De la Memorie şi cunoaştere locală

Revizia pentru 9 septembrie 2015 12:27; Simona (Talk | contribuţii)
(dif) ←Versiunea anterioară | afişează versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: Navigare, căutare

Cuprins

[modifică] Date biografice

n. 25.05.1876, Pericei, Sălaj – d. 31.12.1939, Cluj.

Avocat, om politic.

A urmat școala primară în satul natal, apoi Gimnaziul Minoriților Franciscani din Șimleul Silvaniei (1887-1891), Liceul Superior Evanghelic Reformat din Zalău (1891-1893). Ultimii doi ani de liceu i-a urmat la Blaj (1893-1894), Brașov (1894), Beiuș (1895). A absolvit Facultatea de Drept din Budapesta, după care s-a înscris în Baroul avocaților din Oradea ca stagiar la Georgiu Maior, avocat din Pericei (1900). În anul 1902 a obținut titlul de doctor în drept la Universitatea din Cluj.

După satisfacerea stagiului militar, și-a continuat stagiul în avocatură la Arad. În anul 1905 s-a stabilit la Șimleul Silvaniei și după susținerea examenului de „cenzură” la Budapesta și-a deschis propriul birou de avocatură. În anul 1910 a intrat în politică participând la lupta electorală. A fost candidatul Partidului Național Român (P.N.R.) din Transilvania la alegerile pentru Parlamentul de la Budapesta din partea circumscripției electorale Șimleul Silvaniei (1910-1911).

Odată cu izbucnirea primului război mondial a fost mobilizat și trimis pe frontul din Galiția. Prizonier de război în Rusia, a organizat Corpul de Voluntari Români de la Darnița menit să lupte alături de armata română. Sub comanda lui Victor Deleu, acesta a intrat în România în vara anului 1917.

A participat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia ca delegat al Corpului de Voluntari Români, fiind ales membru al Marelui Sfat Național. A fost numit secretar general al resortului Interne din cadrul Consiliului Dirigent, calitate în care s-a ocupat de problemele poliției și jandarmeriei.

A fost ales deputat în 1919, apoi în 1928, 1933 şi 1937 pe listele Partidului Naţional Ţărănesc. În această calitate, a contribuit la elaborarea legilor referitoare la administrația locală, poliție și jandarmerie, a legii pentru împroprietărirea foștilor voluntari. În anul 1933 a organizat marile manifestații antirevizioniste de la Cluj și București.

A fost primar al Clujului între 13 iunie 1932 - 18 noiembrie 1933. Dintre demersurile mai importante ale lui Victor Deleu în această calitate, pot fi amintite pe lângă demersuri administrative curente, sistematizarea Parcului Central, amenajarea pieței din jurul Catedralei Ortodoxe, restaurarea turnului bastion și a zidului cetății la capătul străzii Baba Novac zonă căreia i s-a dat destinația de loc istoric, implicare în susținerea activităților de asistență socială a copiilor, bătrânilor, săracilor, șomerilor etc.

A fost membru activ al Astrei, filiala Sălaj, redactor responsabil al Gazetei de Duminică, colaborator la ziarele Tribuna și Românul din Arad. Secretar al Reuniunii Femeilor Române Sălăjene, membru al Societății pentru Fond de Teatru Român, filiala Șimleu, după Unire a organizat Uniunea Foștilor Voluntari Români pe care a condus-o în calitate de președinte, apoi Asociația Foștilor Voluntari din Mica Antantă, pe care a și prezidat-o. A fost ales membru de onoare (pe viață) al Colegiului Internațional de Artă și Știință din Paris.

A fost decorat cu Crucea Comemorativă de Război, Coroana României cu Spade, Steaua României în grad de Cavaler, medalia Ferdinand I cu Spade, Vulturul României în grad de Comandor, Coroana României în grad de Mare Ofiţer, Medalia Peleş, Coroana Iugoslaviei în grad de Comandor, ordinul Polonia Restituta în grad de Comandor şi altele.

A fost înmormântat în Cimitirul Central din Cluj.

[modifică] Bibliografie

  1. Goron, Doru E., Ciocian, Ioan, Dărăban, Valentin. Victor Deleu 1876-1939. – Zalău : Tehno-Print Zalău, 1999.
  2. Lazăr, Marian. Primarii Clujului. 1919-2012, vol.I. –Cluj-Napoca : tipărit la GPO Graphics S.R.L., 2013, p.81-90. ISBN: 978-973-0-14577-9
  3. Lechințan, Vasile. Primăria clujeană în perioada interbelică, în 80 de ani de administrație românească la Cluj-Napoca, vol.I/Dan Brudașcu (coord.). – Cluj-Napoca : s.n., 1999, p.70-76.
  4. Pop, Florica (coord.). Sălaj-Oameni și opere. Dicționar biobibliografic. – Cluj-Napoca : Dacia XXI, 2011, p.97-98 ISBN 978-606-604-235-2