De la Memorie şi cunoaştere locală
Născut la Săliște, lângă Sibiu, în 1883 și decedat la Cluj, în 1972, Onisifor Ghibu este unul dintre participanții la Marea Unire de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918. După reîntregire, a fost unul dintre fondatorii primei universități românești de la Cluj, unde a fost printre întemeietorii pedagogiei românești moderne și profesor până la ieșirea la pensie, după instaurarea regimului comunist.
Volumul de față este îngrijit de către fiul său, Mihai Ghibu, care amintește în Cuvântul înainte că tatăl său și-a scris târziu memoriile, în ultimii ani de viață, dictându-le pe bandă magnetică, în cea mai mare parte. Titlul volumului prezent este sugestiv pentru dorința marelui pedagog de a transmite posterității esența activității sale militante, atât teoretice, cât și practice, din domeniul dezvoltării științei pedagogiei. În capitolele numeroase ale cărții (nu mai puțin de XVII), găsim detaliate principalele etape din evoluția intelectuală și profesională a marelui pedagog transilvănean, de la obținerea doctoratului și până la organizarea învățământului superior românesc din Transilvania sau chiar acelui din Basarabia unită cu România.
Pe lângă textul propriu-zis al acestor memorii, volumul mai cuprinde o parte foarte consistentă de Note și comentarii, în care sunt descrise și analizate anumite informații din text sau trimiteri la diferite personalități ale timpului sau la numeroase situații amintite de către autor. Ele aparțin lui Mihai O. Ghibu, care s-a documentat intens pentru îngrijirea acestei ediții, pe care însuși o consideră un privilegiu. Tot din sfera sprijinului pentru cititorul sau cercetătorul avid de memorialistică, intră și Indicele de nume, între care putem identifica mari oameni de stat ai României interbelice, dar și savanți și oameni de cultură cunoscuți, prieteni și colegi de-ai lui Onisifor Ghibu.
O ultimă parte, la fel de voluminoasă, este și cea cu Anexe, 7 la număr, care reprezintă documente, memorii sau scrieri, prin care cunoscutul profesor clujean și-a însoțit multe din acțiunile sale pentru drepturile românilor din Transilvania sau contribuțiile la dezvoltarea pedagogiei școlare românești din perioada interbelică. Printre altele, Onisifor Ghibu a militat, pe lîngă Vatican, pentru reunificarea Bisericilor creștine din România, idee reluată de el și într-un memoriu din 30 aprilie 1948, dar cu referire doar la cele două Biserici românești, ortodoxă și greco-catolică.
