De la Memorie şi cunoaştere locală

Salt la: Navigare, căutare

Cuprins

[modifică] Date biografice

n. 31 martie 1829, Bardejov, comitatul Șaroș, Ungaria – 24 ianuarie 1900 Cluj. Primar al Clujului între anii 1886-1898.

A urmat școala gimnazială la Gyöngyös, Solnoc și Buda, după care a studiat dreptul la Eger. A participat la evenimentele militare din 1848-1849, fiind rănit în două rânduri și înaintat pentru fapte de vitejie la rang de locotenent. În anul 1861 a fost ales funcționar onorific al comitatului Crasna. În anul 1865 a fost numit în magistratură la Șimleu, apoi Deva, de unde ajunge în anul 1879 la Cluj.

La 6 aprilie 1886 a fost ales primar al Clujului. Precursorul său, Haller Károly a fost inițiatorul mai multor lucrări de urbanizare, Albach continuând lucrările de infrastructură începute de acesta. Alimentarea cu apă și canalizarea orașului pot fi legate de numele său. Mai puține reușite a înregistrat în sfera electrificării. Pe lângă inițiativele de dezvoltare urbană, a fost unul dintre inițiatorii realizării grupul statuar Matia Corvin. A sprijinit prin numeroase demersuri și viața sportivă a orașului, fiind membru în comitetul Clubului Atletic Clujean (Kolozsvári Athleticai Club).

În perioada cât a fost primar, i s-au conferit mai multe titluri și decorații. La 31 martie 1888 a primit titlul de consilier regal, iar la 26 aprilie însuși Francisc Iosif l-a onorat cu ordinul Coroana de Fier (Vaskorona-rend). A fost distins și cu prilejul Expoziției Mileniului. De asemenea a fost membru onorific în numeroase societăți ale vremii.

În anul 1898 a demisionat din funcția de primar și s-a retras definitiv din viața publică.

A decedat la Cluj, la 24 ianuarie 1900, fiind înmormântat în Cimitirul Central.

[modifică] Bibliografie:

  1. Fazakas László, Albach Géza, Kolozsvár polgármestere 1886-1898 között, la http://kolozsvari-kronika.blog.hu/2016/06/18/albach_geza_kolozsvar_polgarmestere_1886-1898_kozott, accesat în data de 30 iun. 2016.
  2. Killyéni András, A kolozsvári sportélet életrajzi gzűjteménye (1818-1918).- Kolozsvár : Ábel Kiadó, 2006, p.33. ISBN (13) 978-973-114-012-4