De la Memorie şi cunoaştere locală
| Versiunea de la data 19 aprilie 2024 09:36 (modifică) Ghizela (Talk | contribuţii) ← Diferenţa anterioară |
Versiunea de la data 19 aprilie 2024 09:38 (modifică) (anulează) Ghizela (Talk | contribuţii) Diferenţa următoare → |
||
| Linia 2: | Linia 2: | ||
| ==nființarea Casinei Române din Cluj== | ==nființarea Casinei Române din Cluj== | ||
| Casinele din Ungaria, înființate pe parcursul secolului al XIX-lea, au avut ca model cluburile din Marea Britanie, care au început să se constituie încă din secolul al XVI-lea, ca locuri de întâlnire pentru afaceri și distracție. Acestea au stat la baza renumitei vieți de club englezești, care a înflorit în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Cel care a adus și a împământenit în Ungaria ideea de casină, a fost contele Széchenyi István de Sárvár-Felsővidék (1791-1860), care a intrat în contact cu lumea cluburilor englezești în timpul călătoriei sale în Marea Britanie. Ca urmare, el a dorit să experimenteze și în țara sa ceva asemănător, sub forma unor societăți de promovare a educației, al schimbului de idei în folos public, a conversațiilor plăcute. La înființarea, în 1827, a Casinei din Pesta (ulterior Nemzeti Casino), el afirma că dorea ca după numeroasele modele de la Londra, Paris, Graz, Praga să existe și în Ungaria un loc de întâlnire deosebit unde, mai ales bărbații de seamă, mai educați și mai inteligenți, din toate straturile societății, să se întâlnească pentru conversație, pentru lectura ziarelor, a publicațiilor lunare de economie, științe, artă, un loc unde se putea servi masa la restaurant și unde, în timpul liber, puteau să se și distreze. | Casinele din Ungaria, înființate pe parcursul secolului al XIX-lea, au avut ca model cluburile din Marea Britanie, care au început să se constituie încă din secolul al XVI-lea, ca locuri de întâlnire pentru afaceri și distracție. Acestea au stat la baza renumitei vieți de club englezești, care a înflorit în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Cel care a adus și a împământenit în Ungaria ideea de casină, a fost contele Széchenyi István de Sárvár-Felsővidék (1791-1860), care a intrat în contact cu lumea cluburilor englezești în timpul călătoriei sale în Marea Britanie. Ca urmare, el a dorit să experimenteze și în țara sa ceva asemănător, sub forma unor societăți de promovare a educației, al schimbului de idei în folos public, a conversațiilor plăcute. La înființarea, în 1827, a Casinei din Pesta (ulterior Nemzeti Casino), el afirma că dorea ca după numeroasele modele de la Londra, Paris, Graz, Praga să existe și în Ungaria un loc de întâlnire deosebit unde, mai ales bărbații de seamă, mai educați și mai inteligenți, din toate straturile societății, să se întâlnească pentru conversație, pentru lectura ziarelor, a publicațiilor lunare de economie, științe, artă, un loc unde se putea servi masa la restaurant și unde, în timpul liber, puteau să se și distreze. | ||
| + | |||
| Apoi, exemplul Nemzeti Casino a fost încetățenit în numeroase locuri din Ungaria, cercurile înființate, spre deosebire de cluburile engleze, purtând denumirea de casino-uri. Casinele, deschise pe rând în provincie, au preluat statutul de organizare al Nemzeti Casino. Potrivit datelor statistice, dacă la 1833 existau 33 de casine, în 1848, în Ungaria, erau funcționale 180, iar în Transilvania, 30. | Apoi, exemplul Nemzeti Casino a fost încetățenit în numeroase locuri din Ungaria, cercurile înființate, spre deosebire de cluburile engleze, purtând denumirea de casino-uri. Casinele, deschise pe rând în provincie, au preluat statutul de organizare al Nemzeti Casino. Potrivit datelor statistice, dacă la 1833 existau 33 de casine, în 1848, în Ungaria, erau funcționale 180, iar în Transilvania, 30. | ||
