De la Memorie şi cunoaştere locală

Salt la: Navigare, căutare

Ioan Lupaş (1880-1967) : Slujitor al ştiinţelor istorice, învăţământului şi bisericii : (cu repere cronologice şi o bibliografie a operei)/Nicolae Edroiu, Alexandru Moraru, Dorel Man, Veronica Turcuş. – Cluj-Napoca : Renaşterea, 2008, 242 p. ISBN 978-973-1714-29-5

Volumul al cărui Prefaţă este semnată de Prof.univ.dr. Nicolae Edroiu, reconstruieşte laturile remarcabile ale activităţii şi personalităţii lui Ioan Lupaş. Studiile care susţin acest efort, sunt precedate de o cronologie a vieţii şi operei lui Ioan Lupaş, întocmită de Nicoale Edroiu [Repere cronologice privind viaţa şi opera lui Ioan Lupaş].

Tot Nicolae Edroiu semnează studiul Ioan Lupaş – slujitor al ştiinţelor istorice, în care îl regăsim pe Ioan Lupaş ca fondator al Institutului de Istorie Naţională din Cluj. Sunt punctate principalele domenii de cercetare pe care le-a abordat Ioan Lupaş pe parcursul carierei sale: realităţile din Principatul Transilvaniei sub suzeranitate otomană, apoi sub autoritatea habsburgică, istoria socială şi a mişcărilor sociale, istoria istoriografiei române, istoria bisericii. Ioan Lupaş – slujitor al învăţământului istoric este studiul în cadrul căruia Nicolae Edroiu urmăreşte cariera profesorală al lui Ioan Lupaş.

Sunt analizate lecţiile de deschidere ale cursurilor propuse de Ioan Lupaş, se fac aprecieri pe marginea prelegerilor sale universitare, a activităţii sale în calitate de conducător de doctorat, în cadrul Extensiunii universitare, ca şi conferenţiar la diferite Universităţi europene. Alexandru Moraru semnează studiul Ioan Lupaş – slujitor al învăţământului teologic. Studiul se ocupă de perioadele în care Ioan Lupaş a fost profesor de teologie la cele două Institute Teologice din Sibiu şi Cluj. În studiul său Ioan Lupaş – slujitor al bisericii, Dorel Man ni-l înfăţişează pe Ioan Lupaş ca preot paroh şi protopop al Protopopiatului Sălişte.

Studiile prezintă aparat critic.

Bibliografia scrierilor publicate de Ioan Lupaş între anii 1901-1967, cuprinsă în volum, a fost întocmită de Veronica Turcuş. Bibliografia cuprinde lista periodicelor la care a colaborat Ioan Lupaş, lista periodicelor şi colecţiilor ştiinţifice pe care le-a condus.

Bibliografia operei (1901-1967) lui Ioan Lupaş, a fost structurată în urmăroarele categorii: I. Cărţi şi studii istorice, II. Cărţi şi articole cultural-bisericeşti, III. Recenzii şi dări de seamă. Ultima parte a bibliografiei conţine referinţele bibliografice asupra activităţii şi operei lui Ioan Lupaş. Semnalările bibliografice sunt ordonate cronologic şi alfabetic în cadrul fiecărei secvenţe cronologice.

La finalul volumul sunt cuprinse ilustraţii alb negru.