De la Memorie şi cunoaştere locală

Salt la: Navigare, căutare

Cuprins

Date biografice

n. 12 septembrie 1882, Cenade, Comitatul Alba de Jos - d. 28 mai 1963, Cluj.

Preot greco-catolic, ziarist şi romancier român, adept al Semănătorismului, parlamentar, Membru de Onoare al Academiei Române (1955).

Studii gimnaziale la Blaj (1892-1900), superioare la Facultatea de Teologie (1904) şi Facultatea de Litere (1906) din Budapesta.

Sub-prefect la Internatul de băieţi din Blaj (1904-1905), preot paroh în Bucium - Sasa, judeţul Alba, (1906 - 1910), apoi în Orlat, judeţul Sibiu (1910 - 1919); retras în timpul primului război mondial în Moldova, de unde a fost evacuat în Rusia, un timp preot militar în corpul voluntarilor ardeleni (1917-1918). După 1918 a fost director al ziarului „Patria” din Cluj (1919-1927), apoi al ziarului „Tribuna” din Cluj (1938-1940).

A deţinut mai multe funcţii politice în Primul Parlament al României întregite' (prima dată în 1919, apoi în 1922-1926), mai târziu a fost senator şi vicepreşedinte al Senatului.

A fost membru în Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român din Transilvania (1919), preot şi protopop în Cluj (din 1930), canonic al Episcopiei de Cluj-Gherla (din 1931).

Pentru activitatea sa literară a fost ales membru corespondent (1912), apoi activ (1925) al Astrei, secretar general al secţiilor literare-ştiinţifice ale Astrei (1925-1940), cu un rol însemnat în Adunările generale anuale ale acesteia, fiind un timp redactor al revistei „Transilvania” (Braşov).

A fost membru în Comitetul de conducere al Societăţii Scriitorilor şi preşedinte al Sindicatului presei române din Ardeal şi Banat (începând cu 1921).

A primit premiul naţional pentru proză în 1927, “Ordinul Muncii” pentru merite deosebite în domeniul creaţiei literare“ în 1954, ordinul “Steaua Republicii”, clasa I în 1962, a fost sărbătorit oficial cu ocazia a 80 ani de viaţă.

Volume publicate

  • De la ţară. - Budapesta: Institutul tipografic şi de editură “Luceafărul”, 1906.
  • În clasa cultă. - Vălenii de Munte: [s.n.], 1909.
  • Tuşa Oana. - Sibiu: [s.n.], 1910.
  • În întuneric. - Bucureşti: Editura Cartea Românească, 1910.
  • Două iubiri. - Vălenii de Munte: [s.n.] 1910.
  • Prăpastia. - Bucureşti: [s.n.], 1910.
  • Doi bătrâni. - Sibiu: [s.n.], 1910.
  • Adevărata bogăţie sau Împăratul printre săteni. – Cluj: [s.n.], 1912.
  • Schiţe şi povestiri. - Orăştie: Editura „Librăriei Naţionale” S. Bornemisa, 1912.
  • Povestiri. - Bucureşti: Societatea Steaua, 1912.
  • De la sate. - Sibiu: Editura Asociaţiunii „Astra”, 1914.
  • Arhanghelii. - Sibiu: [s.n.], 1914.
  • Datoria. - Bucureşti: Editura Librăriei, 1914.
  • Tuşa Oana şi În luptă. - Sibiu: Editura Asociaţiunii „Astra”, 1914.
  • Din viaţa preoţească. - Arad: [s.n.], 1916.
  • Din război. - Gherla: [s.n.], 1916.
  • O zi însemnată. - Bucureşti: Editura Librăriei, 1916.
  • Cuvinte către oastea ţării. - Bucureşti: [s.n.], 1918.
  • Luncuşoara în Păresimi. - Bucureşti: Editura Librăriei şi Tipografiei H. Steinberg, 1920.
  • Popa Man. - Bucureşti: [s.n.], 1920.
  • Povestiri. - Sibiu: Editura Asociaţiunii „Astra”, 1920.
  • Chipuri de ceară. - Bucureşti: Editura Cartea Românească, 1921.
  • Robirea sufletului. - Cluj: Editura Ardealul, 1921.
  • Trăsurica verde. - Bucureşti: [s.n.], 1921.
  • Ceasuri de seară. - Bucureşti: Editura Cartea Românească, 1921.
  • Florile lui Gheorghiţă Bogdănel. - Bucureşti: [s.n.], 1921.
  • Păcatele noastre : Povestire de pe vremea stăpânirii ungureşti. - Sibiu : Editura Asociaţiunii „Astra”, 1921.
  • Zilele din urmă ale căpitanului Pârvu. - Bucureşti: [s.n.], 1921.
  • Scene. - Bucureşti: Editura Cartea Românească, 1922.
  • Spaima. - Craiova: [s.n.], 1923.
  • Dezamăgire. - Bucureşti: [s.n.], 1924.
  • Diavolul. - Bucureşti: [s.n.], 1924.
  • Melentea. - Bucureşti: Editura Cartea Românească, 1925.
  • Singurătate. - Bucureşti: Editura Adevărul, 1925.
  • Visurile : povestiri. - Arad: Editura Librăriei Diecezane, 1925.
  • Legea trupului (Povestea unei vieţi). - Bucureşti: [s.n.], 1926.
  • Legea minţii (Povestea altei vieţi). - Bucureşti: Editura Universala Alcalay, 1927.
  • Ţară şi neam (Însemnările unei logodnice). - Bucureşti: [s.n.], 1928.
  • Chipuri şi icoane. - Bucureşti: [s.n.], 1928.
  • Primăvara. - Cluj: [s.n.], 1928.
  • În România Mare. - Bucureşti: [s.n.], 1929.
  • Stana. - Cluj: Editura Ardealul, 1929.
  • Stafia. - Bucureşti: [s.n.], 1930.
  • Biruinţa. - Bucureşti: [s.n.], 1930.
  • Dactilografa. - Bucureşti: Editura Adevărul, 1930.
  • Dolor. - Craiova: [s.n.], 1930.
  • Pentru ziua de astăzi (în colaborare cu Gr. C. Mărcuş şi S.Opreanu). - Sibiu: [s.n.], 1930.
  • Marii cântăreţi: Vas. Alecsandri, Gh. Coşbuc, Grig. Alexandrescu. - Sibiu: Editura Astra, 1931.
  • Pentru temeiul ţării. - Sibiu: Editura Asociaţiunii „Astra”, 1932.
  • Răbojul lui Sfântu Petre. - Bucureşti: Editura Eminescu, 1934.