| - | Casinele erau deschise de dimineața până seara, aveau o bibliotecă, aici se puteau citi toate ziarele importante, dețineau uneori restaurant, salon, sală de cărți și biliard. Acestea au contribuit la dezvoltarea culturii, a producției de carte, prima sarcină la înființarea lor fiind dotarea cu o bibliotecă proprie care să fie extinsă continuu și cu principalele periodice, stimulând astfel și dezvoltarea editării publicațiilor, carte sau periodice. Aici erau organizate evenimente culturale pentru membri. Erau locuri de întâlnire în care se puteau desfășura conversații informale și de afaceri diverse. Au fost locuri de pornire a numeroase inițiative caritabile, economice, de construcție urbană etc., chiar dacă contrar modului în care le-a gândit Széchenyi, au devenit și locuri de dezbateri politice. Tot contrar viziunii sale se putea observa că, în diverse așezări, elitele locale se adunau în casine separate, în timp ce clasa de mijloc înființa casine burgheze sau societăți de lectură, iar în alte locuri s-au înființat casine evreiești, separate. | + | |
| + | Casinele erau deschise de dimineața până seara, aveau o bibliotecă, aici se puteau citi toate ziarele importante, dețineau uneori restaurant, salon, sală de cărți și biliard. Acestea au contribuit la dezvoltarea culturii, a producției de carte, prima sarcină la înființarea lor fiind dotarea cu o bibliotecă proprie care să fie extinsă continuu și cu principalele periodice, stimulând astfel și dezvoltarea editării publicațiilor, carte sau periodice. Aici erau organizate evenimente culturale pentru membri. Erau locuri de întâlnire în care se puteau desfășura conversații informale și de afaceri diverse. Au fost locuri de pornire a numeroase inițiative caritabile, economice, de construcție urbană etc., chiar dacă contrar modului în care le-a gândit Széchenyi, au devenit și locuri de dezbateri politice. Tot contrar viziunii sale se putea observa că, în diverse așezări, elitele locale se adunau în casine separate, în timp ce clasa de mijloc înființa casine burgheze sau societăți de lectură, iar în alte locuri s-au înființat casine evreiești, separate. | ||
| + | |||
| Și în Transilvania, casinele au avut o importanță deosebită atât în viața publică maghiară, cât și în cea românească. Pentru populația românească din Transilvania, înființarea casinelor române a fost determinată de nevoia de reunire sub raport social, asigurarea progresului cultural prin cultivarea limbii române și a tradițiilor, nevoia de loisir de calitate prin lectură, conversație, jocuri etc. Prima casină română înființată a fost cea de la Brașov, în 1835, după care, alte casine române au luat ființă în aproape toate centrele mai importante din Transilvania. | Și în Transilvania, casinele au avut o importanță deosebită atât în viața publică maghiară, cât și în cea românească. Pentru populația românească din Transilvania, înființarea casinelor române a fost determinată de nevoia de reunire sub raport social, asigurarea progresului cultural prin cultivarea limbii române și a tradițiilor, nevoia de loisir de calitate prin lectură, conversație, jocuri etc. Prima casină română înființată a fost cea de la Brașov, în 1835, după care, alte casine române au luat ființă în aproape toate centrele mai importante din Transilvania. | ||
| + | |||
| În secolul al XIX-lea, și în Cluj, marcant centru politic și cultural al Transilvaniei, intelectualitatea românească a depus eforturi pentru susținerea unei mișcări culturale românești. Astfel, în 1860, mai mulți intelectuali români au pus problema înființării unei societăți culturale, care să asigure un loc de întrunire și un cadru organizat pentru activitățile culturale românești. | În secolul al XIX-lea, și în Cluj, marcant centru politic și cultural al Transilvaniei, intelectualitatea românească a depus eforturi pentru susținerea unei mișcări culturale românești. Astfel, în 1860, mai mulți intelectuali români au pus problema înființării unei societăți culturale, care să asigure un loc de întrunire și un cadru organizat pentru activitățile culturale românești. | ||
