De la Memorie şi cunoaştere locală

Revizia pentru 8 septembrie 2015 10:00; Ghizela (Talk | contribuţii)
(dif) ←Versiunea anterioară | afişează versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: Navigare, căutare

Cuprins

[modifică] Date biografice

n. 10.11.1892 – d. 23.08.1986.

Publicist, sociograf şi memorialist

Fiul lui Ion Clopoţel şi al Susanei, s-a născut la Poiana Mărului, în judeţul Braşov. A urmat studiile secundare la Braşov (1903-1912). A continuat pregătirea superioară la universităţile din Cluj, Budapesta şi Viena. A fost licenţiat în Litere, specializarea filologie romanică şi filosofie. La absolvirea studiilor a obţinut titlul de profesor.

În anul 1917 a fost angajat ca profesor la Caransebeş, unde a lucrat până la sfârşitul anului când a fost închis la Seghedin. A fost eliberat în anul următor. Între anii 1921-1931 a funcţionat ca profesor de limba română şi franceză la Şcoala Superioară de Comerţ din Cluj. După 1944 a lucrat ca inspector general pentru învăţământul muncitoresc, a fost director general al I.O.V.R. şi rector al Universităţii Libere din Braşov. A fost director al Bibliotecii Centrale Universitare din Bucureşti.

A debutat publicistic în anul 1911 în revista „Românul” din Arad. A desfăşurat o intensă activitate publicistică. A fost promotorul anchetelor sociale ca gen publicistic în România. A fost redactor-şef la publicaţiile „Gazeta Transilvaniei” din Braşov, „Patria” din Cluj, „Şoimul”, „Românul”. Ca redactor a lucrat la ziarele bucureştene: „Adevărul”, „Dimineaţa”, „Libertatea” şi la revistele: „Lumea nouă”, „Pagini literare”. În anul 1923, a editat la Cluj revista săptămânală „Societatea de mâine”, una dintre cele mai însemnate publicaţii româneşti transilvănene din perioada interbelică, care a apărut timp de peste două decenii, până în anul 1945. În anul 1932 a tipărit suplimentul „Tribuna democraţiei”. A colaborat la „Luceafărul”. A înfiinţat Biblioteca ziaristică şi „Almanahul presei române”.

S-a remarcat de asemenea prin cercetările întreprinse alături de Dimitrie Gusti în Munţii Apuseni şi Banat, care s-au finalizat prin materialele publicate în anul 1926: „Sociografie românească”, „Satele răzleţe ale României”, „Cum trăiesc 40000 de moţi”.

I-au fost decernate: premiul „Astra” pentru „Revoluţia din 1918 şi unirea Ardealului cu România”, premiul „Scotus Viator”, premiul Uniunii Scriitorilor (1975), Premiul special al Uniunii Scriitorilor (1982).

A fost membru al Sindicatului Presei române din Ardeal şi Banat.

A semnat şi cu pseudonimele: I. Ardelean, I. Bobei, Dumitru Corvinul, Euphraste, Traian Huniade, I. Poenaru, Dr. Titus Popa, Teofrast, Theophraste, I. Săgeată, Horia Trandafir, ş.a.

[modifică] Opera

  • Însemnări pe răboj, 1916
  • Antologia scriitorilor români de la 1821 încoace , I-IV, 1917-1918 (ed. II, 1924-1928)
  • Frământările unui an, 1918
  • Lupta pentru democraţie în România, 1921
  • Revoluţia din 1918 şi Unirea Ardealului cu România, 1926
  • Direcţia realismului social-economic, 1926
  • Două săptămâni în Cehoslovacia, 1926
  • Cum trăiesc 40000 de moţi, 1928
  • Sociografie românească, 1928
  • În jurul creditului agricol, 1930
  • Social-democraţia şi problemele României contimporane, 1931
  • Un program de culturalizare a satelor, 1933
  • Figuri reprezentative la noi: Vasile Goldiş, 1934
  • Social-democraţia în statele dunărene şi balcanice, 1935
  • Organizarea culturală regională, 1936
  • Zootehnizarea micei proprietăţi agrare, 1936
  • Al. Papiu Iliarian în faţa problemelor româneşti contemporane, 1939
  • Satele răzleţe ale României, 1939
  • Urmările convieţuirii multiseculare cu saşii din Transilvania, 1941
  • Dinastia română a Corvinilor, 1942
  • Educaţia socială şi politică a tineretului muncitoresc, 1946
  • Educaţia tineretului socialist, 1946
  • Originile, dezvoltarea şi desăvârşirea limbii române literare, 1970
  • Amintiri şi portrete, 1975

[modifică] Bibliografie

  1. Fornade, Dan. Personalităţi clujene (1800-2007) : dicţionar ilustrat. – Cluj-Napoca: Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2007, p.141, ISBN 978-973-133-101-0
  2. Petraş, Irina. Clujeni ai secolului 20. - Cluj-Napoca: Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2000, p.76 ISBN 973-686-102-3
  3. Zaciu, Mircea, Papahagi, Marian, Sasu, Aurel. Dicţionarul scriitorilor români, vol. 1: A-C. – Bucureşti: Editura Fundaţiei Culturale Române, 1995 -, p.611-612 . ISBN 973-9155-52-9