Minunea. - Bucureşti: [s.n.], 1936.

  • Asociaţiunea Transilvană pentru literatura şi cultura poporului român (Astra). - Sibiu: [s.n.], 1936.
  • Cărturarii români. - Sibiu: Editura Astra, 1937.
  • Povestiri. - Bucureşti: [s.n.], 1938.
  • Sectarii. - Bucureşti: [s.n.], 1938.
  • Pustnicul şi ucenicul său. - Bucureşti: Editura Principelui Carol, 1938.
  • Licean... odinioară. - Bucureşti: [s.n.], 1939; ed. îngr. şi pref. Aurel Sasu. - Cluj: Editura Dacia, 1972; ed. îngr. de Marian Barbu. - Craiova, 1994.
  • Amintirile. - Bucureşti: Editura Cartea Românească, 1940; ed. îngrijită şi introd. Sanda Cordoş. - Cluj-Napoca: Editura Cartimpex, 1998.
  • Jandarmul. - Bucureşti: [s.n.], 1941.
  • De vorbă cu Ilarie. - Sibiu: [s.n.], 1941.
  • Domnişoara Ana. - Bucureşti: [s.n.], 1942.
  • În pragul vieţii. - Bucureşti: Editura Gh. Mecu, 1942.
  • Rana deschisă. - Sibiu: [s.n.], 1942.
  • Preotul şi familia preoţească. - Sibiu: [s.n.], 1942.
  • Amintiri. - Bucureşti: [s.n.], 1943.
  • Moştenirea lui Gheorghiţă. - Bucureşti: [s.n.], 1943.
  • Faţa de lumină a creştinismului. - Blaj: [s.n.], 1943.
  • Vremuri şi oameni. Lumea nouă. - Bucureşti: Editura „Naţională” Gh. Mecu, 1943.
  • Vâltoarea : roman. - Sibiu: Editura Dacia Traiană, 1944.
  • Schiţe şi povestiri. - Bucureşti: Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, 1954.
  • Povestirile lui Mărunţelu. - Bucureşti: [s.n.], 1956.
  • Pagini alese, pref. Mircea Zaciu. - Bucureşti: Editura Tineretului, 1956.
  • Din copilărie : chipuri şi povestiri. - Bucureşti: Editura Tineretului, 1956.
  • Din munţi şi din câmpii : [povestiri vînătoreşti]. - Bucureşti: Editura Tineretului, 1957.
  • File din cartea naturii, pref. Ion Brad. - Bucureşti: Editura Tineretului, 1959.
  • Fricosul. - Bucureşti: [s.n.], 1960.
  • Povestind copiilor. - Bucureşti: [s.n.], 1960.
  • Faraonii, pref. Georgeta Horodincă. - Bucureşti: Editura pentru Literatură, 1961.
  • Opere, I-XVIII, introd. Mircea Zaciu. - Bucureşti: Editura pentru Literatură, 1962-2002.
  • Povestiri, îngr. şi pref. Ion Brad. - Bucureşti: Editura Tineretului, 1962.
  • File din cartea naturii : [povestiri]. - Bucureşti: Editura Tineretului, 1964.
  • File din cartea naturii : [povestiri]. - Bucureşti: [s.n.], 1965.
  • Ciocârlia. - Bucureşti: Editura Tineretului, 1967.
  • Două iubiri, îngr. G. Pienescu, pref. Cornel Regman. - Bucureşti: Editura pentru Literatură, 1968.
  • Due amori : [novelle], trad. Nelle Collini, pref. Augusto Garsia. - *Veneţia: La Nuova Italia, [s.a.].
  • Nepoata lui Moş Mitruţ. - Bucureşti: Editura Tineretului, 1968.
