De la Memorie şi cunoaştere locală
| Versiunea de la data 8 august 2011 10:12 (modifică) Ica (Talk | contribuţii) m (Dimitrie Popovici – Bayreuth : „Cîntăreţul pribeag” : 1860-1927 a fost mutată la Dimitrie Popovici – Bayreuth : „Cîntăreţul pribeag” : 1860-1927/George Sbârcea. – Bucureşti : Editura Muzicală, 1965, 265 p.) ← Diferenţa anterioară |
Versiunea de la data 9 august 2011 06:55 (modifică) (anulează) Anca (Talk | contribuţii) Diferenţa următoare → |
||
| Linia 1: | Linia 1: | ||
| '''Dimitrie Popovici – Bayreuth : „Cîntăreţul pribeag” : 1860-1927'''/George Sbârcea. – Bucureşti : Editura Muzicală, 1965, 265 p. | '''Dimitrie Popovici – Bayreuth : „Cîntăreţul pribeag” : 1860-1927'''/George Sbârcea. – Bucureşti : Editura Muzicală, 1965, 265 p. | ||
| - | După schiţa publicată în anul 1957, cu prilejul comemorării, la Opera de Stat din Cluj, a trei decenii de la moartea lui '''Dimitrie Popovici-Bayreuth''', aşa cum mărturiseşte autorul în ''Cuvântul înainte'', a decis să aducă în faţa cititorilor o biografie mai extinsă, fundamentată pe noi documente, unele obţinute cu concursul fiicei cântăreţului, artista Lilly Popovici, dar şi pe informaţii din periodice, culese prin despuierea minuţioasă a presei vremii de Caius Olariu. | + | După schiţa publicată în anul 1957, cu prilejul comemorării, la [[Opera Naţională|Opera de Stat din Cluj]], a trei decenii de la moartea lui '''Dimitrie Popovici-Bayreuth''', aşa cum mărturiseşte autorul în ''Cuvântul înainte'', a decis să aducă în faţa cititorilor o biografie mai extinsă, fundamentată pe noi documente, unele obţinute cu concursul fiicei cântăreţului, artista Lilly Popovici, dar şi pe informaţii din periodice, culese prin despuierea minuţioasă a presei vremii de Caius Olariu. |
| Partea întâi, intitulată ''Vârsta cea fericită'', prezintă copilăria lui Dimitrie Popovici-Bayreuth, crescut de mamă, rămasă văduvă de tânără. Sunt surprinşi anii şcolii primare la Iaşi, cu Ion Creangă ca învăţător, apoi şcoala secundară la Bârlad, prima vizită la teatru, modul în care copilul a început să facă cunoştinţă cu muzica, naşterea dragostei acestuia pentru muzică. Toate aceste momente sunt redate cu o preocupare aparte a autorului de a surprinde viaţa personajului său în atmosfera epocii. | Partea întâi, intitulată ''Vârsta cea fericită'', prezintă copilăria lui Dimitrie Popovici-Bayreuth, crescut de mamă, rămasă văduvă de tânără. Sunt surprinşi anii şcolii primare la Iaşi, cu Ion Creangă ca învăţător, apoi şcoala secundară la Bârlad, prima vizită la teatru, modul în care copilul a început să facă cunoştinţă cu muzica, naşterea dragostei acestuia pentru muzică. Toate aceste momente sunt redate cu o preocupare aparte a autorului de a surprinde viaţa personajului său în atmosfera epocii. | ||
| Linia 21: | Linia 21: | ||
| Activitatea sa în fruntea acestei instituţii, dar şi ca pedagog, sunt cuprinse în partea a opta a biografiei sale, ''Edificiul nevăzut''. Ideea înfinţării unei Opere Naţionale la Bucureşti, perseverenţa cu care a urmărit-o, dar şi începutul războiului care a lăsat în suspensie acest demers, sunt surprinse în paginile intitulate ''Torţa care arde''. | Activitatea sa în fruntea acestei instituţii, dar şi ca pedagog, sunt cuprinse în partea a opta a biografiei sale, ''Edificiul nevăzut''. Ideea înfinţării unei Opere Naţionale la Bucureşti, perseverenţa cu care a urmărit-o, dar şi începutul războiului care a lăsat în suspensie acest demers, sunt surprinse în paginile intitulate ''Torţa care arde''. | ||
| - | Visul său avea să fie împlinit la Cluj, cu înfiinţarea Teatrului şi Operei Naţionale de aici, a cărei direcţiune i-a fost încredinţată (1920). El a reuşit să facă în scurtă vreme din Opera Română din Cluj, o instituţie de faimă continentală. Activitatea lui în această instituţie, până la moartea sa în 1927, încheie volumul biografic (''Visul împlinit''). | + | Visul său avea să fie împlinit la Cluj, cu înfiinţarea [[Teatrul Naţional „Lucian Blaga”|Teatrului]] şi Operei Naţionale de aici, a cărei direcţiune i-a fost încredinţată (1920). El a reuşit să facă în scurtă vreme din Opera Română din Cluj, o instituţie de faimă continentală. Activitatea lui în această instituţie, până la moartea sa în 1927, încheie volumul biografic (''Visul împlinit''). |
| Biografia cuprinde aparat critic (''Note şi Izvoare'') şi tot în anexe, ''Repertoriul lui Dimitrie Popovici-Bayreuth''. Volumul este ilustrat cu fotografii alb-negru şi facsimile. | Biografia cuprinde aparat critic (''Note şi Izvoare'') şi tot în anexe, ''Repertoriul lui Dimitrie Popovici-Bayreuth''. Volumul este ilustrat cu fotografii alb-negru şi facsimile. | ||
Versiunea de la data 9 august 2011 06:55
Dimitrie Popovici – Bayreuth : „Cîntăreţul pribeag” : 1860-1927/George Sbârcea. – Bucureşti : Editura Muzicală, 1965, 265 p.
