De la Memorie şi cunoaştere locală

Salt la: Navigare, căutare

Cuprins

Începuturile casinelor în Ungaria și Transilvania

Înființarea Casinei Române din Cluj

În secolul al XIX-lea, și în Cluj, marcant centru politic și cultural al Transilvaniei, intelectualitatea românească a depus eforturi pentru susținerea unei mișcări culturale românești. Astfel, în 1860, mai mulți intelectuali români au pus problema înființării unei societăți culturale, care să asigure un loc de întrunire și un cadru organizat pentru activitățile culturale românești.

Statutele au fost înaintate autorităților și, la 22 martie 1861, s-a primit aprobarea pentru întemeierea reuniunii culturale clujene. La 1 octombrie 1861, în prezența unui public numeros, a avut loc festivitatea de inaugurare a „Societății române de lectură din Cluj” sau cum i se spunea mai simplu, a Casinei Române, salutată cu entuziasm de presa românească.

Conform statutului, scopul acesteia era: „înaintarea în cultura mai înaltă și estetică prin lectura de opuri și ziare românești”, iar pentru aceasta era preconizată „adunarea unei biblioteci mai cu seamă de producte literare române”.

Membru al casinei, conform acelorași Statute, putea fi „tot insul cu cultura și purtarea morală”. Casina era condusă de un comitet compus din președinte, 8 membri ordinari și 4 supleanți aleși de adunarea generală. Mai târziu, în locul președintelui a fost ales un director, un vice-director, un casier, un controlor, un secretar și un bibliotecar. Casina avea un sigiliu cu inscripția „Sigiliul Societății române de lectură din Clusiu”. Sediu acesteia s-a stabilit într-o încăpere din casele parohiale, unde aceasta a funcționat ani de zile, protopopii români oferind spațiul necesar. Ulterior, locația s-a tot schimbat în căutarea de spații mai adecvate, o vreme Casina funcționând în clădirea băncii Economul, apoi în casele Petran, dar și în alte locații.

Din primul comitet al casinei au făcut parte: președinte – protopopul greco-catolic Ioan – Fekete Negruțiu, vicepreședinte – protopopul ortodox Vasile Roșescu, casier – Dimitrie Crainic, controlor – Ioan Moldovan, notari – Petru Nemeș și Dimitrie Poruțiu, membri – Dimitrie Moga, Adulian și Dunca. După doi ani de activitate, Casina Română avea 32 de membri clujeni și 40 din afară, un capital de 1.400 de florini și o bibliotecă de 100 de volume. S-au depus continuu eforturi pentru îmbogățirea bibliotecii și diversificarea activităților cu prelegeri publice, începând din 1871, sau reprezentații teatrale susținute de tinerimea română.

Înființarea despărțământului Cluj al ASTREI în 1870 și a Societății culturale a studenților „Iulia”, în 1872, a dus la amplificarea activităților din cadrul Casinei. După un deceniu de activitate, numărul membrilor ei a ajuns la 80.

În istoria sa, Casina Română a cunoscut perioade de criză financiară, dar și reveniri prin susținerea sa solidară, care a permis dezvoltarea activității sale, creșterea bibliotecii, a numărului de abonamente la ziare. Astfel, în 1879, biblioteca deținea peste 200 de volume, fiind abonate 12 ziare. Raportul comitetului din 1903, consemna existența unei biblioteci de 268 de volume și o activitate susținută desfășurată în cadrul Casinei. Doi ani mai târziu, prin apelul adresat Academiei Române, biblioteca a mai crescut cu 96 de volume.

Dacă, inițial, prin Casina Română din Cluj se înțelegea o societate de lectură, în timp, ea a devenit locul de întrunire al intelectualității românești, unde se desfășurau toate acțiunile cultural-naționale și politice ale românilor din Cluj. Deși, conform statutelor, era interzisă activitatea politică, multe întruniri ale clubului electoral al Partidului Național Român se desfășurau aici. Casina Română din Cluj a constituit un cadru al vieții culturale românești, desfășurată alături și împreună cu celelalte societăți culturale, contribuind la emanciparea culturală și susținerea sentimentului național al românilor din oraș și împrejurimi.

Bibliografie

  1. Eugenia Glodariu, Casina Română din Cluj, în „Acta Musei Napocensis”, Istorie 32, II, 1996, p. 297-304.
  2. Novák Béla, Fővárosi kaszinók a 19. században, în „Budapesti Negyed”, Anul XII, nr. 4(46), 2004.
  3. Berki Imre, A kaszinók voltak a hazai demokrácia csírái, în „Mult-kor”, la https://mult-kor.hu/cikk.php?id=20372.