De la Memorie şi cunoaştere locală

(Diferenţa dintre versiuni)
Salt la: Navigare, căutare
Versiunea de la data 23 noiembrie 2023 08:47 (modifică)
IoanT (Talk | contribuţii)
(Pagină nouă: __TOC__ ==Date biografice== n. 21 octombrie 1920, Cucova, jud. Bacău - d. 16 iunie 2013, Arad. Profesor universitar specializat în Drept roman și istoria dreptului românesc, rep...)
← Diferenţa anterioară
Versiunea de la data 23 noiembrie 2023 08:48 (modifică) (anulează)
IoanT (Talk | contribuţii)
(Date biografice)
Diferenţa următoare →
Linia 1: Linia 1:
__TOC__ __TOC__
==Date biografice== ==Date biografice==
- n. 21 octombrie 1920, Cucova, jud. Bacău - d. 16 iunie 2013, Arad.+n. 21 octombrie 1920, Cucova, jud. Bacău - d. 16 iunie 2013, Arad.
Profesor universitar specializat în Drept roman și istoria dreptului românesc, reprezentant al României în Comisia pentru drepturile omului din cadrul ONU, între 1977 și 1984 și arbitru din partea României în cadrul Curții de arbitraj permanent de la Haga, între 1984 și 1989. Profesor universitar specializat în Drept roman și istoria dreptului românesc, reprezentant al României în Comisia pentru drepturile omului din cadrul ONU, între 1977 și 1984 și arbitru din partea României în cadrul Curții de arbitraj permanent de la Haga, între 1984 și 1989.

Versiunea de la data 23 noiembrie 2023 08:48

Cuprins

Date biografice

n. 21 octombrie 1920, Cucova, jud. Bacău - d. 16 iunie 2013, Arad.

Profesor universitar specializat în Drept roman și istoria dreptului românesc, reprezentant al României în Comisia pentru drepturile omului din cadrul ONU, între 1977 și 1984 și arbitru din partea României în cadrul Curții de arbitraj permanent de la Haga, între 1984 și 1989.

Studii gimnaziale și liceale la Liceul „Regele Ferdinand” din Bacău, ca șef de promoție (1939), absolvent al Facultății de Drept al Universității din București în 1943, doctor în Drept (1947) și în Științe economice și politice al aceleiași universități (1949). Pasionat și de antichitatea greacă și latină, a lucrat la început ca traducător din latină la Institutul de Studii clasice din București, colaborând la editarea în limba română a documentelor medievale transilvănene.

Activitatea didactică

Deși moldovean de origine și cu studii făcute la București, activitatea lui Vladimir Hanga este legată mai ales de orașul Cluj-Napoca, unde a locuit și a profesat zeci de ani. Ca universitar, a parcurs toate etapele carierei didactice, începând ca asistent și lector (Universitatea București) și apoi conferențiar și profesor (Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj), între 1949 și 1986. Ca specialist în drept, a fost titularul Catedrei de Drept privat roman și Drept civil-Succesiuni din cadrul universității clujene, dar a predat, de-a lungul timpului peste 10 discipline juridice.

Pe linie administrativă, a fost Decan al Facultății de Drept din cadrul UBB Cluj (1968-1973) și prorector UBB între 1973 și 1977. După pensionare a rămas profesor consultant, iar după Revoluție, Hanga a fost profesor la nou-înființata Facultate de Drept a Universității „Vasile Goldiș” din Arad. A îndrumat zeci de generații de studenți și doctoranzi în științe juridice, contribuind la formarea unei școli juridice românești solide.

Bucurându-se de prestigiu internațional, Vl. Hanga a fost invitat să conferențieze la universități din Paris, Leiden, Brugge, Geneva, Strassbourg, Düsseldorf, Heidelberg, Frankfurt-am-Mein,, Utrecht, Oxford, Viena, Roma etc. De asemenea, participă la conferințele „Pugwash”, dedicate dezarmării și colaborării pașnice dintre națiunile lumii, de la Karlovy-Vary (1964), Sopot (1966), Zagreb (1967), Ronneby (1967) și Nisa (1968).

Publicații

Dintre sutele de publicații, menționăm doar câteva:

Originea și structura posesorie a căsătoriei sine manu (doctorat în Drept), 1947 Instituţiile alimentare romane (doctorat în știinţe politico-economice), 1949 Istoria statului și dreptului român, vol.I, ed. a III-a, București, 1957, (litografiat), ed. I, Cluj, 1955 Crestomaţie pentru studiul istoriei statului și dreptului român, vol. I, Antichitatea (în colaborare cu Șt. Pascu), 1955 Crestomaţie pentru studiul istoriei statului și dreptului român, vol. II, Feudalismul, 1958-1962 (în colaborare cu Șt. Pascu) Istoria generală a statului și dreptului. De la origini la revoluţiile burgheze, manual universitar unic, 1958 Curs de drept succesoral român, 1959 Cetatea celor șapte coline, 1957 Introduction bibliographique a I 'histoire du droit et a ľethnologie juridique de la Roumanie, 1967 Drept privat roman, 1971 Bibliographie juridique roumaine (1968-1972), vol. II Mari legiuitori ai lumii, 1977 Istoria dreptului românesc. Tratat, coordonator și autor al vol. I, 1980 Relaţii și organizaţii economice internaţionale, 1981 Les institutions du droit coutumier roumain, 1988 Principiile dreptului privat roman, 1989 Etudes d 'histoire du droit, vol. I-II, 1997 Manual de drept privat roman, 200

Afilieri

membru al Société de législation comparée, Paris membru al Société ďHistoire du Droit, Paris membru al International Law Association membru al Société Fernand de Visscher pour ľHistoire des Droits de I'Antiquité, Bruxelles membru al Société Jean Bodin pour ľHistoire comparative des institution, Bruxelles - membru al colegiului redacţional al revistei Southeastern Europe a Universităţii din Arizona (S.U.A.) și al revistei Grotiana din Amsterdam (Olanda) membru al Consiliului Știinţific al revistelor Studia UBB – Iurisprudentia (Cluj-Napoca) și Revista română de drept privat (București) președinte de onoare al grupului român al Asociaţiei Henri Capitant a prietenilor culturii juridice franceze

Premii și distincții

1962 – Doctor Docent 1981 – Premiul „Simion Bărnuțiu” al Academiei Române 1997 – Doctor Honoris Causa (DHC) al Universității de Vest din Timișoara 2004 – DHC al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad 2009 – Premiul „Andrei Rădulescu” al Societății de Științe Juridice 2010 – DHC al Universității „Vasile Goldiș” din Arad


Bibliografie

  1. Mircea-Dan Bob, Despre (r)evoluţii în Drept/ R(e)volutions in Law în „Studia Universitatis Babeș-Bolyai”, Seria Iurisprudentia, nr. 4/2020, p. 12-20.
  2. Dan Fornade, Personalități clujene (1800-2007). Dicționar ilustrat, Cluj-Napoca, Casa Cărții de Știință, 2007, p. 248.
  3. https://www.uvvg.ro/in-memoriam-prof-univ-dr-doc-dr-hc-vladimir-hanga/ consultat la 3 oct. 2023.
  4. https://www.juridice.ro/266798/despre-plecarea-profesorului-vladimir-hanga.html/ consultat la 3 oct. 2023.