De la Memorie şi cunoaştere locală

(Diferenţa dintre versiuni)
Salt la: Navigare, căutare
Versiunea de la data 1 aprilie 2022 04:22 (modifică)
IoanT (Talk | contribuţii)
(Construirea bisericii)
← Diferenţa anterioară
Versiunea de la data 1 aprilie 2022 04:25 (modifică) (anulează)
IoanT (Talk | contribuţii)
(Descriere)
Diferenţa următoare →
Linia 16: Linia 16:
Mobilier, blazoanele nobiliare şi morminte celebre. Mobilier, blazoanele nobiliare şi morminte celebre.
-'''Amvonul''' este cel mai important obiect de artă din interiorul bisericii, creat în cadrul lucrărilor de reclădire a bisericii din 1646. Este opera a doi meşteri sculptori, unul maghiar, Bendek, şi altul sas, Elias Nicolai. Amvonul din piatră este realizat în stilul numit şi al Renaşterii înflorate, graţie bogăţiei motivelor florale, floarea stilizată fiind motivul principal care crează un joc de linii variat şi desen de mare fantezie.+Amvonul este cel mai important obiect de artă din interiorul bisericii, creat în cadrul lucrărilor de reclădire a bisericii din 1646. Este opera a doi meşteri sculptori, unul maghiar, Bendek, şi altul sas, Elias Nicolai. Amvonul din piatră este realizat în stilul numit şi al Renaşterii înflorate, graţie bogăţiei motivelor florale, floarea stilizată fiind motivul principal care crează un joc de linii variat şi desen de mare fantezie.
Baldachinul amvonului este sculptat în lemn şi este aurit. Pe coroana baldachinului se găseşte o sculptură care înfăţişează un pelican care îşi sfâşie pieptul pentru a-şi hrăni puii, un simbol al Bisericii Universale. Este probabil opera meşterului clujean Régeni János sau al unui meşter polonez. Amvonul a fost restaurat în anul 2004. Baldachinul amvonului este sculptat în lemn şi este aurit. Pe coroana baldachinului se găseşte o sculptură care înfăţişează un pelican care îşi sfâşie pieptul pentru a-şi hrăni puii, un simbol al Bisericii Universale. Este probabil opera meşterului clujean Régeni János sau al unui meşter polonez. Amvonul a fost restaurat în anul 2004.
-'''Stranele''' au fost executate în anii 1646-1647 de tâmplari din Sighişoara şi Bistriţa, iar compoziţia lor stilistică păstrează reminiscenţe ale goticului flamboiant şi ale Renaşterii.+Stranele au fost executate în anii 1646-1647 de tâmplari din Sighişoara şi Bistriţa, iar compoziţia lor stilistică păstrează reminiscenţe ale goticului flamboiant şi ale Renaşterii.
-Deja în perioada franciscană, biserica avea '''orgă''', călugărul organist fiind în 1534 Kassai Bonaventura. Probabil că această orgă nu a supravieţuit pustiirii din 1603. Abia în anul 1765 biserica a primit o nouă orgă. Aceasta a fost realizată de vestitul meşter sibian Johannes Hahn, ale cărui instrumente sunt folosite în 40 de biserici ardelene, între care şi în [[Biserica Sfântul Mihail|Biserica Sfântul Mihail]]. Orga utilizată în prezent, amplasată pe balconul interior, în partea vestică a a navei, a fost construită în anul 1913 de către firma Angster din Pécs.+Deja în perioada franciscană, biserica avea orgă, călugărul organist fiind în 1534 Kassai Bonaventura. Probabil că această orgă nu a supravieţuit pustiirii din 1603. Abia în anul 1765 biserica a primit o nouă orgă. Aceasta a fost realizată de vestitul meşter sibian Johannes Hahn, ale cărui instrumente sunt folosite în 40 de biserici ardelene, între care şi în [[Biserica Sfântul Mihail|Biserica Sfântul Mihail]]. Orga utilizată în prezent, amplasată pe balconul interior, în partea vestică a a navei, a fost construită în anul 1913 de către firma Angster din Pécs.
-Biserica adăposteşte şi cea mai mare colecţie de '''blazoane funerare''' din ţară. În secolele trecute, atunci când era înmormântat un nobil, în cortegiul funerar, în faţa sicriului era adus blazonul lui, iar atunci când acesta era ultimul reprezentant al familiei, blazonul era întors cu capul în jos. +Biserica adăposteşte şi cea mai mare colecţie de blazoane funerare din ţară. În secolele trecute, atunci când era înmormântat un nobil, în cortegiul funerar, în faţa sicriului era adus blazonul lui, iar atunci când acesta era ultimul reprezentant al familiei, blazonul era întors cu capul în jos.
În cazul nobililor care au avut legătură cu biserica din Strada Kogălniceanu (enoriaşi, botezaţi sau cununaţi aici etc.), blazonul lor era adus şi depus în biserică. Unele dintre acestea sunt din argint aurit, altele pictate pe mătase, pe pergament sau hârtie. După restaurarea din 1913, la iniţiativa episcopului Herepei Gergely, acestea au ajuns eventual pe locurile de azi. Este vorba despre aproximativ 120 de blazoane, datând din secolul al XVII-lea până în secolul al XX-lea. Cel mai vechi blazon datează din 1664, fiind blazonul de argint al fiului de şase luni al lui Apafi György. În cazul nobililor care au avut legătură cu biserica din Strada Kogălniceanu (enoriaşi, botezaţi sau cununaţi aici etc.), blazonul lor era adus şi depus în biserică. Unele dintre acestea sunt din argint aurit, altele pictate pe mătase, pe pergament sau hârtie. După restaurarea din 1913, la iniţiativa episcopului Herepei Gergely, acestea au ajuns eventual pe locurile de azi. Este vorba despre aproximativ 120 de blazoane, datând din secolul al XVII-lea până în secolul al XX-lea. Cel mai vechi blazon datează din 1664, fiind blazonul de argint al fiului de şase luni al lui Apafi György.
-În această biserică sunt înmormântaţi ultimii doi principi ai Transilvaniei, '''Mihai Apafi I''' şi '''Mihai Apafi al II-lea''', împreună cu soţiile lor. Monumentul lor funerar a fost realizat în anul 1942 de arhitectul Kós Károly.+În această biserică sunt înmormântaţi ultimii doi principi ai Transilvaniei, Mihai Apafi I şi Mihai Apafi al II-lea, împreună cu soţiile lor. Monumentul lor funerar a fost realizat în anul 1942 de arhitectul [[Kós_Károly|Kós Károly]].
==Bibliografie== ==Bibliografie==