| + | |||
| Statutele au fost înaintate autorităților și, la 22 martie 1861, s-a primit aprobarea pentru întemeierea reuniunii culturale clujene. La 1 octombrie 1861, în prezența unui public numeros, a avut loc festivitatea de inaugurare a „Societății române de lectură din Cluj” sau cum i se spunea mai simplu, a Casinei Române, salutată cu entuziasm de presa românească. | Statutele au fost înaintate autorităților și, la 22 martie 1861, s-a primit aprobarea pentru întemeierea reuniunii culturale clujene. La 1 octombrie 1861, în prezența unui public numeros, a avut loc festivitatea de inaugurare a „Societății române de lectură din Cluj” sau cum i se spunea mai simplu, a Casinei Române, salutată cu entuziasm de presa românească. | ||
| + | |||
| Conform statutului, scopul acesteia era: „înaintarea în cultura mai înaltă și estetică prin lectura de opuri și ziare românești”, iar pentru aceasta era preconizată „adunarea unei biblioteci mai cu seamă de producte literare române”. | Conform statutului, scopul acesteia era: „înaintarea în cultura mai înaltă și estetică prin lectura de opuri și ziare românești”, iar pentru aceasta era preconizată „adunarea unei biblioteci mai cu seamă de producte literare române”. | ||
| + | |||
| Membru al casinei, conform acelorași Statute, putea fi „tot insul cu cultura și purtarea morală”. Casina era condusă de un comitet compus din președinte, 8 membri ordinari și 4 supleanți aleși de adunarea generală. Mai târziu, în locul președintelui a fost ales un director, un vice-director, un casier, un controlor, un secretar și un bibliotecar. Casina avea un sigiliu cu inscripția „Sigiliul Societății române de lectură din Clusiu”. Sediu acesteia s-a stabilit într-o încăpere din casele parohiale, unde aceasta a funcționat ani de zile, protopopii români oferind spațiul necesar. Ulterior, locația s-a tot schimbat în căutarea de spații mai adecvate, o vreme Casina funcționând în clădirea băncii Economul, apoi în casele Petran, dar și în alte locații. | Membru al casinei, conform acelorași Statute, putea fi „tot insul cu cultura și purtarea morală”. Casina era condusă de un comitet compus din președinte, 8 membri ordinari și 4 supleanți aleși de adunarea generală. Mai târziu, în locul președintelui a fost ales un director, un vice-director, un casier, un controlor, un secretar și un bibliotecar. Casina avea un sigiliu cu inscripția „Sigiliul Societății române de lectură din Clusiu”. Sediu acesteia s-a stabilit într-o încăpere din casele parohiale, unde aceasta a funcționat ani de zile, protopopii români oferind spațiul necesar. Ulterior, locația s-a tot schimbat în căutarea de spații mai adecvate, o vreme Casina funcționând în clădirea băncii Economul, apoi în casele Petran, dar și în alte locații. | ||
| + | |||
| Din primul comitet al casinei au făcut parte: președinte – protopopul greco-catolic Ioan – Fekete Negruțiu, vicepreședinte – protopopul ortodox Vasile Roșescu, casier – Dimitrie Crainic, controlor – Ioan Moldovan, notari – Petru Nemeș și Dimitrie Poruțiu, membri – Dimitrie Moga, Adulian și Dunca. După doi ani de activitate, Casina Română avea 32 de membri clujeni și 40 din afară, un capital de 1.400 de florini și o bibliotecă de 100 de volume. S-au depus continuu eforturi pentru îmbogățirea bibliotecii și diversificarea activităților cu prelegeri publice, începând din 1871, sau reprezentații teatrale susținute de tinerimea română. | Din primul comitet al casinei au făcut parte: președinte – protopopul greco-catolic Ioan – Fekete Negruțiu, vicepreședinte – protopopul ortodox Vasile Roșescu, casier – Dimitrie Crainic, controlor – Ioan Moldovan, notari – Petru Nemeș și Dimitrie Poruțiu, membri – Dimitrie Moga, Adulian și Dunca. După doi ani de activitate, Casina Română avea 32 de membri clujeni și 40 din afară, un capital de 1.400 de florini și o bibliotecă de 100 de volume. S-au depus continuu eforturi pentru îmbogățirea bibliotecii și diversificarea activităților cu prelegeri publice, începând din 1871, sau reprezentații teatrale susținute de tinerimea română. | ||
