De la Memorie şi cunoaştere locală

Revizia pentru 22 aprilie 2014 06:13; Ica (Talk | contribuţii)
(dif) ←Versiunea anterioară | afişează versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: Navigare, căutare

Biserica din Deal sau vechea biserică ortodoxă română din Kolozsvár-Cluj şi slujitorii ei/Florin Mureşanu. – Cluj : Tipografia Naţională, 1942, 206 p.

Este vorba despre monografia Bisericii Ortodoxe Sfânta Treime, cunoscută şi ca Biserica din Deal, cu referire la Dealul Hajongard, aflat în partea sudică a cetății medievale a Clujului.

În Cuvântul înainte, autorul îşi motivează demersul de a reconstitui istoricul acestei biserici, cea mai veche biserică românească din Cluj (de la 1796) şi singura biserică ortodoxă din Cluj, care între anii 1919-1932 a servit şi de catedrală a reînviatei episcopii a Vadului şi a Feleacului.

Primul capitol, Biserica, cuprinde Descrierea bisericii, referiri la Clopotele bisericii, Iconostas, cu descrierea amănunţită a acestuia, alte elemente de inventar ca Icoanele vechi, Cărţile vechi, Alte obiecte vechi aflate în proprietatea bisericii. Capitolul Slujitorii bisericii, prezintă Parohiile şi protopopii: Ilie Fulea (1764-1828), Grigore Gal (1805-1851), Vasile Roşescu (1826-1888), Tuliu Roşescu (1852-1924), Capelanii protopopeşti şi slujitorii Bisericii din Deal, Cântăreţii bisericii, Crâsnicii bisericii. Al treilea capitol, Epitropia, cuprinde referiri la Epitropii bisericii, Situaţia bisericii între 1842-1854 în lumina cifrelor, Donatori şi binefăcători, Din jertfelnicia credincioşilor. Capitolul al patrulea, intitulat Relaţiile cu Braşovul, porneşte de la informaţia din memoriul protopopului Roşescu, care afirmă că această biserică a fost zidită de românii din Cluj cu ajutorul românilor din Braşov şi Ţara Românească. Anexele conţin: Acte şi documente, Acte şaguniene, Alte acte.

Monografia prezintă aparat critic [Note], bibliografie [Izvoare], o listă a ilustraţiilor [Scara ilustraţiilor].