De la Memorie şi cunoaştere locală
Cuprins |
Date biografice
Născută la 30 mai 1929, Brașov – decedată la 4 mai 2018, Cluj-Napoca. Cadru universitar, publicistă și disidentă anticomunistă recunoscută.
Școala primară la Reghin și Școala medie la Târgu Mureș și Cluj, unde absolvă Liceul „Doamna Stanca” din Cluj (1948). Urmează cursurile Facultății de Filologie, secția Limba și literatura franceză, din cadrul Universității „Victor Babeș” din Cluj (UBB din 1959). Lucrează ca profesoară la o școală din Zalău, iar din 1958 revine în universitatea clujeană ca asistent universitar și ulterior ca lector.
Personalitatea sa este cunoscută în primul rând pentru acțiunile sale de rezistență împotriva regimului comunist din România. După cum singură afirma, declicul pentru conștientizarea lipsei de libertăți din România s-a produs în timpul unei vizite din Franța (1965), când a observat că președintele Charles de Gaulle era criticat fără ca cei vinovați de acest „delict” să fie arestați sau pedepsiți în vreun fel. Pentru Doina Cornea, această „rușine” a făcut-o să reacționeze, încercând „să trăiască normal, într-o țară anormală”.
Primele acțiuni protestatare le inițiază în 1980, prin conceperea unor materiale samizdat, distribuite prin intermediul unor prieteni. Începând cu 1982 și până în 1989, Doina Cornea reușește să trimită mai multe manifeste la postul de radio „Europa Liberă”, fapt ce atrage după sine pedeapsa cu destituirea sa din universitate (1983). Mai mult, este anchetată de către Departamentul Securității Statului (DSS, sau pe scurt Securitatea), urmărită și plasată sub supraveghere atentă, atât ea, cât și fiul său, Leontin Iuhas.
În timpul revoltei muncitorilor de la Brașov, din 15 noiembrie 1987, Doina Cornea a răspândit peste 150 de manifeste de solidaritate cu aceștia, motiv pentru care, alături de fiul său Leontin, a fost arestată timp de cinci săptămâni (nov. - dec. 1987). Ulterior este plasată în arest la domiciliu, situație existentă până la manifestațiile de stradă de la Cluj-Napoca, din 21 decembrie 1989.
De la începutul revoltei românilor din decembrie 1989, atât la Cluj-Napoca, cât și la București, numele Doinei Cornea apare tot mai mult în atenția opiniei publice românești, fiind luat în calcul pentru diferite demnități publice. La 22 decembrie 1989, Doina Cornea este aleasă în Consiliul Frontului Salvării Naționale (CFSN), organism politic central al noii puteri de la București, din care demisionează în 23 ian. 1990, nemulțumită de proveniența politică a noilor săi colegi și de încălcarea promisiunii noului lider, Ion Iliescu, de a nu participa la alegerile generale. Înființează sau participă la alte inițiative politice și civice, cum ar fi Grupul pentru Dialog Social, Alianța Civică și Forumul Democrat Antitotalitar din România, fără să activeze mult timp în acestea, retrăgându-se defintiv din orice activitate politică.
A continuat să-și publice ideile în peste o sută de articole din ziare și reviste românești, participând la numeroase conferințe, în stradă și străinătate. În semn de omagiu, după moartea acesteia, în 2018, a fost înființată la Cluj-Napoca Casa Memorială „Doina Cornea” (2020), iar strada Alba Iulia din Cluj-Napoca a fost rebotezată cu numele cunoscutei disidente, în timp ce la București, numele bulevardului Vasile Milea a fost redenumit Doina Cornea.
Publicații
Dintre cărțile scrise de cunoscuta disidentă clujeană, enumerăm:
Liberté? Entretiens avec Michel Combes, suivis de lettres ouvertes adressées à Nicolae Ceausescu, Ion Iliescu, Petre Roman (1990); Scrisori deschise și alte texte (1991); Libertate (1992); Fața nevăzută a lucrurilor (1990-1999); Dialoguri cu Rodica Palade (1999); La face cachée des choses (2000); Puterea fragilității (2006); Jurnal. Ultimele caiete (2009).
Traduceri
Mircea Eliade, Încercarea labirintului. Convorbiri cu Claude-Henri Rocquet (Ed. Dacia, Cluj, 1990; reeditare, Ed. Humanitas, București, 2007); Gânduri pentru zilele ce vin, în colaborare cu Viorica Lascu (Ed. Dacia, Cluj, 1995); Vladimir Ghika, Ultimele mărturii (Ed. Dacia, Cluj, 1997, reeditare, 2006); Vladimir Ghika, Fragmente postume (Ed. Dacia, Cluj, 2003);