După schiţa publicată în anul 1957, cu prilejul comemorării, la Opera de Stat din Cluj, a trei decenii de la moartea lui Dimitrie Popovici-Bayreuth, aşa cum mărturiseşte autorul în Cuvântul înainte, a decis să aducă în faţa cititorilor o biografie mai extinsă, fundamentată pe noi documente, unele obţinute cu concursul fiicei cântăreţului, artista Lilly Popovici, dar şi pe informaţii din periodice, culese prin despuierea minuţioasă a presei vremii de Caius Olariu.
Partea întâi, intitulată Vârsta cea fericită, prezintă copilăria lui Dimitrie Popovici-Bayreuth, crescut de mamă, rămasă văduvă de tânără. Sunt surprinşi anii şcolii primare la Iaşi, cu Ion Creangă ca învăţător, apoi şcoala secundară la Bârlad, prima vizită la teatru, modul în care copilul a început să facă cunoştinţă cu muzica, naşterea dragostei acestuia pentru muzică. Toate aceste momente sunt redate cu o preocupare aparte a autorului de a surprinde viaţa personajului său în atmosfera epocii.
În partea a doua, Măşti şi paiaţe îl regăsim pe Popovici-Bayreuth înscris pentru scurt timp la Facultatea de medicină din Bucureşti, pe care avea s-o abandoneze pentru a-şi urma visul, o carieră în muzică, pregătirea căreia a început-o la Bucureşti. Tot în aceste pagini, George Sbârcea dezvăluie cititorului problemele cu care se confrunta lumea teatrului din acele timpuri, statutul actorului, percepţia lui în societate, eforturile de instituţionalizare a spectacolelor de operă.
Urmând sfaturile apropiaţilor, Popovici-Bayreuth avea să ia drumul străinătăţii pentru a-şi desăvârşi pregătirea şi a obţine consacrarea. Tolba cu cîntece, este partea din volumul biografic în care îl regăsim în Transilvania într-un turneu în care a fost receptat cu entuziasm de public, dar şi de personalităţi ale timpului, între care Gheorghe Dima cu care avea să lege o solidă relaţie de prietenie.
Stagiul la Veneţia a avut de asemenea un rol important în desăvârşirea sa artistică. Activitatea sa concertistică din ţară trebuia să susţină pregătirea sa artistică, care, la îndemnul lui Gheorghe Dima avea să continue la Viena, unde avea să devină un adept al declamaţiei wagneriene.
În partea a patra, Wolfram von Eschenbach este descrisă întâlnirea lui Popovici-Bayreuth cu impresarul-director Angelo Neumann, care i-a adus şi primul contract cu secţia de operă a teatrului german din Praga, transformat mai târziu în Operă Naţională. Debutul pe această scenă a fost, de fapt, o consacrare surprinzătoare pentru impresarul – director, dar şi pentru cântăreţ.
Partea a cincea a cărţii, Incinta gloriei este costruită în jurul consfinţirii solistului ca interpret wagnerian, calificativ pe care avea să-l obţină la Bayreuth, socotit o adevărată „incintă a gloriei”, unde o apariţie în spectacolele festive îi consacra pe cântăreţi şi-i impunea atenţiei mondiale.
În turneu prin 32 de oraşe ale Americii (1895-1896), invitat pe scenele importante europene, la Berlin, Stuttgart, Barcelona, Madrid, Palermo, Praga, în turneu la Petersburg şi Moscova (1897-1898), faima lui Dimitrie Popovici-Bayreuth avea să atingă apogeul în ultimii ani ai secolului al XIX-lea (Cântăreţul pribeag).
Concertele susţinute în România, dar mai ales oraşele Transilvaniei, turneele oraganizate aici, relaţia sa specială cu Gheorghe Dima, sunt surprinse în partea intitualată Vraja lui Orfeu. În vara anului 1903, cântăreţul s-a decis să se dedice vieţii muzicale şi artistice româneşti. Revenit în ţară, a fost numit director al Conservatorului din Bucureşti.
Activitatea sa în fruntea acestei instituţii, dar şi ca pedagog, sunt cuprinse în partea a opta a biografiei sale, Edificiul nevăzut. Ideea înfinţării unei Opere Naţionale la Bucureşti, perseverenţa cu care a urmărit-o, dar şi începutul războiului care a lăsat în suspensie acest demers, sunt surprinse în paginile intitulate Torţa care arde.
Visul său avea să fie împlinit la Cluj, cu înfiinţarea Teatrului şi Operei Naţionale de aici, a cărei direcţiune i-a fost încredinţată (1920). El a reuşit să facă în scurtă vreme din Opera Română din Cluj, o instituţie de faimă continentală. Activitatea lui în această instituţie, până la moartea sa în 1927, încheie volumul biografic (Visul împlinit).
Biografia cuprinde aparat critic (Note şi Izvoare) şi tot în anexe, Repertoriul lui Dimitrie Popovici-Bayreuth. Volumul este ilustrat cu fotografii alb-negru şi facsimile.
