Măniuțiu, Mihai
Date biografice
(N. 30 oct. 1954, Cluj). Regizor, prozator și eseist.
Studii primare și secundare în orașul natal, după care urmează cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, secția regie de teatru, clasa profesor Cătălina Buzoianu. Imediat după absolvite, în 1978, devine regizor la Teatrul Național din Cluj-Napoca, montând de-a lungul timpului peste 100 de spectacole la Cluj-Napoca și în alte teatre din țară și chiar străinătate (Marea Britanie, Belgia, Turcia, SUA, Franța, Canada, Ungaria, etc.). În 2006, susține la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică București o teză de doctorat cu tema: Introducere în filosofia artei actorului. Din 2010 este director general al Teatrului Național din Cluj-Napoca.
Activitatea sa este completată de cea scriitoricească și didactică. Ca prozator și eseist, M. Măniuțiu a scris mai multe volume de povestiri cu tentă onirică și fantastică, dar și câteva volume de poeme. La acestea se adaugă un roman și mai multe eseuri despre arta actorului, dar și câteva volume monografice despre activitatea sa. În același timp, este și profesor la Facultatea de Teatru și Televiziune a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, colaborând însă și la universități din străinătate, Universitatea „California Irvine” din SUA fiind doar una dintre acestea. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR).
În cariera regizorală, Măniuțiu a abordat un evantai de opere, românești și străine, multe dintre ele clasice, dar și mai noi, ceea ce i-a asigurat o recunoaștere profesională remarcabilă printre regizorii români contemporani. Printre operele puse în scenă, se numără: Oedip salvat de Radu Stanca, Cu ușile închise J.P.Sartre, Afară în fața ușii de W. Borchert, Antoniu și Cleopatra de W. Shakespeare, Burghezul gentilom de Molière, Antigona de Sofocle, Lecția de E. Ionesco, Caligula de A. Camus, Richard al III-lea de W. Shakespeare, Exact în același timp de G. Naum, Tragica istorie a Doctorului Faust de Marlowe, Electra, după Sofocle și Euripide, Iubirea Fedrei de Sarah Kane, 16 lecții despre dezastrele amorului carnal după Cântarea cântărilor (un spectacol de M. Măniuțiu), și altele. A pus în scenă unele dintre propriile sale creații, așa cum este Domnul Swedenborg vrea să viseze, Viața e mai frumoasă după ce mori, 3 ore după miezul nopții, Vertij.
Opera literar (selectiv)
Un zeu aproape muritor (povestire, 1982)
Istorii pe care n-am să le scriu (povestire, 1998)
Scene intime. Scene de masă (povestire, 2001)
Omphalos, (povestire, 2001),
Autoportret cu himere, (povestire, 2001),
Spune Scardanelli, (povestire, 2001)
Exorcisme (eseuri, 1996)
Aventurile hingherului în Balkanya (roman, 2015)
Fuga cu Henri (proză, 2017)
Fantome în las Vegas (microroman, 2018)
Filip și întunericul (povestire pentru copii, 2019)
Jucându-l pe Mefisto și alte mici proze despre nemurire , 2021
A șaptea viață a lui Alexandru Royce (roman, 2022)
Publicații
Redescoperirea actorului, 1985
Act și mimare, 1989
Cercul de aur, 1989
Despre mască și iluzie, 2007
Cursa de șoareci și alte eseuri shakespeariene, 200
Premii
Pentru activitatea sa, regizorul clujean a primit zeci de premii naționale și internaționale:
-Premiul Teatru Liber - UNDER ANY CLOUD, Festivalul Internaţional de Teatru Independent UNDERCLOUD, 31 august 2016;
-Diploma de „Partener întru rezistență pentru excelență" acordată de Teatrul Nottara, București,2016;
-Premiul publicului pentru spectacolul DON QUIJOTE după Cervantes, Teatrul Naţional Târgu-Mureş, oferit în cadrul Festivalul Internaţional de Teatru Fest(in) pe Bulevard, organizat de Teatrul Nottara, 2015;
-Premiul UNITER pentru întreaga activitate regizorală, 28 aprilie 2014;
-Premiul pentru Cel Mai Bun Spectacol, UNITER - WOYZECK de G. Büchner (2006);
-Premiul „Vlad Mugur“ pentru cel mai bun regizor invitat - acordat de Teatrul Maghiar de Stat din Cluj (2006);
-Premiul de „Excelenţă în teatru“ acordat de revista culturală „Cuvîntul” (2005);
-Premiul pentru cel bun regizor, UNITER - EXPERIMENTUL IOV (2004);
-Premiul Interferenţe al Fundaţiei Culturale Române pentru „Contribuţia excepţională la promovarea teatrului românesc în afara graniţelor“ (2000);
-Premiul pentru cel mai bun spectacol, Festivalul Shakespeare Gdansk - TIMON DIN ATENA de W. Shakespeare (1999);
-Premiul pentru cel mai bun regizor al anului acordat de revista culturală „Flacăra” (1998);
-Premiul pentru cel bun regizor, UNITER – RICHARD AL II-LEA de W. Shakespeare (1997);
-Marele premiu al Festivalului Internaţional de Teatru, Piatra Neamţ, ed. a XII-a - ANTIGONA de Sofocle (1995);
-Marele premiu şi trofeul oraşului Bucureşi la Festivalul Naţional de Teatru „I.L. Caragiale“ (1993);
- Premiul pentru Cel Mai Bun Spectacol, UNITER - RICHARD AL III-LEA de W. Shakespeare (1993);
- Premiul pentru originalitate în creaţia regizorală la Festivalul Naţional de Teatru „I.L. Caragiale“, ed. a III-a - LECŢIA de Eugen Ionescu (1992);
- Premiul criticii UNITER pentru regie - AFARĂ ÎN FAŢA UŞII de W. Borchert (1991);
- Premiul revistei „Tribuna” pentru cel mai bun spectacol, pentru spectacolul CU UŞILE ÎNCHISE de J.P. Sartre (1982);
- Premiul pentru cel mai bun spectacol şi cea mai bună regie, Festivalul de Teatru pentru Tineret, pentru spectacolul OEDIP SALVAT de Radu Stanca (1977).
Bibliografie
- Irina Petraș, Literatură română contemporană, București, Editura Ideea Europeană, 2008, p. 552-553.
- Dan Fornade, Personalități clujene (1800-2007): dicționar ilustrat, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2007, p.186.
- https://www.maniutiu.com/despre/ consultat la 5 noi. 2025.
- https://www.artline.ro/Mihai-Maniutiu-34735-1-n.html/ consultat la 5 noi. 2025.
- https://www.societateamuzicala.ro/elitele/mihai-maniutiu/ consultat la 5 ian. 2025.