De la Memorie şi cunoaştere locală

Salt la: Navigare, căutare

Universitatea „Babeş – Bolyai” din Cluj / Ştefan Pascu . – Cluj Napoca : Dacia, 1972, 77p.

Cartea este o monografie a universităţii clujene şi descrie istoricul instituţiei, începuturile sale şi paşii pe care aceasta i-a făcut în vederea modernizării învăţământului superior clujean. În acest sens, autorul îşi structurează lucrarea urmărind în ordine cronologică etapele dezvoltării învăţământului universitar din Cluj (din secolul al XVI-lea – anul 1565 – până în secolul al XX-lea – anul 1972).

Capitolul Învăţământul universitar medieval din Cluj, prezintă primele încercări de înfiinţare a „Colegiului”. Colegiul a fost înfiinţat în anul 1581 la iniţiativa principelui Ştefan Báthory şi a fost organizat şi îndrumat de iezuiţi sub conducerea rectorului Antonio Possevino. Universitatea din Cluj a funcţionat într-o clădire de pe actuala stradă Mihail Kogălniceanu, având trei facultăţi: teologie, filozofie şi drept (juridică). Autorul aminteşte despre construirea unui colegiu – seminar în anul 1583, pentru studenţii săraci şi altul pentru nobili, organizat după modelul celor din Boemia, Polonia şi Germania. După plecarea iezuiţilor din oraş, în 1603, clădirea universităţii şi celelalte clădiri care au aparţinut lor au fost distruse. În anul 1622, în locul acesteia a luat fiinţă un colegiu reformat la Alba Iulia, patronat de principele Gabriel Bethlen. Universitatea din Cluj se va reînfiinţa în anul 1698 tot la iniţiativa iezuiţilor, cu sprijinul Curţii de la Viena.

Ca urmare a desfiinţării ordinului iezuit (în anul 1773), încetează şi activitatea colegiului din Cluj. În locul lui, la dorinţa împărătesei Maria Tereza, apare o altă instituţie pe care suverana o dorea inter-confesională. Noul colegiu universitar era patronat de ordinul piariştilor, având în structura lui patru facultăţi (celorlalte trei li se adaugă şi medicina). În urma transformărilor suferite de învăţământul superior din Imperiul Habsburgic, colegiul universitar din Cluj a devenit Liceul regesc academic.

În capitolul Modernizarea învăţământului superior din Cluj, istoricul Ştefan Pascu tratează evoluţia Liceului academic cu transformările care au avut loc după izbucnirea Revoluţiei de la 1848. Referindu-se şi la românii ardeleni, autorul arată şi faptul că marea dorinţă a acestora a fost înfiinţarea unei „academii de drept” sau a unei universităţi româneşti.

De asemenea, capitolul Universitatea din Cluj între 1872 – 1918, aminteşte iniţiativele unor oameni politici şi de cultură în frunte cu Ministrul Cultelor, József Eötvös, care credeau în înfiinţarea unei universităţi „întemeiate pe principiul libertăţii învăţământului”. Iniţiativa a fost aprobată de împăratul Francisc Iosif în anul 1872, decretul imperial de înfiinţare a universităţii fiind semnat în 12 octombrie 1872.

În continuare, sunt prezentate câteva date concludente privind activitatea de început a universităţii: numărul catedrelor existente, al profesorilor, al studenţilor şi transformările cele mai însemnate.

Capitolul Înfiinţarea universităţii româneşti din Cluj descrie contextul politico – istoric (Unirea din 1 Decembrie 1918 şi urmările ei) în care se îndeplineşte dorinţa românilor în ceea ce priveşte accesul la învăţământul superior. Mai exact, în 12 mai 1919 s-a hotărât preluarea Universităţii din Cluj de către autorităţile româneşti, iar prin decretul 4031/1919, se înfiinţează cea de-a treia Universitate Românească. În continuare, sunt amintite personalităţi ştiinţifice de renume mondial care au predat aici: Victor Babeş, Emil Racoviţă, Sextil Puşcariu, Ioan Ursu etc.

Urmează două capitole dedicate dezvoltării celor două universităţi paralele (cea românească şi cea maghiară): Dezvoltarea universităţii din Cluj până la 1944 - care aminteşte în amănunt, noua structură organizatorică a universităţii clujene cu cele patru facultăţii şi secţiile lor, şi capitolul Universitatea „Victor Babeş” şi „Bolyai” între 1944 – 1959 - care prezintă situaţia lor în perioada de început a regimului comunist din România, de la reforma învăţământului din 1949 şi până la unificarea lor în anul 1959.

În capitolul Universitatea Babeş-Bolyai între 1959 – 1972, sunt amintite cronologic transformările ce au avut loc în cadrul noii universităţi: includerea Institutului Pedagogic în cadrul universităţii, separarea în două a Facultăţii de Fizică şi Matematică, apariţia altor două facultăţi – cea de Filologie şi Istorie şi cea de Studii Economice şi Administrative cu sediul lui Sibiu. În 1970/1971, structura Universităţii „Babeş-Bolyai” era următoarea: 10 facultăţi cu 37 de secţii la cursurile de zi, 11 secţii la seral, 20 secţii la fără frecvenţă. O parte din rezultatele ştiinţifice ale cadrelor didactice ale universităţii vor fi cuprinse în revista Studia Universitatis „Babeş-Bolyai”. Acesteia i se alătură şi alte publicaţii ştiinţifice clujene de specialitate: Mathematica, Publicaţiile Observatorului astronomic, Contribuţii botanice, Anuarul Institutului de Istorie, Acta Musei Napocensis, Studii şi Cercetări Literare etc. Din categoria instituţiilor de cercetare ale universităţii sunt menţionate Grădina Botanică, Observatorul astronomic, Muzeul Zoologic şi Muzeul Mineralogic, precum şi Staţiunea de Cercetări Biologice Arcalia. Sunt amintite şi centrele sportive şi culturale: Casa de Cultură „Gheorghe Gheorghiu – Dej”, Sala Sporturilor, Parcul sportiv, Clubul „Universitatea”.

Ultimul capitol Învăţăminte şi perspective, urmăreşte mai multe aspecte privind viaţa universitară clujeană: activitatea instructiv – educativă, activitatea ştiinţifică, cea cultural – artistică şi sportivă, sănătatea studenţilor, baza materială, problema selecţionării şi promovării cadrelor şi relaţiile internaţionale privind acordurile de colaborare inter-universitară.

Fiecare capitol este însoţit de fotografii alb-negru reprezentând aspecte importante din viaţa universităţii şi personalităţi marcante ale acesteia (clădiri, portrete). Lucrarea nu prezintă aparat critic.