De la Memorie şi cunoaştere locală
A kolozsvári Minerva története és bibliográfiája = Istoria și bibliografia Minervei clujene/Tibori Szabó Zoltán, Újvári Mária. – Cluj-Napoca : Editura Asociației Culturale Minerva, 2015, 431 p. ISBN 978-606-94114-0-7
Volumul se deschide cu un cuvânt introductiv semnat de Dávid Gyula.
Institutul de Literatură și Tipografie Minerva din Cluj a fost o instituție consacrată editării și tiparului, care a funcționat la Cluj între 1920 și 1948. Prima parte a lucrării, sub titlul Edidit et typis Minervae Claudiopolitanae, reconstituie istoricul acesteia: înființare, directori și specialiști, evoluție pe etape istorice (1920-1922, 1923-1929, 1929-1933, perioada de după criza economică, perioada 1940-19400 ca și cea de după al doilea Război Mondial). În aceste pagini mai sunt cuprinse considerații privind publicații românești la Minerva, manuale, periodice (Magyar Nép, Pásztortüz). Există de asemenea date legate de susținerea artelor, precizări legate de expoziții. De asemenea, se regăsesc în studiu o serie de date statistice. La final este inserat aparatul critic.
Urmează republicarea unor articole legate de Institutul de Literatură și Tipografie Minerva din Cluj: Az első tiz év [Pimul deceniu] semnat de Vékás Lajos, A Minerva első tiz éve [Primii zece ani ai Minervei] de Jász Pál, Vékás Lajos de Nyirő József, „Epitő gondolatokat hirdetve” MINERVA RT [„Răspândind idei constructive” MINERVA RT], de Muradin Jenő. Urmează prezentarea alfabetică a fondatorilor Minervei și imagini menite să redea arta grafică la Minerva.
A doua parte a lucrării cuprinde două bibliografii: prima cu lucrări publicate de Institutul de Literatură și Tipografie Minerva în perioada 1920-1949, a doua cu lucrări apărute după reînființare, din 1991.
Cartea mai cuprinde indici și rezumate în limba română, germană, engleză, franceză și rusă.