, in https://muzeutiberiuboscaiu.wordpress.com/fondatorul-muzeului/o-familie-de-carturari-nicolae-tiberiu-si-alexandru-boscaiu/ consultat la 4 nov. 2024.
  4. 90 de ani de la nașterea biologului Nicolae Boșcaiu, in https://www.romedic.ro/90-de-ani-de-la-nasterea-biologului-nicolae-boscaiu-0N52590/ consultat la 4 nov. 2024.