Preda, Victor
Date biografice
N. 20 noiembrie 1912, București -17 aprilie 1982, Cluj-Napoca. Biolog, medic și profesor universitar, membru al Academiei Române.
Deși bucureștean, Victor Preda face studii liceale la Sibiu și superioare la Cluj, la Facultatea de Medicină, devenind doctor în medicină și chirurgie în 1936. Între 1938-1939, urmează specializări la Viena și Paris. Încă din studenție, este numit preparator (1933) și apoi asistent de anatomie (până în 1943) la Facultatea de Medicină din Cluj. După război, este numit conferențiar la catedra de biologie a Facultății de Medicină din Cluj (1951-1955), iar apoi profesor (1955-1981) la aceeași catedră. Odată cu promovarea ca profesor, este ales și decan al facultății (1951-1954), iar între 1958 și 1963 îndeplinește funcția de prorector al Universității „Babeș-Bolyai” (înființată în 1959 prin unificarea universității românești „Victor Babeș cu cea maghiară, Janos” Bolyai”). În paralel, predă un curs de biologie și la Facultatea de Biologie a Universității „Victor Babeș” (1955-1958). Între 1971-1982, este director al Centrului de Cercetări Biologice din Cluj.
Direcțiile sale de cercetare au vizat evoluția tipului antropologic la copii, relația dintre acesta și diverse psihopatii, regenerarea țesuturilor și reacția organelor embrionare și adulte în condiții de cultură, precum și patologia la nivelul celular și tisular. Rezultatele cercetărilor au fost prezentate în cadrul unor congrese și conferințe internaționale organizate în SUA, Elveția, Marea Britanie, Franța, Italia, Belgia și Germania. În urma acestor participări, dar mai ales în urma cercetărilor asidue, profesorul clujean a publicat foarte multe lucrări, studii și articole de specialitate, reușind să sintetizeze, pentru prima oară în România, într-un tratat de Biologie teoretică, publicat în 1944, fundamentele geneticii moderne și interpretarea tuturor proceselor biologice într-o perspectivă integralistă. De asemenea, a publicat primul tratat de embriologie din România, în 1946. De altfel, lunga listă de publicații conține peste 280 de titluri, multe dintre ele aducând o contribuție substanțială la dezvoltarea studiului biologiei, embriologiei și antropologiei.
Opera (selectiv)
Experiența indicelui cefalic în raport cu vârsta (1941)
Tratat de biologie teoretică (1944)
Probleme moderne de biologie (1946)
Tratat de embriologie (1946)
Tratat de embriologie (1946)
Tratat elementar de antropologie (1947)
Rolul trofic al sistemului nervos embrionar (1956)
Biochimia dezvoltării embrionare la pești (1959)
Bazele nervoase ale procesului regenerativ și biochimistul procesului regenerativ (1963)
Biochimia dezvoltării embrionare la vertebrate (1969)
Distribuirea cromozomilor în grupele sistemului Patau în celulele provenite din exudate umane (1973)
Afilieri
Membru în: Societatea Internațională de Biologie Celulară
Asociația Anatomiștilor din Polonia
Academia de Științe din New York
Vicepreședinte al Societății de Histochimie Cluj și al Uniunii Societăților Medicale din Cluj
Președinte al Subcomisiei Monumentelor naturii a Academiei Române (1978-1982)
Membru corespondent (1963) și titular (1974) al Academiei Române
Președinte al filialei Cluj a Academiei Române (1975-1982)
Bibliografie
- Dan Fornade, Personalități clujene (1800-2007): dicționar ilustrat. - Cluj-Napoca: Casa Cărții de Știință, 2007, p. 502-503.
- Victor Preda – biolog, în https://acad.ro/acad_membri/membri/Preda_Victor.html/ consultat la 21 nov. 2024.