Versiunea de la data 1 aprilie 2022 04:25

Cuprins

Construirea bisericii

Biserica a fost construită între anii 1486 şi 1516, din dorinţa regelui Matia Corvin, pentru ordinul călugărilor franciscani (minoriţi), fiind cea mai mare biserică gotică cu o navă din Europa de Sud-Est.

La 9 septembrie 1486, consiliul oraşului şi judele Ambrosius Szabó au desemnat terenul necesar construirii noului lăcaş de cult şi a unei mănăstiri. Şeful echipei de constructori a fost desemnat de însuşi regele Matia Corvin, în persoana lui Frater Joannes (călugărul Ioan). Toate costurile şantierului urmau să fie suportate de rege, cheltuielile fiind plătite în cuburi de sare provenite din ocnele de la Turda şi Sic. Construcţia bisericii a fost continuată şi după moartea regelui Matia. Terminată în anul 1516, purta hramul Sfintei Maria.

Când reforma religioasă a ajuns şi la Cluj, călugării catolici au fost alungaţi din oraş. Clădirea a rămas goală până în anul 1580, când a fost dată ordinului iezuit. În anul 1603, la îndemnul preotului unitarian al Clujului, populaţia a început să distrugă toate edificiile care au aparţinut catolicilor, în acest context trecându-se la demolarea bisericii. În acest timp, prăbuşirea boltei ogivale, soldată cu paisprezece morţi, socotită ca un semn divin, a stopat demolarea, dar ruinele au fost lăsate în paragină. Biserica devastată a fost dată reformaţilor în anul 1622. Explozia din anul 1627 a prafului de puşcă depozitat în Turnul Croitorilor, a afectat şi mai mult acest lăcaş de cult.

Reconstruirea bisericii a început în anul 1638 şi s-a finalizat în anul 1647, cu ajutorul a trei meşteri constructori din Kurlanda (regiune de lângă Marea Baltică), care mai cunoşteau tainele bolţilor ogivale, într-o perioadă când acestea erau uitate deja nu numai în Transilvania, ci şi în Europa de Vest.

