De la Memorie şi cunoaştere locală

Salt la: Navigare, căutare

1911-1971 : 60 de ani : Fabrica de piele şi încălţăminte Cluj : Introducere la o monografie. – [Cluj]: [s.n.], [1971], 41 p.

Lucrarea, de mici dimensiuni, precedată de un scurt Cuvânt înainte, a fost redactată de un colectiv format din Gheorghe Mărinceanu, Candit Miş, Nicolae Ciovârnache, Ion Bodoni, Carol Molnár, Ion Hanuschi, Sabin Belu şi Rodica Sofroni.

Este vorba despre o succintă trecere în revistă a istoricului întreprinderii, de la începuturile sale, cu debutul activităţii „Fabricii de pielărie Fraţii Renner & Co” la 15 iunie 1911, care avea la bază o tăbăcărie modestă ce fiinţa în partea de nord-est a oraşului, în anul 1910.

Sunt prezentate date legate de capital, număr de salariaţi şi producţie de-a lungul perioadei interbelice şi primii ani postbelici. Este semnalată schimbarea în anul 1930 a denumirii întreprinderii, în „Uzinele Dermata”, care au fuzionat cu fabrica de încălţăminte „Turul” din Timişoara, cu preluarea puternicei reţele de desfacere a acesteia din urmă (68 de magazine în anul 1938).

După 1948, fabrica a luat numele lui János Herbák. Perioada de după naţionalizare, cu preluarea în anii 1949-1955 a fabricii de pielărie „Cameleonul” şi a fabricii de încălţăminte „Victoria”, este analizată cu mai multe detalii.

Sunt urmărite evoluţia producţiei, produse, creşterea productivităţii, metode noi de prelucrare şi noi tehnologii, evoluţia investiţiilor, personalul, pregătirea acestuia, activităţi extraprofesionale ale acestuia, etc. Analiza evoluţiei activităţii întreprinderii este însoţită de prezentarea de grafice şi tabele.

Lucrarea nu prezintă aparat critic.