| + | |||
| Înființarea despărțământului Cluj al ASTREI în 1870 și a Societății culturale a studenților „Iulia”, în 1872, a dus la amplificarea activităților din cadrul Casinei. După un deceniu de activitate, numărul membrilor ei a ajuns la 80. | Înființarea despărțământului Cluj al ASTREI în 1870 și a Societății culturale a studenților „Iulia”, în 1872, a dus la amplificarea activităților din cadrul Casinei. După un deceniu de activitate, numărul membrilor ei a ajuns la 80. | ||
| + | |||
| În istoria sa, Casina Română a cunoscut perioade de criză financiară, dar și reveniri prin susținerea sa solidară, care a permis dezvoltarea activității sale, creșterea bibliotecii, a numărului de abonamente la ziare. Astfel, în 1879, biblioteca deținea peste 200 de volume, fiind abonate 12 ziare. Raportul comitetului din 1903, consemna existența unei biblioteci de 268 de volume și o activitate susținută desfășurată în cadrul Casinei. Doi ani mai târziu, prin apelul adresat Academiei Române, biblioteca a mai crescut cu 96 de volume. | În istoria sa, Casina Română a cunoscut perioade de criză financiară, dar și reveniri prin susținerea sa solidară, care a permis dezvoltarea activității sale, creșterea bibliotecii, a numărului de abonamente la ziare. Astfel, în 1879, biblioteca deținea peste 200 de volume, fiind abonate 12 ziare. Raportul comitetului din 1903, consemna existența unei biblioteci de 268 de volume și o activitate susținută desfășurată în cadrul Casinei. Doi ani mai târziu, prin apelul adresat Academiei Române, biblioteca a mai crescut cu 96 de volume. | ||
| + | |||
| Dacă, inițial, prin Casina Română din Cluj se înțelegea o societate de lectură, în timp, ea a devenit locul de întrunire al intelectualității românești, unde se desfășurau toate acțiunile cultural-naționale și politice ale românilor din Cluj. Deși, conform statutelor, era interzisă activitatea politică, multe întruniri ale clubului electoral al Partidului Național Român se desfășurau aici. Casina Română din Cluj a constituit un cadru al vieții culturale românești, desfășurată alături și împreună cu celelalte societăți culturale, contribuind la emanciparea culturală și susținerea sentimentului național al românilor din oraș și împrejurimi. | Dacă, inițial, prin Casina Română din Cluj se înțelegea o societate de lectură, în timp, ea a devenit locul de întrunire al intelectualității românești, unde se desfășurau toate acțiunile cultural-naționale și politice ale românilor din Cluj. Deși, conform statutelor, era interzisă activitatea politică, multe întruniri ale clubului electoral al Partidului Național Român se desfășurau aici. Casina Română din Cluj a constituit un cadru al vieții culturale românești, desfășurată alături și împreună cu celelalte societăți culturale, contribuind la emanciparea culturală și susținerea sentimentului național al românilor din oraș și împrejurimi. | ||
| ==Bibliografie== | ==Bibliografie== | ||
| - | + | #Eugenia Glodariu, Casina Română din Cluj, în „Acta Musei Napocensis”, Istorie 32, II, 1996, p. 297-304. | |
| - | + | #Novák Béla, Fővárosi kaszinók a 19. században, în „Budapesti Negyed”, Anul XII, nr. 4(46), 2004. | |
| - | + | #Berki Imre, A kaszinók voltak a hazai demokrácia csírái, în „Mult-kor”, la https://mult-kor.hu/cikk.php?id=20372. | |