Descriere

Este o biserică-sală cu o singură navă, cu o lăţime de 15 m şi o lungime de 60 m, compusă din cinci travee dreptunghiulare, terminată cu cele trei laturi ale unui octogon. Lăţimea navei şi înălţimea bolţii (de 19 m) sunt surprinzătoare pentru o biserică cu o singură navă.

Sistemul de boltire reprezintă cea mai evoluată formă a stilului gotic din Cluj, o boltă în formă de stea, cu tendinţa de trecere la bolta în formă de mreajă (în cor) şi boltă în formă de mreajă în nava centrală. În exteriorul bisericii, contraforturile treptate, specifice stilului gotic, subliniază monumentalitatea edificiului. Faţada bisericii arată un fronton plat, triunghiular, monumental prin simplitate.

Mobilier, blazoanele nobiliare şi morminte celebre. Amvonul este cel mai important obiect de artă din interiorul bisericii, creat în cadrul lucrărilor de reclădire a bisericii din 1646. Este opera a doi meşteri sculptori, unul maghiar, Bendek, şi altul sas, Elias Nicolai. Amvonul din piatră este realizat în stilul numit şi al Renaşterii înflorate, graţie bogăţiei motivelor florale, floarea stilizată fiind motivul principal care crează un joc de linii variat şi desen de mare fantezie.

Baldachinul amvonului este sculptat în lemn şi este aurit. Pe coroana baldachinului se găseşte o sculptură care înfăţişează un pelican care îşi sfâşie pieptul pentru a-şi hrăni puii, un simbol al Bisericii Universale. Este probabil opera meşterului clujean Régeni János sau al unui meşter polonez. Amvonul a fost restaurat în anul 2004.

Stranele au fost executate în anii 1646-1647 de tâmplari din Sighişoara şi Bistriţa, iar compoziţia lor stilistică păstrează reminiscenţe ale goticului flamboiant şi ale Renaşterii.

Deja în perioada franciscană, biserica avea orgă, călugărul organist fiind în 1534 Kassai Bonaventura. Probabil că această orgă nu a supravieţuit pustiirii din 1603. Abia în anul 1765 biserica a primit o nouă orgă. Aceasta a fost realizată de vestitul meşter sibian Johannes Hahn, ale cărui instrumente sunt folosite în 40 de biserici ardelene, între care şi în Biserica Sfântul Mihail. Orga utilizată în prezent, amplasată pe balconul interior, în partea vestică a a navei, a fost construită în anul 1913 de către firma Angster din Pécs.

Biserica adăposteşte şi cea mai mare colecţie de blazoane funerare din ţară. În secolele trecute, atunci când era înmormântat un nobil, în cortegiul funerar, în faţa sicriului era adus blazonul lui, iar atunci când acesta era ultimul reprezentant al familiei, blazonul era întors cu capul în jos.

În cazul nobililor care au avut legătură cu biserica din Strada Kogălniceanu (enoriaşi, botezaţi sau cununaţi aici etc.), blazonul lor era adus şi depus în biserică. Unele dintre acestea sunt din argint aurit, altele pictate pe mătase, pe pergament sau hârtie. După restaurarea din 1913, la iniţiativa episcopului Herepei Gergely, acestea au ajuns eventual pe locurile de azi. Este vorba despre aproximativ 120 de blazoane, datând din secolul al XVII-lea până în secolul al XX-lea. Cel mai vechi blazon datează din 1664, fiind blazonul de argint al fiului de şase luni al lui Apafi György.

În această biserică sunt înmormântaţi ultimii doi principi ai Transilvaniei, Mihai Apafi I şi Mihai Apafi al II-lea, împreună cu soţiile lor. Monumentul lor funerar a fost realizat în anul 1942 de arhitectul Kós Károly.

Bibliografie

  1. A Kolozsvári Farkas utca : Művelődéstörténeti barangolás/Vincze Zoltán. – Kolozsvár: Stúdium Könyvkiadó, 2003, p. 75-76. ISBN 973-643-038-3
  2. Povestea „oraşului comoară”. Scurtă istorie a Clujului şi monumentelor sale/Lukács József .- Cluj-Napoca : Biblioteca Apostrof, 2005, p.86-90. ISBN 973-9279-74-0
  3. Képes Kolozsvár. A belváros irásban és képben/Gaal György .- Kolozsvár : Polis Könyvkiadó, 2007, p.133-144. ISBN 978-973-8341-85-2
  4. Clujul gotic/Lukács József. – Cluj-Napoca: Apostrof, 2007, p.74-88. ISBN 978-973-9279-95-6