Hâncu, Nicolae Dragoș

De la Memorie şi cunoaştere locală
Versiunea din 12 decembrie 2024 06:44, autor: IoanT (discuție | contribuții) (→‎Publicații (autor/coautor – selectiv))
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Date biografice

N. 6 iul. 1940, Blaj, jud. Alba. Medic, prof. univ. la Facultatea de Medicină a Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, membru de onoare al Academiei Române.

A absolvit liceul la Blaj (1957) și a urmat Facultatea de Medicină la Cluj (1963). A obținut doctoratul în medicină în anul 1971.

În ultimii ani de facultate a fost intern prin concurs. A susținut cu succes concursurile de medic specialist de medicină internă (1970) și diabet, nutriție, boli metabolice (1972) și pe cel de medic primar de diabet, nutriție și boli metabolice (1988).

Reținut la Institutul de Medicină și Farmacie, a urcat treptele ierarhiei didactice de la funcția de asistent la Clinica Medicală II, până la cea de profesor (1995) și șef al Catedrei de Diabet, Nutriție, Boli Metabolice a Universității de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca. A fost visiting profesor la Universitatea Complutence Madrid (septembrie 1989), la Universitatea Valladoid (noiembrie – decembrie 1989), Universitatea Autonomă Barcelona (mai 1992), Universitatea din Perugia (mai 1993), University of Southern California Medical Center (Iunie 1996), Universitatea din Belgrad (mai 2005).

La nivel național a îndeplinit mai multe funcții de conducere a unor societăți științifice în aceste domenii: Președinte al Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice și al Asociației Române pentru Studiul Obezității. Din 1997, a fost președintele Comisiilor de Diabet, Nutriție, Boli Metabolice din Ministerul Sănătății și Colegiul Medicilor din România. A fost organizatorul Simpozionului Internațional anual „Actualități practice în Diabetologie” și fondator și coordonator al Galelor Medicina, Artă, Cultură (1997-2020), organizate sub egida Academiei Române și a Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj. Este autor, co-autor și colaborator a peste 300 de lucrări științifice, dar și al unor încercări literare, concretizate în două volume, la Editura „Echinox”, respectiv „Anonymous” din Cluj-Napoca. Din 2009 a devenit profesor consultant al Universității de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu, Cluj-Napoca. Din 2006 a deținut președinția Centrului Medical Regina Maria din Cluj.

Și-a desfășurat activitatea ştiinţifică în următoarele domenii: lipidologie clinică, managementul clinic al diabetului zaharat de tip 2, riscul cardiovascular global, obezitatea abdominală. Este autor şi co-autor a peste 300 lucrări ştiinţifice publicate în ţară şi peste hotare, 19 monografii sau tratate (autor sau co-autor), colaborator la 16 cărţi. Este membru în comitetul redacțional al revistelor Clujul Medical (1994), International Diabetes Monitor (2003-2007) și Jurnalul român de diabet, nutriție, boli metabolice (2000). Este inițiator și promotor al reuniunilor Medicină, Artă, Cultură (1997).



Publicații (selectiv)

Lipidologie clinică, vol.1

Dislipidemiile, vol. 1-2 Diabetul zaharat, obezitatea, colesterolul și ateroscleroza

Bolile metabolice în practica medicală, vol.1-2

Ateroscleroza în practica medicală

Farmacoterapia aterosclerozei

Propedeutica bolilor metabolice

Tratat de boli metabolice, vol.1-2

Tratamentul cronic în medicina internă

Urgențe medico-chirurgicale și urgențe în diabetul zaharat

Insulina și tratamentul cu insulină

Afilieri

Membru în: International Association for the Study of Obesity (1995-2000)

European Association for the Study of Diabetes (2000-2005)

Academia de Științe Medicale (1996)

Membru de Onoare al Academiei Române

Facultatea Internațională Itinerantă de Educație medicală continuă, în cadrul cursurilor postuniversitare organizate de Asociația europeană de Diabet (EASD): Dublin (2001), Kaunas (2000, 2003, 2005), Budapesta (2002), Cluj-Napoca (2003),Wroclaw (2004), Belgrad (2005), București (2016)

Facultatea Internațională de Educație continuă în Obezitate, organizată de European Ass for the Study of Obesity (2004-2008)

Asociația Europeană de Diabet

Federația Internațională de Diabet


Premii, distincții

Premiul „Victor Babeș” al Academiei Române – 1987

Premiul Societății Spaniole de Diabet – 1990

Premiul Societății Latino-Americane de Obezitate – 1993

Premiul de Excelență al UMF Cluj (2001 și 2011)

Premiul Special al Colegiului Medicilor din România – 2002

Premiul „I. Pavel” al Academiei de Științe Medicale din România – 2003

Marele Premiu al Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice – 2003 și 2017

Titlul de „Cetățean de Onoare” al Municipiului Blaj (2003), al Municipiului Moreni (2003)

Distincția Doctor Honoris Causa (DHC) al Univ. „Vasile Goldiș” Arad (2004)

Ordinul Național „Steaua României” în Grad de Cavaler (2017)

Medalia de Onoare „Iuliu Hațieganu” - 2020


Bibliografie

  1. Curriculum vitae – Hâncu Nicolae Dragoș la file:///C:/Users/ghizela/Downloads/CV_Prof_Dr_Hancu_Dragos_Nicolae.pdf, accesat la 10 aug. 2017.
  2. Facultatea de Medicină, școala medicală clujeană și spitalele din Cluj (1500-2000). Scurt istoric/Florea Marin. – Cluj-Napoca: Casa Cărții de Știință, 2004, p.365-366. ISBN 973-686-622-X
  3. Personalități clujene (1800-2007). Dicționar ilustrat/Dan Fornade. – Cluj-Napoca: Casa Cărții de Știință, 2007, p.253-254. ISBN 978-973-133-101