  • Strigoiul. - Bucureşti: Editura pentru Literatură, 1969; ed. îngr. G. Pienescu şi Mihai Dascăl. - Bucureşti, 1985; ed. îngr. G. Pienescu. - Bucureşti: Editura Allfa, 1997.
  • Fefeleaga : povestiri, antologie şi prefaţă Mircea Vaida. - Bucureşti: Editura Minerva, 1971.
  • Meditaţie în septembrie, îngr. Aurel Sasu, pref. Mircea Zaciu. - Cluj: Editura Dacia, 1971.
  • File din cartea naturii : [povestiri]. - Bucureşti: Editura Ion Creangă, 1971.
  • Arhanghelii : [povestiri]. - Bucureşti: Editura Minerva, 1972.
  • Fefeleaga, îngr. şi postfaţă Mircea Vaida. – Bucureşti: [s.n.], 1972.
  • Licean… odinioară, ed., pref. şi glosar Aurel Sasu. - Cluj-Napoca: Editura Dacia, 1972.
  • Schiţe şi nuvele, îngr. şi pref. Vasile Molan. - Bucureşti: Editura Albatros, 1975.
  • Duhul băilor : nuvele, schiţe şi povestiri. - Bucureşti: Editura Minerva, 1976.
  • Din pragul marii treceri, ed. îngr. G. Pienescu, pref. Ion Simuţ. - Cluj-Napoca: Editura Dacia, 1978.
  • Povestiri, îngr. şi postfaţă Aurel Sasu. - Bucureşti: Editura Minerva, 1979.
  • Dura lex : elbeszélések, alcăt. Mircea Zaciu, trad. Magda Telegdi şi Veress Zoltán. - Cluj-Napoca: Editura Dacia, 1979.
  • Dura Lex : Erzählungen, trad. Georg Aescht. - Cluj-Napoca: Editura Dacia, 1980.
  • File din cartea naturii : [povestiri]. - Bucureşti: Editura Ion Creangă, 1980.
  • Fefeleaga şi alte povestiri, îngr. şi postfaţă Mircea Zaciu. - Cluj-Napoca: Editura Dacia, 1981.
  • Nuvele şi povestiri, I-II, îngr. G. Pienescu şi Mihail Dascal. - Bucureşti: Editura Minerva, 1982.
  • Schiţe şi nuvele, îngr. şi pref. Vasile Molan. - Bucureşti: Editura Albatros, 1983.
  • Nuvele, postfaţă Constantin Cubleşan. - Bucureşti: Editura Minerva, 1985.
  • Arhanghelii, ed. G. Pienescu. - Bucureşti: Editura Cartea Românească, 1986.
  • Arhanghelii. - Bucureşti: Editura Eminescu, 1986.
  • File din cartea naturii : [povestiri]. - Bucureşti: Editura Ion Creangă, 1986.
  • Nuvele, îngr. şi postfaţă G. Pienescu. - Bucureşti: Editura Cartea Românească, 1986.
  • Povestiri, îngr. G. Pienescu. - Bucureşti: Editura Cartea Românească, 1986.
  • Fefeleaga, îngr. şi postfaţă Constantin Mohanu. - Timişoara: Editura Facla, 1987.
  • Povestiri : [texte comentate], îngr. şi postfaţă P. Androne. - Bucureşti: Editura Albatros, 1989.
  • O lacrimă fierbinte (Cuvinte către Oastea Ţării), postfaţă R. Creţu. - Bucureşti: Editura Dokia, 1991.
  • Fefeleaga : [povestiri]. - Bucureşti: Editura Porus M, 1992.
  • Povestiri şi nuvele, îngr. şi postfaţă C. Mohanu. - Galaţi: Editura Porto Franco, 1993.
  • Fefeleaga : [povestiri]. - Bucureşti: Editura Vizual, 1994.

