De la Memorie şi cunoaştere locală
| Versiunea de la data 1 august 2014 10:06 (modifică) Ica (Talk | contribuţii) (Pagină nouă: ==Documente on-line== * Pakó László, '''Prókátorok Kolozsváron a 16. század utolsó évtizedeiben = Procuratori (avocaţi) în Cluj în ultimele decenii ale secolului al XVI-le...) ← Diferenţa anterioară |
Versiunea curentă (1 august 2014 11:16) (modifică) (anulează) Ica (Talk | contribuţii) (→Documente on-line) |
||
| Linia 49: | Linia 49: | ||
| <br> | <br> | ||
| [[Categorie:Cluj]] | [[Categorie:Cluj]] | ||
| - | [[Categorie:Bibliografii | + | [[Categorie:Bibliografii]] |
| + | [[Categorie:Webliografii]] | ||
Versiunea curentă
[modifică] Documente on-line
- Pakó László, Prókátorok Kolozsváron a 16. század utolsó évtizedeiben = Procuratori (avocaţi) în Cluj în ultimele decenii ale secolului al XVI-lea în EME, 2013, p. 251-267
http://www.academia.edu/5214014/Prokatorok_Kolozsvaron_a_16._szazad_utolso_evtizedeiben_Advocates_in_Cluj_in_the_Late_16th_Century_, accesat la 8 iul. 2014
Studiul prezintă instituţia procuratorilor din Cluj la sfârşitul secolului al XVI-lea, precum şi cariera unora precum György Igyártó, János Kalmár, Imre Horvát, Lukács Trauzner şi Sámuel Bélteki, locul şi rolul rol în comunitatea oraşului.
- Pakó László, A városi közügyigazgatók (direktorok) Kolozsvár 16. század végi bírósági gyakorlatában = Inquisitorii (directores causarum) în practica judiciară a oraşului Cluj la sfârşitul secolului al XVI-lea, în Erdélyi Múzeum LXXIV. 2012. 3. 88–102
http://www.academia.edu/2534868/A_varosi_kozugyigazgatok_direktorok_Kolozsvar_16._szazad_vegi_birosagi_gyakorlataban, accesat la 8 iul 2014
Studiul se opreşte asupra instituţiei inquisitorii (directores causarum), menţionaţi pentru prima dată în protocoalele judiciare ale oraşului la 1584, cu activitate reglementată în 1587. Sunt urmărite contextul apariţiei acestei noi instituţii, atribuţii şi activitate, impactul asupra dezvoltării practicii judiciare a oraşului.
- Kiss András, Kőmíves Prisca boszorkánypere 1565-ből = Procesul de vrăjitorie Kőmíves Prisca din anul 1565, în Korunk, mai 2005
http://www.korunk.org/?q=node/8&ev=2005&honap=5&cikk=7864, accesat la 27 iun. 2014
Prima cercetare şi cel mai important pas în studierea proceselor vrăjitoarelor, datate în secolul al XVI-lea, este cea a lui Komáromy Andor, care la începutul secolului al XX-lea a adunat şi sistematizat date privind procese ale vrăjitoarelor desfăşurate la Cluj. Lucrarea lui Kiss András încearcă să continue acest demers cu documentarea procesului vrăjitoarei Kőműves Prisca. Pe lângă prezentarea întregului material legat de acesta, autorul încearcă să răspundă la o serie de probleme născute şi din alte procese de acest gen, derulate la Cluj. Ca şi Komáromy, Kiss consideră că acest tip de procese au început foarte probabil mult mai devreme decât cele documentate. Cu cercetarea a diferite aspecte sociale, a făcut paşi importanţi legaţi de determinarea motivelor acestor procese. Izvoarele datate în anii 1560-1580 i-au permis stabilirea a două etape distincte.
Prima o leagă de Ígyártó György, de nevoia acestuia de răzbunare şi foamea sa de bani, iar a doua de Grúz Péter, un alt personaj care apare pomenit în mai multe procese începând cu 1565, ca acuzator sau martor, acesta fiind un personaj de condiţie modestă care încerca să compenseze sentimentul de excludere, de marginalizare socială, cu asumarea rolului de acuzator. Analiza personalităţii, faptelor, relaţiilor sale cu membri comunităţii au oferit argumente în încercarea de a găsi explicaţii privind cauzele, motivele care au stat la baza proceselor vrăjitoarelor.
- Pakó László, Bíróság elé került boszorkányvádaskodás Kolozsvárt, 1592–1593 = Acuzaţii de vrăjitorie ajunse în faţa justiţiei la Cluj 1592-1593, în Korunk, mai 2005
http://www.korunk.org/?q=node/8&ev=2005&honap=5&cikk=7879, accesat la 27 iun. 2014
Studiul lui Pakó László vine în continuarea şi pe linia deschisă de cercetările lui Kiss András şi ocupându-se de un proces de vrăjitorie din 1592-1593, necunoscut până acum, încearcă prin cercetarea detaliilor să găsească motivele evenimentului. Orice proces, pe lângă elementele comune proceselor vrăjitoarelor, prezintă elemente particulare care limpezesc numeroasele sale aspecte. În primul rând, aruncă lumină asupra cadrelor acuzaţiilor. Deseori este necesară aducerea la lumină a altor realităţi: viaţa anterioară a acuzatei, conflicte anterioare, situaţia materială, socială a acesteia, care nu au fost amintite în timpul derulării procesului, dar care ar putea reprezenta motivul real al acuzării. Deseori nu repararea „stricăciunii” era obiectivul, ci eventual conservarea unor obiceiuri vechi, dorinţa de putere, frustrări, reparaţii morale pentru o nedreptate. Analiza procesului indicat ca studiu de caz, arată că acest gen de procese puteau să fie la urma urmei o modalitate de rezolvare a unor conflicte de convieţuire socială, familială, a celor între vindecător venit din altă parte şi cetăţeanul oraşului, considerente materiale, dorinţa de răzbunare, invidia etc.
