De la Memorie şi cunoaştere locală
Economistul Ion I. Lapedatu (1876-1951), frate geamăn cu Alexandru I. Lapedatu, la rândul său un important istoric și politician român din prima jumătate a secolului al XX-lea, a fost economist de meserie, ocupînd funcții înalte în ierarhia guvernamentală interbelică, ca ministru de finanțe între 1926-1927 și apoi guvernator al Băncii Naționale a României (1944-1945).
Lucrarea de față reprezintă memoriile acestei personalități și, prin urmare, are o structură potrivită acestui gen de lucrare. Cum era firesc, ea este prefațată de un îngrijitor, Ioan Opriș, care a redactat nota asupra ediției, notele explicative și a inserat spre finalul cărții câteva fotografii ale marelui finanțist Ion Lapedatu, precum și un bogat Indice de nume pentru înțelegerea mai facilă a epocii descrise.
Primul capitol al lucrării se întitulează Originea familială a părinților. Copilăria și școala, în care autorul descrie tristețea pierderii premature a tatălui său și recăsătorirea mamei sale și apoi anii de școală la Brașov. Consistent prin informațiile diverse pe care le dă, capitolul acesta încheie prima parte a vieții lui Ion Lapedatu, de la naștere pînă la maturitate, după terminarea studiilor universitare și intrarea în vâltoarea vieții, după expresia autorului.
Capitolul al II-lea – Despre banca Albina și rosturile mele profesionale prezintă practic începuturile activității sale profesionale, ca economist, la prima bancă cu capital românesc din Transilvania, Banca Albina din Sibiu, unde va rămâne câțiva ani buni. Tot în această perioadă, după 1900, Ion Lapedatu își începe primele acțiuni în plan politic, ca membru în Partidul Național Român din Transilvania.
În capitolul III – Veturia. Căsătoria și viața de familie – autorul ne prezintă împrejurările în care a cunoscut-o pe viitoarea sa soție Veturia, anii fericiți ai căsniciei și activitatea filantropică în care aceasta s-a implicat din plin.
Capitolul IV, întitulat Jurnal de război, începe cu ziua de duminică 14 august 1916, ziua intrării României în războiul împotriva Puterilor Centrale și se încheie sîmbătă, 16 septembrie 1916. Notările jurnaliere sunt ample, pe măsura evenimentelor la care Ion Lapedatu lua parte, urmate ulterior de o descriere mai largă a situației generale din Transilvania acelor săptămâni, în care starea de agitație dintre români și maghiari era destul de ridicată.
Ultimele două capitole sunt dedicate activității profesionale și mai ales politice a autorului, la deplina maturitate, pe parcursul perioadei interbelice și a celui de-al Doilea Război Mondial. Astfel, în Conferințe și tratative internaționale, aflăm de implicarea lui Ion Lapedatu în viața academică economică, publicistică, de participarea sa la numeroase conferințe internaționale pe teme economice, dar și în cadrul unor delegații oficiale, ca ministru de finanțe și specialist în problema reparațiilor de război, pe care statele succesoare ale Austro-Ungariei le datorau învingătorilor lor, printre ele și România. În ultimul capitol, Drumeție, turism și alpinism, Ion Lapedatu ne dezvăluie și partea mai activă a vieții sale din punct de vedere fizic, acesta fiind un mare amator de călătorii, de drumeții și de urcări pe munte, atât în România, cât și în alte state pe care le vizita, cu precădere pe cele din Europa Centrală. Firul memoriilor se oprește oarecum brusc, undeva în anul 1947, când se lovește în timpul unui accident de autobuz, dincolo de acest an nemaitrecând nicio amintire.
