De la Memorie şi cunoaştere locală

Revizia pentru 31 mai 2017 08:40; Ghizela (Talk | contribuţii)
(dif) ←Versiunea anterioară | afişează versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: Navigare, căutare

Cuprins

[modifică] Date biografice

n.? – d.?

Publicistă, scriitoare. Prima absolventă de teologie din România.

A studiat teologia în Anglia la Oxford și Londra, fiind prima femeie absolventă de teologie din România.

A publicat articole literare, teologice și programatice în Neamul Românesc, Fântâna Darurilor, Universul, Glasul Strămoșesc, Revista teologică, Renașterea, Telegraful român etc. În anul 1920 a pus bazele revistei Lumina femeii, cu apariție lunară timp de trei ani. În anul 1926, a publicat volumul de proză Bucuria vieții, iar în anul 1935 romanul Taina arborelui de Myonga'. A realizat manuale de învățare a limbii engleze, alcătuite după metoda fonetică.

A fost vicepreședintă a Societății pentru vestirea Evangheliei, inspectoare a cercetașelor. A conferențiat frecvent la diferite întruniri pe teme religioase și naționale. În vara anului 1925 a participat la Congresul Interparlamentar de la Washington ca secretară a grupului parlamentar român.

[modifică] Lucrări publicate

Bucuria vieții (1926); Taina arborelui de Myonga (1935)

[modifică] Bibliografie

  1. Prima româncă studentă în teologie. D-na Sanda I. Matei/Iosif. E. Naghiu în Gazeta ilustrată, nr.4/5, 1938, p.45. la http://documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/gazetailustrata/1938/BCUCLUJ_FP_279699_1938_007_004_005.pdf, accesat la 20 iulie 2016