Versiunea de la data 19 aprilie 2024 09:38
Cuprins |
nființarea Casinei Române din Cluj
Casinele din Ungaria, înființate pe parcursul secolului al XIX-lea, au avut ca model cluburile din Marea Britanie, care au început să se constituie încă din secolul al XVI-lea, ca locuri de întâlnire pentru afaceri și distracție. Acestea au stat la baza renumitei vieți de club englezești, care a înflorit în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Cel care a adus și a împământenit în Ungaria ideea de casină, a fost contele Széchenyi István de Sárvár-Felsővidék (1791-1860), care a intrat în contact cu lumea cluburilor englezești în timpul călătoriei sale în Marea Britanie. Ca urmare, el a dorit să experimenteze și în țara sa ceva asemănător, sub forma unor societăți de promovare a educației, al schimbului de idei în folos public, a conversațiilor plăcute. La înființarea, în 1827, a Casinei din Pesta (ulterior Nemzeti Casino), el afirma că dorea ca după numeroasele modele de la Londra, Paris, Graz, Praga să existe și în Ungaria un loc de întâlnire deosebit unde, mai ales bărbații de seamă, mai educați și mai inteligenți, din toate straturile societății, să se întâlnească pentru conversație, pentru lectura ziarelor, a publicațiilor lunare de economie, științe, artă, un loc unde se putea servi masa la restaurant și unde, în timpul liber, puteau să se și distreze.
Apoi, exemplul Nemzeti Casino a fost încetățenit în numeroase locuri din Ungaria, cercurile înființate, spre deosebire de cluburile engleze, purtând denumirea de casino-uri. Casinele, deschise pe rând în provincie, au preluat statutul de organizare al Nemzeti Casino. Potrivit datelor statistice, dacă la 1833 existau 33 de casine, în 1848, în Ungaria, erau funcționale 180, iar în Transilvania, 30.
Casinele erau deschise de dimineața până seara, aveau o bibliotecă, aici se puteau citi toate ziarele importante, dețineau uneori restaurant, salon, sală de cărți și biliard. Acestea au contribuit la dezvoltarea culturii, a producției de carte, prima sarcină la înființarea lor fiind dotarea cu o bibliotecă proprie care să fie extinsă continuu și cu principalele periodice, stimulând astfel și dezvoltarea editării publicațiilor, carte sau periodice. Aici erau organizate evenimente culturale pentru membri. Erau locuri de întâlnire în care se puteau desfășura conversații informale și de afaceri diverse. Au fost locuri de pornire a numeroase inițiative caritabile, economice, de construcție urbană etc., chiar dacă contrar modului în care le-a gândit Széchenyi, au devenit și locuri de dezbateri politice. Tot contrar viziunii sale se putea observa că, în diverse așezări, elitele locale se adunau în casine separate, în timp ce clasa de mijloc înființa casine burgheze sau societăți de lectură, iar în alte locuri s-au înființat casine evreiești, separate.
Și în Transilvania, casinele au avut o importanță deosebită atât în viața publică maghiară, cât și în cea românească. Pentru populația românească din Transilvania, înființarea casinelor române a fost determinată de nevoia de reunire sub raport social, asigurarea progresului cultural prin cultivarea limbii române și a tradițiilor, nevoia de loisir de calitate prin lectură, conversație, jocuri etc. Prima casină română înființată a fost cea de la Brașov, în 1835, după care, alte casine române au luat ființă în aproape toate centrele mai importante din Transilvania.
În secolul al XIX-lea, și în Cluj, marcant centru politic și cultural al Transilvaniei, intelectualitatea românească a depus eforturi pentru susținerea unei mișcări culturale românești. Astfel, în 1860, mai mulți intelectuali români au pus problema înființării unei societăți culturale, care să asigure un loc de întrunire și un cadru organizat pentru activitățile culturale românești.
