De la Memorie şi cunoaştere locală

Salt la: Navigare, căutare

Cuprins

[modifică] Date biografice

nume la naștere: Ion Șandor, n. 25 decembrie 1941, Topa Mică, județul Cluj - d. 16 septembrie 2000, Bonn, Germania

Poet, publicist, eseist, traducător și om politic

În 1958, după școala făcută în satul natal, devine elev la Școala Medie „G. Barițiu” din Cluj. Încă din perioada studiilor liceale este cunoscut în mediile literare clujene și citește la cenaclurile literare de aici. Este perioada în care îl va cunoaște pe Lucian Blaga. După absolvirea liceului, urmează, timp de doi ani, cursurile Facultății de Filologie din Cluj (1962-1964). În 1964, se transferă la Universitatea din București, unde, în 1968, își ia licența și devine asistent.

În perioada 1968-1972, este bursier la Universitățile din Freiburg, Aachen și München, unde urmează studii de specializare în limbile greacă și ebraică, precum și filosofie. Audiază cursurile lui Martin Heidegger, Hugo Friederich, aprofundează opera lui Hölderlin.

În 1973, obține doctoratul în filologie cu teza „Patria la Pindar și Eminescu“, susținută la Universitatea din București; conducător științific: Zoe Dumitrescu-Bușulenga. Devine profesor la Facultatea de Filologie din București, unde, în paralel cu seminariile de literatură comparată, ține un curs de limbă și civilizație ebraică.

A debutat în revista clujeană „Tribuna” cu poezia „Floarea mea” în 1960. În anii studenției a fost membru al redacției revistei „Amfiteatru”. A colaborat la revistele „Luceafărul”, „România literară”, „Viața românească”, „Ramuri”, „Steaua”.

A debutat editorial în 1964 cu volumul „Cum să vă spun“, semnat Ion Alexandru și prefațat de Mihai Beniuc. În același an, devine membru al Uniunii Scriitorilor din România.

A fost membru fondator și vicepreședinte al PNȚCD și senator în Parlamentul României, deputat în legislatura 1990-1992 și senator PNȚCD de Arad în legislatura 1992-1996. A fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor (1965) și Premiul Asociației Scriitorilor din București (1981).

[modifică] Opera

Cum să vă spun, 1964; Viața, deocamdată, 1965; Infernul discutabil, 1966; Vina (versuri), 1967; Vămile pustiei, 1969; Poeme, 1970; Imnele bucuriei, 1973; Gramatica limbii ebraice vechi, 1975; Imnele Transilvaniei, 1976; Imne, 1977; Imnele Transilvaniei (ediția a doua, revăzută și adăugită), 1978; Iubirea de Patrie. Jurnal de poet, 1978; Luchian (monografie), 1980; Imnele Moldovei, 1980; Poezii-Poesie, 1981 (ediție bilingvă româno – italiană; traducere din limba română de George Lăzărescu, prefață de Zoe Dumitrescu Bușulenga); Imnele Țării Românești, 1981; Pământ transfigurat, 1982; Imnele iubirii, 1983; Imnele iubirii, 1984; Imnele Putnei, 1985; Iubirea de Patrie, 1985; Imnele Maramureșului, 1988; Bat clopotele în Ardeal (autobiografie), 1991; Căderea zidurilor Ierihonului sau Adevărul despre Revoluție (publicistică), 1993; Cu Biblia în America, 1993; Imnele iubirii, 1995; Poezii (antologie), 2001; Scrisori Ioan Alexandru – Justinian Chira, 2001; Amintirea poetului, 2003; Lumină lină: Imne, 2004; Imnele Sfinților martiri Brâncoveanu, 2014; Imnele Transilvaniei (reeditat), 2015. Traduceri: Cântarea cântărilor, 1972; Ode de Pindar, vol. I, 1973; Ode de Pindar, vol. II, 1975; Scrisori către un tânăr poet de Rainer Maria Rilke, 1977; Ode de Pindar, vol. III, 1977; Frescele Bisericii ortodoxe Sfântul Ioan Botezătorul – Ferentari de Wilhelm Nyssen, 1985;

[modifică] Bibliografie

  1. Dicționarul general al literaturii române, vol.1. - București: Editura Univers Enciclopedic, 2004, p.101-105.
  2. Sasu, Aurel. Dicționarul biografic al literaturii române. – Pitești: Editura Paralela 45, 2006, p.27-28.
  3. Dicționarul esențial al scriitorilor români (coordonat de Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu). - București: Editura Albatros, 2000, p.24-26.