File din cartea naturii : [povestiri]. - Bucureşti: Editura Vizual, 1995.

  • Fefeleaga: [povestiri]. - Chişinău: Editura Litera, 1997.
  • Arhanghelii, ed., pref., bibliografie Constantin Monahu. - Bucureşti: Editura 100+1 Gramar, 1998.
  • Fefeleaga şi alte povestiri fantastice, pref. Constantin Cubleşan. - Bucureşti: Editura 100+1 Gramar, 1998.
  • File din cartea naturii : [povestiri]. - Bucureşti: Editura Vizual, 1998.
  • Faraonii şi alte povestiri din viaţa ţiganilor, îngr. G. Pienescu. - Bucureşti: [s.n.], 2000.
  • Jandarmul : nuvele şi povestiri, ed. George Pienescu. - Bucureşti: Editura Allfa, 2001.
  • Faraonii : [nuvele]. - Bucureşti: Editura Litera, 2002.
  • Faraonii : [nuvele]. - Bucureşti: Editura Litera Internaţional, 2003.

Arhanghelii. - Bucureşti: Editura Litera, 2003.

  • Fefeleaga: [povestiri]. - Chişinău: Editura Litera Internaţional, 2003.
  • Stories, trad. Fred Nădăban. - Cluj-Napoca: Editura Limes, 2005.
  • Proză, schiţe şi povestiri. - Bucureşti: Editura Garamond, [2005].
  • Faţa de lumină a creştinismului : meditaţii, pref. şi ed. Mircea Popa. - Cluj-Napoca: Editura Eikon, 2006.
  • File din cartea naturii : [povestiri]. - Bucureşti: Editura Cartex 2000, 2006.
  • File din cartea naturii : [povestiri]. - Bucureşti: Editura Agora, 2007.
  • File din cartea naturii : [povestiri]. - Cluj-Napoca: Editura Dacia, 2007.
  • File din cartea naturii : [povestiri]. - Bucureşti: Editura Garamond, [s.a.].
  • Fefeleaga şi alte povestiri. - Bucureşti: Editura Herra, 2007.
  • Cartea legendelor, pref. Lucian Blaga, ed. Mircea Popa. - Cluj-Napoca: Editura Remus, [s.a.].
  • Cuiburi cu soare : [antologie], ed. Cornelia Lucia Frişan. - Cluj-Napoca: Editura Limes, 2007.
  • Frumoasa cea din piatră : povestiri inedite, ed. Mircea Popa. - Cluj-Napoca: Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2007.
  • Din viaţa lui Iisus : povestiri biblice, pref. Lucian Blaga, ed. şi postfaţă Mircea Popa. - Cluj-Napoca: Editura Eikon, 2009.

Bibliografie

  1. Dicţionarul general al literaturii române/Eugen Simion (coord.). - Bucureşti: Editura Univers Enciclopedic, 2004 - vol. 1: A-B, p.53-60. ISBN 973-637-070-4
  2. Petraş, Irina. Clujeni ai secolului 20. - Cluj-Napoca: Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2000, p.13. ISBN 973-686-102-3
  3. Petraş, Irina. Clujul literar 1900-2005: dicţionar ilustrat. - Cluj-Napoca: Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2005, p.7. ISBN 973-686-7889
  4. Predescu, Lucian. Enciclopedia României Cugetarea. - Bucureşti: Editura Saeculum I.O., 1999, p.13. ISBN 973-9399-03-7
  5. Sasu, Aurel. Dicţionarul biografic al literaturii române. - Piteşti: Paralela 45, 2006 - vol. 1: A-L, p.15-17. ISBN (10) 973-697-758-7
  6. Zaciu, Mircea, Papahagi, Marian, Sasu, Aurel. Dicţionarul scriitorilor români. – Bucureşti: Editura Fundaţiei Culturale Române, 1995 - vol. 1: A-C, p.22-26. ISBN 973-9155-52-9