Hațieganu, Emil - Revizia istoricului

Ghizela: /* Date biografice */

2017-09-28T12:17:31Z

Date biografice

←Versiunea anterioară		Versiunea de la data 28 septembrie 2017 12:17
Linia 8:		Linia 8:
	Emil Hațieganu a fost jurist și membru de onoare, din 1945, al Academiei Române. A condus, în calitate de fondator și director, între 1920 și 1923, revista „Glasul libertății” de la Cluj, cu subtitlul ”Foaie pentru popor”, organ al Partidului Național Român.		Emil Hațieganu a fost jurist și membru de onoare, din 1945, al Academiei Române. A condus, în calitate de fondator și director, între 1920 și 1923, revista „Glasul libertății” de la Cluj, cu subtitlul ”Foaie pentru popor”, organ al Partidului Național Român.

-	După terminarea studiilor superioare, Emil Hațieganu a lucrat ca judecător la Hida, Ileanda Mare (azi, în județul Sălaj), apoi la Huedin și la Tribunalul din Cluj. În plan didactic, a fost profesor la Catedra de Procedură civilă a Facultății de Drept din Cluj, iar între 1943-1944, a fost ales rector al Universității „Regele Ferdinand”, refugiată la Sibiu. ~~De asemenea, a~~ îndeplinit și calitatea de redactor-șef al „Curierului judiciar” (1919) și al „Tribunei Ardealului” (1912-1918), publicații editate la Cluj. Încă de tânăr, Emil Hațieganu s-a implicat și politic, fiind membru marcant al Partidului Național Român din Transilvania, iar după 1926, membru de frunte al Partidului Național Țărănesc, condus de Iuliu Maniu. A îndeplinit și funcții de reprezentare a românilor din Transilvania, fiind vicepreședinte al Senatului Național Român din Ardeal, președinte al Consiliului Național Român din Cluj (1918), membru în Consiliul Dirigent, din 2 decembrie 1918. Totodată, Emil Hațieganu a avut mai multe funcții ministeriale, fiind, în cadrul Consiliului Dirigent din Transilvania, șef al Resortului de codificare (1918-1920), ministru în mai multe guverne conduse de Al.Vaida-Voevod și Gheoghe G. Mironescu. În timpul celui de-al doilea război mondial, Emil Hațieganu a fost vicepreședinte al organizației „Frontul Românesc”, conducător al românilor din Ardealul de Nord ocupat între 1940-1944, ministru fără portofoliu în guvernul Petru Groza, în decembrie 1945, din partea PNȚ. După instaurarea regimului comunist în România, juristul și patriotul clujean a fost arestat la Sibiu de autoritățile comuniste și anchetat de temutul ofițer de Securitate Gheorghe Crăciun, fiind întemnițat la Sighet, dar ulterior eliberat în 1955.	+	După terminarea studiilor superioare, Emil Hațieganu a lucrat ca judecător la Hida, Ileanda Mare (azi, în județul Sălaj), apoi la Huedin și la Tribunalul din Cluj. În plan didactic, a fost profesor la Catedra de Procedură civilă a Facultății de Drept din Cluj, iar între 1943-1944, a fost ales rector al Universității „Regele Ferdinand”, refugiată la Sibiu.
		+
		+	A îndeplinit și calitatea de redactor-șef al „Curierului judiciar” (1919) și al „Tribunei Ardealului” (1912-1918), publicații editate la Cluj.
		+
		+	Încă de tânăr, Emil Hațieganu s-a implicat și politic, fiind membru marcant al Partidului Național Român din Transilvania, iar după 1926, membru de frunte al Partidului Național Țărănesc, condus de Iuliu Maniu. A îndeplinit și funcții de reprezentare a românilor din Transilvania, fiind vicepreședinte al Senatului Național Român din Ardeal, președinte al Consiliului Național Român din Cluj (1918), membru în Consiliul Dirigent, din 2 decembrie 1918. Totodată, Emil Hațieganu a avut mai multe funcții ministeriale, fiind, în cadrul Consiliului Dirigent din Transilvania, șef al Resortului de codificare (1918-1920), ministru în mai multe guverne conduse de Al.Vaida-Voevod și Gheoghe G. Mironescu. În timpul celui de-al doilea război mondial, Emil Hațieganu a fost vicepreședinte al organizației „Frontul Românesc”, conducător al românilor din Ardealul de Nord ocupat între 1940-1944, ministru fără portofoliu în guvernul Petru Groza, în decembrie 1945, din partea PNȚ.
		+
		+	După instaurarea regimului comunist în România, juristul și patriotul clujean a fost arestat la Sibiu de autoritățile comuniste și anchetat de temutul ofițer de Securitate Gheorghe Crăciun, fiind întemnițat la Sighet, dar ulterior eliberat în 1955.

