De la Memorie şi cunoaştere locală

(Diferenţa dintre versiuni)
Salt la: Navigare, căutare
Versiunea de la data 23 decembrie 2013 11:59 (modifică)
Ica (Talk | contribuţii)

← Diferenţa anterioară
Versiunea curentă (23 decembrie 2013 12:01) (modifică) (anulează)
Ica (Talk | contribuţii)

 
Linia 4: Linia 4:
Volumul cuprinde în deschiderea sa, lista membrilor Senatului Universitar în anul 1937/1938, lista membrilor Consiliului Consultativ al Universităţii, lista foştilor Rectori, lista personalităţilor cărora li s-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa şi Profesor de onoare, prezentarea personalului rectoratului. Volumul cuprinde în deschiderea sa, lista membrilor Senatului Universitar în anul 1937/1938, lista membrilor Consiliului Consultativ al Universităţii, lista foştilor Rectori, lista personalităţilor cărora li s-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa şi Profesor de onoare, prezentarea personalului rectoratului.
-În continuare, este inclusă în Anuar, Darea de seamă asupra anului şcolar 1937-1938, întocmită de Rectorul Universităţii, Florian Ştefănescu-Goangă. Aceasta cuprinde consideraţii asupra misiunii Universităţii, date privind studenţii, personalul didactic, activitatea ştiinţifică, distincţii, decoraţii şi premii obţinute de personalul didactic, relaţiile internaţionale şi interuniversitare, viaţa studenţească, situaţia materială a universităţii. Volumul continuă cu reliefarea situaţiei financiare a Fundaţiilor şi donaţiilor universitare, cu tabele privind Statistica titlurilor conferite de Universitatea din Cluj pe anul şcolar 1937/1938 după originea etnică a titraţilor, Statistica înscrierilor la Universitatea din Cluj, pe anul şcolar 1937-1938. Sunt prezentate Facultăţile: Facultatea de Drept şi Ştiinţe de Stat, Facultatea de Medicină, Facultatea de Litere, Facultatea de Ştiinţe (decanatul, personalul didactic, lista licenţialor pe anul şcolar 1937/1938, lista doctorilor promovaţi, statistica înscrierilor pe anul şcolar 1937/1938, activitatea didactică, activitatea ştiinţifică-literară). +În continuare, este inclusă în Anuar, ''Darea de seamă asupra anului şcolar 1937-1938'', întocmită de Rectorul Universităţii, Florian Ştefănescu-Goangă. Aceasta cuprinde consideraţii asupra misiunii Universităţii, date privind studenţii, personalul didactic, activitatea ştiinţifică, distincţii, decoraţii şi premii obţinute de personalul didactic, relaţiile internaţionale şi interuniversitare, viaţa studenţească, situaţia materială a universităţii. Volumul continuă cu reliefarea situaţiei financiare a ''Fundaţiilor şi donaţiilor universitare'', cu tabele privind ''Statistica titlurilor conferite de Universitatea din Cluj pe anul şcolar 1937/1938 după originea etnică a titraţilor'', ''Statistica înscrierilor la Universitatea din Cluj, pe anul şcolar 1937-1938''. Sunt prezentate Facultăţile: ''Facultatea de Drept şi Ştiinţe de Stat, Facultatea de Medicină, Facultatea de Litere, Facultatea de Ştiinţe'' (decanatul, personalul didactic, lista licenţialor pe anul şcolar 1937/1938, lista doctorilor promovaţi, statistica înscrierilor pe anul şcolar 1937/1938, activitatea didactică, activitatea ştiinţifică-literară).
-Este înfăţişată apoi, activitatea Bibliotecii Universităţii (comisiunea bibliotecii, personalul bibliotecii, publicaţiile personalului ştiinţific al bibliotecii, conferinţele bibliotecarilor, localul, lucrări în bibliotecă, creşterea colecţiilor, circulaţia cititorilor, arhiva istorică, expoziţii, biblioteca populară, tabele referitoare la date prezentate anterior), a Oficiului Universitar (personalul şi activitatea diferitelor servicii din cadrul acestuia), a Căminelor şi cantinei universitare (comisia căminelor, personalul acestora, Căminul studenţesc „Avram Iancu”, Căminul studentelor universitare, Căminul studenţesc „V. Babeş”, Cantina studenţească universitară), a Clinicilor universitare (istoric, conducere şi administraţie, contabilitatea fondurilor, lucrări executate în anul 1937-1938), a Oficiului de editură (consiliul oficiului, bilanţul fondurilor, lista publicaţiilor Universităţii), a Extensiunii universitare (istoric şi realizări, lista conferinţelor), a Colegiului academic „Regele Carol II” (istoricul Colegiului, secţiunile şi activitatea Colegiului, cheltuieli de întreţinere, administrarea Colegiului). Anuarul mai cuprinde un rezumat în limba franceză.+Este înfăţişată apoi, activitatea ''Bibliotecii Universităţii'' (comisiunea bibliotecii, personalul bibliotecii, publicaţiile personalului ştiinţific al bibliotecii, conferinţele bibliotecarilor, localul, lucrări în bibliotecă, creşterea colecţiilor, circulaţia cititorilor, arhiva istorică, expoziţii, biblioteca populară, tabele referitoare la date prezentate anterior), a ''Oficiului Universitar'' (personalul şi activitatea diferitelor servicii din cadrul acestuia), a ''Căminelor şi cantinei universitare'' (comisia căminelor, personalul acestora, ''Căminul studenţesc „Avram Iancu”'', ''Căminul studentelor universitare'', ''Căminul studenţesc „V. Babeş”'', Cantina studenţească universitară), a ''Clinicilor universitare'' (istoric, conducere şi administraţie, contabilitatea fondurilor, lucrări executate în anul 1937-1938), a ''Oficiului de editură'' (consiliul oficiului, bilanţul fondurilor, lista publicaţiilor Universităţii), a ''Extensiunii universitare'' (istoric şi realizări, lista conferinţelor), a ''Colegiului academic „Regele Carol II”'' (istoricul Colegiului, secţiunile şi activitatea Colegiului, cheltuieli de întreţinere, administrarea Colegiului). Anuarul mai cuprinde un rezumat în limba franceză.
<br> <br>
[[Categorie:Cluj]] [[Categorie:Cluj]]
[[Categorie:Bibliografii]] [[Categorie:Bibliografii]]

