De la Memorie şi cunoaştere locală

Salt la: Navigare, căutare

Cuprins

[modifică] Date biografice

S-a născut la 17 sept. 1959 la Iași și a decedat la 12 ian. 2021 la Cluj. Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla.

Ardelean prin părinți, moldovean prin locul nașterii (Iași-1959), Florentin Crihălmeanu părea să urmeze, încă din tinerețe, tradiția inginerească a părinților săi, absolvind în 1984 Facultatea de Mecanică a Institutului Politehnic din Cluj. Doar că vocația sa urma să fie alta, luând în ultimii ani ai regimului comunist cursuri clandestine de teologie, fiind hirotonit, în 1990, diacon și apoi preot de către ÎPS George Guţiu, în cadrul Sfintei Liturghii din Piaţa Libertăţii, Cluj-Napoca. Era anul în care Biserica Română Unită cu Roma fusese repusă în drepturile sale seculare, iar preoții săi nu mai trebuiau să se ascundă.

Au urmat, pentru tânărul preot, studii de specializare în teologie la Universitatea Pontificală Urbaniana din Roma, devenind, la întoarcere, profesor la Institutul Teologic Greco-Catolic din Cluj, având şi funcţia de spiritual al celor peste 80 de seminarişti ai Institutului Teologic Sf. Ioan Evanghelistul. Din decembrie 1994 a fost numit vicar general, iar între 1994-1995 a predat la Facultatea de Teologie Greco-Catolică din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai cursuri de Teologie biblică.

În 1997 a fost consacrat episcop de către Papa Ioan Paul al II-lea în bazilica Sfântul Petru, fiind la vremea aceea cel mai tânăr episcop catolic din lume. Din 2002 a devenit episcopul Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, începându-și munca de păstorire arhierească în comunitățile românilor greco-catolici, continuând-o în același timp și pe cea didactică și de aprofundare a culturii teologice, prin obținerea titlului de doctor în 2005, la aceeași universitate pontificală.

În plan pastoral, episcopul Florentin Crihălmeanu a vizitat sute de biserici din Transilvania, a binecuvântat mănăstiri și capele, implicându-se cu ardoare în marele proiect al construcției Catedralei „Sf. Iosif” din Cluj-Napoca, neterminată încă. A susținut numeroase conferințe, a participat la întâlniri ecumenice în țară și străinătate, a organizat pelerinaje și s-a aflat, atât în 1999, cât și în 2019, între conducătorii Bisericii Române Unite cu Roma care i-au primit pe Papa Ioan Paul al II-lea, respectiv pe Papa Francisc, în vizitele lor în România.

Ca profesor și teolog, Episcopul Florentin Crihălmeanu a îndrumat studenți și doctoranzi, dând spre publicare câteva lucrări - Urme pe file de timp; Scrisori Pastorale 2002-2012 - şi articole în ţară şi străinătate, contribuind, totodată, la apariţia unor publicaţii cu caracter teologic, precum Şematismul Eparhiei de Cluj-Gherla, Claudiopoli-Armenopoli, la 150 de ani de la întemeiere, şi în anul 2012, Anuar 2012.

[modifică] Bibliografie

  1. Personalități clujene. Dicționar ilustrat (1800-2007) / Dan Fornade. - Cluj-Napoca: Casa Cărții de Știință, 2007, p. 158, ISBN 978-973-133-101-0;
  2. https://www.vaticannews.va/ro/biserica/news/2021-01/a-murit-episcopul-florentin-crihalmeanu-cluj-gherla.html/ consultat la 23 iun.2021