	A fost membru de onoare al Academiei Române (1945), calitate care i s-a retras în 1948, odată cu înființarea Academiei Republicii Populare Române, dar a fost repus în drepturi, ca membru de onoare al Academiei, în 1990.		A fost membru de onoare al Academiei Române (1945), calitate care i s-a retras în 1948, odată cu înființarea Academiei Republicii Populare Române, dar a fost repus în drepturi, ca membru de onoare al Academiei, în 1990.

Ghizela la 23 mai 2017 07:06

2017-05-23T07:06:05Z

←Versiunea anterioară		Versiunea de la data 23 mai 2017 07:06
Linia 1:		Linia 1:
-	Date biografice. Emil Hațieganu, născut la 9 decembrie 1878, comuna Tritiul de Sus, comitatul Turda și decedat la 13 mai 1959, la Cluj, a fost fiul unui preot greco-catolic de pe Valea Someșului, având alți 4 frați (Iuliu Hațieganu, Eugen Hațieganu, Simion Hațieganu, Ioan Hațieganu). A absolvit, în 1901, Facultatea de Drept a Universității din Cluj, unde a devenit ulterior și doctor în Drept. Emil Hațieganu a fost jurist și membru de onoare, din 1945, al Academiei Române.	+	__TOC__
-	A condus, în calitate de fondator și director, între 1920 și 1923, revista „Glasul libertății” de la Cluj, cu subtitlul ~~Foaie~~ pentru ~~popor~~, organ al Partidului Național Român.	+	==Date biografice==
-	~~Activitatea.~~ După terminarea studiilor superioare, Emil Hațieganu a lucrat ca judecător la Hida, Ileanda Mare (azi, în județul Sălaj), apoi la Huedin și la Tribunalul din Cluj. În plan didactic, a fost profesor la Catedra de Procedură civilă a Facultății de Drept din Cluj, iar între 1943-1944, a fost ales rector al Universității „Regele Ferdinand”, refugiată la Sibiu. De asemenea, a îndeplinit și calitatea de redactor-șef al „Curierului judiciar” (1919) și al „Tribunei Ardealului” (1912-1918), publicații editate la Cluj. Încă de tânăr, Emil Hațieganu s-a implicat și politic, fiind membru marcant al Partidului Național Român din Transilvania, iar după 1926, membru de frunte al Partidului Național Țărănesc, condus de Iuliu Maniu. A îndeplinit și funcții de reprezentare a românilor din Transilvania, fiind vicepreședinte al Senatului Național Român din Ardeal, președinte al Consiliului Național Român din Cluj (1918), membru în Consiliul Dirigent, din 2 decembrie 1918. Totodată, Emil Hațieganu a avut mai multe funcții ministeriale, fiind, în cadrul Consiliului Dirigent din Transilvania, șef al Resortului de codificare (1918-1920), ministru în mai multe guverne conduse de Al.Vaida-Voevod și Gheoghe G. Mironescu. În timpul celui de-al doilea război mondial, Emil Hațieganu a fost vicepreședinte al organizației „Frontul Românesc”, conducător al românilor din Ardealul de Nord ocupat între 1940-~~19244~~, ministru fără portofoliu în guvernul Petru Groza, în decembrie 1945, din partea PNȚ. După instaurarea regimului comunist în România, juristul și patriotul clujean a fost arestat la Sibiu de autoritățile comuniste și anchetat de temutul ofițer de Securitate Gheorghe Crăciun, fiind întemnițat la Sighet, dar ulterior eliberat în 1955.	+
-	~~Afilieri.~~ A fost membru de onoare al Academiei Române (1945), calitate care i s-a retras în 1948, odată cu înființarea Academiei Republicii Populare Române, dar a fost repus în drepturi, ca membru de onoare al Academiei, în 1990.	+	Emil Hațieganu, născut la 9 decembrie 1878, comuna Tritiul de Sus, comitatul Turda și decedat la 13 mai 1959, la Cluj, a fost fiul unui preot greco-catolic de pe Valea Someșului, având alți 4 frați (Iuliu Hațieganu, Eugen Hațieganu, Simion Hațieganu, Ioan Hațieganu).
