Nagy István

De la Memorie şi cunoaştere locală
Versiunea din 12 ianuarie 2026 08:44, autor: IoanT (discuție | contribuții) (Pagină nouă: __TOC__ ==Date biografice== (N. 22 feb. 1904, Cluj – d. 24 apr. 1977, Cluj-Napoca). Jurnalist, prozator și dramaturg român de origine maghiară, membru al Academiei Române (din 1974). De origine socială foarte modestă, István Nagy a făcut doar patru clase primare și o școală de ucenici tâmplari. La fel ca și tatăl său care a fost muncitor sărac și care, de altfel, a și murit pe front la începutul Primului Război Mondial, a lucrat în tinerețe ca munci...)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Date biografice

(N. 22 feb. 1904, Cluj – d. 24 apr. 1977, Cluj-Napoca). Jurnalist, prozator și dramaturg român de origine maghiară, membru al Academiei Române (din 1974).

De origine socială foarte modestă, István Nagy a făcut doar patru clase primare și o școală de ucenici tâmplari. La fel ca și tatăl său care a fost muncitor sărac și care, de altfel, a și murit pe front la începutul Primului Război Mondial, a lucrat în tinerețe ca muncitor tâmplar, intrând încă din perioada interbelică în mișcarea comunistă românească. În anii ’20 ai secolului trecut, a lucrat la București și pe șantierele navale din Galați și Brăila. În 1931, devine membru al Partidului Comunist din România, fiind arestat de mai multe ori pentru activitate ilegală și întemnițat la Jilava, Doftana și Caracal, alături de alți militanți comuniști români.

Ca jurnalist, activează ca redactor și editor al mai multor publicații maghiare interbelice și postbelice: „Irjatok” (1933-1934), „Erdélyi Szikra” , „Világosság” (1945) și „Igazság” (1946). Tot din perioada interbelică își începe activitatea literară, colaborând la revista maghiară Korunk, condusă de scriitorul maghiar Gaál Gábor. După instaurarea regimului comunist în România, I. Nagy a fost unul dintre susținătorii ardenți ai acestuia, militând pentru înfrățirea socialistă a românilor și maghiarilor. S-a exprimat constant împotriva naționalismului xenofob și rasist, pe care le-a descris mereu ca pe niște „diversiuni” ale capitalismului occidental.

A fost și profesor, fiind rectorul Universității Bolyai din Cluj între 1950-1952. Pentru o scurtă perioadă de timp, a fost suspendat ca membru de partid, pentru presupuse trădări ale convingerilor socialiste, dar în 1955 a fost reabilitat și ales membru corespondent al Academiei Române. Ca politician, a reprezentat comunitatea maghiară din Transilvania în cadrul Comitetului Central al Partidului Muncitoresc/ Comunist Român, bucurându-se de numeroase favoruri din partea regimului totalitar. Una dintre acestea a fost alegerea ca titular al Academiei Române, în 1974.

În plan literar, preocupările prozatorului clujean s-au axat pe lupta clasei muncitorești pentru construirea așa-zisei orânduiri socialiste, prin intermediul portretisticii proletare. Opera sa literară cuprinde cca 30 de volume de nuvele, schițe, câteva romane, dar și o piesă de teatru. Pe cele mai multe le-a publicat și în limba română. În semn de apreciere pentru activitatea literară, dar și pentru susținerea politicii de coeziune româno-maghiară, a primit numeroase distincții și premii din partea regimului comunist.

Opera (selectiv)

Földi Jánost bekapta a város ("Földi János înghițit de oraș", 1932) Nincs megállás ("Fără oprire", 1933) Vékony az ajtó ("Ușa e subțire", 1934) - nuvele Külváros ("Mahala", 1939) Oltyánok unokái ("Nepoții oltenilor", Budapesta, 1941) - roman A szomszédság nevében ("În numele vecinilor", 1941) • A Boldog utcán túl ("Dincolo de strada Fericirii", 1943) - povestiri • Özönvíz előtt (Înainte de potop, 1945) - dramă • Réz Mihályék kóstolója (Ospățul lui Rez Mihaly, Cluj, 1947) • A legmagasabb hőfokon ("La cea mai înaltă tensiune", București, 1951) - roman • Egy év a harmincból ("Un an din cei treizeci", 1951) • Ünnep a mi utcánkban ("Sărbătoare în strada noastră", 1952) - nuvele • A mi lányaink ("Fetele noastre", 1954) • Huszonöt év I-II. ("Douăzeci și cinci de ani", 1956) - nuvele, schițe, povestiri • Hetedhét országon keresztül Indiában ("Peste șapte țări și mări în India", 1957) - însemnări de călătorie • Ácsék tábort vernek (1961) - roman pentru tineret • Nézd meg az anyját (1964) - comedie • Szépségverseny ("Concurs de frumusețe", 1964) - nuvele • Városi hétköznapok (1964) - roman • Sáncalja (Sub Cetățuie, 1968) - autobiografie, partea I • Ki a sánc alól ("Ieșiți la suprafață", 1969) - autobiografie, partea a II-a • Az aranykakas krónikája. A Dermata cipő- és bőrgyár története ("Cronica cocoșului de aur. Istoria fabricii de piele și încălțăminte Dermata", 1971) • Hogyan tovább ("Cum va fi", 1971, ed.II – 1984) - autobiografie, partea a III-a • Szemben az árral' ("Contra refluxului", 1974) - autobiografie, partea a IV-a