De la Memorie şi cunoaştere locală

Salt la: Navigare, căutare

Raluca Ripan/ Constantin Gh. Macarovici, Georgeta Munteanu. – Bucureşti : Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1982, 215 p : [8] f. pl. (Volumul cuprinde şi o bibliografie)

Volumul debutează cu o Prefaţă semnată de prof.dr.doc. Petru G. Spacu şi cu un Cuvânt înainte, semnat de autori.

Raluca Ripan
Raluca Ripan

Cartea prezintă, în cele şase capitole ale sale, viaţa şi activitatea chimistei Raluca Ripan. Primul capitol, La Iaşi – anii pregătirii iniţiale (1894-1919), prezintă evoluţia Ralucăi Ripan, de la şcoala primară la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Iaşi – unde a fost studentă şi, mai apoi, preparator şi asistentă la laboratoarele de chimie minerală, respectiv, chimie fizică.

Raluca Ripan, director al Institutului de chimie din Cluj
Raluca Ripan, director al Institutului de chimie din Cluj

Al 2-lea capitol, La Cluj – anii maturităţii şi ai ascensiunii (1920-1975) se opreşte asupra activităţii de la Cluj a chimistei, ca şef de lucrări la Laboratorul de chimie anorganică şi cercetător ştiinţific la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Cluj, apoi ca şi conferenţiar la Facultatea de Medicină şi Farmacie, ca docent în chimie la Facultatea de Ştiinţe, ca director al laboratorului de chimie anorganică de la Facultatea de Ştiinţe în perioada anilor de refugiu a facultăţii la Timişoara şi de reorganizare a laboratoarelor, după revenirea la Cluj, ca decan al Facultăţii de Chimie, ca rector al Universităţii din Cluj şi, apoi, după pensionare, ca profesor consultant.

Capitolul al 3-lea, Profesor şi educator – anii afirmării profesionale, prezintă activitatea didactică a chimistei Raluca Ripan: prelegerile, cursurile universitare, şedinţele de seminar şi de lucrări practice de laborator şi cercurile ştiinţifice studenţeşti coordonate de Raluca Ripan.

În Capitolul al 4-lea, Prima femeie academician din România (1948-1975), este analizată activitatea Ralucăi Ripan ca: membru titular al Academiei Republicii Populare Române, ca director al Institutului de Chimie, ca preşedinte al Filialei Cluj a Academiei R.P.R., precum şi participarea acesteia la simpozioane, conferinţe şi congrese internaţionale, titlurile şi distincţiile obţinute de aceasta.

Activitatea Ralucăi Ripan ca cetăţean şi om politic este subiectul capitolului al 5-lea, iar Capitolul al 6-lea vorbeşte despre Omul de ştiinţă Raluca Ripan şi aportul său în domeniul chimiei – sunt menţionate aici şi lucrările ştiinţifice ale Ralucăi Ripan.

Volumul se încheie cu un Tabel cronologic al vieţii şi activităţii Ralucăi Ripan, cu o Listă cronologică a lucrărilor ştiinţifice ale acad. Raluca Ripan, cu o Bibliografie şi cu Prezentarea cărţii în limbile engleză şi franceză. Cartea mai cuprinde şi câteva fotografii alb-negru ale Ralucăi Ripan, ale familiei şi colaboratorilor săi.