-	Bibliografie	+
-	1.Fornade, Dan, Personalități clujene (1800-2007). Dicționar ilustrat, Cluj-Napoca, Casa Cărții de Știință, 2007, p. 250-251, ISBN 978-973-133-101-0;	+	A absolvit, în 1901, Facultatea de Drept a Universității din Cluj, unde a devenit ulterior și doctor în Drept.
-	2.Rusu, Dorina, Membrii Academiei Române. Dicționar, Ediția a III-a revăzută și adăugită cu un cuvânt înainte de Academician Eugen Simion, București, Ed. Enciclopedică/Editura Academiei Române, 2003, p.375, ISBN 973-27-1051-9;	+
		+	Emil Hațieganu a fost jurist și membru de onoare, din 1945, al Academiei Române. A condus, în calitate de fondator și director, între 1920 și 1923, revista „Glasul libertății” de la Cluj, cu subtitlul ”Foaie pentru popor”, organ al Partidului Național Român.
		+
		+	După terminarea studiilor superioare, Emil Hațieganu a lucrat ca judecător la Hida, Ileanda Mare (azi, în județul Sălaj), apoi la Huedin și la Tribunalul din Cluj. În plan didactic, a fost profesor la Catedra de Procedură civilă a Facultății de Drept din Cluj, iar între 1943-1944, a fost ales rector al Universității „Regele Ferdinand”, refugiată la Sibiu. De asemenea, a îndeplinit și calitatea de redactor-șef al „Curierului judiciar” (1919) și al „Tribunei Ardealului” (1912-1918), publicații editate la Cluj. Încă de tânăr, Emil Hațieganu s-a implicat și politic, fiind membru marcant al Partidului Național Român din Transilvania, iar după 1926, membru de frunte al Partidului Național Țărănesc, condus de Iuliu Maniu. A îndeplinit și funcții de reprezentare a românilor din Transilvania, fiind vicepreședinte al Senatului Național Român din Ardeal, președinte al Consiliului Național Român din Cluj (1918), membru în Consiliul Dirigent, din 2 decembrie 1918. Totodată, Emil Hațieganu a avut mai multe funcții ministeriale, fiind, în cadrul Consiliului Dirigent din Transilvania, șef al Resortului de codificare (1918-1920), ministru în mai multe guverne conduse de Al.Vaida-Voevod și Gheoghe G. Mironescu. În timpul celui de-al doilea război mondial, Emil Hațieganu a fost vicepreședinte al organizației „Frontul Românesc”, conducător al românilor din Ardealul de Nord ocupat între 1940-1944, ministru fără portofoliu în guvernul Petru Groza, în decembrie 1945, din partea PNȚ. După instaurarea regimului comunist în România, juristul și patriotul clujean a fost arestat la Sibiu de autoritățile comuniste și anchetat de temutul ofițer de Securitate Gheorghe Crăciun, fiind întemnițat la Sighet, dar ulterior eliberat în 1955.
		+
		+	A fost membru de onoare al Academiei Române (1945), calitate care i s-a retras în 1948, odată cu înființarea Academiei Republicii Populare Române, dar a fost repus în drepturi, ca membru de onoare al Academiei, în 1990.
		+
		+	==Bibliografie==
		+	#Fornade, Dan, Personalități clujene (1800-2007). Dicționar ilustrat, Cluj-Napoca, Casa Cărții de Știință, 2007, p. 250-251, ISBN 978-973-133-101-0;
		+	#Rusu, Dorina, Membrii Academiei Române. Dicționar, Ediția a III-a revăzută și adăugită cu un cuvânt înainte de Academician Eugen Simion, București, Ed. Enciclopedică/Editura Academiei Române, 2003, p.375, ISBN 973-27-1051-9;

	<br>		<br>
	[[Categorie:Cluj]]		[[Categorie:Cluj]]
	[[Categorie:Personalităţi locale]]		[[Categorie:Personalităţi locale]]

Ghizela: Pagină nouă: Date biografice. Emil Hațieganu, născut la 9 decembrie 1878, comuna Tritiul de Sus, comitatul Turda și decedat la 13 mai 1959, la Cluj, a fost fiul unui preot greco-catolic de pe V...

