De la Memorie şi cunoaştere locală
Cuprins |
Date biografice
n. 16 dec. 1883, Timișoara – d. 25. aug. 1977, Cluj. Arhitect. Prozator. Poet. Om politic.
A urmat Colegiul Reformat din Cluj (1891). Inițial a studiat ingineria la Universitatea Tehnică din Budapesta, între anii 1902-1904, după care s-a transferat la secția de Arhitectură, pe care a absolvit-o în 1907. A beneficiat de o bursă de studii la Istanbul, pentru cercetări de arhitectură bizantină (1917-1918).
După încheierea studiilor, a lucrat cu arhitecți cunoscuți ca: Moric Pogany, Dénes György şi Géza Mároti, cu care a și participat la numeroase concursuri de arhitectură. A fost o figură reprezentativă a mișcării Fiatalok (Tinerii), fondată în anul 1906, care avea ca scop crearea unei arhitecturi maghiare contemporane. Grupul a îmbrățișat ideile Art and Crafts și modelul mișcării naționale romantice finlandeze (Lars Sonck), ce aveau să fie urmate de tinerii arhitecți și artiști maghiari. Ardealul a devenit astfel sursă de inspirație pentru noul „stil național”. Kós Károly şi-a creat propriul stil, bazat pe studiul arhitecturii medievale şi populare maghiare, împletit cu tehnica clădirilor moderne şi a elementelor de Art Nouveau. În anul 1908, el a fost inclus în grupul arhitecţilor ce au reprezentat Ungaria la Expoziţia Internaţională de Arhitectură de la Viena. La 30 de ani, arhitectul avea terminate unele dintre cele mai importante lucrări ale sale: Biserica romano-catolică din Zebegeny, Pavilioanele Grădinii Zoologice din Budapesta, Şcoala primară şi Grădiniţa din strada Városmajor, Budapesta, Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe şi Biserica Calvină din Cluj-Napoca. Din cauza Primului Război Mondial, lucrări din aceeași perioadă, precum spitalul din Sfântu Gheorghe şi Casa Regală de Vânătoare, au rămas în fază de proiect. În 1913 și-a construit, o reședință lângă Cluj, la Stana, pe care a numit-o Várjuvár (Castelul Ciorii). După ce s-a mutat în noua casă, a renunţat să mai facă proiecte în Budapesta şi s-a axat pe lucrări doar în zona Ardealului.
Apariţia stilului naţional românesc nu a fost trecută cu vederea de către arhitect. Kós Károly nu a respins stilul neobizantin, cu atât mai mult cu cât l-a studiat în Istanbul. A observat atent moştenirea Bizanţului din cultura transilvană şi a descoperit posibilitatea unei interpretări transilvănene în proiectul pentru Catedrala Ortodoxă, competiţie în care a obţinut locul al II-lea. S-a implicat şi în proiectarea mai multor biserici româneşti în zona Călata (Kalotaszeg): în 1924 – Biserica greco-catolică din Stana (construită în 1927), între 1924-1927 – cea din Petrinzel (1927), în 1928 – cea din Ardeova (1930). Biserica din Feiurdeni (1927-1928) este chiar varianta „micşorată” a proiectului catedralei ortodoxe din Cluj, cu care a participat la concurs. La Feleac, Cluj, a restaurat un edificiu medieval, lărgind şi, totodată, proiectând un turn. Kós Károly şi-a continuat activitatea de arhitect în Ardeal până în 1960. A finalizat numeroase proiecte de locuinţe, clădiri publice, construcţii agricole, restaurări de biserici şi construcţii de noi biserici.
Literar, a debutat cu placheta Cântece despre regele Attila, activitatea sa de prozator și poet concretizându-se în mai multe volume publicate.
În iarna lui 1912, la Stana, a fondat publicația Kalotaszeg. În 1921, împreună cu Paál Árpád și Zágoni István au scos broșura Kiáltó Szó. Anul următor a pornit și editat publicația politică Vasárnap. Împreună cu alți scriitori a fondat în 1924 editura scriitorilor ardeleni Erdélyi Szépmíves Céh, al cărei membru a fost până în 1944 la desființare. În 1926 a fost membru fondator al grupului Helikon și din 1931 a fost redactor al publicației Erdélyi Helikon. Între 1948-1949, a colaborat la publicația clujeană Villágoság.
Din 1940 până în anul 1953 a predat la Facultatea de Agricultură din Cluj, unde a ocupat și postul de decan în anul universitar 1945-1946.
Și-a început cariera politică fondând împreună cu Lajos Albrecht și alții în 1921, Partidul Popular Transilvănean. În anul 1944, casa lui Kós din Stana a fost jefuită, iar arhitectul s-a refugiat la Cluj, unde s-a alăturat familiei. Aici a devenit director al Asociației Economice Ungaro-Transilvănene. După al doilea război mondial și-a asumat din nou activismul politic și a fost președinde al filialei Cluj a Uniunii Populare Maghiare. Între anii 1946-1948 a fost membru în Parlamentul României.
În anul 1916 a primit Crucea de Cavaler a Ordinului Francisc Iosif, apoi în 1938, pentru romanul Országépitő a primit premiul Baumgarten, iar în 1940 a fost distins cu Coroana Corvin pentru munca dedicată maghiarimii ardelene. După al doilea război mondial a primit medalia Czigler a Asociației Inginerilor și Constructorilor Maghiari, în 1944, urmată de Ordinul Muncii clasa I în 1958, Ordinul Cultural clasa I în 1968 și Ordinul 23 August în 1973. Postum, în 2010 i-a fost acordat premiul Ybl Miklós. În anul 1966 i s-a decernat titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice din Budapesta.
Volume publicate (selectiv)
Erdélyország népének építése (1908); Atila Királról Ének –baladă (1909, 1923); Régi Kalotaszeg (1911); Testamentum és agrikultura (1915); Sztanbul (1918); Gálok – roman (1919, 1930); Erdély kövei (1922); Varju-nemzetség – roman (1925); A lakóház művészete (1928); Erdély (1929); Kalotaszeg (1932); Az országépítő – roman (1934); Budai Nagy Antal – teatru (1936); István király – teatru (1942); A székely nép építészete (1944); Erdély népi gazdasági építészete (1944); Falusi építészet (1946); A kollektív gazdaság üzemi épületberendezése (1954); Mezőgazdasági építészet (1957).
Bibliografie
- Kós Károly, https://hu.wikipedia.org/wiki/K%C3%B3s_K%C3%A1roly_(%C3%A9p%C3%ADt%C3%A9sz), accesat la 8 aug. 2017.
- Kós Károly/Mara Popescu, http://arhitectura-1906.ro/2014/01/kos-karoly/, accesat la 8 aug. 2017.
- Personalități clujene (1800-2007). Dicționar ilustrat/Dan Fornade. – Cluj-Napoca: Casa Cărții de Știință, 2007, p.294. ISBN 978-973-133-101