- Lukács József, Răfuieli cu vecinii. Cum îşi apărau interesele clujenii în secolele trecute, în Apostrof. Revistă a Uniunii Scriitorilor, Anul XXIV, 2012, Nr.9 (268)
http://www.revista-apostrof.ro/articole.php?id=1885, accesat la 25 apr. 2014
În secolele al XIII-lea şi al XIV-lea, creşterea numărului de oameni care s-au stabilit în şi în jurul Clujului a făcut să fie necesare tot mai multe teritorii, astfel că atât indivizii cât şi comunitatea cetăţenilor continuau să achiziţioneze proprietăţi funciare. Studiul prezintă litigii legate apărarea posesiunilor, relatări despre folosirea de către clujeni chiar a violenţei pentru a răzbuna anumite abuzuri suferite, pentru a-şi apăra proprietăţile sau pentru a acapara unele teritorii râvnite.
- Corneliu Pintilescu, Edificarea vinovăţiei politice între abordări teoretice şi practici judiciare: cazul activităţii Tribunalului Militar Cluj (1948-1956), în Anuarul Institutului de Istorie “George Bariţiu”. Series Historica, nr. LII, 2013
http://www.historica-cluj.ro/menu/Anuar2013.php, accesat la 18 iul. 2014
Abordând o arie mai puţin cercetată a represiunii politice din România şi anume Justiţia militară, studiul urmăreşte aspectului legal al represiunii politice şi prezintă maniera în care a fost edificată vinovăţia politică pe parcursul pregătirii şi desfăşurării a trei procese judecate de Tribunalul Militar din Cluj. Din sfera vinovăţiilor politice este abordată una din cele mai invocate infracţiuni politice, “uneltire împotriva ordinii sociale”. Demersul porneşte de la analiza conceptului la nivelul discursului politice şi al legislaţiei, concentrându-se apoi asupra felului în care acesta a funcţionat în practica judiciară a Tribunalului Cluj, şi a fost configurat în fazele proceselor, de la ancheta Securităţii, până la sentinţă.
- Rüsz –Fogarasi Enikö, Câteva aspecte privind statutul văduvelor în Cluj în perioada premodernă, în Oraşul din spaţiul românesc între Orient şi Occident. Tranziţia de la medievalitate la modernitate, ed. Laurenţiu Rădvan, Editura Universităţii “Al. Ioan Cuza” Iaşi, 2007, p.53-66
http://www.ebookdb.org/reading/54GAGB1D3E4E523623177769/OraAul-Din-SpaAiul-RomAnesc-Antre-Orient-Ai-Occident--TranziAia-De-La-Medievalit, accesat la 23 iul. 2014. Previzualizarea volumului permite lectura studiului evidenţiat.
Cum izvoarele documentare reflectă un statut aparte al văduvelor, autoarea s-a oprit asupra situaţiei acestora în Clujul premodern, în condiţiile în care a constatat diferenţe între urban şi rural, dar chiar şi în oraşe diferite. Studiul se conturează astfel ca unul de caz, aducând în atenţie dincolode consideraţii generale, aspecte particulare care toate construiesc imaginea statutului văduvelor din Clujul perioadei analizate.
Cele mai multe informaţii sunt legate de văduvele patricienilor şi cetăţenilor urbei, pentru alte categorii acestea fiind fragmentare. Autoarea face referiri la cadrul legal general subliniid însă că acesta nu era valabil în cazul oraşelor libere regale, unul din privilegiile lor fiind tocmai acela de a-şi statua singure viaţa internă, prin statute proprii. În cazul Clujului, cele mai multe referiri la statutul văduvelor se regăsesc în Tratatul asupra succesiunii din 1603. Este abordată din această perspectivă problema recăsătoririi, condiţiile în care aceasta se realiza, ţinând cont de anumite limitări impuse de vârsta văduvei, perioada de doliu, comemorarea soţului defunct, sau existenţa copiilor proveniţi din căsătoria anterioară care ridica problema tutelei şi drepturile lor materiale.
Un alt aspect analizat este continuarea de către văduve a afacerilor soţilor defuncţi, condiţii şi limite. Concluzia studiului este aceea că, tendinţa generală era de recăsătorire, susţinută de autorităţile locale şi bresle. Statutul de văduvă oferea femeii posibilitatea unei vieţi mai libere, care însă nu avea doar aspecte pozitive, astfel, siguranţa oferită de o nouă căsnicie era preferată de văduvele clujene ale timpului.