Statutele au fost înaintate autorităților și, la 22 martie 1861, s-a primit aprobarea pentru întemeierea reuniunii culturale clujene. La 1 octombrie 1861, în prezența unui public numeros, a avut loc festivitatea de inaugurare a „Societății române de lectură din Cluj” sau cum i se spunea mai simplu, a Casinei Române, salutată cu entuziasm de presa românească.
Conform statutului, scopul acesteia era: „înaintarea în cultura mai înaltă și estetică prin lectura de opuri și ziare românești”, iar pentru aceasta era preconizată „adunarea unei biblioteci mai cu seamă de producte literare române”.
Membru al casinei, conform acelorași Statute, putea fi „tot insul cu cultura și purtarea morală”. Casina era condusă de un comitet compus din președinte, 8 membri ordinari și 4 supleanți aleși de adunarea generală. Mai târziu, în locul președintelui a fost ales un director, un vice-director, un casier, un controlor, un secretar și un bibliotecar. Casina avea un sigiliu cu inscripția „Sigiliul Societății române de lectură din Clusiu”. Sediu acesteia s-a stabilit într-o încăpere din casele parohiale, unde aceasta a funcționat ani de zile, protopopii români oferind spațiul necesar. Ulterior, locația s-a tot schimbat în căutarea de spații mai adecvate, o vreme Casina funcționând în clădirea băncii Economul, apoi în casele Petran, dar și în alte locații.
Din primul comitet al casinei au făcut parte: președinte – protopopul greco-catolic Ioan – Fekete Negruțiu, vicepreședinte – protopopul ortodox Vasile Roșescu, casier – Dimitrie Crainic, controlor – Ioan Moldovan, notari – Petru Nemeș și Dimitrie Poruțiu, membri – Dimitrie Moga, Adulian și Dunca. După doi ani de activitate, Casina Română avea 32 de membri clujeni și 40 din afară, un capital de 1.400 de florini și o bibliotecă de 100 de volume. S-au depus continuu eforturi pentru îmbogățirea bibliotecii și diversificarea activităților cu prelegeri publice, începând din 1871, sau reprezentații teatrale susținute de tinerimea română.
Înființarea despărțământului Cluj al ASTREI în 1870 și a Societății culturale a studenților „Iulia”, în 1872, a dus la amplificarea activităților din cadrul Casinei. După un deceniu de activitate, numărul membrilor ei a ajuns la 80.
În istoria sa, Casina Română a cunoscut perioade de criză financiară, dar și reveniri prin susținerea sa solidară, care a permis dezvoltarea activității sale, creșterea bibliotecii, a numărului de abonamente la ziare. Astfel, în 1879, biblioteca deținea peste 200 de volume, fiind abonate 12 ziare. Raportul comitetului din 1903, consemna existența unei biblioteci de 268 de volume și o activitate susținută desfășurată în cadrul Casinei. Doi ani mai târziu, prin apelul adresat Academiei Române, biblioteca a mai crescut cu 96 de volume.
Dacă, inițial, prin Casina Română din Cluj se înțelegea o societate de lectură, în timp, ea a devenit locul de întrunire al intelectualității românești, unde se desfășurau toate acțiunile cultural-naționale și politice ale românilor din Cluj. Deși, conform statutelor, era interzisă activitatea politică, multe întruniri ale clubului electoral al Partidului Național Român se desfășurau aici. Casina Română din Cluj a constituit un cadru al vieții culturale românești, desfășurată alături și împreună cu celelalte societăți culturale, contribuind la emanciparea culturală și susținerea sentimentului național al românilor din oraș și împrejurimi.
Bibliografie
- Eugenia Glodariu, Casina Română din Cluj, în „Acta Musei Napocensis”, Istorie 32, II, 1996, p. 297-304.
- Novák Béla, Fővárosi kaszinók a 19. században, în „Budapesti Negyed”, Anul XII, nr. 4(46), 2004.
- Berki Imre, A kaszinók voltak a hazai demokrácia csírái, în „Mult-kor”, la https://mult-kor.hu/cikk.php?id=20372.
