De la Memorie şi cunoaştere locală

Salt la: Navigare, căutare

Cuprins

[modifică] Înființarea Spitalului de femei

Spitalului de femei din Cluj a fost deschis în 9 aprilie 1919, fiind primul așezământ românesc de sănătate publică din oraș, care și-a asociat ulterior numele lui Dominic Stanca. Originar din Petroșani, acesta a obținut diploma de medic la Cluj. Chirurg și ginecolog, puternic implicat în lupta împotriva bolilor venerice, el a fost însărcinat cu conducerea și organizarea spitalului.

Acesta a funcționat în clădirea de azi de la intersecția bulevardului 21 Decembrie 1989 cu strada Paris, rechiziționată în beneficiul său. Primăria a acordat 12.000 de coroane pentru reparații, igienizare și zugrăvirea imobilului, a oferit scaune, mese, o canapea și a asigurat din bugetul local cheltuielile de întreținere. Armata a donat 120 de paturi, pături, albituri și rufe, la care s-au adăugat 60 de paturi de la Spitalul de boli infecțioase. Instrumentarul și medicamentele veneau de la Resortul Ocrotirilor Sociale din cadrul Consiliului Dirigent al Transilvaniei.

[modifică] Activitatea spitalului

Spitalul s-a specializat în tratarea prostituatelor și bolilor venerice, fiind o noutate nu doar în spațiul transilvan, dar și în România. Astfel, în anul 1920, complexul instituțional a preluat controlul deplin al prostituatelor, prin analize obligatorii periodice, în această abordare, prostituția devenind în primul rând problemă de sănătate publică. În 1921, s-a înființat Biroul de triaj, care urmărea depistarea prostituatelor clandestine, dezvoltarea unei propagande sanitare ample privind bolile venerice, stabilind relații cu alte instituții sanitare, dar și cu poliția și biserica, înscriind bolnavii, realizând interviuri și supraveghindu-i cât era necesar.

O componentă a complexului medical a fost și Ambulatoriul, înființat în 1919, unde se administrau tratamente periodice și temporare, cazurile grave fiind direcționate spre spital. Acest ambulatoriu, deși conceput pentru a trata și preveni diferite afecțiuni și probleme, s-a ocupat, în primul rând, de bolile venerice și persoanele purtătoare ale acestora.

În 1919, a fost înființat după o serie de modele occidentale și Atelierul de croitorie al spitalului, prin care se urmărea asigurarea formării profesionale a pacientelor nevoiașe, schimbarea modului de viață și reintegrarea socială în unele situații. În anul 1920, aici munceau 30 de femei.

În 1920, s-a înființat și o secție de obstetrică-ginecologie, spitalul crescând cu alte 30 de paturi. Aici erau monitorizate sarcini considerate problematice, se asistau nașteri, dar mult mai numeroase au fost intervențiile ginecologice: avorturile, tratarea avorturilor spontane.

Înființarea Spitalului de femei din Cluj poate fi privită din perspectiva procesului construcțiilor instituționale noi, românești, de după Unire, dar și al preocupărilor demografice, specifice și altor state ale timpului, unele cauzate de războiul încheiat și/sau în legătură cu probleme de sănătate publică, ca părți și ale programelor biopolitice ale noilor state naționale.

[modifică] Bibliografie

  1. Florea Marin, Facultatea de medicină, Școala medicală clujeană și spitalele din Cluj (1500 - 2000). Scurt istoric, Cluj-Napoca, Casa Cărții de Știință, 2004.
  2. Bokor Zsuzsa, Női páciensek: a kolozsvári Női Kórház története a két világháború között, în „Korall”, 66/2016, p.53-72.