De la Memorie şi cunoaştere locală
Cuprins |
Date biografice
N. la 1 apr. 1881, la Rășinari, jud. Sibiu – d. la 6 mai 1938, la Ciucea, jud. Cluj. Poet, publicist și om politic român din prima jumătate a secolului al XX-lea.
Tatăl său era preot, iar mama învățătoare în satul natal. Tot acolo urmează școala primară, din 1886 până în 1890, după care se înscrie la Liceul de stat din Sibiu, iar apoi la liceul românesc din Brașov. La absolvirea studiilor liceale, în 1900, Octavian Goga s-a înscris la Facultatea de Litere și Filozofie a Universității din Budapesta, iar apoi la Berlin, finalizându-și studiile superioare în 1904.
Debutează literar încă din anii liceului, prin publicarea poeziei– Atunci și acum – în revista sibiană „Tribuna” (1897), urmată de altele, în revistele „Familia” și „Luceafărul”, ultima din Budapesta, al cărui editor și director a fost în perioadele 1907-1909, 1912-1914. Dacă la primele publicări literare a folosit mai ales numele de Tavi sau Octavian, la publicarea poeziei Sfârșit de septembrie în „Luceafărul” folosește pentru prima oară numele său întreg.
De altfel, poeziile incluse în primul său volum – Poezii (1905) – provin, în majoritate, din această revistă. Între aceste poezii se numără câteva care au creat atunci o mare emoție printre conaționalii săi: Oltul, Dăscălița, Plugarii, Rugăciune, Lăutarii, Clăcașii, etc. Criticii vremii, printre care Iosif Vulcan, Titu Maiorescu, Sextil Pușcariu, Nicolae Iorga sau Eugen Lovinescu i-au apreciat poezia și valențele estetice, sociale și naționale pentru lirica românească. Alte volume de poezii au fost publicate în 1909 (Ne cheamă pământul), 1913 (Din umbra zidurilor), 1916 (Cântece fără țară), 1939, postum (Din larg).
Ideile politice și le-a exprimat atât prin intermediul gazetelor, cât și prin acțiuni politice concrete, în Transilvania și Ungaria, până 1918, în Regatul României, după 1918. Activitatea publicistică i-a atras din partea autorităților maghiare mai multe procese politice, două întemnițări (1909 - Budapesta, 1912 - Seghedin) și chiar o condamnare la moarte în contumacie, pentru acuzația de „înaltă trădare”, determinându-l să fugă în România, de unde continuă activitatea politică unionistă.
La 1 decembrie 1918, cu ocazia unirii Transilvaniei cu România, Octavian Goga a fost ales membru al Consiliului Dirigent, guvernul de tranziție al Transilvaniei până la integrarea definitivă în granițele statului român. Despărțindu-se de foștii colegi de partid din Transilvania, grupați în jurul lui Iuliu Maniu, în cadrul Partidului Național Român, iar din 1926, în cadrul Partidului Național Țărănesc, Octavian Goga își întemeiază propriul partid – Partidul Național Agrar, devenit prin contopirea cu un alt partid naționalist, Partidul Național Creștin.
Din această poziție, Octavian Goga a deținut o serie de demnități și funcții publice, de la cea de deputat, șef de partid, la ministru și chiar de șef de guvern, care au conturat o personalitate puternică, dar controversată, înclinată spre tendințe naționaliste, autoritare, favorabilă unei apropieri a României de ideologiile fascistă și nazistă.
În timpul scurtei sale guvernări, între decembrie 1937 – februarie 1938, Octavian Goga a luat câteva măsuri legislative, considerate discriminatorii, împotriva minorității evreiești din România. Una dintre acestea a vizat reconfirmarea calității de cetățeni prin dovedirea acestui drept prin acte de stare civilă, într-un termen limitat la 20 de zile, ceea ce a făcut ca un număr de peste 200.000 de evrei să-și piardă cetățenia română.
