De la Memorie şi cunoaştere locală
Cuprins |
[modifică] Date biografice
n. 27 ian. 1890 Sibiu - d. 1976 ?
Pianistă, profesoară, muzicolog, scriitoare, poetă, traducătoare și publicistă. Considerată ca prima mare pianistă româncă interpretă a lucrărilor lui Bach.
A fost al doilea dintre cei șase copii ai familiei Mateiu și Octavia Voileanu. De mică a vădit aptitudini pentru muzcă, începând studiul pianului cu mama sa, apoi cu Viktor von Heldenberg, apreciat profesor de pian din Sibiu. Între anii 1908-1911 a studiat la Conservatorul de Muzică din Viena, clasa Ernst Ludwig. A studiat armonia cu Herman Grödener, istoria muzicii cu Eusebie Mandicevschi, muzica de cameră cu Wilhelm Bopp, directorul Conservatorului, cântul coral cu Eugen Thomas. A susținut examenul de absolvire a Conservatorului, cu calificativul Eminent și premiul Beethoven. A studiat apoi la Berlin, la Conservatorul Stern, la clasa profesorului Martin Krause, apoi cu renumitul profesor și pianist Leonid Kreutzer.
A făcut parte din prima generație de profesori ai Conservatorului de Muzică și Artă Dramatică din Cluj, înființat în anul 1919 de Gheorghe Dima, alături de Augustin Bena, Cornelia Deac, Ilie I. Sibianu, Romulus Cionca, Nicu Theodorescu, Ionel Crișan, Lelia Popovici, Ana Voileanu-Nicoară fiind desemnată să pună bazele Catedrei de pian. Ea a contribuit la formarea de generații de pianiști, compozitori, dirijori, profesori, muzicieni între care: Zeno Vancea, Dimitrica Dima, Elena Dima, Tudor Ciortea, Eugen Cuteanu, Sabin Drăgoi, Leontin Anca, Viorica Radu, Alma Cornea-Ionescu, Ecaterina şi Magdalena Herţeg, Rozalia Peteanu, Stela Haţieganu, Liviu Comes, Vasile Herman, Erich Bergel, Ioan Selmeczi, Elena Margareta Gherman, Harald Enghiurliu, Petre Sbârcea şi alţii. În anul 1952, la pensionare, conducerea Şcolii Medii de Muzică din Cluj i-a propus să se ocupe de catedra nou înfiinţată de Acompaniament şi Corepetiţie. În anul 1955 și-a încheiat activitatea didactică.
A desfășurat și o intensă activitate artistică: a susţinut recitaluri solo, de muzică de cameră, a cântat ca solistă acompaniată de orchestră, cu un repertoriu bogat, care cuprindea toate stilurile muzicale. În mod deosebit s-a apropiat de creaţia lui Bach. Recitalul dedicat exclusiv creaţiei lui Bach, susţinut pe 19 noiembrie 1921 în Sala Bechstein din Berlin, cel din aprilie 1922 de la Leipzig şi alte manifestări muzicale i-au adus renumele de „Bach-Interpretin”.
Începând cu anul 1928, Ana Voileanu-Nicoară s-a afirmat și ca un talentat critic muzical, publicând 70 de cronici muzicale apărute în publicaţiile Societatea de mâine, Drumul nou, Patria, Curier muzical. A semnat de asemenea lucrări precum: Gheorghe Dima. Viaţa şi opera (1957), Chipuri şi mărturii (1971), volum cu caracter autobiografic. A colaborat la Enciclopedia Minerva (1929). A realizat și o serie de traduceri: cicluri de lieduri, opere, lucrări vocal-simfonice, coruri preclasice.
A fost decorată la 25 martie 1970 cu Ordinul Meritul cultural clasa a III-a, pentru activitatea în slujba dezvoltării învățământului muzical.
[modifică] Opera
Gheorghe Dima. Viaţa şi opera (1957); Chipuri şi mărturii (1971); Contribuţii la problematica interpretării muzicale (2005).
[modifică] Bibliografie
- Ana Voileanu-Nicoară (1890-1976) – personalitate complexă a școlii pianistice românești/Cristina Pascu, în Făclia ziar independent de Cluj, 15 sept. 2016.
- Clujeni ai secolului 20. Dicționar esențial. – Cluj-Napoca : Casa Cărții de Știință, 2000, p.338. ISBN. 973-686-102-3
- Personalități clujene (1800-2007). Dicționar ilustrat . – Cluj-Napoca : Casa Cărții de Știință, 2007, p.640 ISBN 978-973-133-101-0