Versiunea curentă

Anuarul Universităţii Regele Ferdinand I din Cluj : 1937-1938. – Cluj : Tipografia „Cartea Românească”, 1939, 454 p.

Volumul cuprinde în deschiderea sa, lista membrilor Senatului Universitar în anul 1937/1938, lista membrilor Consiliului Consultativ al Universităţii, lista foştilor Rectori, lista personalităţilor cărora li s-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa şi Profesor de onoare, prezentarea personalului rectoratului.

În continuare, este inclusă în Anuar, Darea de seamă asupra anului şcolar 1937-1938, întocmită de Rectorul Universităţii, Florian Ştefănescu-Goangă. Aceasta cuprinde consideraţii asupra misiunii Universităţii, date privind studenţii, personalul didactic, activitatea ştiinţifică, distincţii, decoraţii şi premii obţinute de personalul didactic, relaţiile internaţionale şi interuniversitare, viaţa studenţească, situaţia materială a universităţii. Volumul continuă cu reliefarea situaţiei financiare a Fundaţiilor şi donaţiilor universitare, cu tabele privind Statistica titlurilor conferite de Universitatea din Cluj pe anul şcolar 1937/1938 după originea etnică a titraţilor, Statistica înscrierilor la Universitatea din Cluj, pe anul şcolar 1937-1938. Sunt prezentate Facultăţile: Facultatea de Drept şi Ştiinţe de Stat, Facultatea de Medicină, Facultatea de Litere, Facultatea de Ştiinţe (decanatul, personalul didactic, lista licenţialor pe anul şcolar 1937/1938, lista doctorilor promovaţi, statistica înscrierilor pe anul şcolar 1937/1938, activitatea didactică, activitatea ştiinţifică-literară).

Este înfăţişată apoi, activitatea Bibliotecii Universităţii (comisiunea bibliotecii, personalul bibliotecii, publicaţiile personalului ştiinţific al bibliotecii, conferinţele bibliotecarilor, localul, lucrări în bibliotecă, creşterea colecţiilor, circulaţia cititorilor, arhiva istorică, expoziţii, biblioteca populară, tabele referitoare la date prezentate anterior), a Oficiului Universitar (personalul şi activitatea diferitelor servicii din cadrul acestuia), a Căminelor şi cantinei universitare (comisia căminelor, personalul acestora, Căminul studenţesc „Avram Iancu”, Căminul studentelor universitare, Căminul studenţesc „V. Babeş”, Cantina studenţească universitară), a Clinicilor universitare (istoric, conducere şi administraţie, contabilitatea fondurilor, lucrări executate în anul 1937-1938), a Oficiului de editură (consiliul oficiului, bilanţul fondurilor, lista publicaţiilor Universităţii), a Extensiunii universitare (istoric şi realizări, lista conferinţelor), a Colegiului academic „Regele Carol II” (istoricul Colegiului, secţiunile şi activitatea Colegiului, cheltuieli de întreţinere, administrarea Colegiului). Anuarul mai cuprinde un rezumat în limba franceză.