2017-05-23T06:47:44Z

Pagină nouă: Date biografice. Emil Hațieganu, născut la 9 decembrie 1878, comuna Tritiul de Sus, comitatul Turda și decedat la 13 mai 1959, la Cluj, a fost fiul unui preot greco-catolic de pe V...

Pagină nouă

Date biografice. Emil Hațieganu, născut la 9 decembrie 1878, comuna Tritiul de Sus, comitatul Turda și decedat la 13 mai 1959, la Cluj, a fost fiul unui preot greco-catolic de pe Valea Someșului, având alți 4 frați (Iuliu Hațieganu, Eugen Hațieganu, Simion Hațieganu, Ioan Hațieganu). A absolvit, în 1901, Facultatea de Drept a Universității din Cluj, unde a devenit ulterior și doctor în Drept. Emil Hațieganu a fost jurist și membru de onoare, din 1945, al Academiei Române.
A condus, în calitate de fondator și director, între 1920 și 1923, revista „Glasul libertății” de la Cluj, cu subtitlul Foaie pentru popor, organ al Partidului Național Român.
Activitatea. După terminarea studiilor superioare, Emil Hațieganu a lucrat ca judecător la Hida, Ileanda Mare (azi, în județul Sălaj), apoi la Huedin și la Tribunalul din Cluj. În plan didactic, a fost profesor la Catedra de Procedură civilă a Facultății de Drept din Cluj, iar între 1943-1944, a fost ales rector al Universității „Regele Ferdinand”, refugiată la Sibiu. De asemenea, a îndeplinit și calitatea de redactor-șef al „Curierului judiciar” (1919) și al „Tribunei Ardealului” (1912-1918), publicații editate la Cluj. Încă de tânăr, Emil Hațieganu s-a implicat și politic, fiind membru marcant al Partidului Național Român din Transilvania, iar după 1926, membru de frunte al Partidului Național Țărănesc, condus de Iuliu Maniu. A îndeplinit și funcții de reprezentare a românilor din Transilvania, fiind vicepreședinte al Senatului Național Român din Ardeal, președinte al Consiliului Național Român din Cluj (1918), membru în Consiliul Dirigent, din 2 decembrie 1918. Totodată, Emil Hațieganu a avut mai multe funcții ministeriale, fiind, în cadrul Consiliului Dirigent din Transilvania, șef al Resortului de codificare (1918-1920), ministru în mai multe guverne conduse de Al.Vaida-Voevod și Gheoghe G. Mironescu. În timpul celui de-al doilea război mondial, Emil Hațieganu a fost vicepreședinte al organizației „Frontul Românesc”, conducător al românilor din Ardealul de Nord ocupat între 1940-19244, ministru fără portofoliu în guvernul Petru Groza, în decembrie 1945, din partea PNȚ. După instaurarea regimului comunist în România, juristul și patriotul clujean a fost arestat la Sibiu de autoritățile comuniste și anchetat de temutul ofițer de Securitate Gheorghe Crăciun, fiind întemnițat la Sighet, dar ulterior eliberat în 1955.
Afilieri. A fost membru de onoare al Academiei Române (1945), calitate care i s-a retras în 1948, odată cu înființarea Academiei Republicii Populare Române, dar a fost repus în drepturi, ca membru de onoare al Academiei, în 1990.
Bibliografie
1.Fornade, Dan, Personalități clujene (1800-2007). Dicționar ilustrat, Cluj-Napoca, Casa Cărții de Știință, 2007, p. 250-251, ISBN 978-973-133-101-0;
2.Rusu, Dorina, Membrii Academiei Române. Dicționar, Ediția a III-a revăzută și adăugită cu un cuvânt înainte de Academician Eugen Simion, București, Ed. Enciclopedică/Editura Academiei Române, 2003, p.375, ISBN 973-27-1051-9;

<br>
[[Categorie:Cluj]]
[[Categorie:Personalităţi locale]]