De la Memorie şi cunoaştere locală

Salt la: Navigare, căutare

Cuprins

[modifică] Colegiului Academic. Istoric, aspecte arhitecturale

Colegiul Academic
Colegiul Academic

Clădirea se află la intersecția străzilor Emmanuel de Martonne și Mihail Kogălniceanu, pe locul unui vechi teatru din secolul al XIX-lea, unde și-au lansat carierele mai mulți actori iluștri maghiari. La inaugurarea noului teatru din Cluj în 1906, această clădire a fost cumpărată de către stat pentru Universitatea din Cluj, iar după 1918 a revenit universității „Daciei Superioare” pentru a servi ca depozit al muzeului botanic, ceea ce a contribuit la avansarea stării ei de degradare fizică, obligând Rectoratul Universității „Regele Ferdinand” să ia în discuție demolarea și ridicarea unei nou clădiri cu funcționalități variate.

Lucrările de construcție a clădirii Colegiului Academic
Lucrările de construcție a clădirii Colegiului Academic

Construit pe vechile fundații de piatră, după planurile arhitectului George Cristinel și numit inițial Colegiul „Regele Carol al II-lea”, noul edificiu, cu linii drepte și suprafețe plane, fără ornamente, mai specifice stilului funcțional al secolului al XX-lea, contrastează cu restul construcțiilor din jur. Ca element de arhitectură, destul de inedit ca amplasament, este turnul prismatic de pe colțul clădirii dinspre intersecția amintită, construit, oarecum, în lateralul edificiului și prevăzut cu un geam vertical și îngust.

Lucrările de construcție a clădirii Colegiului Academic
Lucrările de construcție a clădirii Colegiului Academic

Istoria a fost schimbătoare și în privința denumirii acestei clădiri universitare, care s-a numit, între 1940-1944 Casa Studențească „Regele Matia”, apoi Casa Universitarilor din 1950, iar în zilele noastre Colegiul Academic. În ciuda acestei destinații universitare contemporane, spațiul clădirii Colegiului Academic a fost, mai degrabă, impregnat de atmosfera artistică, fie că vorbim de cea teatrală, până la începutul secolului al XX-lea, fie de cea muzical-simfonică, datorită găzduirii, din 1955, a Filarmonicii de Stat „Transilvania”. Astăzi, după revenirea clădirii în patrimoniul Universității „Babeș-Bolyai”, aici se află Facultatea de Studii Europene și Casa Universitarilor, Filarmonica „Transilvania” susținând concertele în regim de închiriere.

[modifică] Regele Carol al II-lea la festivitatea de inaugurare a noului edificiu

La 13 iunie 1937 au avut loc festivitățile inaugurării Colegiului Academic din Cluj, în prezența familiei regale a României.

La sosirea în gara din Cluj, Regele Carol al II-lea a fost întâmpinat cu fastul cuvenit, fiind susținută o scurtă alocuțiune de către prof. Nicolae Drăganu, primarul municipiului și prorectorul Universității. La ora 10.30, Suveranul a fost primit de Senatul Universitar în frunte cu rectorul Universității, regele, alături de membri ai Guvernului, participând la solemnitatea inaugurării Colegiului Academic, botezat Carol al II-lea. A urmat ceremonia decernării titlului de Doctor Honoris Causa Regelui Carol al II-lea, Patronul Colegiului. Serbările au luat sfârșit la ora 13.00, când, după vizitarea Colegiului, a fost servită masa.

La ora 16.00, Majestatea sa Regele însoțit de membrii Guvernului și de celelalte autorități, întâmpinate de profesorul Iuliu Hațieganu, au participat la manifestația străjerilor și șoimilor, pe arena sportivă a Municipiului. După serbările sportive, Regele Carol al II-lea, însoțit de membrii Guvernului și ai Senatului Univesitar, a vizitat Muzeul Etnografic, unde oaspeții au fost primiți de prof. Romulus Vuia, directorul muzeului; Muzeul Limbii Române, unde oficiul de gazdă a fost făcut de prof. Sextil Pușcariu; Muzeul de antichități (Institutul de Studii Clasice), unde oaspeții au fost întâmpinați de prof. Teodor A. Naum directorul instituției; Institutul de Istorie Națională, unde au fost primiți de prof. Ioan Lupaș; Muzeul Botanic, unde oficiile de gazdă le-a făcut prof. Al. Borza. La solicitarea Suveranului, au fost vizitate Căminele Studențești Avram Iancu și al Studentelor universității. Ziua s-a încheiat cu un banchet fastuos oferit de Minsitrul Educației Naționale, la care au participat 300 de invitați.

[modifică] Bibliografie

  1. Alicu, Dorin (coord.), Cluj-Napoca. Inima Transilvaniei, Cluj-Napoca, Editura Studia, 1997
  2. Gaal, Gyorgy, Cluj-Napoca. Ghid turistic, istoric, cultural, Cluj-Napoca, Editura Tortoma, 2014;
  3. https://cluj.com/locatii/colegiul-academic-casa-universitarilor/, link consultat în 03.10.2016;
  4. Universitatea „Regele Ferdinand I” din Cluj. Anuarul 1936-37 la http://documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/anuaruluniversitatiidincluj/1936-1937/BCUCLUJ_FP_452283_1_1936_1937_016_0001.pdf, accesat la 7 nov. 2018.