De la Memorie şi cunoaştere locală

Revizia pentru 1 octombrie 2008 10:58; Ica (Talk | contribuţii)
(dif) ←Versiunea anterioară | afişează versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: Navigare, căutare

Prima biserică a minoriţilor, în Cluj, a fost pe strada Kogălniceanu, biserica reformată de azi. Stabiliţi pentru prima oară în oraş în 1486, în perioada reformei, în 1556, minoriţii au fost alungaţi şi numai în 1724 au primit aprobare pentru a se reîntoarce. Şi atunci, au avut dreptul de a se stabili numai în afara zidurilor oraşului. S-au aşezat undeva lângă Biserica Sf. Petru, apoi în jurul anului 1760 au cumpărat pe strada Eroilor de azi, casa Henter. Consiliul a aprobat însă numai după 1765 ca minoriţii să se mute în ea. Aici au înfiinţat o casă de rugăciune, şi după multe negocieri au cumpărat terenurile învecinate şi au decis să construiască o biserică. Nu se cunosc numele proiectantului sau al constructorilor, ridicarea bisericii derulându-se probabil între 1778-1779. Turnul a fost însă proiectat greşit şi în septembrie 1779 s-a dărâmat, afectând şi nava deja acoperită. Pentru reconstruirea turnului, Maria Tereza a făcut o donaţie. În vederea pregătirii proiectului a fost solicitat Johann Eberhard Blaumann. Opera sa este faţada armonioasă, aparţinând barocului matur, şi turnul. Acoperişul turnului s-a distrus în incendiul din 1798 şi, după o soluţie provizorie, abia la sfârşitul sec. al XIX-lea a fost reacoperit cu acoperişul original, baroc. Biserica are o lungime de 44 m, o lăţime de 15 m, înălţimea interioară a navei este de 13 m, iar turnul este înalt de 26 m. Înspre vest, biserica este lipită parţial de clădirea fostei mănăstiri a minoriţilor cu care comunică printr-o uşă aşezată în sectorul primei unităţi de boltire a navei. Ceea ce este interesant la această biserică este modul în care a fost rezolvată faţada care se dovedeşte în întregimea ei unitară ca şi concepţie, fiind realizată conform programului artistic şi unei logici proprii stilului baroc. Din planul iniţial al faţadei, Blaumann a scos intrarea într-un rezalit puternic, arcuit înspre afară şi legat de colţurile faţadei prin planuri verticale curbe. Această soluţie generează un pregnant element dinamic, argmentat cu forţă prin introducerea unor pilaştri dublaţi, cu capiteluri dorice, deasupra cărora fuge însă, de-a lungul faţadei şi urmând toate curbele în plan ale acesteia, un adevărat antamblament, cu arhitrava dublată, cu friza înaltă şi cu cornişa în ferme retrageri succesive, ceea ce crează un nou element de mişcare, reluat de atica bogat profilată, decorată cu un motiv aparent de panglici împletite formând elipse şi cerculeţe. Toate componenetele antablamentului sunt dublate în dreptul celor patru pilaştri, care îşi găsesc corespondenţa în atică Aceasta are şi rolul de a lega faţada monumentală, cu partea superioară a turnului propriu-zis. Şi modul în care pereţii turnului sunt legaţi de faţadă, creează aceeaşi impresie dinamică. Pereţii turnului sunt înzestraţi cu patru pilaştri dubli, dispuşi simetric, cu capiteluri dorice şi cu bazele marcate. Doi dintre pilaştri continuă prin intermediul dublărilor antablamentului şi aticii, linia pilaştrilor monumentali ai rezalidului intrării, ceea ce crează un accent vertical neîntrerupt. Aceasta este în contrast cu desfăşurarea orizontală a antablamentului şi aticii faţadei principale, precum şi cu antablamentul care înconjoară partea superioară a turnului. Faţada, împreună cu turnul se constituie ca un ansamblu armonios. În biserică au fost 7 morminte frumoase baroc şi empire. Mai ales ofiţeri, şi familii de comercianţi armeni veneau aici. Ei au sprijinit cu bani ordinul şi s-au înmormântat în criptă. În 1908 Lohr Ferenc a ornat tavanul cu fresce fine. După 1918, biserica au primit-o greco-catolicii ca şi catedrală (1926), apoi în 1948, aceasta a revenit ortodocşilor. Biserica a fost reocupată de greco-catolici în primăvara lui 1998.

- Képes Kolozsvár. A belváros irásban és képben/Gaal György .- Kolozsvár : Polis Könyvkiadó, 2007, p.51-53 - Clujul baroc/Mircea Ţoca .- Cluj-Napoca : Dacia, 1983, p.34-40.