De la Memorie şi cunoaştere locală

Salt la: Navigare, căutare

Cuprins

[modifică] Date biografice

n. 19.10.1908, Cluj – 15.04.2001, New York

Asistentă medicală, scriitoare maghiară de origine evreiască, supraviețuitoare a lagărului de la Auschwitz, autoare a cunoscutei cărți Cuptoarele lui Hitler (Five Chimnel).

Tatăl Olgăi, Ferdinand Bernat-Bernard, era un mare industriaș, director al minelor de cărbune din Transilvania.

Olga Lengyel a urmat cursurile Universității de Medicină, după care s-a căsătorit cu medicul Miklos Lengyel, din această căsătorie născându-se doi copii, Arved și Thomas.

Miklos Lengyel studiase chirurgia și obstretica la Berlin și devenise asistentul profesorului Coriolan Tătaru, la Clinica Dermato-Venerologie din Cluj. În anul 1938 și-a inaugurat propriul Sanatoriu de ginecologie și obstretică, pe strada Crișan de azi, din Cluj. Era un sanatoriu modern, cu cu parc, 80 de paturi, cu camere cu balcoane și terasă. Olga Lengyel era asistentă șefă și avea un birou în clădirea spitalului.

În anul 1944 aveau să vină vremuri grele pentru familia Lengyel. La începutul anului 1944, când soțul ei a fost chemat la sediul Gestapo-ului, Olga Lengyel, îngrijorată și dorind să-și salveze soțul, avea să cedeze șantajului unuia dintre angajații sanatoriului, doctorul Osvath, care îi ceruse să semneze două acte de închiriere, respectiv vânzare a sanatoriului și locuinței familiale. A doua zi soțul său a fost eliberat, dar medicul Osvath îi ocupase biroul și spitalul, iar casa trebuia să o elibereze cât mai repede. Planul familiei de a se refugia într-o ascunzătoare din casa lăptarului lor a eșuat și familia a vea să fie deportată. Olga Lengyel a fost deportată împreună cu soțul, copiii și părinții săi la Auschwitz – Birkenau. Dintre membri familei, a fost singura supraviețuitoare a holocaustului. Conform relatării sale, în lagăr a făcut muncă de infirmieră.

După război, Olga s-a stabilit la Paris, unde și-a scris memoriile, Souvenirs de l'au-delà, care au mai fost apoi publicate în limba engleză în 1947 cu titlul I Survived Hitler's Ovens (Am supraviețuit cuptoarelor lui Hitler). Edițiile ulterioare ale cărții au fost redenumite Five Chimneys: A Woman Survivor's True Story of Auschwitz (Cinci coșuri de fum: Povestea adevărată a unei femei la Auschwitz). De asemenea, cartea ei a fost sursă de inspirație pentru romanul lui Wiliam Styron, Alegerea Sofiei, ecranizat în anul 1982.

Olga Lengyel s-a căsătorit cu Gustav Aguire. Ulterior, s-a mutat la New York, unde a devenit cetățean american, înainte de a se stabili în Cuba în 1954. După revoluția comunistă din Cuba, Lengyel a revenit la New York.

[modifică] Lucrări publicate

Five Chimneys : A Woman Survivor's True Story of Auschwitz (1947)

[modifică] Bibliografie

  1. Cuptoarele lui Hitler/Olga Lengyel; traducere din spaniolă de Mariana Popilean . – Cluj - Napoca : Dacia, 1986.
  2. Lengyel Olga, la https://hu.wikipedia.org/wiki/Lengyel_Olga, accesat la 21 iulie 2016
  3. Olga Lengyel, lahttps://ro.wikipedia.org/wiki/Olga_Lengyel, accesat la 21 iulie 2016
  4. Lengyel Olga, la https://en.wikipedia.org/wiki/Olga_Lengyel, accesat la 21 iulie 2016
  5. Tabloul lumii pictat de Olga Lengyel, la http://revistasinteza.ro/tabloul-lumii-pictat-de-olga-lengyel/, accesatla 22 iulie 2016